Colocviul internaţional „Timp şi fenomen. Către o fenomenologie a eternităţii”, 13 iulie 2024

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice (CCIIF) al Universității din București, Centro Casa Severino şi Associazione di Studi “Emanuele Severino” din Brescia, organizează Colocviul internaţional „Timp şi fenomen. Către o fenomenologie a eternităţii”, manifestare ştiinţifică ce se va desfăşura în Sala de Conferinţe a Institutului, sâmbătă 13 iulie 2024, în intervalul orar 9,00–19,00. Lucrările manifestării ştiinţifice vor fi împărţite în trei secţiuni, ce vor reuni zece comunicări, urmate fiecare de discuţii pe marginea acestora. Colocviul va fi deschis publicului larg şi va avea valenţe nu doar ştiinţifice, ci şi educative, vizând o audienţă specializată, formată preponderent din studenţi, masteranzi şi doctoranzi de la programele de studii ale universităţilor din Regiunile Veneto şi Lombardia. Colocviul internaţional este prilejuit de finalizarea primei traduceri în limba română a scrierilor filosofului italian Emanuele Severino (1929–2020). Această iniţiativă este o continuare ştiinţifică şi culturală a schimburilor de idei şi dezbaterilor pe teme filosofice deschise de Colocviul „Pe drum către primii filosofi: Martin Heidegger şi Emanuele Severino” organizat în 18 iunie 2023 în cadrul Institutului, cu ocazia debutului traducerii operelor filosofului Severino.

Prima parte a colocviului va fi dedicată unei abordări fenomenologice atât statice cât şi – mai ales – genetice: se va discuta despre rolul procesului de auto-temporalizare (Zeitigung) în cadrul formării experienţei, dar şi despre cum raportul dintre timp şi apariţie poate duce la explicitarea presupoziţiilor epistemologice – şi chiar ontologice – care stau la baza fenomenologiei. Tocmai pornind de la această reevaluare a temeliei fenomenalităţii, în a doua parte a colocviului se va urmări filosofia lui Severino în încercarea sa de a ţine laolaltă „logicul” şi „fenomenologicul”, de a concilia apariţia şi dispariţia lucrurilor împreună cu eternitatea fiinţelor. Această întrepătrundere va fi examinată ulterior în ultima parte a colocviului, atunci când sensul însuşi a ceea ce numim „trăire” va fi chestionat pornind de la o descriere fenomenologică punctuală şi precisă a experienţelor temporale. Prilejul acestei discuţii va fi oferit de analiza structurii stratificate a conştiinţei şi a limitelor sale, limite care par a fi lărgite şi progresiv puse la încercare de inovaţiile neuroştiinţei sau a inteligenţei artificiale.

Lucrările colocviului se vor desfăşura în limba italiană şi în limba engleză, cu participarea unor cadre didactice şi cercetători italieni şi români, cu convingerea că obiectivele urmărite vor fi atinse şi cu speranţa de a vedea conturate noi perspective de colaborare între specialiştii şi instituţiile celor două părţi.

„Receptarea pozitivă e cuantificabilă, din fericire. «After Thomas Kuhn. The Structure of Aesthetic Revolutions» e o carte care a fost bine primită în comunitatea filosofică internațională” – interviu cu lect. univ. dr. Oana Șerban

Lect. univ. dr. Oana Șerban, cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universității din București, autoare a volumului After Thomas Kuhn. The Structure of Aesthetic Revolutions”, a câștigat, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru cea mai prestigioasă publicație (carte) în domeniul Științelor Umaniste.

Cartea a fost lansată la sfârșitul anului 2023 la prestigiosul grup editorial internațional De Gruyter.

Autoare prolifică, domeniile de expertiză ale profesoarei Oana Șerban sunt Filosofia Modernă, Estetica, Biopolitica și Filosofia Culturii. Pe lângă activitatea didactică, autoarea este director executiv al CCIIF – Centrul de Cercetare pentru Istoria și Circulația Ideilor Filosofice al Universității din București și este membră a ISCH – Societatea Internațională de Istorie Culturală. Este autor de cărți filosofice, ficțiune, eseu, și a co-editat diferite volume de filosofie, cultură și estetică, în principal dedicate capitalismului artistic, capitalului cultural, comunicării creative și teoriei critice. Interesele recente au implicat-o în proiecte de cercetare dedicate istoriei antiumanismului și potențialului biopolitic al artei.

Despre complexa sa activitate didactică și de cercetare, despre relația cu studenții, , precum și despre provocările din domeniul filosofiei, prolificitate editorială dublată de pasiune, șansa de a a publica la una dintre cele mai renumite edituri internaționale, ne va vorbi, în cele ce urmează, chiar lect. univ. dr. Oana Șerban. 

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru cea mai prestigioasă publicație (carte) în domeniul Științelor Umaniste. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Oana Șerban: Este un premiu pe care îl prețuiesc, pentru că e acordat de o comunitate academică în care educația mea își are rădăcinile și de la care mă revendic. Prin urmare, e un titlu de noblețe, și mă bucur că acest premiu intră în palmaresul altor validări ale excelenței în cercetarea științifică, pe care Facultatea de Filosofie le-a obținut de la începutul acestei competiții. Pentru mine, Premiile Senatului Universității din București sunt o formă extraordinară de a cunoaște și admira munca unor generații de profesori și cercetători din colective foarte diferite – și, să recunoaștem, cu presiuni scientometrice și instituționale foarte diferite. Uneori sufăr văzând cât de mult se publică și cât de puțin se citește, ce inflație de cărți există pe piață și cât de puțin dialog critic purtăm pe marginea lor: faptul că avem acest mecanism de recunoaștere a rezultatelor și de cunoaștere a proiectelor colegilor noștri ne oferă un context ideal pentru a lua pulsul inovației în cercetarea științifică, pentru a înțelege dinamica de lucru dintre profesori și studenți, și pentru a construi un spațiu reflexiv de interacțiune între noi. Dinamica profesiei noastre ne orientează foarte mult în afara Universității – publicăm în străinătate, suntem activi în proiecte derulate și coordonate de alte instituții, recrutăm pe cât posibil doctoranzi competenți din afara României, însă rămâne un rest, aproape frustrant, al unui dialog limitat și adeseori grăbit, cu membrii comunității noastre. Tradiția Premiilor Senatului UB combate, în bună măsură, această „înstrăinare”. Înființarea lor a fost o idee excelentă, occidentală, pentru a crește gradul de coeziune dintre noi și pentru a adăuga universității o tradiție de recunoaștere a performanței în educație și cercetare.

