Profesor în Bacopedia

Suntem foarte bucuroși să anunțăm lărgirea echipei de studenți de la Facultatea de Filosofie ce participă la proiectul Bacopedia! Noii membri ai echipei includ:

  • Natalia Rusu
  • Florin Covaci
  • Victoria Deliu
  • Elizabeth Sara Ioniţă
  • Vasile George
  • Ruth Novacovici
  • Sergiu Pricop
  • Ruxandra Vrabie
  • Andreea Sabou

Aceștia se alătură echipei inițiale formate din:

  • Andrei Mărăşoiu
  • Anastasia Popa
  • Alexandru Militaru

Scopul colaborării este ca studenții să își poată realiza practica de specialitate asistând Asociația „Nevoia de Educație” ȋn redactarea unor întrebări-grilă similare cu itemi de BAC la disciplinele Filosofie şi, respectiv, Logică, argumentare şi comunicare ȋn cadrul proiectului Bacopedia. Mai multe detalii aici: https://filosofie.unibuc.ro/2021/03/07/profesor-in-bacopedia/

Activitatea de documentare preliminară deja a demarat, şi primăvara a început spornic!

 

Asociația Nevoia de Educație (https://nevoiadeeducatie.ro/), ȋn parteneriat cu asociația PlaYouth (https://playouth.ro/), au demarat şi întrețin platforma online Bacopedia. Câteva detalii aici: https://www.edu.ro/etichete/bacopedia şi aici: https://nevoiadeeducatie.ro/proiecte/bacopedia/  
Această platformă se adresează ȋn primul rând elevilor, inclusiv celor ce își pregătesc examenul național de bacalaureat, şi caută să ȋi asiste oferindu-le materiale auxiliare, inclusiv exemple de cerințe asemănătoare celor de examinare.
Începând cu 2021, Facultatea de Filosofie a Universității din București vine ȋn ajutorul acestui frumos proiect. Studenți ai facultății își propun să își realizeze practica de specialitate studiind cerințele de BAC la disciplinele Logică, argumentare şi comunicare şi, respectiv, Filosofie.  
Ȋn primăvara anului curent, o echipă formată din Anastasia Popa (anul II), Alexandru Militaru (anul II) şi Andrei Mărăşoiu (asistent) au ȋnceput deja documentarea preliminară ȋn vederea elaborării unor itemi similari celor de testare potrivit profilului proiectului Bacopedia.  
Urmând acestui studiu informal, membrii echipei ar urma să redacteze câteva variante de cerințe asemănătoare celor de BAC şi să analizeze cerințele similare ale colegilor lor, adaptându-şi propunerile la proiectul Bacopedia şi la nevoile prezumate de resurse suplimentare ale elevilor ce își pregătesc examenele.

Banchetul filosofic online: 05-09 aprilie 2021

Începând cu 15 martie 2021, Facultatea de Filosofie lansează procedura de preînscrieri pentru admiterea 2021. Astfel, candidații vor putea completa online formularul în vederea participării la examenul de admitere care se va desfășura în sesiunile iulie și septembrie 2021.

Cu acest prilej, profesorii Facultății de Filosofie vă invită la un „Banchet Filosofic online” în săptămâna 05-09 aprilie 2021. Cursurile se vor desfășura online, în fiecare dintre aceste zile, în intervalul orar 13.00-15.00. Pe parcursul celor cinci zile Dorina Pătrunsu, Cristian Iftode, Mircea Dumitru, Constantin Stoenescu și Oana Șerban vor susține cinci cursuri deschise care tratează teme filosofice din actualitatea politică și culturală sau din aria interogațiile existențiale profunde, precum libertatea de gândire și de exprimare, legătura dintre filosofie și viață, existența Eului, identitatea personală, dezastrul ecologic global, opera de artă în era Netflix.

La banchet sunt invitați să participe toți cei interesați de dialogul filosofic, în mod special elevii și studenții aflați în căutarea răspunsurilor la întrebări existențiale și dornici de formarea unui spirit interogativ și critic.

