ERC Starting Grant „avataResponsibility: Influența avatarurilor bazate pe inteligență artificială asupra comportamentului moral individual și colectiv”

Știri media

Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București găzduiește proiectul de cercetare avataResponsibility, câștigător al prestigioasei competiții europene ERC Starting Grant – ediția 2023. Finanțarea în valoare de 1,5 milioane euro este oferită pentru 60 de luni (ianuarie 2024 – decembrie 2028) de European Research Council, prin programul HORIZON-ERC, în urma unei competiții cu o rată de succes de numai 15%.

Proiectul Avatar agency. Moral responsibility at the intersection of individual, collective, and artificial social entities in emergent avatar communities (acronim: avataResponsibility) explorează influența utilizării avatarurilor care integrează sisteme de inteligență artificială asupra comportamentului și practicilor morale. Cele mai promițătoare avataruri sunt cele digitale, augmentate și robotice, cu potențiale utilizări în realitatea fizică, virtuală și augmentată. Toate aceste medii vor deveni convergente odată cu expansiunea metaversurilor, a lumilor virtuale imersive bazate pe simulare și/sau augmentare a experienței și a infrastructurii Internet of Things (IoT). Tot mai mulți experți estimează că separarea tradițională dintre spațiul fizic, virtual și augmentat se va estompa progresiv. Utilizarea avatarurilor digitale, augmentate și robotice va deveni tot mai comună în activitatea cotidiană, fie că avem în vedere profesii și socializare, sau educație și medicină.

Pornind de la aceste predicții, avataResponsibility evaluează în ce măsură utilizarea avatarurilor va amplifica sau diminua responsabilitatea morală individuală și colectivă, cu implicații la nivelul politicilor publice. Cercetarea exploratorie urmărește întrebări precum: Suntem mai mult sau mai puțin responsabili moral atunci când acționăm prin intermediul avatarurilor? Ce criterii etice putem aplica pentru evaluarea efectelor produse de avataruri dotate cu inteligență artificială? Pentru a răspunde acestor întrebări sunt aplicate metode de investigare diverse, de la analiza conceptuală specifică tradiției filosofiei analitice, la instrumente de cercetare dezvoltate recent de filosofia experimentală și teoria rețelelor. Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea un cadru normativ de atribuire a responsabilității morale, care ține seama de interacțiunea dintre oameni, organizații și sisteme de inteligență artificială în comunități avatar emergente.

Coordonatoarea avataResponsibility, Mihaela Constantinescu, a condus anterior proiectul CoMoRe (Responsabilitate morală colectivă: de la organizații la sisteme artificiale. O re-evaluare a cadrului Aristotelic), derulat în perioada 2020-2022 și finanțat de UEFISCDI în cadrul competiției de proiecte pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE). Proiectul avataResponsibility continuă și extinde agenda de cercetare a proiectului CoMoRe de la atribuirea responsabilității morale agenților artificiali (sisteme IA) către comunități emergente de avataruri.  Mihaela Constantinescu este lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București și director executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA).

Echipa de proiect

Director de proiect (Principal Investigator):

  • Mihaela Constantinescu – Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA), Facultatea de Filosofie, Universitatea din București.

Cercetători seniori:

  • Constantin Vică (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București)
  • Emilian Mihailov (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București)
  • Mihnea Dobre (ICUB Humanities, Universitatea din București).

Tineri cercetători:

  • Cristina Voinea (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București)
  • Radu Uszkai (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București & Academia de Studii Economice)
  • Anda Zahiu (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București).

Instituția gazdă: Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA), Facultatea de Filosofie, Universitatea din București

Durata: 60 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2028)

Buget: 1.494.688 €

Finanțator: European Research Council – ERC Starting Grant / HORIZON-ERC

„Nobelul e pentru viziune, nu pentru pastilă. Obsesia cantității, aberanta piramidă și sufocanta impostură din universități” – interviu cu Conf. univ. dr. Sorin Costreie

Premiul Nobel nu se dă pentru o nouă pastilă, ci pentru viziunea din spate, prin care eu detectez și înțeleg niște mecanisme biochimice care duc după aceea la o pastilă. Dacă mă focalizez pe ce pot să obțin repede, în ciclul electoral, închidem șandramalele, scoatem niște pastiluțe. Nici autostrăzi nu putem să facem așa, afirmă prorectorul Universității București, prof. univ. dr. Sorin Costreie.

Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, profesorul Costreie a explicat motivele complexe pentru care România nu mai are nicio universitate în Top 1000 Shanghai. “Când în 4 ani tu ai patru premieri, șapte sau opt miniștri ai Cercetării și tot atâția ai Educației, poţi să îi aduci pe cei mai buni din lume, nu au cum să facă mare lucru. (…) La ministru media e sub un an și am rectori care stau 22 de ani”.