R.: Având în vedere că volumul “After Thomas Kuhn. The Structure of Aesthetic Revolutions”, publicat la finalul anului 2023, a avut parte de o receptare pozitivă, vă rugăm să ne spuneți mai multe despre acesta. Cum s-a conturat această lucrare și ce o face atât de importantă?

O. Ș.: Receptarea pozitivă e cuantificabilădin fericire, ar spune cei mai riguroși într-ale scientometriei. E o carte care a fost bine primită în comunitatea filosofică internațională, prin prisma a nenumărate recenzii în reviste de specialitate indexate în baze de date internaționale. De pildă, Sue Spaid, curator, profesor și filosof de origine americană, una dintre figurile importante din lumea artei, care a ajuns pe coperta New York Times, a scris o recenzie foarte generoasă în Aesthetic Investigations. Am primit recenzia ei favorabilă cu mare entuziasm, știind că cineva cu profilul interdisciplinar pe care îl are și care a stat în egală măsură în zona artei – fiind curator la Abington Art Center, Armory Center for the Arts, Bellevue Arts Museum, Los Angeles Contemporary Exhibitions, Mississippi Museum of Art – dar și a filosofiei, ca profesor la diferite universități americane și din Belgia, înțelege câte sincope întâmpină dialogul dintre estetică și artă și care e rolul filosofiei în a arbitra aceste „rupturi”. Alte recenzii au apărut în ESPES. The Slovak Journal of Aesthetics, Balkan Journal of Philosophy, Revista de Filosofie. Dând timpul înapoi, lucrarea aceasta s-a născut dintr-un obiectiv altruist, acela de a recupera misiunea și vocația filosofiei în a discrimina și lega în egală măsură conținuturile estetice și cele artistice. Sigur, nu mai trăim pe timpul lui Hegel, când estetica mai putea pretinde că reprezintă „întinsa împărăție a frumosului”; nici nu am mai putea să așteptăm asta, după un secol al avangardelor energice, în care șocul, nu frumosul, a devenit categoria estetică fundamentală a lumii artelor. Iar în timpuri în care o banană lipită cu adeziv pe un perete a fost vândută cu 120.000 de dolari la Târgul de Artă din Miami, stai și te întrebi de două ori ce putere mai are exigența filosofiei hegeliene să se pronunțe cu privire la ce e operă de artă și ce nu, cu atât mai mult, ce funcție mai poate îndeplini filosofia pe acest teren excentric al libertăților artistice? O să fiți surprinși, dar Thomas Kuhn, unul dintre cele mai importante nume din istoria științei și din filosofia contemporană, are o soluție pentru a înțelege dezestetizarea artei sau rămânerea în urmă a esteticii față de industria artelor performative și decorative, adeseori cu un puternic angajament social și cu alura unei (ne)elegante politizări. Am încercat, prin această carte, să scot la lumină un altfel de Thomas Kuhn, care a fost marginal, periferic tratat până acum: un autor cu interese la fel de puternice în câmpul artei și al esteticii (explicabile biografic printr-un anturaj de prieteni compus din cercetători și profesori cu cariere solide în estetică); un filosof care ne-a dat unul dintre cele mai provocatoare bestsellers ale secolului trecut, Structura Revoluțiilor Științifice (astăzi ne e tot mai greu să recunoaștem unul, în timpuri în care editurile își denumesc produsele bestsellers mai înainte de tipărire!), dar care imediat după aceea a reflectat îndelung dacă modelul acesta revoluționar nu e aplicabil și artei, nu doar științei. Munca mea la acest volum a început în timpul doctoratului, când tot ce mi-am propus a fost să verific dacă revoluțiile estetice ale secolului XX sunt determinate de un factor politic și să analizez care e relația dintre paradigma estetică și cea artistică la nivelul revoluțiilor culturale majore (Dada, Suprarealism, Futurism, Situaționism, Arta Pop). Atunci am descoperit modelul kuhnian al structurii revoluțiilor estetice și mi-am propus să sap mai mult în zona aceasta. Am ales bine: m-am bucurat cu inimă de cercetător să descopăr texte kuhniene, scrisori, pagini de jurnal, care sudau ipotezele de lucru ale lui Kuhn privind comutabilitatea modelului structurii revoluțiilor științifice la nivelul revoluțiilor estetice și am avut marele avantaj, ca profesor, să testez mereu plauzibilitatea unor asumpții și rezultatele diferitelor faze ale cercetării mele în dialogul cu studenții, fără de care multe dintre formele de curaj din spatele acestui demers nu ar fi fost posibile.

R.: Având în vedere că încă din titlu semnalați tema volumului – moștenirea lui Thomas Kuhn și posibilitatea de a înțelege structura revoluțiilor estetice prin argumente kuhniene inspirate de structura revoluțiilor științifice –, așadar e vorba de o lucrare de specialitate, este aceasta adresată și publicului larg?