Programul complet al „Banchetului” este următorul:

Luni, 5 aprilie, ora 13.00-15.00: Dorina Pătrunsu, Între ură și iubire: libertatea de gândire și de exprimare

Libertatea de gândire și exprimare poate fi considerată, una din cele mai vechi, din cele mai celebre și, nu în ultimul rând, din cele mai râvnite libertăți de-a lungul timpului. Pe de altă parte, manifestarea și acceptarea acestei libertăți, independent de contextul istoric, presupune existența unei tensiuni sau a unui conflict intrinsec, care, indiferent dacă este plasat la nivelul individului prin relația lui cu sine sau la nivelul polis-ului prin relația acestuia cu un altul, nu asigură sorți sigure de izbândă libertății fiecăruia. A aprecia libertatea pare că nu e același lucru cu aprecierea manifestărilor ei.

Deci, așa cum poate deja vă interogați, despre ce libertate poate fi vorba dacă nu pot face tot ce vreau sau dacă sunt limitat în a exprima tot ceea ce gândesc? Poate dăuna ceea ce gândesc sau exprim? Cui? Cum ar trebui să gândesc pentru a fi liber să mă exprim? Trebuie să fiu bun pentru a fi liber?  Deci, pentru a fi liber trebuie să îmi limitez gândirea sau exprimarea de ceea ce ar presupune „bunătatea”? Dacă îmi cer scuze celor cărora le-am făcut rău prin exprimarea mea înseamnă că am contribuit la „e-liberarea”lor? Fiindcă a-mi cere scuze pentru dauna pe care am provocat-o nu e ca și cum mi-aș fi schimbat felul de a gândi. Atunci a fi liber să gândești înseamnă să nu fii liber să exprimi ceea ce gândești? De ce ai mai gândi atunci?

Marți, 6 aprilie, ora 13.00-15.00: Cristian Iftode, Filosofie pentru viaţă: argumente terapeutice şi exerciţii spirituale
De la bun început, filosofia nu a fost numai despre căutarea principiului ultim al realităţii, numai despre natura existenţei sau despre sensul cunoaşterii, ci, în primă şi ultimă instanţă, despre ceva cât se poate de practic: Cum ne putem schimba cu adevărat pe noi înşine? Cum ne putem elibera de iluzii pentru a putea accede la adevărul care „ne va face liberi”?
În prima parte a acestui curs, vă propun o evaluare a câtorva dintre cele mai cunoscute argumente terapeutice din arhiva filosofiei: Platon şi infinitul dorinţei; stoicii şi sofismul leneşului; Epicur şi frica de moarte. În partea a doua, voi realiza o prezentare a unora dintre cele mai importante exerciţii spirituale – adică practici efective de transformare a propriului fel de a fi – cu surse antice şi aplicabilitate perenă. O avanpremieră a cărţii mele Viaţa bună. O Introducere în etică, ieşind din tipar săptămânile următoare, la editura Trei.
Miercuri, 7 aprilie, ora 13.00-15.00: Mircea Dumitru, Există Eul? Despre cateva puzzle-uri ale identității personale

Filosofia a fost dintotdeauna și a rămas până azi o căutare a înțelegerii eului ca subiect (neurobiologic, cultural și metafizic) al experienței, ca subiect al cunoașterii și nu în ultimul rând ca subiect al drepturilor, obligațiilor și responsabilității morale și politice.

De aceea, întrebări precum “Cine sunt eu?”, “În virtutea a ce persistă o persoană de la un moment al timpului la altul (sau își conservă identitatea personală)?”, “Care este relația dintre minte și creier (corp)?” continuă să fie în centrul preocupărilor și dezbaterilor din metafizică, filosofia minții sau filosofia morală. Tema identității personale este una paradigmatică și eminentă pentru întrepătrunderea intradisciplinară a unor teme, teorii și argumente dezvoltate (uneori în mod independent) în metafizică, filosofia minții și în etică.

Dar subiectul identității personale, prin vastele sale implicații și ramificații filosofice, teologice sau științifice, merge cu mult dincolo de preocupările mai limitate ale filosofiei academic-universitare. Toți oameni pot fi, cel puțin din când în când, interesați de sensul propriei vieți sau dacă eul lor continuă să existe și să supraviețuiască morții corpului lor fizic.

Cursul “Există Eul? Despre câteva puzzle-uri ale identității personale” plasează problema identității personale în contextul mai general al examinării unor puzzle-uri despre identitate și prezintă teorii și argumente majore din istoria modernă a filosofiei, dar și dezbateri foarte recente cu privire la metafizica identității personale.