Prof. Sorin Costreie vorbește în interviu despre fenomenul maculaturii, chiar mai rău decât plagiatele, despre impostura și birocrația sufocante, despre “schizofrenia” din Educație și lipsa de viziune, dar și despre soluții.

Ce măsoară topul Shanghai, in care Romania nu mai are nicio universitate?

Topul Shanghai este în special centrat pe cercetarea care se face în universități. Marea majoritate sunt indicatori care privesc cercetarea de performanță.

Sunt și topuri internaționale care scanează și celelalte dimensiuni importante ale universității: predarea, relația cu societatea, internaționalizare…etc. Încă mai avem universități românești în aceste topuri. (Times Higher Education, Quacquarelli Symonds…)

Interesant este că la vârf, indiferent ce indicatori folosim, sunt cam aceleași universități: Harvard,  MIT, Oxford, Cambridge…etc Deci oricum ai măsura sistemul, vârful e același.

De ce suntem în situația asta?

Noi, ca universități românești, rămânem cam tot pe-acolo. Acesta este tipul de abordare, de viziune, de finanțare pe care îl avem acum și, în raport cu noi înșine, nici nu creștem foarte mult, nici nu scădem.

Problema este că sunt alte sisteme naționale care investesc masiv în cercetare, inclusiv din universități, iar în raport cu ele, noi scădem.

În Europa avem programe strategice naționale în Franța, în Germania, în Polonia. Dar avem marea competiție cu Asia. Sunt în Top 1000 Shanghai mai multe universități chinezești decât americane, ori asta ar trebui să ne pună pe gânduri în mod serios.

Cum s-a născut, de fapt, Top Shanghai? Acum peste 20 de ani,  președintele de atunci al Chinei a vrut să știe cum stăteau ca universități. N-au putut să-i răspundă și le-a dat sarcină de partid ca în câteva luni să facă o ierarhie cât se poate de exactă.

Ea a arătat o situație dezastruoasă pentru chinezi și atunci au selectat câteva universități în care s-a investit masiv și pe care le găsim azi în top.

Ce fel de investiție e necesară?

Aici este marea discuție. Nu e de ajuns să faci o simplă injecție de fonduri. Dacă mâine ni se triplează finanțarea, noi nu o să urcăm foarte mult.

E nevoie să vină bani mai mulți și să fie direcționați spre universitățile care au potențial de cercetare. Ministerul Educației ştie care sunt acestea, căci din 2016 avem un metaranking național care ia în considerație 9 rankinguri de tipul celor discutate de noi.

Și ar fi necesară o mai mare transparență a evaluării în cazul proiectelor. Știu, inclusiv din propria experiență, dezamăgirea pe care o ai când doi evaluatori îți dau aproape punctaj maxim și al 3-lea îți dă cu 20 de puncte mai puțin, pe același proiect.

Trebuie să ne uităm un pic și la ciudățeniile din specificul sistemului național. De exemplu, agenția mare de finanțare, UEFISCDI, ține de Ministerul Educației, dar finanțează lucrurile care se întâmplă sub cupola Ministerului Cercetării.

Și atunci se pune problema acestei spargeri între cercetare și universități și a relației care trebuie să existe între educație și cercetare.

E clar că nu poți să faci cercetare avansată fără să ai o masă critică bine educată, deci problema e a întregului sistem.

Trebuie voință politică și, din mica mea experiență administrativă, e nevoie de continuitatea politică pur și simplu. Când în 4 ani tu ai patru premieri, șapte sau opt miniștri ai Cercetării și tot atâția ai Educației, poţi să îi aduci pe cei mai buni din lume, nu au cum să facă mare lucru. Îți trebuie câteva luni numai să înțelegi sistemul și cum să acționezi.

Iar fragmentarea politică e dublată la nivelul universităților de o prea mare “continuitate”. Vom avea rectori care vor sta 22 de ani. Deci la ministru media e sub un an și am rectori care stau 22 de ani.

Revenind la finanțare, ce trebuie plătit mai bine, cercetătorul, îndrumătorul, dotarea? 

Dacă ne uităm pe partea de științe ale naturii, ai nevoie de laboratoare, de consumabile, de laboranți. Deci trebuie resursă umană și masiv infrastructură, dar lucrurile nu trebuie dublate.

După părerea mea, pe investițiile mari cel puțin, universitățile din același oraș ar trebui să colaboreze, nu să dublăm mai știu eu ce RMN sau alt aparat costisitor.

Dar marea problemă e resursa umană. Putem să avem cele mai bune manuale, cele mai bune programe școlare, degeaba am cele mai bune laboratoare cu mașinării în țiplă, dacă profesorii nu sunt buni. Dacă nu am cercetători inovativi, nu o să pot să împing cercetarea un pic mai departe.

Nu-i avem  pentru că nu-i formăm, nu-i plătim?