O. Ș.:  O să vă mărturisesc ceva neplăcut. Toată lumea știe ce urmează să spun, puțini aleg să critice acest fenomen… Se așteaptă să publicăm cât mai nișat – în competițiile pentru atragerea fondurilor nerambursabile, evaluatorii sunt mai puțin entuziaști la cercetările interdisciplinare, și vor să vadă că ai un profil cât mai bine construit pe o zonă îngustă și controlabilă; pe de altă parte, cu cât ești un nume mai credibil și mai puternic în aria ta de cercetare, cu atât contactul cu societatea e mai vulnerabil, din criză de timp, de resurse, dar și din pricina unei fracturi între elite și comunități la nivelul dialogului. Și atunci, avem o problemă de-a dreptul kuhniană: cum face omul de știință să ajungă la societate, cum poate „estetiza” discursul științific, cât să poată fi înțeles de un om simplu, fără educație formală în acel domeniu? Gândiți-vă că problema asta nu e doar a omului de știință, ci și a celor care lucrează în sfera umanioarelor: cum te adresezi publicului larg fără să te acuze cineva că faci rabat de tehnicitate sau că simplifici excesiv discursul „turnului de fildeș” din „sferele înalte ale gândirii”? E un dans foarte riscant cel dintre vulgarizarea cunoașterii și confiscarea ei de către elite care refuză „întoarcerea în peșteră”, cum ar spune Platon. Avantajul meu este că am de partea mea domeniul – estetica se ocupă de mutațiile artei, care propune un limbaj universal; de forme de sensibilitate care sunt universal subiective; de zone în care judecățile de gust și cele de cunoaștere se întrepătrund. Prin urmare, mie îmi este mai ușor să ajung la publicul larg, plecând de la șocurile artistice pe care le trăiesc, de la dezacordurile estetice care îi transformă în mase de consumatori, audiențe largi, public elitist sau agenți educați. Arta are puterea de a reconstitui un scenariu al stării naturale: în fața unei capodopere se pot așeza și un absolvent de Sorbona și un individ care nu a terminat zece clase. De un „wow!” estetic sunt capabili amândoi: drumul de la emoție la înțelegere însă va fi foarte diferit. În ceea ce privește această carte, ea nu e scrisă doar pentru filosofi: cred – iar această credință a fost confirmată prin recenzii, discuții de pe urma lansărilor de carte, și chiar prin acest premiu din partea Senatului UB – că e un instrument excelent pentru dialogul dintre știință și artă, la care pot recurge istorici ai artei, istorici ai științei, artiști, oameni de știință, curatori.

R.: Cartea dumneavoastră a fost publicată la prestigiosul grup editorial internațional De Gruyter Cum ați reușit această performanță? Aveți în plan să o publicați și în limba română, mai ales că este o temă care nu a fost tratată în literatura de specialitate de nici un autor român specializat în filosofie?

O. Ș.: Cooperarea cu De Gruyter este una dintre cele mai mari realizări din cariera mea. Ca autor, investești mult timp și dăruire în cercetare: ani de lectură, studiu, reevaluări, susținând perspective diferite și diseminându-le la conferințe, workshop-uri și simpozioane, pentru a obține feedback competent și a-l angaja în conceperea unor noi argumente, mai puternice, mai critice, aproape indestructibile. Îți dorești, prin urmare, cea mai bună editură pentru cartea ta. De Gruyter a știut cum să aprecieze toate aceste eforturi și să le situeze sub brand-ul lor. Am avut șansa de a lucra cu o echipă editorială profesionistă: cu această ocazie, au creat nu doar un produs editorial competitiv, ci și un proiect de lungă durată, pe care sunt onorată să-l văd susținut de către o astfel de editură. E o bucurie că au găsit un loc cărții mele în puternica lor tradiție filosofică, începută în 1749! Cea mai importantă veste este că After Thomas Kuhn, The Structure of Aesthetic Revolutions” apare cu ocazia unei duble sărbători: aniversarea a 100 de ani de la nașterea lui Kuhn și 60 de ani de la  publicarea Structurii revoluțiilor științifice! Este prilejul perfect pentru a regândi ipotezele care l-au convins pe filosoful american că schimbările de paradigmă în arte sunt demne de o considerație mai sistematică. Vreau să mulțumesc pe această cale unor profesioniști pe care nu îi cunosc personal, dar care, în urma evaluării manuscrisului meu, au decis să dea un vot de încredere acestei cărți și să o ducă în colecția de Filosofie a Editurii De Gruyter: Christoph Schirmer, Anne Hiller, Ursula Schmidt. Au avut răbdare cu toată munca de publicare din spatele acestei cărți și i-au oferit o vizibilitate extraordinară, fără de care ecourile critice din recenzii nu ar fi fost posibile. Nu plănuiesc să traduc lucrarea în limba română – au fost câteva articole în care am dezbătut anumite ipoteze de lucru – dar fac parte dintre autorii care nu revin la ceea ce au scris de obicei. „Eterna reîntoarcere” nu face parte din stilul meu de lucru. În plus, deși susțin cu încăpățânare publicarea textelor filosofice în limba română – plecând de la nevoia de a gândi în limba ta, cu subtilitățile și neputințele ei, probleme filosofice sensibile – în cazul de față, ținând cont de audiența volumului și de geografia mentală și culturală interesată de această temă, cartea aceasta e foarte bine unde e: la De Gruyter, în limba engleză. E adevărat că niciun alt autor român specializat în filosofie nu s-a ocupat de această temă până acum: a fost în avantajul meu această situație, dar nu aici s-au produs cele mai mari ecouri, ci în străinătate. Tocmai pentru că sunt puțini „kuhnieni esteți” la noi în țară.

