Cerere titlu licență/disertație și aprobare profesor coordonator – a. u. 2023-2024
Studenţii din anul III licenţă şi anul II master sunt rugaţi să depună la secretariat cererea cu titlul și aprobarea profesorului coordonator pentru susținerea examenului de licență și disertație – sesiunile a. u. 2023-2024.
Cererile vor fi depuse în perioada 04 – 20 decembrie 2023.
Decontare abonamente STB: 16 – 18.01.2024
- Procedură privind decontarea abonamentelor STB pentru studenții UB
- HG nr. 811/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru studenți
- Aplicarea prevederilor Legii învățământului superior nr 199/2023, cu modificările ulterioare, privind transportul local în comun
Extras din Procedura privind decontarea abonamentelor STB pentru studenții Universității din București
Beneficiază de decontarea abonamentelor de transport studenții înmatriculați pe locuri la BUGET și TAXĂ, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în vârstă de până la 30 de ani.
Decontarea cheltuielilor pentru abonamente STB se face, de regulă și în măsura disponibilizării fondurilor de către Ministerul Educației, în fiecare lună, pentru abonamentele achiziționate în luna precedentă.
Se decontează doar abonamentele achiziționate pentru perioada în care se desfășoară activitățile didactice în cadrul programului de studii la care este înmatriculat studentul beneficiar, inclusiv sesiunile de examene.
Studenții care solicită decontarea abonamentelor STB
trebuie să parcurgă următoarele etape:
- Obținerea legitimației de student pentru reducere transport de la secretariatul facultății;
- Procurarea de la chioșcurile STB a abonamentului de transport în comun, nominal. Bonul fiscal, ștampilat pe verso de către emitent – STB, se păstrează de către student pentru decont*;
- Decontarea unui procent de:
– 90% din valoarea abonamentului de transport în comun achitată de către studenții bugetați, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în vârstă de până la 30 de ani.
– 100% din valoarea abonamentului de transport în comun achitată de către studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament.
Documente necesare în vederea decontării:
- Carnetul de student sau legitimația de transport (original +copie – copia se depune).
- Cardul STB în original și copie (original +copie – copia se depune, dacă e cazul).
- Bonul fiscal de achiziționare a abonamentului STB, în original, ștampilat pe spate de emitent* (data emiterii acestuia nu trebuie să fie în perioada de valabilitate a călătoriilor) SAU Dovada de plată a abonamentului generată direct din aplicația STB.
- Extrasul de cont al studentului (copie sau original). Acesta se aduce o singură dată, la prima decontare, sau atunci când numărul de cont / banca se modifică.
- Consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal în vederea decontării (se depune o singură dată, la prima decontare).
PROGRAM DE PRIMIRE A DOCUMENTELOR PENTRU DECONTARE:
16,17,18 ianuarie 2024, orele 12.00-14.00, la Secretariatul facultății.
*Studenții care își achiziționează abonamentele din platforma online a STB vor transmite dovada de plată a abonamentului generată direct din aplicație în format electronic.
LANSARE DE CARTE: Idee și veșmânt, vol. 1, de conf. univ. dr. Sebastian GRAMA
Vineri 24 noiembrie, în spațiul „Mircea Sântimbreanu”, editura a avut plăcerea să lanseze la Târgul de carte Gaudeamus volumul Idee și veșmânt, vol. 1. În cadrul lansării au vorbit conf. univ. dr. Bogdan Mincă, actorul și regizorul Alexandru Unguru și conf. univ. dr. Sebastian Grama (Facultatea de Filosofie a Universității din București), coordonatorul volumului; lansarea a fost moderată de Remus Tite, redactorul-șef al editurii.
Această carte conține atât texte prezentate la primele patru ediții ale colocviului interdisciplinar omonim – Idee și veșmânt –, organizat de asociația HESTUGMA, cât și texte elaborate, în preajma aceleiași constelații tematice, direct pentru tipar.
Veșmântul – pentru că o țesătură infinită conține toate răspunsurile, adică nu privilegiază niciunul – nu furnizează – niciodată pe față – închideri, soluții, dar impune logicii întrebarea, o modelează în egal de multe forme câte corpuri înveșmântate. Invitații au dezbătut rolul hainei, al veșmântului în filosofie, în istoria artei și în universul teatrului sau al scenografiei.
Dacă în arta premodernă și modernă, ideea de veșmânt este bine reprezentată, mult mai interesantă este legătura dintre filosofie sau actorie și haină. Volumul prezentat în cadrul lansării se face remarcat prin calitatea scriiturii, dar și prin valoarea academică a semnatarilor lucrării.
Acad. Mircea Dumitru va conferenția la CUNY cu tema „Truth with and without satisfaction” în 27 noiembrie 2023
The Logic and Metaphysics Workshop will meet on November 27th from 4:15-6:15 (NY time) in-person at the Graduate Center (Room 4419) for a talk by Mircea Dumitru (Bucharest).
Title: Truth with and without satisfaction
Abstract: The talk addresses a quite natural situation in mathematics. When one needs to define a concept and it is not possible to do a direct recursion on the concept itself, what one does is the next best thing which is to perform recursion on a related concept of which the original given concept can be shown to be a special case. Tarski, in his celebrated paper on “The Concept of Truth in Formalized Languages”, cannot give a definition of truth performing direct recursion on the concept of truth itself. Consequently, he settles on a definition in terms of satisfaction. Following Kit Fine and Timothy McCarthy, “Truth without Satisfaction”, I raise the issue of whether such an indirect procedure of giving a definition of truth is necessary or maybe an alternative definition of truth can be given without going through the related concept of satisfaction. My talk will investigate both certain technical and philosophical aspects of the two sets of formal constraints to defining truth with and without satisfaction.
Source: https://logic.commons.gc.cuny.edu/2023/11/14/truth-with-and-without-satisfaction-mircea-dumitru/
SEMINARIILE DE CERCETARE ALE I.F.P.A.R.: Joi, 23 noiembrie 2023
Joi, 23 noiembrie 2023, orele 12–14
– online –
Linkul pentru accesul online este:
https://meet.google.com/idm-boup-spy
Conferențiar: CS OVIDIU G. GRAMA (I.F.P.A.R.)
Tema: Despre aspect și perspectivă
În orice demers epistemic, oricât de simplu ar părea lucrul care face obiectul său, acesta nu poate fi cercetat în integralitatea sa, ci numai parțial, sub aspectul considerat relevant pentru respectivul demers epistemic (sau, ceea ce este echivalent, nu poate fi cercetat decât dintr-o anumită perspectivă). Toate celelalte aspecte trec în fundal. Cuplul conceptual ASPECT–PERSPECTIVĂ se dovedește astfel important în ordine epistemică: așezându-te într-o anumită perspectivă, selectezi un anumit aspect. Sunt însă aspectele lucrului simple artefacte ale procesului de cunoaștere, adică sunt doar urmări ale adoptării unei anumite perspective, sau au și o semnificație ontologică, nu doar una epistemologică? Cu alte cuvinte, aspectele sunt ale lucrului sau țin de perspectiva adoptată?
Linkul pentru accesul online este: https://meet.google.com/idm-boup-spy
___________________________________________________
Următoarea comunicare:
- 08.12.2023: MIHAI IOAN MICLE (I.F.P.A.R.), „Ameliorarea conflictului dintre rolurile de la locul de muncă și rolurile din familie. Intenția de a părăsi locul de muncă”