Cercetătorul cu adevărat cercetător, să zic așa, e un “nebun dedicat”. Lui nu-i trebuie mulți bani în sine. Are o bucurie a cercetării care trebuie hrănită și susținută la nivel social. Trebuie doar să-i oferi micro-sistemul în care el să evolueze.

O problemă națională este că noi prețuim foarte mult cantitatea. Vă dau un simplu exemplu, la finalul doctoratului, inevitabil prima întrebare în 99,99% din cazuri este “câte pagini a avut teza ta”? O chestie absolut irelevantă, nu contează. Nu se întreabă “ce impact a avut cercetarea ta” sau “care-i tema” sau “care îți este conducătorul”?

Mania cantității. Noi avem doctoranzi foarte mulți și foarte multe publicații. În toate topurile acestea, ele nu contează. Acolo contează factorul de impact, contează numărul de citări, relevanța.

Am citit un articol acum câteva luni, în care aveam un personaj din România care a publicat peste 60 de lucrări pe an. Deci mai mult de unul pe săptămână. Asta e maculatură, nu faci nimic cu ea.

Dar pe baza acestei maculaturi, noi creștem intern, obținem titluri, suntem premiați, avem un mic joc și ceremonial academic, în care suntem foarte stimați, şi ne purtăm pompos egourile mega-umflate.

E nevoie să cuplăm cercetătorii care au potențial la rețelele de cercetare internațională prin conferințe, printr-o unire structurală, uneori conjuncturală, să-i încurajăm să participe la proiecte. Cercetarea nu are frontieră, ideile circulă.

Resursa umană de calitate din cercetare este sufocată și alungată de impostori?

Da, și asta, de impostori, de o mentalitate prăfuită și vetustă, în care contează cantitatea.

Eu cred că în facultățile noastre 20-25% dintre colegii noștri fac cu adevărat cercetare. Aceștia trebuie hrăniți și aduși și alții noi.

Avem o piramidă întoarsă, aberantă: intră cineva în sistemul universitar, el trebuie să predea masiv, norma lui este mult mai mare decât a conferențiarului sau  a profesorului.

Dar el trebuie, de fapt, să învețe cum să predea și ar trebui să i se dea, culmea, mai puține cursuri, să îi fie stimulat și hrănit potențialul de cercetare de care are nevoie ca să crească academic.

La noi ai normă de predare mică odată ce ai ajuns în vârf, când nu mai ai unde să înaintezi. Piramida aceasta întoarsă naște niște monștri.

Sistemul nu e îndeajuns de flexibil cu cheltuirea banilor. Dacă nu te omoară impostura, te omoară birocrația. Trebuie mai mult să justifici ceea ce ai făcut decât să faci.

Avem în același timp un număr impresionant de doctori în toate domeniile, dar și un fenomen spectaculos al plagiatului. Poate mai rău decât atât, e foarte mare numărul lucrărilor de o calitate nulă. Dispariția din Top Shanghai are, presupun, o legătură și cu acest fenomen al doctoratelor fără substanță.

Bineînțeles, este parte din ce vă spuneam, impostură. Ea se manifestă, aș spune, într-o mică măsură la nivelul plagiatelor, care sunt doar vârful vizibil al aisbergului.

Partea cealaltă este maculatura de care vorbeam, teze care nu sunt neapărat plagiate, dar care nu au mare relevanță sau substanță de cercetare sau științifică.

Unele nu sunt bune nici de teze de licență.

Da, există și lucrări importante și ar trebui să depunem toate eforturile împreună, universitar, preuniversitar, societate, să mărim plaja acestei părți de teze importante și substanțiale, pentru că ele vor aduce beneficii în cunoaștere. De acolo vor sări idei care vor îmbunătăți economia, societatea.

Noile legi ale Educației aduc ceva în această direcție, oferă o șansă de îmbunătățire?

Sunt niște modificări structurale care ar putea duce către această direcție, niște germeni, dar trebuie venit cu o voință politică coerentă. Legile Educației oferă un cadru pentru a veni cu intervenții punctuale.

Dar dincolo de legislație trebuie să avem o voință coerentă. Este nevoie să ai un ministru care să stea în funcție niște ani de zile.

De ce avem două ministere dacă vorbim de o viziune coerentă asupra unui sistem? Trebuie un singur minister care sa gestioneze acel sistem, nu să inventăm iarăși roata.

Cred că ar fi bun un minister, cum este în Franța, în Suedia, în Polonia, al Educației, de fapt al Învățământului Preuniversitar, şi un minister unitar al universităților și al cercetării, cu o viziune coerentă.

Avem un singur minister al Educației și două legi, preuniversitar și preuniversitar. Nu vedeți o chestie uşor schizofrenică aici? Dacă e același domeniu, de ce avem două legi?