R.: Având în vedere că procesul de elaborare a publicației a fost unul complex, fiind un volum aflat la congruența mai multor (sub)domenii științifice, interdisciplinare, ce dificultăți ați întâmpinat și care au fost cele mai mari provocări?

O. Ș.: Câteva întrebări cheie deschid cartea: „Cum putem urmări raționalitatea și adevărul în artă și estetică, inspirați de perspective științifice? Sunt stilurile artistice asemănătoare paradigmelor științifice? Suntem îndreptățiți să evaluăm paradigmele și capodoperele ca modele raționale în știință, respectiv în arte? Cum putem adapta noțiuni științifice precum progresul și predictibilitatea în studiul evoluției artei și al fundamentelor ei estetice? Afectează factorii politici în aceeași manieră dinamica istorică a științei și a artei?”. Plecând de la aceste întrebări, intuiți și problemele. Bazele noastre de date nu sunt actualizate; multe dintre cărțile scrise pe teme similare, mai ales în spațiul anglo-saxon, sunt costisitoare și nu sunt disponibile gratuit; ai puțini interlocutori cu interese similare în spațiul academic cu care poți dialoga privind progresul cercetării în timp util și în termeni colocviali. Apoi intervin provocările. Eu mi-am propus să formalizez cu acest prilej o teorie a validității estetice: până la aceasta însă – necesară pentru a explica ce elemente contribuie la dominanța unei paradigme, cât durează o revoluție și ce anume declanșează înlocuirea unei paradigme cu o alta – am avut nevoie de multe alte formalizări ale modelelor structurii revoluțiilor științifice și estetice. E o muncă migăloasă, care necesită efort de concentrare și atenție, și o oarecare reticență din partea celor care nu sunt obișnuiți să vadă într-o lucrare de filosofie formalizări, pattern-uri, schițe și modele ale revoluțiilor culturale în ansamblu. Rezultatul a fost onorabil și De Gruyter l-a descris ca fiind, citez, „cea mai recentă cercetare dedicată unei perspective sistematizate și unei (re)construcții critice a încercărilor teoretice anterioare de a explica, justifica și continua ipoteza ingenioasă a lui Kuhn în domeniul artelor.”

Hofstadter, Clignet și Habermas s-au dovedit a fi cei mai implicați autori în rezolvarea acestei probleme neepuizată în plan estetic. În acest context, asemănările structurale dintre știință și arte sunt evaluate cu atenție, satisfăcând astfel o preocupare mai veche atribuită disputei istorice Kuhn-Kubler, larg comentată de-a lungul paginilor acestei cărți. Simplul fapt că a trebuit să reconstruiesc unele polemici amintite în acest volum, a necesitat timp și acces la resurse care, repet, nu sunt păstrate la un loc. M-a animat faptul că urma, la capăt de drum, să obțin un altfel de Kuhn, unul pasionat de estetică, interesat de schimbările structurale din lumea artei, unul prin care puteam răspunde la întrebarea împovărătoare pentru filosofie: „cum putem cuantifica progresul în artă și de câte tipuri este acesta?”

R.: Care au fost principalele instrumente, resurse pe care le-ați utilizat în realizarea volumului, precum și metodele de cercetare folosite?

O. Ș.: Din păcate, unele lucrări erau de negăsit în bibliotecile noastre și în cele ale universităților partenere prin prisma bazelor de date la care avem acces. De pildă, era crucial pentru mine să parcurg lucrarea lui Remi Clignet, „Structura revoluțiilor artistice”, singurul care a dus până la capăt, într-un volum de autor, ipoteza lui Kuhn potrivit căreia modelul structurii revoluțiilor științifice e aplicabil în estetică și artă. Am găsit-o cu greu, la un anticariat din SUA și a fost o adevărată investiție. Cred că multe dintre cercetările noastre s-ar produce mai eficient și mai repede dacă am avea un fond de carte actualizat și dacă recomandările noastre în privința îmbogățirii accesului la resurse de diferite tipuri ar fi luate în considerare. Metodele nu au fost spinoase: analiza hermeneutică, observația empirică, deconstrucția, ancheta genealogică și arheologică, analiza comparativă. O bună parte din resursele folosite aici țin de imaginarul vizual al mișcărilor de avangardă: analiza unor arhive foto, a unor filme experimentale, de avangardă, a unor manifeste și documente care reconstituie programul ideologic din spatele unor proiecte culturale, nescutite de politizări. De foarte multe ori, atât pentru argumentele de natură filosofică, dar și pentru cele care susțin analiza artistică, o sursă excelentă de documentare sunt jurnalele și scrisorile artiștilor și filosofilor.

R.: Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai importante concluzii pe care le-a evidențiat lucrarea dvs. cu privire la tema analizată și care este potențialul acestora de a contribui semnificativ la „bibliografia internațională” care tratează analogia dintre structura revoluțiilor științifice și structura revoluțiilor artistice?

