Seminar cercetare DFT „Understanding causation in virtual reality”
Până pe 31 mai 2024, cadrele didactice ale Universității din București, în calitate de membri ai comunității CIVIS, pot înscrie pe platforma special dedicată programe intensive mixte – un format inovativ ce deschide oportunități de studiu internațional. Alianța a lansat un nou apel către cadrele didactice pentru conceperea de BIP-uri.
Fiind o formă de mobilitate Erasmus+, BIP-urile combină predarea online cu o scurtă perioadă de mobilitate fizică. Acest program educațional ambițios le permite cadrelor didactice să își facă vizibile nu doar proiectele, ci și toate instituțiile conectate cu acestea – facultatea, laboratorul, institutul, partenerii etc. Schimbul de experiență cu profesori de la alte universități membre sau partenere ale alianței, predarea interdisciplinară și multiculturală, precum și perioada de mobilitate fizică susținută într-una dintre țările-gazdă ale programului pot fi un pas important în dezvoltarea profesională a fiecăruia dintre cadrele didactice implicate în dezvoltarea și implementarea unui BIP.
Abordarea utilizată în cadrul acestui tip de program este una interdisciplinară și dedicată conceptului de excelență academică, traversând granițele subiectelor, curriculelor și domeniilor tradiționale. Fiecare BIP este dezvoltat, organizat și predat de cadre didactice de la cel puțin trei universități membre CIVIS care îndeplinesc cerințele și reglementările Erasmus+ pentru a primi finanțare.
Printre principalele caracteristici ale unui BIP se numără:
Mai multe detalii legate de eligibilitate, precum și calendarul de implementare sunt disponibile pe pagina dedicată.
Pe 8 mai 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o nouă ediție din SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București. Evenimentul, desfășurat sub titlul „NOUA DEZORDINE A FERICIRII” îl va avea ca invitat pe Cristian Iftode, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București.
E greu de găsit un subiect mai obsedant, dar totodată mai alunecos decât fericirea. Pascal ne-a semnalat de mult caracterul eluziv al fericirii: „Astfel, noi nu trăim niciodată, ci doar sperăm să trăim, și tot pregătindu-ne să fim fericiți, e limpede că nu vom fi niciodată.”
La contradicțiile felului în care concepem și căutăm fericirea, timpurile moderne adaugă noi provocări și tensiuni. Democratizarea fericirii, ca aspirație legitimă a tuturor oamenilor, a condus la noi mutații de sens. În felul acesta, fericirea a devenit tot mai mult fie o fugă în afara noastră, printre distracții superficiale, fie o ficțiune intimă, de care te rușinezi să vorbești în public. În acest timp, despre dezideratul împlinirii de sine se vorbește tot mai mult în cheie antreprenorială, ca despre o afacere ce poate fi sintetizată în zece pași sau secrete esențiale.
Dar cum ar trebui să gândim fericirea? Ca o stare pur subiectivă, ca îndeplinire a tuturor dorințelor sau ca desăvârșire a înzestrărilor noastre fundamentale? Este fericirea extaz sau împlinire de sine; drog escapist sau curaj de a fi tu însuți? Constă în mari succese publice ori în seninătate în fața eventualelor eșecuri ? Este fericirea independența totală a înțeleptului antic sau povestea unei iubiri împlinite? Care e locul suferinței în căutarea unei vieți cu adevărat fericite? Nu cumva fericirea e o iluzie?
Acestea sunt numai câteva dintre întrebările la care invitatul lunii aprilie va răspunde în cadrul evenimentului moderat de Daniel Nica, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București.
Prelegerea și dialogul vor fi însoțite de momente muzicale, asigurate de artiștii Operei Naționale București, mezzo-soprana Oana Andra și baritonul Vicenţiu Ţăranu, acompaniați la pian de Ioana Maxim.
Evenimentul va fi va fi transmis în direct de către TVR Cultural.
Ce este SCENA GÂNDIRII?
SCENA GÂNDIRII înseamnă dialog, cunoaștere și emoție. Această serie de întâlniri lunare aduce în fața publicului importante personalități intelectuale, artistice și academice ale zilelor noastre. Temele discutate acoperă o multitudine de domenii: de la muzică la literatură, de la filosofie la teatru și istorie. Deşi subiectele de discuţie sunt dintre cele mai diverse, toate au în comun aceeași dorință: de a formula întrebări incitante şi de a oferi răspunsuri relevante la cele mai însemnate provocări ale condiției umane, ale culturii naționale și universale.