E nevoie de viziune macro, de înțelegere a fenomenului. De la cine să vină ea? Avem politicieni si demnitari cărora, dacă le luăm actele de studii, vedem bacalaureate la 30 de ani, facultăți făcute te miri unde, doctorate absolut discutabile.

Într-adevăr, un om needucat nu va prețui Educația, după cum un om necultivat nu va prețui arta și cultura, nu va prețui, în general, această lume a ideilor.

Dar putem avea oameni care să aibă o intuiție politică și să înțeleagă că, pe termen lung, o țară fie se duce în cap, fie se ridică în funcţie de investiția în Educație și Cercetare.

Oamenii aceștia trebuie să folosească și să aibă încredere în specialiștii din sistem și să-i întrebe: dacă fac asta ce se întâmplă?

Polonia a făcut o nouă lege a Educației și centrată pe universități de excelență, după 4 ani de consultări cu universitățile. Noi, și suntem o mână de oameni, în prima variantă a legii, nici nu știam cine lucrează la ea, era mai secretă decât legile securității. 

Deci, dacă am vrea, am putea.

Și mai e o problemă când vorbim strict de cercetare – o obsesie a politicului, indiferent de culoarea politică, pentru cercetarea aplicată. Dar ca să ai cercetare aplicată trebuie să ai în primul rând cercetare. Și, de obicei, cercetarea e teoretică, este vânătoarea unor idei, testarea unor ipoteze care ies sau nu.

Cercetarea aplicată stricto sensu, dacă de la bun început se face așa, este mai mult o căutare tehnică și tehnologică care nu ne va duce în Top Shanghai. Premiul Nobel nu se dă pentru o nouă pastilă, ci pentru viziunea din spate, prin care eu detectez și înțeleg niște mecanisme biochimice care duc după aceea la o pastilă.

Dacă noi ne focalizăm doar pe pastilă, nu vom obține cercetare de calitate.

Aruncăm la coș “umanioarele”, n-avem nevoie de așa ceva. Dar în secunda doi, noi ce facem? Ne pierdem memoria? Istoria este din “umanioare”. Ne pierdem orientarea, sistemul de drept, independența jurnalistică, conștiința, pragul acesta de metareflecție pe care ni-l dă filozofia…etc. Fara “umanioare” nu avem valori și principii și vom pluti în derivă ca societate.

Pentru a da o societate cât de cât normală, părerea mea este că viziunea conducătorilor trebuie să fie cu bătaie lungă. Dacă mă focalizez pe ce pot să obțin repede, în ciclul electoral, închidem șandramalele, scoatem niște pastiluțe. Nici autostrăzi nu putem să facem așa.

Demografic scădem, deci vom avea mai puțini studenți. Ca să supraviețuim, va trebui să ne reorientăm, să atragem studenți străini. Cei care vor școală pe bune se uită la topuri, nu doar la faptul ca în România poți să trăiești cu bani mai puțini.

Deci e nevoie de viziune și coerență, e nevoie ca finanțarea să urmeze calitatea, e nevoie de depolitizarea sistemului, de transparență și predictibilitate. Cercetarea fundamentală și de calitate nu se face pe ici pe colo și din când în când.

 

Sursa: https://spotmedia.ro/stiri/educatie/nobelul-e-pentru-viziune-nu-pentru-pastila-obsesia-cantitatii-aberanta-piramida-si-sufocanta-impostura-din-universitati-interviu?fbclid=IwAR2xqk4Bvr8BlmlueyB3Y0DRhI0Wwb6Ywr4YHxK1Gz-exHjY0p-f3WD9nhM 

Săptămâna de Conștientizare a Creierului – eveniment internațional, ediția V, 13 – 18 martie 2023

Vă invităm la Săptămâna de Conștientizare a Creierului – ediția V, 13 – 18 martie, eveniment  organizat de Laboratorul de Științe Cognitive Clinice cu sprijinul Facultății de Psihologie și Științele Educației (FPSE), Universitatea din București. Tema ediției de anul acesta este „Creierul și Sănătatea Mintală”.

Tema acestei ediții este „Creierul și Sănătatea Mintală” și are ca invitați experți din domenii precum psihologie, biologie și neuroștiințe.

 Cele 17 prelegeri și ateliere incluse în program vor discuta despre (a) fenotipurile comune ale autismului și schizofreniei, (b) peptidele care stimulează creierul și rolul lor în prevenția bolii Alzheimer, (c) diagnosticul revizuit al problemelor de sănătate mintală din perspectiva neuroștiințelor, (d) intervenții și metode de screening digital în sănătatea mintală, (e) neurobiologia durerii, iar lista continuă.

Evenimentul este unul mixt. O parte dintre prelegeri au loc la locație (FPSE, Panduri 90), iar altele online. Evenimentul este gratuit. Toate prelegerile și atelierele sunt deschise cadrelor didactice interesate, studenților și publicului larg.