O. Ș.: Poți număra pe degetele de la o mână autorii care s-au îndeletnicit cu această analogie: Remi Clignet și Nathalie Heinich, în principal, sunt cei care au încercat să aducă structura revoluțiilor științifice în orizontul artei. Problema, pe scurt, e că Remi Clignet discută despre structura revoluțiilor estetice fără a diferenția conținutul artistic de cel estetic, în vreme ce Heinich propune o explicație axiologică a substituirii unei paradigme dominante cu una nouă, revoluționară, argumentând că relația dintre palierul estetic și cel artistic este reductibilă la rândul său la o criză a valorilor împărtășite de cele două domenii. De ce volumul publicat la De Gruyter face o diferență? În primul rând, oferă o reconstrucție a tuturor încercărilor anterioare de a comuta structura revoluțiilor științifice în estetică și artă, dar argumentează că o paradigmă estetică impune ideologia structurii revoluționare, în vreme ce conținutul artistic doar o exprimă sau o manifestă. În al doilea rând, ceea ce am elaborat în această carte este o explicație a analogiei structurale dintre revoluțiile științifice și cele estetice, adăugând un element nou, anume o teorie a validității estetice. Nu m-a interesat doar cum se schimbă o paradigmă, ci mai ales ce o face să reziste: durata unei paradigme, durata unei tranziții, durata unei revoluții, toate aceste constructe sunt relevante pentru a înțelege mecanismele unei schimbări care are în spate nu doar un conținut formal, ci și un conținut ideatic. Prin urmare, o teorie a validității estetice cuprinde câteva „ingrediente”: corectitudinea formală a unei paradigme și veridicitatea sunt printre elementele-cheie care fac diferența. În al treilea rând, am contextualizat o teorie politică a validității estetice – un element care a rămas neacoperit de construcția kuhniană: studiul de caz din finalul volumului testează implicațiile politizării artei și estetizării politicului prin prisma avangardelor, observând maniera în care Dada, Suprarealismul, Futurismul, arta Pop și arta Situaționistă confruntă schimbările de paradigmă și propun o structură revoluționară. Nimic din aceste trei aspecte particulare nu reprezintă o punte comună cu bibliografia internațională consacrată în domeniu.

R.: Există un moment anume, nu neapărat singular, care v-a apropiat de domeniul vast al filosofiei? Ați avut vreun mentor printre profesorii dumneavoastră?

O. Ș.:  Depinde ce înseamnă apropiere. Mi-am dorit să fac medicină, însă chirurgia  necesita mai puțină empatie și milă, și mi-am dat seama că nu ar fi fost pentru mine până la capăt. Am considerat că poți vindeca și suflete, nu doar trupuri. Așa că am ales Filosofia. Mai importantă mi se pare asceza din spatele acestei alegeri: ce înseamnă să reziști într-un mediu care nu a fost întotdeauna lin și ce presupune să îți disciplinezi viața măsurând mai degrabă ce nu cunoști decât ceea ce cunoști. Aș alege la fel dacă aș lua viața de la capăt, cu tot ce a fost bun și spinos într-ale Filosofiei. Sunt recunoscătoare fiecărui profesor cu care am lucrat și cu precădere celor care mi-au format educația în estetică și filosofie modernă, și fără de care nu aș fi ales, poate, acest drum, nu aș fi lucrat așa cum o fac cu studenții mei, nu aș fi scris aceste cărți, despre care discutăm cu ocazia interviului de față. Nu cred în intelectuali self-made. Toți datorăm ceva profesorilor noștri, întâlnirilor (ne)fericite din viața noastră, oamenilor care ne-au hrănit ideile sau ne-au dat emoții în piept. Mentoratul în Filosofie este o chestiune de disciplină, dialog, cordială polemică și parrhesiasm – un risc de a spune adevărul în orice condiții, cu orice preț: chiar dacă doare, chiar dacă ai de pierdut, chiar dacă dezamăgește.

R.: Sunteți atât cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universității din București, cât și cercetător, director executiv al Centrului de Cercetare a Istoriei și Circulației Ideilor Filosofice (CCIIF) și traducător. Cum se împacă toate aceste paliere complementare și cum reușiți să performați / atinge performanțe în fiecare dintre acestea?

O. Ș.:  Sunt profesor prin vocație, director prin obligație și traducător printr-un joc de egoism și altruism. O să explic în ordine inversă: traduc ce îmi face pură plăcere, sperând că le va fi de folos studenților mei. Preponderent autori francezi, știind că generațiile de acum sunt francofile, dar nu francofone. Așa am tradus, de pildă, Lipovestky, din timpuri în care am lucrat concentrat și dedicat asupra capitalismului artistic. Eu însămi am oferit o reinterpretare a vârstelor acestui ethos cu totul fascinant, scriind o carte care contrazice și continuă multe dintre ipotezele lui din „Capitalismul artistic”. E exemplul cel mai bun pentru a susține oglindirea intereselor personale în cele de cercetare și orientările în alegerea unor autori canonici sau mai puțin convenționali pentru a-i traduce. Tot astfel, am tradus Michel Foucault, din dorința de a face cunoscut publicului un Foucault mai puțin consacrat, pasionat de estetică și istoria artei, sedus de impresionism și suprarealism, care moare prea devreme pentru a termina volumul promis, Negrul și suprafața, un compendiu care avea să ducă mai departe ipotezele din textele dedicate lui Manet și Magritte.

Am tradus D’Ormesson dintr-o slăbiciune pentru convingerea lui de la vârsta senectuții, că „numele lui Dumnezeu e speranță” și acum lucrez să îl aduc pe Magritte în limba română, pentru că nu știu ceva mai seducător decât relația dintre cuvinte și imagini. Ca director al Centrului de Cercetare în Istoria și Circulația Ideilor Filosofice, mă bucur să susțin proiecte din zona istoriei filosofiei, biopoliticii, esteticii, hermeneuticii aplicate în diferite domenii și să mă asigur că tinerii care sunt fie voluntari, fie membri ai centrului, au deplină libertate în a selecta teme de cercetare și a lucra în ritmul pe care îl doresc. Dar nu e ceva care contează în lumea noastră academică, altcumva decât ca o formă de capital cultural. E muncă neremunerată, deci altruistă, care ar putea fi mai creativă, dacă am fi mai puțin birocrați și dezorganizați. E tipul de muncă pe care atunci când nu o mai faci, simte toată lumea, când o faci, nu o bagă de seamă nimeni. Cea mai bună parte a vieții mele e când mă trezesc dimineața cu gândul că și astăzi pot ajuta pe cineva să fie mai atent la propria persoană, să aibă mai multă încredere în sine, să depășească anumite prejudecăți, să fie mai critic, mai reflexiv, mai sincer. Asta înseamnă să fii profesor, dincolo de fișa disciplinei. Ca să reușești, ca profesor, trebuie să îi iubești pe cei pe care îi educi. Mai apoi, vorba lui Saint-Exupéry, ești responsabil pentru ceea ce îmblânzești. Știu că ideile pot educa mentalități, dar pot schimba și destine.