Joi, 8 aprilie, ora 13.00-15.00: Constantin Stoenescu, Omenirea la răscruce. Criza ecologică și filosofia

Parafrazând o butadă arhicunoscută, aș spune că secolul 21 va fi ecologist sau nu va fi deloc. Efecte ale crizei ecologice precum schimbările climatice  sau poluarea aerului, apei și a solului ne influențează deja viața. Filosofii nu doar că s-au implicat critic în dezbaterea publică și în revizuirea diverselor practici, dar au asigurat și un plus de claritate și coerență prin reconstrucțiile lor conceptuale.

Cred că tema finitudinii este exemplară în privința potențialului filosofiei de a ne ghida spre o mai bună înțelegere a situației în care ne aflăm. Ideea de finitudine a fost regândită sub forma unor constrângeri globale care influențează echilibrul, diversitatea și dinamica ecosistemului planetar. Astfel, deosebim între finitudinea resurselor, a capacității planetare de suportabilitate și a suprafeței terestre. Oare putem să reparăm corabia din mers sau în unele cazuri am ajuns deja în punctul de unde nu mai există întoarcere?

Vineri, 9 aprilie, ora 13.00-15.00: Oana Șerban, Efectul Pygmalion în era Netflix: ecranul global şi opera de artă

Ce ar fi spus Platon dacă agora sa ar fi prins epoca Netflix, ecranul global, cinemaul 4D sau arta digitală? Cel mult că lumea sensibilă, patronată de simulacre, s-a diversificat excesiv și programat, inspirând o estetică existențială bazată pe plăceri provizorii, rapide, pe experiențe ludice fabricate de dragul simulacrului. Un hedonism bazat pe acumularea de imagini, experiențe vizuale diversificate, născut din nostalgia pentru marile mituri, care astăzi sunt înlocuite de universul Marvel. Iliada, Odiseea și Eneida rivalizează cu supereroii industriilor cinematografice care saturează dependența noastră de narațiuni prin blockbustere. Suntem ființe narative, ar spune Lipovetsky, numai că în epoca reproducerii mecanice, opera de artă are alte funcții decât satisfacția dezinteresată. Spectaculară, opera de artă, în forma ei auratică – pictura și teatrul – ori neauratică – fotografia și filmul – după diviziunea propusă de Benjamin, ne indică dincolo de pierderea treptată a contactului nemediat dintre artist, operă și public, tot mai mult interconectate de noile tehnologii, o civilizație crescândă a simulacrului. Pentru a înțelege de ce industria Netflix se înscrie în această ontologie slabă, facilă, prefabricată, care sunt consecințele ei are asupra democratizării gusturilor consumatorilor și de ce este responsabilitatea unui filosof, mai cu seamă, a unui estetician, să abordeze aceste fenomene prin metode specifice (vom vedea, nerivalizând cu un istoric de artă, sau cel puțin, nu în mod necesar), trebuie să dăm puțin timpul înapoi.

Ori de câte ori veți intra într-un muzeu, imperativul „Nu atingeți!” va delimita interacțiunea dintre spectator și opera de artă. La prima vedere, această prohibiție nu desparte, vorba lui V. Ieronim Stoichiță, ci ține opera departe de „retrogradarea la statutul de obiect” și de „lezarea” esenței sale care aparține imaginației: acesta este „triumful imaginii asupra lucrului în opera de artă.” Însă istoria acestei despărțiri are rădăcini adânci în ontologia platoniciană: pe măsură ce protejăm „obiectul” în materialitatea sa, privilegiem „imaginea” ca existență. Despre statutul ontologic al imaginii putem discuta în termenii artei copiei (eikastike) sau artei simulacrului (phantastike). Dacă fenomenul copiei se bazează pe mimesis, simulacrul se bazează pe o existență care face carieră astăzi în lumea societății 2.0 și a artei digitale (de unde pleacă gamingul mai mult sau mai puțin pasional al experiențelor ludice postmoderne). Două mituri fabuloase sprijină înțelegerea relației dintre copie și simulacru. Primul este cel al lui Narcis: zeii îl pedepsesc pentru adorarea propriei imagini, reflectată în oglinda unei ape. Îndrăgostirea de sine este, de fapt, expresia seducției provocată de imaginea-copie. Al doilea este surprins prin povestea lui Pygmalion. Sculptorul grec se îndrăgostește de propria operă de artă, pe care zeii o aduc la viață, binecuvântând iubirea dintre cei doi. Veți spune că e un arbitraj inegal, la limită, incorect. Numai că zeii nu pedepsesc îndrăgostirea de propria imagine, patronând îndrăgostirea de imaginea Celuilalt, ci sancționează îndrăgostirea de imaginea-copie, privilegiind imaginea-simulacru. Efectul Pygmalion constă în puterea de a transforma simulacrul într-o realitate. Acest principiu stă la baza orchestrării epocii Netflix, bazată pe producerea capitalistă a imaginilor, mai exact, a formelor neauratice ale operelor de artă, ca dispozitive de putere, receptacule ale dorințelor, prin care începe totodată societatea de clasă a „imaginilor”, de la copie la simulacru.

