Lansarea volumului „Fii mai deștept decât creierul tău” de Daniel T. Willingham

Miercuri, 10 aprilie 2024, la ora 18.00, în Amfiteatrul Constantin Rădulescu Motru se lansează volumul Fii mai deștept decât creierul tău, de Daniel T. Willingham, apărut la Editura Publica (traducere de Raluca Chifu, 2023).

„Creierul nu vine cu manual de utilizare. Învățarea independentă impune multe abilități separate și ai nevoie de cineva care să ți le explice. Această carte este un ghid de utilizare a creierului care îți va permite să-i exploatezi pe deplin potențialul de învățare și, astfel, să înveți independent” (Daniel Willingham).

Evenimentul este organizat de Asociaţia „Hestugma” în colaborare cu Facultatea de Filosofie a U.B.
Partener: Școala Privată Aletheea.

Proiectul expozițional al Facultății de Filosofie într-un amplu material de presa Business Magazin

Centrul pentru Filosofie şi Arte Bucureşti şi 1001 ARTE vă propune o expoziţie exclusiv feminină, GOOD GIRLS IMAGINARIUM, o întâlnire fără prejudecăţi cu lucrări ale unora dintre cele mai fascinante 13 artiste contemporane din România, cărora li se alătură Cynthia Pedrosa de la Rivoli 59 Paris. Începând cu 14 martie, timp de trei luni, pe holurile ambelor etaje ale Facultăţii de Filosofie pot fi văzute 40 de lucrări ale tinerelor artiste, lucrări cu accente oniric-feministe, de un realism visceral, spirit incisiv de eupot şi parfum de iubeştemădacăpoţi, cu note de părăseştemădacăîndrăzneşti. Lucrările au fost selectate de Cristian Cojanu şi Gilda Ghinoiu, sprijiniţi de Michele Bonavita şi Matei Ghimiş. Coordonatorul de proiect este lect. univ. dr. Laurenţiu Gheorghe.

Artistele care expun sunt (în ordine alfabetică): Ana Bănică, BenTereZ, Cristina Cociş, Bianca Ferăstrău, Cristina Gagiu, Cristina Garabeţanu, Adelina Gavrilă, Iraida, Oana Maria Pop, Cynthia Pedrosa, Claudia Todor, Simona Vilău, Daniela Vîrlan, Elena Waldorf. Designul de afiş a fost realizat de Cristina Garabeţanu, după o lucrare de BenTereZ…..

Textul integral al articolului este disponibil aici https://www.businessmagazin.ro/arta-si-societate/good-girls-imaginarium-14-artiste-contemporane-expun-in-cel-mai-nou-22306555?trk=feed_main-feed-card_reshare_feed-article-content

Colegii noștri, Prof. univ. dr. Viorel Vizureanu și Conf. univ. dr. Dorina Pătrunsu, invitați la Radio România Cultural în cadrul emisiunii Arte frumoase din 06.04.2024

Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 18.30, prof. dr. Viorel Vizureanu și conf. dr. Dorina Pătrunsu sunt invitații Dariei Ghiu în emisiunea Arte frumoase, la RRC, pentru a vorbi despre marea expoziție Brâncuși abia deschisă în capitala Franței, la Centre Pompidou, concepută ca un tribut adus părintelui sculpturii moderne (https://www.centrepompidou.fr/en/program/calendar/event/mb7ZAkc).

Conf. dr. Cristian IFTODE invitat al emisiunii „Izvoare de filosofie” din 5 aprilie 2024

Ediția din 5 aprilie, ora 21.10

De la etică la estetică. Despre multiplele sensuri ale autenticității

Dintre conceptele tradiționale ale filosofiei, cel de autenticitate este unul dintre cele mai studiate și criticate noțiuni, mai ales în contextul gândirii contemporane. Dincolo însă de studiile tehnice ale filosofiei, în cultura de masă a vremii noastre, avem de-a face cu o adevărată „industrie a autenticității”, concretizată prin workshop-uri, cărți de dezvoltare personală, conferințe motivaționale ș.a.m.d. Ca urmare a acestui fapt, există o aparentă diluare a sensurilor noțiunii de autenticitate, care  reclamă o continuă reconsiderare, în cadrele filosofiei actuale, a acestei probleme.

Tocmai de aceea, pentru ediția Izvoarelor de filosofie din această săptămână, vă propunem o dezbatere despre multiplele sensuri ale autenticității, proiectate în diferitele domenii ale filosofiei, de la cel al limbajului, până la cel a existenței, de la etică la estetică. Cum putem gândi autenticitatea din perspectivă estetică? Care este legătura dintre sensul etic-existențial al autenticității și cel estetic? Cum putem gândi o autenticitate a limbajului, care să asigure aderența gândurilor noastre la realitate? 