Informații despre programul celei de-a V-a ediții a „Săptămânii de Conștientizare a Creierului” pot fi consultate pe pagina de Facebook și Instagram a evenimentului.

„Programul Psihologie-Științe Cognitive a fost gândit pentru a genera o resursă cu capacități interdisciplinare și competențe transversale care o fac extraordinar de angajabilă” – interviu cu prof. univ. dr. Dragoș Iliescu

În cadrul celei de-a șasea Gale a Premiilor Senatului, desfășurată la finalul anului 2022, programul „Psihologie-Științe Cognitive”, fondat și coordonat de prof. univ. dr. Dragoș Iliescu, cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, a fost desemnat „Cel mai inovator program universitar/ postuniversitar” la categoria Științe Sociale, câștigând, totodată, și Marele Premiu al secțiunii.

Disponibil atât în limba română, cât și în limba engleză, programul – fondat în anul 2021 – este unul interdisciplinar și pune la dispoziția studenților materii din toate domeniile care contribuie la științele cognitive: psihologie (psihologie cognitivă, neuropsihologie, psihopatologie), filosofie (filosofia minții, logică), inteligență artificială (programare, algoritmi și structuri de date), lingvistică (dezvoltarea limbajului), sociologie (cogniție socială), medicină (genetică, neuroștiințe) etc. La aceste domenii se adaugă o serie de cursuri transversale, care au ca scop dezvoltarea gândirii critice și a deprinderilor interpersonale necesare în profesiile „de frontieră” celei de psiholog.

Despre activitatea sa ca profesor și inițiator al unui program universitar inovativ, interacțiunea cu studenții și necesitatea dezvoltării unor competențe specifice de către viitorii specialiști în domeniul științelor cognitive, ne va vorbi în continuare chiar laureatul prof. univ. dr. Dragoș Iliescu.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a șasea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Cel mai inovator program universitar/ postuniversitar”, la categoria Științe Sociale și, totodată, și Marele Premiu al secțiunii. Ce înseamnă pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Dragoș Iliescu: Sigur, eu am câștigat căci trebuia să fie cineva care primește nominal premiul (BTW: eram plecat din țară la momentul decernării și l-a ridicat colega mea Ioana David, directorul de departament), dar în mod cert nu este premiul meu – și nu o să reproduc aici mantra modernă a lucrului în echipă, dar o să redau pe scurt povestea nașterii programului.

Ideea înființării programului de Științe Cognitive aparține mai degrabă profesorului Mircea Dumitru; împreună cu mai mulți colegi ai domniei sale de la Facultatea de Filosofie au înființat în urmă cu ceva ani un program masteral în acest domeniu, al Științelor Cognitive.

Programul a avut recenzii extraordinare, dar nu neapărat o tracțiune grozavă în volumul de candidați atrași, din păcate.

Cu toate acestea, programul acesta masteral a marcat o colaborare foarte bună între specializările filosofie și psihologie, sau poate într-un sens mai larg între Facultatea de Filosofie și cea de Psihologie și Științele Educației.

Mai mult decât orice, a făcut posibile discuții despre aceste teme, discuții interdisciplinare pe care nu prea obișnuiam să le avem în Universitatea din București. Din discuții rezultă idei și colaborări și ele sunt probabil „scânteia” din care se nasc astfel de proiecte. Unul din forurile de discuție rezultate din aceste tatonări colegiale a fost generat de Școala Interdisciplinară de Studii Doctorale, unde profesorul Bogdan Murgescu ne-a motivat să înființăm un grup de cercetare numit Mind, Language and Cognition – care fără să fie dedicat științelor cognitive în mod explicit, prin etichetă, observăm că este dedicat în mod implicit. Și care a generat oportunitatea aceasta de a avea mici proiecte de cercetare comune, asociate cu doctoranzi co-coordonați etc.

Toate aceste contacte și colaborări ne-au dat curaj să mergem un pas mai departe – pasul cel mai important a fost acela de a visa un program de licență.

Spun asta pentru că a existat pentru mult timp o reținere instituțională în a gândi un program de licență în științe cognitive. Domeniul este evident inter- sau multidisciplinar: avem elemente din psihologie, filosofie, lingvistică, matematică, biologie etc. În care facultate ar trebui să fie găzduit – și, ca să refrazez, în care domeniu de studiu? Și cum ar trebui să se reflecte el în ansamblul educației oferite la acest moment în acel domeniu de studiu? Fiind un domeniu nou, el trebuie consacrat și la ARACIS – și știm cu toții cât de complicată e o asemenea grozăvie, să implementezi un nou (sub)domeniu de studiu.

Oricum, am reușit să trecem de această barieră mentală, iar psihologia a fost locul cel mai bun unde la acel moment i se putea găsi o casă programului.

