Cei norocoși dintre noi au, ȋn momente de răscruce, epifanii intelectuale. Ajung să vadă lucrurile altfel. Revelațiile intelectuale pot avea consecințe însemnate: ce carieră alegem, ce credință îmbrățișăm, pe cine socotim prieteni adevărați.
Deseori, schimbările de perspectivă vin ȋn urma unor momente de graţie. „Aha!”, ne-am putea spune, „am nimerit-o!” Sau am putea pur şi simplu intui că e imposibil să greșim. Putem să fim copleșiți de entuziasm, sau eliberați de frustrarea căutării unei soluții care ne scăpa. Experiențele conștiente ce ne însoțesc revelațiile intelectuale sunt bogate.
Și, deseori, revelațiile nu vin singure. Ele rezolvă probleme ce ne preocupau. Ne pun ordine ȋn gânduri. Poate ne schimbă felul de a fi: invitându-ne la reflecție, la cultivarea virtuților intelectuale, la îndeplinirea fără cusur a datoriei sau la re-evaluarea opțiunilor noastre fundamentale.
Întrebarea pe care v-o propun este simplă: ce legătură este ȋntre experiențele conștiente ce ne însoțesc revelațiile intelectuale, şi acele schimbări remarcabile – ȋn cunoaștere, ȋn practică şi pentru noi ca persoane – pe care aceste experiențe le semnalează? Există revelații fără niciun semn conștient? Ar putea entuziasmul, certitudinea trăită sau momentele „Aha!” să ne păcălească, semnalând false revelații? Ne ajută cu ceva bogatele noastre experiențe transformatoare? Sau contează doar rezultatele?
Ȋn plus: pot fi diferențe ȋntre noi? Mi-ar trebui mie o intuiție sau o îngrijorare pentru a descoperi ceea ce pentru tine era de la sine înțeles? Aş avea nevoie de un lung proces de reflecție, ezitări şi reveniri, pentru a ajunge la concluzia care ție ţi se impunea ca fiind cea mai simplă din start? Și ar face deturul prin experiență vreo diferență?
Vă aștept la o prelegere altfel, să explorăm împreună cum se potrivesc toate aceste întrebări. Nu am răspunsurile, dar poate le aveți voi.