Trebuie întotdeauna să te gândești că poți forma pe cineva să gândească, dar îl poți determina să se răzgândească: de la alegerile, drumurile și preferințele sale. Filosofia e molipsitoare și nu presupune doar umanism, ci și umanitate. E un joc al inteligențelor, care nu poate fi practicat fără umor, și nu e o îndeletnicire elitistă și privată, cum au încercat unii să o sufoce și să o transforme într-o unealtă pentru notorietate sau o catapultă pentru viața publică, unde publică a însemnat (și) politică. Performezi în acest domeniu dacă ai o oarecare umilință epistemică, dacă ești conștient că inovația în cercetare nu presupune sfidarea unei tradiții sau uitarea celor care îți premerg, când asumi că singur nu reușești: filosofia înseamnă nevoia de alteritate, de Celălalt, de partener în creativitate, dialog, coabitare, gândire critică. Reușești să faci perfornamță dacă recunoști că uneori ai știut prea puțin, alteori nu ai avut suficient curaj, dacă știi să te uiți și în urmă, nu doar înainte.

Performezi dacă te uiți ca Dali la ceasurile scurse pe nesimțite și încerci să topești în 24 de ore timp pentru studenții care au nevoie să îi asiști, să le oferi feedback, să le deschizi contacte, mobilități academice, să le oferi recomandări pentru programe de studii, burse, job-uri; timp pentru cercetare continuă și pregătirea cursurilor (cine crede că a fi profesor înseamnă a repeta niște informații fixe, între multe vacanțe, nu înțelege nimic din educație și cu atât mai puțin din viață); timp pentru multe rapoarte și dări de seamă inutile, care ne fac să părem profesioniști de top în loc să ne lase să devenim sau să rămânem astfel.

R.:  În doi ani distincți, 2018 și 2021, ați primit distincția de Profesor Bologna. Cât de importantă este pentru dumneavoastră recunoașterea meritelor?

O. Ș.: Singurul lucru important pentru mine este feedbackul celor de care sunt responsabilă: studenții sunt cei de la care îmi iau măsura; puterea de a mișca lucruri atunci când le-aș abandona, pentru că nu mai văd oamenii de instituții și nici inteligența celor dedicați de vanitatea celor dezinteresați; nevoia de a fi cea mai bună versiune a mea pentru toți cei care merită, nu doar trebuie, să aibă în fața ochilor un profesor competent. Am primit de două ori distincția de Profesor Bologna (a fost o excepție; și eu, și colegul meu, Laurențiu Gheorghe, am fost fericiți să facem parte din lista foarte scurtă de excepții a profesorilor cărora le-a fost acordată această distincție de două ori, în ciuda regulamentului). Ceva bine trebuie să fi făcut…

Nu trăiesc să îmi recunoască cineva vreun merit, dar e important pentru mine să știu că studenții înțeleg informațiile pe care le transmit și că împreună convertim informația în cunoaștere; că timpul petrecut la cursuri nu e unul pierdut, ci e unul investit în devenirea lor; că întâlnirile dintre noi sunt cele care au merite, de pe urma cărora și eu, și ei, ne schimbăm în bine. Nimeni nu rămâne într-un sistem educațional în care traducerea performanței în recompense salariale nu există, decât dacă vocația bate administrația. În educație sunt foarte mulți indivizi competenți și creativi, care nu sunt lăsați să facă mai mult. Anii noștri nu se mai întorc: iar cariera didactică în formula entry-level este costisitoare ca timp, pentru un scop nobil, educarea celorlalți. Asistenții și lectorii au normele cele mai largi. Există marele risc să rămâi în urma ta: financiar, fără excepție, afectiv sau personal, pentru cei mai mulți. Te ține viu relația cu studenții tăi. Uneori, cred că eu am nevoie de ei mai mult decât au ei de mine: sunt generații provocatoare, sincere, care prețuiesc relația umană și intelectuală cu profesorul lor în egală măsură. Sunt busola mea către realitate, cu tot ce are mai altruist și mai sceptic, mai optimist și mai pesimist.

R.: Ce credeți că ar mai putea face Universitatea din București pentru a stimula excelența didactică și în cercetare?