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Sursa: radioromaniacultural.ro
Deadline transmitere dosar: 21.05.2024 28.05.2024, ora 12:00, folosind următorul link https://forms.gle/eTHwbTYZJ7ndymsh9
Lansare selecții pentru mobilități de studii Erasmus+ pentru anul academic 2024 – 2025 în cadrul universităților partenere ale UB (în afara Alianței CIVIS)
În ședința Biroului Executiv al Consiliului de Administrație al Universității din București din data de 15.04.2024, s-a aprobat lansarea selecțiilor pentru mobilități de studii Erasmus+ pentru anul academic 2024-2025, selecții organizate la nivelul fiecărei facultăți pentru un număr total de 286 de mobilități de studii Erasmus+ în cadrul universităților partenere ale UB (în afara CIVIS).
Lista destinațiilor disponibile (universități partenere) și locurile finanțate alocate fiecărei facultăți se află AICI
https://drive.google.com/drive/folders/1yieGSVp5CARUye8PiSNg11CiE57von0i?usp=drive_link)
Criterii generale de selecție Erasmus+ (criterii minimale la care facultatea poate adăuga criterii proprii):
Precizări privind efectuarea mobilității:
Precizări privind finanțarea ERASMUS+:
Nivelul grantului ERASMUS+ lunar*, stabilit la nivel național pentru a.a. 2024-2025 este:
| Țara de destinație | Nivelul national fixat al grantului (€/lună)* |
| Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Franța, Grecia, Germania, Finlanda,Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia | 674 |
| Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord,Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Turcia | 606 |
*luna este calculată la 30 de zile
Pentru participanţii cu oportunităţi reduse (cei care beneficiază de bursă socială sau se califică pentru a beneficia conform Ordinului MEN 3392/2017 (Art. 6, paragraful 2), cei de etnie romă sau cei cu statut de refugiat) care efectuează o mobilitate de studiu Erasmus+, la granturile din tabelul de mai sus se adaugă 250 Euro/lună.
Număr de locuri alocate facultăților UB pentru mobilități de studii Erasmus 2024-2025 (în afara CIVIS)
| Facultatea UB | Nr. locuri finanțate / nr. studenți bursieri Erasmus+ 2023-2024 (mobilități non-CIVIS) |
| Catedra UNESCO | 5 |
| Filosofie | 7 |
| Nr. total bursieri Erasmus+ 2024-2025 | 12 |
Conform Structurii anului universitar 2023-2024, pentru anii terminali (anul III de licență și anul II de master) sesiunea de examene curente este programată în perioada 13.05.2024 – 02.06.2024, iar sesiunea de restanțe și reexaminări va fi în perioada 03.06.2024 – 16.06.2024.
Studenții din anul III licență și anul II master care au de susținut restanțe din anii de studii anteriori și/sau examene de diferență sunt rugați să transmită cererea de susținere a restanțelor/diferențelor, însoțită de dovada de plată a taxei de restanță/diferență (50 de lei/examen), în perioada 13-20 mai 2024, pe adresa de e-mail a secretarei de an.
|
Studii universitare de licență: anul III de studii licență Filosofie Secretar Carmen Șandru: carmen.sandru@filosofie.unibuc.ro |
|
Studii universitare de master: anul II de studii masterat Filosofie Secretar Iuliana Iliescu: iuliana.iliescu@filosofie.unibuc.ro |
|
Studii universitare de master: anul II de studii – masterate Catedra UNESCO Secretar Viviana Ciachir: viviana.ciachir@filosofie.unibuc.ro |
Taxa de susținere a restanțelor/diferențelor se poate achita la Casieria Universității din București, din Șoseaua Panduri nr. 90 sau prin transfer bancar în conturile deschise de Universitatea din București (cod fiscal: 4505502) la Banca Comercială Română sector 5:
RO11RNCB0076010452620304 – pentru licență și master
RO27RNCB0076010452620307 – pentru programele de master UNESCO
Mențiuni: Taxă restanță/diferență-licență/master-nume-prenume student-Facultatea de Filosofie-an de studii-grupa.
Restanțele din anii anteriori și examenele de diferență se pot susține numai după achitarea taxei de 50 de lei pentru fiecare examen, conform Hotărârii Consiliului de Administrație al UB din 28.09.2021 și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților, Art. 24.
Restanțele din anul curent de studii se susțin gratuit (doar la primele două prezentări/disciplină).
Studenții aflați în semestre de grație (1 sau 2 semestre suplimentare cu taxă) nu plătesc taxa pentru restanțele pe care le au de susținut deoarece plătesc deja taxa de prelungire a studiilor.