Pe de o parte pentru că, fără a clama că are mai mult de jumătate din acest domeniu interdisciplinar, probabil că psihologia are totuși o bucată mai solidă decât orice alt domeniu contributor. Pe de altă parte pentru că psihologia este teribil de dorită astăzi de candidați – în fiecare an la admitere (o admitere care nu e deloc ușoară) respingem sute, uneori 6-700 de candidați din care cel puțin jumătate sunt foarte buni.

Restul a fost mai complicat din punct de vedere administrativ, dar a curs natural după ce decizia a fost luată – ceea ce demonstrează că limitele sunt întotdeauna mai degrabă cele mentale și că e mai greu să visezi decât să implementezi apoi.

Eroii înființării programului au fost Mircea Dumitru, Sorin Costreie, Lucian Ciolan (decanul FPSE la acel moment) și mulții mei colegi din departamentul de Psihologie și Științe Cognitive, primul dintre ei colega Ioana David, directorul de departament, care continuă să ducă greul implementării efective a programului.

R.: Cum s-a conturat ideea acestui program universitar și care sunt elementele de noutate pe care le aduce?

D.I.: Ce este nou în acest program? Sunt mai multe, dar două sunt marcante. În primul rând, este primul program interdisciplinar de licență implementat în România – adică în mod real interdisciplinar: domeniul este profund interdisciplinar și asta se reflectă în planul de învățământ și în corpul profesoral, o parte foarte mare din cursuri fiind ținute de specialiști arondați altor domenii și facultăți decât cea care îl găzduiește.

În al doilea rând, programul este organizat și în engleză și în română, complet în oglindă – aceleași cursuri, cu aceleași cerințe, cu aceiași profesori: este un experiment interesant care contribuie la formarea de expertiză în Universitatea din București relaționată cu planurile serioase de internaționalizare pe care pare să le aibă.

R.: Vă rugăm să ne oferiți câteva exemple de cursuri studiate în cadrul programului de licență și să ne spuneți ce presupun acestea.

D.I.: Avem câteva filoane de cursuri, fiecare filon cu tipicul său. De exemplu, avem un filon de cursuri de filosofie – introducere în științe cognitive, logică, gândire critică, conștiința, judecată morală – în care studenții sunt provocați în primul rând la documentare și dezbatere, în cea mai bună tradiție a educației în filosofie. Poate cursul de logică să fie din toate acestea cel mai prescriptiv, e în natura logicii (în mod special a celei formale), dar acestea cursuri de principiu cer de la studenți să citească masiv, inclusiv în afara celor predate direct la curs, și să integreze lucrurile citite în argumente lucide.

Avem apoi un filon de cursuri de matematică aplicată – de la programare, algoritmi, structuri de baze de date, la inteligență artificială și ajungând până la lingvistică computațională.

Avem evident un filon de cursuri transversale de psihologie – în zona de metodologie a cercetării și statistică, evaluare psihologică etc. Și un filon de cursuri fundamentale de psihologie aplicată – psihologie clinică și psihoterapie, teorii ale personalității, psihologia muncii și organizațională, psihologie educațională etc.

Și, în fine, filonul care ne dă cel mai mult de furcă, pentru că nu avem suficienți specialiști în Universitatea din București care să ducă toate aceste cursuri, cel de neuroștiințe – unde avem cursuri și introductive, dar și de neuropsihologie a dezvoltării sau de neuropsihologie cognitivă.

După cum vedeți, sunt teribil de diversificate și dau studenților un orizont intelectual și profesional care, după părerea mea, este superior oricărei alte formări pe care o pot primi în aria psihologiei oriunde altundeva în România anului 2023.

R.: Pornind de la premisa că cel mai bun argument în favoarea programului de licență „Psihologie-Științe Cognitive” îl reprezintă părerile studenților, le-ați solicitat acestora să vă ofere feedback? Sunt receptivi și entuziasmați de ceea ce învață?

D.I.: Cu siguranță că da – suntem în dialog constant cu ei. Orice început este dificil – în mod special, un început într-un domeniu care nu a mai existat. Am avut nenumărate sincope, cu unele decizii care s-au dovedit greu de implementat în structura planului de învățământ, uneori decizii greșite în ceea ce privește colaboratorii pe care i-am atras pentru un curs sau altul (căci suntem obligați să atragem colaboratori externi pentru acele zone unde nu avem teribil de multă competență; aceasta e și o modalitate bună de a ne forma această competență). Deci da, e un rollercoaster cu multe suișuri și coborâșuri și studenții sunt pe rând atât entuziasmați, cât și frustrați. Dar am reușit până acum, cu ei împreună, să trecem peste toate hopurile – cred că cel mai important este că ne văd ca parteneri implicați și că buna credință, pasiunea pentru domeniu și interesul pentru educația lor sunt evidente.