O. Ș.: Pot să vă scriu o carte pe tema asta, dar cred că nu o vor publica la De Gruyter… Ni s-au promis lucruri care nu s-au întâmplat încă și sperăm să se întâmple lucruri care nu au fost promise vreodată. Să fim surprinși plăcut. Dacă Universitatea din București vrea excelență în cercetare, atunci trebuie să angajeze ofițeri de proiecte specializați pe linii de finanțare substanțiale, oferind feedback constant în elaborarea aplicațiilor de proiect, și cel mai important, feedback competent, nu amator. Avem foarte puțini ofițeri de proiecte și sunt excedați de volumul mare de muncă. Nu mi-aș dori ca peste noapte UB să angajeze ofițeri „ca să fie”, ci să recruteze indivizi care cunosc subtilitățile unor competiții importante la nivel european. Costă, dar UB trebuie să privească recrutarea ofițerilor de proiecte ca pe o investiție pe care o va amortiza inteligent, odată cu absorbția unor granturi consistente. „Împușcăm” multe granturi naționale și puține granturi europene nerambursabile, aceasta e un adevăr. Mai apoi, UB a promis o debirocratizare, care nu doar că nu s-a întâmplat, dar a devenit și mai apăsătoare. În timpul în care un profesor circulă cu documentele pentru deconturile din fondurile universale pentru deplasări ca și când a plecat cu colindul, din poartă în poartă, în seara de Ajun, acela e timp pierdut din interacțiunea cu studenții, din cercetare, din scriere și publicare. Uneori am impresia că am făcut toți anticorpi la digitalizarea promisă în pandemie, suntem mai dependenți de hârtii și semnături în original ca niciodată. Vrem programe cu dublă diplomă creșterea numărului de mobilități pentru studenți? Negocierile acestea trebuie susținute financiar: nu e firesc ca un profesor să recurgă la dreptul universal pentru a acoperi cheltuielile cu scop administrativ; trebuie făcută o diferență fină între resursele necesare pentru diseminarea cercetării și cele consumate pentru deplasările cu scop administrativ (cineva care nu are o funcție executivă, dar ar putea semna un asemenea acord, nu poate folosi mobilitățile administrative). Vrem mai multe publicații la edituri de top? Un serviciu de proof-reading eficient la nivel de universitate ar putea stimula procesul de publicare în reviste cu impact și vizibilitate științifică. Costurile pentru asemenea servicii prestate de nativi sunt foarte mari, însă cred că agenda de priorități în termeni de investiții trebuie puțin nuanțată. Și strategia de comunicare ar trebui, nu după gustul meu, ci după nevoile noastre, schimbată: sistemul acesta piramidal de comunicare duce la situații în care multe idei briliante se pierd pe drum și mulți profesori și cercetători, care duc greul într-un departament, nu sunt întotdeauna ascultați.

Nu spun să se șteargă granița operativă între micro- și macro-management, dar cred că dialogul celor care ocupă roluri executive cu profesorii, cercetătorii și studenții trebuie să fie mai frecvent decât cel petrecut în ani electorali. Cum cred în evaluare continuă, cred și în comunicare continuă. Ceva ce nu ține însă de UB, ci de impersonalul „sistem”: ziua în care vom lucra decent și eficient în educație e ziua în care nu vom mai veni cu bani de acasă. Or asta se întâmplă tot mai des. Dacă citiți cu atenție metodologia din spatele mobilităților academice, veți vedea că finanțările sunt proiectate în termeni de „granturi pentru subzistență”. Poate începem să existăm, am subzistat destul.

Interviuri Laureații Premiilor Senatului UB: sursa unibuc.ro

Zilele Porților Deschise și Banchetul Filosofic la facultate, 27-31 mai 2024

În săptămâna 27-31 mai 2024, Facultatea de Filosofie a Universității din București organizează Zilele Porților Deschise, dedicate elevilor și celor ce doresc să se înscrie la programe de master sau doctorat. Mai multe detalii sunt disponibile aici
Pe întregul parcurs al săptămânii, o suită de cursuri și seminare parte din oferta educațională a facultății, însă explicit dedicate celor ce doresc să asiste la ele ca posibili studenți. Aceste ore de dezbateri sunt reunite sub numele “Banchetul filosofic”, pentru a nota continuitatea cu prelegerile publice asemănătoare din anii trecuți.
Pentru săptămâna 27-31 mai, programul Banchetului este următorul:
Luni, 27 mai:

10-12, Constantin Stoenescu, Epistemologie
12-14, Veronica Lazăr, Introducere în estetică
14-16, Anda Zahiu, Filosofie socială
16-20, Emanuel Socaciu, Ethics and economics (PPE, master)

Marți, 28 mai: 

10-12, Viorel VIzureanu, Filosofie modernă
12-14, Sorin Costreie, Filosofia limbajului / Cristian Iftode, Introducere în estetică
14-16, Andrei Mărășoiu, Filosofia limbajului
16-20, Laurențiu Staicu, Fundamente și metode în consilierea filosofică (Consiliere filosofică, master) / Sorin Costreie & Andrei Mărășoiu (MACOS, master)

Miercuri, 29 mai:

12-14, Paul Gabriel Sandu, Filosofie greacă
14-16, Ruxandra Badea, Istoria ideilor politice
16-20, Dana Jalobeanu, Știință și pseudoștiințe (FGC, master) / Mihaela Constantinescu & Laura Ghinea, Etica în afaceri (EASAO, master)

Joi, 30 mai:

10-12, Laurențiu Gheorghe, Filosofia dreptului
12-14, Emanuel Socaciu, Istoria ideilor politice
14-16, Ileana Dascălu, Filosofie medievală
16-20, Oana Șerban & Veronica Lazăr, Teorii ale reprezentării (ICIF + IAFC, master)

Vineri, 31 mai:
14-16, premierea ediției a III-a a concursului de eseuri „Min(u)te de filosofie”

16-18, Alexandru Dragomir, Valorile și cunoașterea morală (Consiliere filosofică, master)
18-20, club de dezbatere alături de studenți ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării

Toate întâlnirile vor avea loc față în față, la sediul Facultății de Filosofie din Splaiul Independenței nr. 204, București 060024.

Pentru orice întrebări sau pentru a vă semnala intenția de a participa, nu ezitați să-l contactați pe andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro

Vă așteptăm cu drag!

În intervalul 27-31 mai 2024, Facultatea de Filosofie a Universității din București organizează Zilele Porţilor Deschise, la sediul său din Str. Splaiul Independenței, nr. 204.