Pentru ca acest mecanism să reziste, constatăm că epoca Netflix (o exprimare poate nefericită, dar convențională pentru ceea ce înseamnă ethosul unei societăți a ecranului global), avansează o civilizație a imaginilor prin care spectatorul-consumator este cucerit de recomandări predefinite, personalizate, scutite de abundența capitalistă a reclamelor care impun un caracter discontinuu experienței estetice. Structura acestei arhive cinematografice pe care practicile Big Data ne-o scot la iveală prin algoritmi meniți să compatibilizeze căutările noastre online cu un anumit stil și o anumită categorie artistică, ne indică un fenomen a cărui analiză cade în responsabilitatea unui absolvent de filosofie, prin recurs la ontologia, respectiv hermeneutica operei de artă. Vom discuta împreună dificultățile cu care se confruntă aceste două dimensiuni într-un timp în care un adevărat „management al imaginarului”, după formula lipovetskyană, face din Pygmalion strămoșul epocii Netflix. Dacă veți alege să fiți studenții noștri, la cursurile de estetică veți afla tot ceea ce desparte aceste două ethosuri: vom discuta împreună despre sistemele estetice, despre relația dintre categoriile estetice, despre doza de eticitate a sublimului și tragicului în fața frumosului, despre formarea și educarea gusturilor, dar și despre dedefinirea sau dezestetizarea artei, contextualizând efectele capitalismului asupra producției, distribuției și consumului de artă. Nu veți face abstracție de niciunul dintre aceste conținuturi dacă, la capătul a trei ani de facultate, veți alege să lucrați într-o galerie de artă, într-un muzeu, să practicați jurnalism cultural sau să lucrați în oricare dintre sectoarele industriilor creative.

Pentru a participa, vă rugăm să vă înscrieți completând următorul formular https://forms.gle/xWUiQLnuBFcGpsG48

Webinar „Un cadru etic pentru inteligența artificială. Provocări actuale”

Lect. dr. Constantin Vică va susține în data de 17 iunie 2020, între orele 11-12.30, webinarul în limba română intitulat “Un cadru etic pentru inteligența artificială. Provocări actuale”.

Webinarul este organizat de Institutul Francez din România și se va desfășura prin intermediul platformei Zoom. 

Problematica întrebărilor etice ridicate de folosirea inteligenței artificiale va constitui partea principală a întâlnirii, iar o parte a prezentării va aborda și folosirea IA în contextul sanitar actual și preocupările de ordin etic care apar.

Pentru înscrieri și propuneri de întrebări care să fie abordate în timpul webinarului, completați următorul formular: https://forms.gle/UpMf1bfX6ywuxtzj8

Izvoare de filosofie – 12 iunie 2020: Tehnologie vs. natură. Ritmurile vieții post-pandemice

Ediția din 12 iunie, ora 21.10

Tehnologie vs. natură. Ritmurile vieții post-pandemice

Evenimentele neașteptate ale acestui început de an au determinat, pe de o parte, o schimbare a atitudinii noastre față de lume și, pe de alta, o schimbare a ritmului vieții fiecăruia dintre noi. Odată înstrăinați de activitățile și rutinele noastre zilnice, ne-am refugiat pentru mai bine de trei luni, fie în natură, fie în lumea virtuală a tehnologiei, în speranța de a ne găsi liniștea și echilibrul, dar și pentru a ne putea îndeplini, în continuare, sarcinile cotidiene.
Astfel însă, se redeschide o dispută filosofică veche de când filosofia însăși, care necesită un răspuns adaptat zilelor noastre. Încă din Antichitatea greacă, dihotomia dintre natural și artificial a fost una centrală discursului filosofic și, de-a lungul timpului, a atras atenția majorității marilor filosofi. Odată cu apariția tehnologiei moderne însă, această problemă se putem mai stringent, în măsura în care lumea virtuală a tehnologiei tinde să ne despartă din ce în ce mai mult de natură. Cum trebuie trăită o viață echilibrată? Ce rol va juca tehnologia în viețile noastre de acum înainte? Cum ne putem reîntoarce la natură într-o din ce în ce mai artificială?
Acestea sunt întrebările la care vom încerca să răspundem alături de invitatul nostru din această săptămână, Laurențiu Gheorghe, doctor în filosofie, lector al Facultății de filosofie din cadrul Universității din București și specialist în filosofie moral-politică.
Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați discuției din data de 12 iunie, ca de obicei, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural și online pe www.radioromaniacultural.ro