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să schițăm niște răspunsuri, alături de invitatul nostru din această săptămână, Cristian Iftode, conferențiar universitar doctor abilitat al Facultății de Filosofie a Universității din București și autor al unui număr semnificativ de cărți și studii de specialitate, printre care amintim volumele Viața bună. O introducere în etică și Filosofia ca mod de viață. Sursele Autenticității, ambele publicate la Editura Trei. 

Vă invităm și pe dumneavoastră să vă alăturați acestei dezbateri, ca de obicei, în seara de vineri, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro

Campania de donare de sânge „Donează sânge, fii erou!”

Universitatea din București lansează un apel la solidaritate adresat tuturor membrilor comunității care pot dona sânge în cadrul proiectului umanitar „Donează sânge! Fii erou!”.

Campania, derulată în perioada 1 – 5 aprilie 2024 de către Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB)are ca scop mobilizarea unui număr cât mai mare de donatori pentru a combate deficitul major de sânge cu care se confruntă spitalele din România.

Programarea, obligatorie pentru a garanta locul la donarea de sânge, se va face prin aplicația Donorium, care poate fi descărcată gratuit pe orice dispozitiv digital.

Campania de donare de sânge se desfășoară în perioada menționată, atât în Holul de Onoare al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (Bulevardul Eroii Sanitari, nr. 8, sector 5, în intervalul orar 08:00-12:30), cât și la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină București (Strada Constantin Caraș, nr. 2, sector 1, în intervalul orar 07:30-13:30).

„Încă de când suntem mici auzim de super-eroii din povești care salvează viața atâtor oameni aflați în pericol. Deși lumea basmelor pare una utopică, asta nu ne împiedică din a încerca să devenim zilnic niște oameni mai buni. În ediția din această primăvară, te așteptăm să fii chiar tu eroul poveștii noastre și să ajuți la scrierea unui final mai fericit pentru cei din jur. Masca și capa sunt opționale, dar dorința de a face bine e obligatorie!  Donarea de sânge este procesul ce ajută la realizarea operațiilor, îndepărtarea complicațiilor unor boli și aducerea unui zâmbet pe buzele oamenilor”, este mesajul transmis de organizatori.

Studenții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, membri ai SSMB, împreună cu personalul medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină București, își vor uni forțele pentru a crea un mediu cât mai plăcut pentru donatori și pentru a facilita procesul donării.

SSMB este o organizație studențească, independentă, non-politică și non-guvernamentală ce reprezintă studenții mediciniști bucureșteni. Înființată la data de 13 ianuarie 1875, la șase ani de la întemeierea Facultății de Medicină din București, este oficial recunoscută ca atare de către autoritățile guvernamentale locale, regionale și centrale, precum și de alte organizații și instituții naționale și internaționale.

Mai multe informații despre campania de donare de sânge „Donează sânge! Fii erou!” pot fi consultate aici.

Sursa: https://unibuc.ro/ub-apel-pentru-donarea-de-sange-in-cadrul-campaniei-doneaza-sange-fii-erou-derulata-de-societatea-studentilor-in-medicina-din-bucuresti-ssmb/ 

Colegii noștri, Constantin Vică și Paul Gabriel Sandu, prezenți la Zilele Poeziei la Cărturești. Ediția a patra

Zilele Poeziei la Cărturești se află anul acesta la a patra ediție și se desfășoară în perioada 18 – 22 martie în câteva librării Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Sibiu și Chișinău. Evenimentele aduc în prim plan poezia contemporană, traducerea de poezie, relația dintre poezie, filosofie și critică literară, dar și intersecțiile poeziei cu alte arte. Vă așteptăm alături de noi la dezbateri, lecturi, ateliere și expoziții care se adresează atât cititorilor de poezie de pretutindeni, cât și celor care acum au prilejul de a o descoperi.
  • Marți, 19 martie, ora 19:00, colegul nostru, Asist.univ. dr. Paul Gabriel Sandu, va fi prezent la Cărturești Carusel și online Poezie & Filosofie la Dezbatere și lectură de poezie alături de Anastasia Gavrilovici, Ioana Tătărușanu și Răzvan Andre. Moderatoare: Cristina Ispas
  • Pe lângă evenimentele din librării, poezia se aude și la Radio Cărturești în perioada 18 – 22 martie. O selecție de poeme semnate de Alina Purcaru, Constantin Vică, Simona Popescu, Anastasia Gavrilovici, Mircea Andrei Florea, Elena Vlădăreanu, Cristina Alexandrescu, Livia Ștefan, Ligia Keșișian și Răzvan Țupa se vor auzi pe frecvențele noastre, chiar în lectura autorilor lor.

Sursa: https://blog.carturesti.ro/zilele-poeziei-la-carturesti-editia-a-patra/