R.: Având în vedere că acest program universitar a debutat în pandemie, dincolo de inconvenientele de natură tehnică, ce alte dificultăți au întâmpinat elevii, studenții și profesorii odată cu trecerea la sistemul de predare online? Din perspectiva dumneavoastră, cum a fost revenirea la cursurile față în față?

D.I.: Cred că toată lumea aștepta reîntoarcerea la cursurile față în față – a fost evident și pentru studenți și pentru profesori că pur și simplu nu poți vorbi de educație de calitate în acest fel. S-a pierdut contactul uman, aspectul de mentorat al relației educaționale în universitate și transmiterea de valori și modele care ține de acest rol etc. Acesta e și motivul principal pentru care observăm acum că generația cea mai puțin aculturată la normele și cutumele universitare din toate generațiile de studenți pe care eu le-am întâlnit este generația care a început în pandemie – nu din cauza lor, ci din cauza noastră, sau a situației dacă vreți.

Cred că cea mai mare dificultate comună dată de reîntoarcerea la educația față în față a fost dată de faptul că educația online a fost comodă. Ne-am complăcut în ea și în ciuda faptului că știm că nu e de calitate poate am vrea să dăinuiască.

Pentru studenți a însemnat că nu mai pierd timp cu drumul și că pot lucra în timpul cursurilor, iar pentru profesori înseamnă o abordare teribil de comodă a relației cu studenții și a relației cu angajatorul (cu UB). Eu simt că și unii și alții s-au dezangajat în acea perioadă de universitate – nu de clădire și de venitul la program, ci de instituție și de menirea și valorile ei. Și simt că dacă studenții au revenit mai ușor, profesorii sunt cei care au dificultăți să renunțe la lucrurile comode aduse de pandemie.

Așadar, ce să spun: revenirea a fost dificilă, iar dificultățile asociate nu s-au terminat încă.

R.: Considerați că acest program de licență este reprezentativ în condițiile actualei piețe a muncii?

D.I.: Cu siguranță că da! Pe de o parte, programul pune în piața muncii în mod ostensiv psihologi – cu toate drepturile pe care le are și un absolvent de psihologie al programului „clasic” de psihologie. Și e o nevoie teribilă de psihologi la acest moment; ar fi nevoie probabil de un număr cel puțin dublu decât cel existent pe piața muncii, iar o dublare a acestui număr e imposibilă în următorii 15 ani chiar dacă toate facultățile de psihologie ale României ar lucra ore suplimentare.

În al doilea rând, acest program a fost gândit pentru a genera o resursă cu capacități interdisciplinare și competențe transversale care o fac extraordinar de angajabilă.

Combinația dintre înțelegerea comportamentului uman și înțelegerea concomitentă a tehnologiei este foarte rară și cu atât mai dezirabilă. În fine, în felul alert în care evoluează piața muncii, nu știm cum vor arăta ocupațiile peste 15 sau 20 de ani – știm doar că vor arăta altfel decât acum. Și ce mai știm (sau avem o așteptare rezonabilă) este că anumite competențe transversale legate de gândirea critică, alfabetizarea științifică, capacitatea de cooperare, competențele de rezolvare a problemelor – ceea ce se mai găsește în literatură sub denumirea de „competențe pentru secolul 21” sau, la OECD, „competențe legate de angajabilitate” – vor fi critice. Ei bine, aceste competențe sunt dezvoltate intenționat în acest program educațional. Deci suntem pregătiți nu doar pentru piața muncii actuală ci și pentru ce știm că va veni în viitor.

R.: Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București altfel, decât prin inițiative precum Premiile Senatului?

D.I.: Premiile Senatului reprezintă o inițiativă excelentă, că performanța trebuie și recunoscută: pentru a genera un climat de performanță e nevoie să semnalăm suficient de des că performanța e importantă și nu este trecută cu vederea atunci când apare.

În același timp, Premiile Senatului nu încurajează în mod direct (probabil nici măcar indirect) performanța în cercetare – nu cred că cineva a zis vreodată: „voi face acest studiu pentru a lua Premiul Senatului!”. Cercetarea avansată este făcută de oameni competenți și competitivi din motivații care sunt mai degrabă intrinseci decât extrinseci. Deși, indubitabil, sunt multe lucruri care pot fi făcute pentru a încuraja mai multă cercetare la actualul capital uman al Universității, eu cred că nimic nu va impulsiona cercetarea mai mult pe termen mediu și lung decât selecția bună.