Izvoare de filosofie, Ediția din 10 aprilie: De la contemplare la terapie. Filosofia și maladiile spiritului contemporan

Încă din Antichitate s-a vorbit despre faptul că maladiile corpului își au originea ultimă și factorul de progresie în anumite maladii ale spiritului. De la Iliada lui Homer, până la dialogul Phaidon scris de Platon, se vorbește despre influența reciprocă a corpului și sufletului, influență care face ca nici o boală să nu fie pur fizică sau pur spirituală. Mai mult decât atât, în satira a 10-a, poetul roman Juvenal spune că ar trebui să ne rugăm la o minte sănătoasă într-un corp sănătos, căci singura cale către o viață liniștită este prin virtute.
Acum, mai mult decât niciodată în viețile noastre poate, avem nevoie de o viață liniștită, însă așa cum există virusuri care ne îmbolnăvesc corpul, există și virusuri care ne îmbolnăvesc mintea. Tocmai de aceea, merită să reflectăm, cu instrumentele filosofiei, la contextul actual și la maladiile spiritului pe care le trădează această situație. Care sunt acestea? Cum se manifestă ele și cum agravează criza sanitară prin care trecem? Cum ne putem feri sau imuniza de ele?
Acestea sunt întrebările la care vom porni discuția de astăzi alături de invitata mea, Oana Camelia Șerban, doctor în filosofie și autoare a mai multor cărți de specialitate, dar și literare, cercetător al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice din cadrul Facultății de filosofie a Universității din București și asistent universitar al aceleiași instituții
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, pe data de 10 aprilie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro
Realizator: Cornel-Florin Moraru

Viitorul va fi al solidarității sau nu va fi deloc

Coronavirusul ne-a paralizat viețile. Până mai ieri, ne bucuram nestingheriți de ieșirile în lume, acum suntem forțați să interpretăm intimitatea ca pe o închisoare privată, să cernem adevăratele nevoi și să ne ferim de ceilalți cu suspiciune, deși nu sunt vinovați de ceva. Nimeni n-a anticipat pauza socială în care ne-am trezit. În parte, pentru că progresul extraordinar al medicinei poate crea o stare de confort iluzorie. Foarte multe boli care în trecut erau fatale, acum sunt tratabile, avem cea mai mare speranță de viață din istorie, iar rata mortalității infantile este la cote minime. În plus, am dezvoltat mijloace biotehnologice care îmbunătățesc corpul uman. Ne așteptăm ca într-un viitor apropiat să rezolvăm „enigma” cancerului, dar și să implantăm inimi bionice care vor permite oamenilor să ajungă pe noi culmi ale anduranței. Aceste reușite impresionante distrag atenția de la faptul că ființele umane sunt prin condiția lor vulnerabile.

Marea problemă a virusului COVID-19 nu este fatalitatea lui, ci faptul că se transmite foarte ușor, crescând rata mortalității în termeni absoluți. La 100 de cazuri va muri, să zicem, o persoană, adică o rată a mortalității relativ mică, asemănătoare cu multe din gripele pe care le știm deja. Dar dacă se ajunge la 1.000.000 de cazuri, atunci vor muri 1.000 de oameni, iar la 10.000.000 vor muri 10.000 de oameni, o cifră alarmantă. Cum să interpretăm aceste vremuri anxioase? Să ne așteptăm la o lume complet diferită? După ce valori morale să ne ghidăm?

