Conf. univ. dr. Cosmin Toth și conf. univ. dr. Ștefania Matei, discuție cu SKEPSIS despre acceptarea, ezitarea și respingerea vaccinării

În episodul numărul VIII al seriei „SKEPSIS”, conf. univ. dr. Cosmin Toth și conf. univ. dr. Ștefania Matei, cadre didactice la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, discută despre cum se construiesc discursiv opiniile privind acceptarea, ezitarea și respingerea vaccinării.

Pentru detalii accesați unibuc.ro

Colegul nostru, Conf. univ. dr. Cristian Iftode, invitat la noul program lansat de Institutul Cultural Român: „Let’s Talk About… Film”

Marţi, 28 mai, de la ora 19, colegul nostru, Conf. univ. dr. Cristian Iftode, va participa la prima întâlnire din noul program lansat de Institutul Cultural Român: „Let’s Talk About… Film”, urmărind promovarea cinematografiei românești contemporane prin dialoguri inter- şi transdisciplinare. Se vor viziona două scurtmetraje extrem de interesante şi provocatoare pentru un etician, realizate de Andrei Epure şi selecţionate la Cannes, în 2022, după care se vor dezbate, pornind de la filme, cu regizorul şi cu toţi cei prezenţi.

Intrarea este liberă, găsiţi detalii pe pagina evenimentului (https://www.facebook.com/events/415688888026412).

Conf. dr. Constantin VICĂ invitat la SmartJob, Podcastul Europa Liberă din 10 mai 2024

Constantin Vică vorbește despre civilizația digitală în care trăim, un ocean de informație care ne reduce la simple date: „Ne entuziasmăm de imaginile retușate prin filtre pe social media. Au luat locul omului viu. Aruncăm nectarul din borcanul vieții și lingem în extaz sau din plictis eticheta.”

Constantin Vică este doctor în filosofie al Universității din București, cu o teză de filosofie practică în domeniul internetului și al tehnologiei web. Este cercetător afiliat Centrului de Cercetare în Etică Aplicată și, de asemenea, director adjunct și editor online al acestuia.

Anul trecut a publicat cartea „Civilizație algoritmică și viața în lumea digitală.” Este conferențiar universitar, la departamentul Filosofie practică și Istoria filosofiei, al Facultății de Filosofie de la Universitatea din București.

Cum arată oceanul de date și informație în care suntem prinși și cum înotăm în el? Și omul înoată, dar și oceanul înoată prin om, spune Constantin Vică:

„E această dualitate de care nu mai avem cum să scăpăm, stratul format din datele care ne reprezintă, activitățile noastre. În această îmbrăcăminte digitală ne ducem existențele. Trăim o permanentă conectare în rețea.”

Continuarea este disponibilă aici https://romania.europalibera.org/a/constantin-vica-internet-social-media-digital-algoritmi-metaverse-universitatea-bucuresti/32940079.html

Colegul nostru, lect. univ. dr. Laurențiu GHEORGHE, prezent la emisiunea Ediție specială de la TVR Info – 03.05.2024

SEMNIFICAȚIA ȘI IMPACTUL SĂRBĂTORILOR RELIGIOASE ÎN CONTEXTUL LUMII MODERNE, ÎN „EDIŢIA SPECIALĂ” TVR INFO DIN VINEREA MARE

Ce mai înseamnă credinţa azi? Cătălin Ştefănescu ne propune să explorăm întrebări esenţiale legate de credinţă şi societatea contemporană, vineri, 3 mai, de la ora 21.00, la TVR INFO.

„Bun găsit tuturor la o ediţie specială… despre ce mai înseamnă credinţa azi”, ne invită Cătălin Ştefănescu să-i fim alături în Vinerea Mare, la TVR INFO. De la ora 21.00, ascultăm cu răbdare oameni care ştiu ce vorbesc despre acest subiect: pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă; preotul Titus Sas, vicar parohial Biserica BOB, Cluj-Napoca; lector univ. dr. Laurenţiu Gheorghe, Facultatea de Filosofie, București (prin ZOOM) şi Laura Jiga Iliescu, cercetător principal, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”.

Sursa: www.tvr.ro

Acad. Gheorghe Vlăduțescu invitatul Acad. Mircea Dumitru în cadrul emisiunii „DIALOGURI ACADEMICE” la TVR Cultural

A doua ediție a noului sezon al „Dialogurilor academice”, emisiune găzduită de vicepreședintele Academiei Române, Mircea Dumitru,​ l-a avut ca invitat pe filosoful și academicianul Gheorghe Vlăduțescu. Ediția a fost difuzată duminică, 7 aprilie, de la ora 22.30, la TVR Cultural.

Emisiunea „Dialoguri academice”, semnată de Adina Toderașcu și Daniel Paraschiv, este difuzată la TVR Cultural în fiecare duminică, de la ora 22.30, și vinerea, de la 13.30.

Mircea Dumitru, amfitrionul „Dialogurilor academice”, este vicepreședintele Academiei Române , filosof și logician, profesor universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și autor prolific, cu o carieră universitară de peste 30 de ani.

Primul invitat al emisiunii „Dialoguri academice”, din 2 aprilie 2023, a fost președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, profesor de istorie de la Facultatea de Istorie a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj, care este și cel mai tânăr academician.

În fața telespectatorilor, vor mai veni și reprezentanți ai secțiilor de cercetare din cadrul Academiei, care vor răspunde întrebărilor lui Mircea Dumitru într-un limbaj accesibil.