Mai multe informații despre coordonatorul programului

Proeminent specialist recunoscut în psihologie aplicată, cu precădere în evaluarea psihologică și comportamentală, psihologia muncii, organizațională și psihologia consumatorului, cu o solidă activitate academică, o bogată experiență practică și cu o largă recunoaștere în comunitatea internațională de specialitate, prof. univ. dr. Dragoș Iliescu este autor și co-autor a peste 150 de lucrări publicate în jurnale și cărți de specialitate, precum și membru al unor asociații profesionale internaționale: SIOP – Society for Industrial-Organizational Psychology, EAWOP – European Association for Work and Organizational Psychology, IAAP – International Association of Applied Psychology (actual președinte al Diviziei 2) și ITC – International Test Commission (fost președinte și Fellow).

Totodată, în cadrul celei de-a doua ediții a Premiilor Senatului, prof. univ. dr Dragoș Iliescu a fost premiat cu distincția  „cel mai prestigios articol al anului 2018 din domeniul Științelor Sociale”

Sursa: https://unibuc.ro/programul-psihologie-stiinte-cognitive-a-fost-gandit-pentru-a-genera-o-resursa-cu-capacitati-interdisciplinare-si-competente-transversale-care-o-fac-extraordinar-de-angajabila/ 

„Provocări și oportunități pentru antreprenori în contextul efectelor pandemiei de COVID-19”, o nouă ediție a Sesiunii de comunicări științifice ale studenților în domeniul antreprenoriatului

În perioada 16-17 noiembrie 2022, Societatea Antreprenorială Studențească (UNIHUB), în parteneriat cu Facultatea de Administrație și Afaceri a UB, organizează a patra sesiune de comunicări științifice ale studenților în domeniul antreprenoriatului.

Evenimentul este deschis studenților din România care doresc să-și prezinte ideile de afaceri și temele de antreprenoriat în fața cadrelor didactice, a antreprenorilor și a cercetătorilor, care îi vor sprijini în transformarea acestora în realitate.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0167, iar persoanele interesate de participare sunt rugate să se înscrie până duminică, 13 noiembrie 2022, prin completarea formularului disponibil aici.

În cadrul acestui eveniment, sunt așteptate propuneri de prezentări dedicate dezvoltării antreprenoriatului în România, ideilor de afaceri, poveștilor de succes din antreprenoriatul românesc și internațional.

Participanții pot analiza modalități prin care ideile inovatoare pot fi transformate în afaceri de succes, pot oferi exemple de companii care au devenit repere pe piață grație inovațiilor, pot investiga proiecte de antreprenoriat social și pot pune în discuție aspecte ce țin de educația antreprenorială în universități sau diferite aspecte ale interacțiunii dintre universitate și mediul de afaceri.

Participanții pot propune, de asemenea și lucrări restrânse, rezumate ale unor proiecte mai ample, propuneri de viitoare cercetări sau rezultate ale lucrărilor de licență proprii. Toți participanții vor primi o diplomă de participare. Pentru participarea la acest eveniment nu se percepe nici o taxă.

Temele abordate (fără a se limita la acestea):

● Antreprenoriatul – oportunitate de carieră pentru studenți

● Antreprenoriat, inovație și tehnologie;

● Antreprenoriat educațional, cultural și social;

● Antreprenoriat medical și pentru sănătate;

● Promovarea culturii  antreprenoriale;

● Modele de afaceri, transformare digitală și gândire inovatoare;

● Antreprenoriat și responsabilitate socială;

● Educația antreprenorială  și dezvoltarea durabilă;

● Elemente de management/marketing la nivelul  start-up-urilor;

● Exemple de bune practici în afaceri.

Toți participanții vor primi o diplomă de participare. Pentru participarea la acest eveniment nu se percepe nici o taxă.

Recomandări pentru prezentare: Timpul alocat unei prezentări este de maximum 15 minute; prezentarea va cuprinde între 10 și 15 slide-uri; structură recomandată (se personalizează în funcție de specificul temei abordate): Introducere: problema cercetată, justificare/ motivația alegerii temei respective, contextul – 2-3 slide-uri; Cercetarea proprie: analiza literaturii de specialitate, analiza proprie – 5-7 slide-uri; Concluzii – 2-3 slide-uri; Bibliografie 1-2 slide-uri.

Calendar și documente:

● 13 Noiembrie 2022: ultima zi de înscriere și transmitere prezentare. Astfel, vă invităm să trimiteți propunerile dumneavoastră de participare până pe 13 noiembrie 2022, folosind formularul disponibil aici. Prezentarea lucrării va fi realizată folosindu-se modelul de prezentare ppt ce poate fi accesat aici, iar documentul în format ppt va fi transmis la adresa unihub@unibuc.ro nu mai târziu de 13 noiembrie 2022;

● 14 Noiembrie 2022: Notificare acceptare prezentare; vă rugăm verificați mesajele transmise electronic la adresele instituționale comunicate în formularul de înregistrare;

● 16-17 Noiembrie 2022: desfășurarea efectivă a evenimentului. Programul evenimentului poate fi accesat aici.

Mai multe informații pot fi solicitate la adresa de mail unihub@unibuc.ro.