Sfârșitul nu-i aici

În fața potențialul distructiv al pandemiei de COVID-19, mulți sunt tentați să decreteze că lumea nu va mai fi la fel. Se întrevede un sfârșit apocaliptic sau o lume complet diferită. Deși vedem deja schimbări importante, care ne aduc aminte de rațiile și statul la cozi din comunism, reorganizarea socială nu va fi atât de adâncă. Asumăm greșit că amplitudinea unor evenimente schimbă lumea. Influențați de o gândire mitică, ne fascinează scenariile în care suntem invadați de extratereștri, un meteorit distruge Pământul sau ne vom întoarce la stadiul primitiv al barbarilor, pedepsiți pentru tupeul de a depăși limitele. Nu întâmplător a devenit celebră zicala lui Einstein: „Nu sunt sigur cu ce fel de arme se va lupta Al Treilea Război Mondial, dar în cel de-al patrulea se va lupta cu pietre și bețe.” Gândirea mitică vrea să marcheze prin mari gesturi ale universului momentele de cumpănă ale umanității, să vadă pedepse devastatoare pentru o presupusă decadență născută din libertinaj. Apocalipsa va fi spectaculoasă pentru că Sfârșitul nu poate fi banal.

Deși pentru a explica răul individual am mai renunțat la gândirea mistică, tindem să interpretăm în continuare pericolele colective în cheie mitico-religioasă. Progresul neuroștiinței, de exemplu, ne-a arătat o altă față a criminalilor, decât cea a trăsăturilor malefice. Atunci când am putut privi în creierul răufăcătorilor, am văzut cum abuzurile emoționale prin care au trecut și disfuncțiile cerebrale de care suferă fac parte din anatomia violenței. Astăzi îi tratăm pe mulți criminali drept pacienți, și nu ca pe niște reprezentanți ai răului.

Dar nu același lucru facem și cu răul colectiv care amenință comunitatea umană. Evenimentele singulare pot da peste cap sau suspenda pentru o vreme aceste condiții, dar viața va reveni în făgașul ei. Dacă renunțăm la gândirea mitico-religioasă, atunci vom vedea că nu va fi niciun sfârșit, de vreme ce înșiși virusurile sunt reprezentanți ai vieții pe Pământ, în căutarea supraviețuirii ca orice altă specie. Dimpotrivă, multe specii vor înflori. Nu pădurea blochează autostrada, ci autostrada perturbă pădurea. Odată ce depășim  viziunea antropocentrică îngustă, nu vom mai lega Sfârșitul și Viața de ceea ce se întâmplă strict oamenilor. Ca parte a vieții biologice, omul își va schimba lumea în funcție condițiile materiale ale supraviețuirii.

Ideea lumilor complet diferite nu este tot timpul spectaculoasă și conectată la marile intenții ale universului. Schimbarea lumii implică schimbarea condițiilor structurale în care oamenii își duc viața. Condițiile structurale înseamnă mediul și mijloacele prin care oameni extrag resurse pentru a supraviețui. În funcție de modalitatea particulară de extracție a resurselor anumite reguli de organizare socială vor fi mai eficiente decât altele. Viața bazată pe agricultură va arăta altfel decât viața tehnologizată. Viața țăranului din Bărăgan se coordonează după hazardul anotimpurilor, pe când viața IT-istului din Pipera se raportează la salariu și promovare profesională. Prin urmare, condițiile în care sunt puși să acționeze îi vor influența pe cei doi să-și organizeze viața foarte diferit. Incertitudinea supraviețuirii din lumea agriculturii nu-i permite țăranului să-și aștepte mereu marea iubire, deoarece este costisitor în lumina scopurilor lui practice. Condițiile de viață îl împing să caute relații stabile cu o diviziune a muncii clară și rigidă. Normele sociale tind să fie de tipul: femeia are grijă de casă și de copii –  bărbatul muncește pământul. IT-iștii din Pipera își pot căuta nestingherit fericirea pe Tinder, pentru că lumea industrializată permite o independență mult mai mare în privința propriilor opțiuni de viață. Diviziunea muncii în rolurile de gen este mai flexibilă în lumina valorilor egalitariste care sunt mai influente în lumea industrializată. Nu trebuie să mergem pe Marte ca să înțelegem că lumile foarte diferite pot exista sub același acoperiș. În momentul de față, nu suntem într-un proces de schimbare a condițiilor structurale.

Cerneala fluorescentă a virusurilor

Coronavirus nu va produce o lume complet diferită, ci doar va suspenda în parte ritmul lumii contemporane. La o scară mai mare a istoriei, suntem de abia la începutul consumerismului. Am trăit în universul agriculturii peste 10.000 de ani, dar pe cel al industrializării îl știm de doar câteva secole. Îndată ce vom găsi un vaccin, ne vom întoarce să consumăm.

Jared Diamond, în celebra sa carte Virusuri, Arme și Oțelsusține că Eurasia a concentrat puterea și bogăția lumii, și nu America de Sud, de exemplu, pentru că geografia specifică i-a permis să aibă o relație aparte cu lumea virusurilor. În această zonă au existat multe medii propice (teren, specii, temperatură) pentru a face tranziția de la vânat și culesul plantelor sălbatice, la producția de hrană bazată pe domesticirea animalelor și plantelor. Cum aici s-a răspândit producția de hrană, populația concentrată pe un teritoriu a crescut considerabil. De la creșterea producției de hrană s-a ajuns la o evoluție a virusurilor caracteristică populațiilor dense. Bolile infecțioase, precum variola, rujeola și gripa, au apărut prin intermediul unor virusuri adaptate special pentru oameni, dar care sunt derivate din mutații ale unor virusuri ancestrale foarte asemănătoare ca structură și adaptate animalelor (provocând gripe aviare și porcine). Acele populații de oameni care au ajuns să domesticească animalele au căzut primele pradă noilor specii de virusuri, dar în acest fel au dobândit o rezistență puternică la noi boli infecțioase. Atunci când populații parțial imune au intrat în contact cu populații care nu au fost expuse deloc la virusuri, au apărut epidemii în care aproape toată populația neexpusă a murit. Când spaniolii au încercat să-i cucerească pe azteci în 1520, s-au trezit cu un avantaj competitiv devastator. Un sclav infectat cu variolă, adus din Cuba spaniolă, ajunsese în Mexic. Epidemia care a urmat a ucis jumătate din populația aztecă și nu i-a afectat deloc pe spanioli.

Povestea spaniolilor „invincibili” ne arată că virusurile funcționează ca o cerneală fluorescentă folosită în examinarea criminalistică pentru a face contrastele necesare înainte să se realizeze fotografia judiciară. Ele scot la suprafață tipul de lume în care acționează. Modul în care virusurile i-au decimat pe azteci ne arată o fotografie judiciară de lumi insulare, în care societățile erau izolate unele de celelalte. Astăzi, cerneala fluorescentă a virusurilor ne arată o fotografie judiciară a interdependenței fără scăpare. În decembrie 2019, apăreau câteva știri despre un virus misterios dintr-un oraș din China, iar în nu mai puțin de trei luni toate țările globului sunt afectate economic, social și politic. Cerneala fluorescentă a virusurilor ne mai arată și un contrast între cultura de tip furnicar social a lumii asiatice și absurdul comic al Balcanilor, între japonezul care, dintr-un simț al comunității și respectului pentru autoritate, se supune întocmai restricțiilor oficiale, și românul beat care își rupe piciorul fugind din carantină.

Viitorul va fi al solidarității sau nu va fi deloc

Interdependența fără scăpare a lumii contemporane își cere valoarea morală care să i se potrivească. Când vătămarea are un autor și modul în care ceilalți cauzează această vătămare este direct, simțim nevoia ca libertatea să fie protejată. În fața tiranului ne dăm seama cât de importantă este valoarea libertății de acțiune și de gândire. Dar în fața tragediilor care nu au un autor cum vom reacționa? După ce valori morale să ne ghidăm atunci când efectele devastatoare ale încălzirii globale nu sunt cauzate de cineva anume, ci de noi toți împreună, fiind preocupați de proiectele noastre persoanele, care luate separat au o inocență morală? Ne vom simți bulversați într-o lume în care costurile marilor tragedii pe care nu le-am cauzat noi în particular sunt suportate doar de cei care nu au reușit să scape. O lume a interdependenței în care oricine poate fi afectat de ce se întâmplă în celălalt colț al planetei nu poate fi guvernată de principiul scapă cine poate. Valoarea solidarității oferă o busolă morală într-o lume care ne pune din ce în ce mai mult pe toți în aceeași barcă. Ea ne învăță că trebuie să pierdem și noi, atunci când ceilalți pierd, deși nu noi suntem marii pierzători. Ce sens mai are o lume în care povara a ceea ce facem împreună este suportată de cei damnați? Amenințarea va fi indiferența norocoșilor care nu sunt dispuși să-și sacrifice privilegiile și resursele, a celor care vor să-și facă lumi separate. Solidaritatea ne dă speranța că, indiferent de cum vom cădea, în picioare sau nu, un simț al grijii ne va ține pe toți împreună.

Sursa: www.scena9.ro