Profesorii și studenții așteaptă cu mult drag pe toți cei dornici să participe la cursurile și seminarele facultății. Găsiți cursul care vi se potrivește aici: https://filosofie.unibuc.ro/orar/

Evenimentul include cursuri deschise la nivel licență sau master, toate disciplinele și toate programele (cu predare în limbile română sau engleză).

Amintim cu bucurie și ediția de anul acesta a Banchetului Filosofic ca parte din Zilele Porților Deschise. Înregistrări online ale Banchetelor din anii trecuți sunt disponibile aici: https://www.youtube.com/@FacultateadeFilosofie

Deși cursurile anilor terminali (anul III licență și anul II master) s-au încheiat, veți putea negreșit avea prilejul dialogului și cu studenții acestor ani la bibliotecă, în pauze, sau informal în frumoasa grădină a facultății.

Pentru orice întrebări sau pentru a vă semnala intenția de a participa, nu ezitați să-l contactați pe andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro  

Colega noastră, Lect. univ. dr. Oana Șerban, speaker la ediția a II-a a conferințelor TEDx Sepsi, „Strong Roots”

Informații despre eveniment

Programul evenimentului
18 noiembrie 2023
Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe

Deschiderea porții: 10:00

Lansare eveniment: 11:00

I Sesiune cu 4 speakeri: 11:15-12:30
Pauză: 12:30 – 13:30

II Sesiune cu 4 speakeri: 13:30-15:15
Pauză: 15:15- 17:00 – catering/masă

III Sesiune cu 4 speakeri: 17:00-18:30

Închidere oficială: 18:30 – 19:00
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul.

Sursa: https://tedxsepsiszentgyorgy.com/ro/ 

Colega nostră, Asist. univ. dr. Veronica Lazăr, va conferinția la „What Does “Presentism” Stand For? Towards a Critical Appraisal of the Presentist “Turn”: 26 October 2023

Event: Conference

Location: Zoom

26 October 2023, 10.00-19.00 (Bucharest time)

Conveners: Veronica LAZĂR and Andrei-Dan SORESCU

Participants: François HARTOG (keynote speaker), Hakob BARSEGHYAN, Holly CASE, Raul CÂRSTOCEA, Adrian GRAMA, Gregory JONES-KATZ, Veronica LAZĂR, Ondřej SLAČÁLEK, Andrei-Dan SORESCU, Irina TROCAN

Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/88500143730?pwd=a0JuczI4TnZnZUZlSzhpcXZ6blJJZz09

Meeting ID: 885 0014 3730
Passcode: 872093

 

PROGRAM

10.00-10.30
Introductory remarks by Veronica LAZĂR (University of Bucharest) and Andrei SORESCU (New Europe College / University College London)

10.30-11.30 Keynote address
Prof. François HARTOG
Le présentisme et après

11.30-12.20  Q&A

12.20-13.00  Coffee Break

13.00-15.15  Session One

13.00-13.25
Adrian GRAMA, IOS Regensburg
Presentism and the Family Novel

13.25-13.50
Ondřej SLAČÁLEK, Charles University, Prague
Three Versions of Appropriating History

13.50-14.15
Raul CÂRSTOCEA, Maynooth University
Fascist Presentism, Or: On the Impossibility of Redemption

14.15-14.30  Coffee break

14.30-15.15  Q&A

15.15-16.00  Coffee Break

16.00-19.00  Session Two

16:00-16:25
Holly CASE, Brown University
Taint Tracing as Presentism

16:25-16:50
Irina TROCAN, National University of Theatre and Cinema, Bucharest
Romanian Revolution in the Film Festival: ‘Between Revolutions’, a Transnational Found Footage Fiction

16:50-17:15
Hakob BARSEGHYAN, Victoria College, University of Toronto
A Typology of Presentist Practices in Academic History

17:15-17:40
Gregory JONES-KATZ, Independent Researcher
Koselleck and Gumbrecht on the Task of the Historian; Or, the End of Sattelzeit and the Beginning of Re-Enactment

17.40-18.00  Coffee break

18.00-19.00  Q&A

Sursa: https://nec.ro/events/what-does-presentism-stand-for-towards-a-critical-appraisal-of-the-presentist-turn/

Ziua Mondială a Filosofiei, prilej al întâlnirii cu colegii ce predau Logica şi Filosofia la liceu: 17.11.2023

Facultatea de Filosofie a Universității din București, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, vă invită la sărbătorirea Zilei Mondiale a Filosofiei vineri, 17 noiembrie, în intervalul orar 9.00-12.00. Evenimentul se va desfășura la sediul Facultății, Splaiul Independenței nr. 204, București 060024, în amfiteatrul “Titu Maiorescu”, etajul 1. 

Programul evenimentului include:

  • 9.00 Primirea participanților
  • 9.30 Cuvânt de deschidere
  • 9.45 Dezbatere generală cu tema: „Rolurile filosofiei în societatea românească de astăzi”
  • 12.00 Încheierea evenimentului; înmânarea diplomelor de participare

Dezbaterea va viza, în formatul mesei rotunde/ discuției libere, locul filosofiei şi logicii în planurile de învățământ preuniversitar, parcursul integrat de la liceu la facultate, dezvoltări din cercetarea contemporană, schimbul de expertiză între cele două medii de studii, precum și alte teme de interes comun.

În cadrul evenimentului vor fi lansate oportunitățile de colaborare dintre Facultatea de Filosofie şi profesorii din învățământul preuniversitar, între care enumerăm:

  •  lansarea simpozionului național pentru cadre didactice în învățământul preuniversitar “Credințe și valori”, ediția I, noiembrie 2024
  •  lansarea concursului de eseuri pentru elevi “Minute de filosofie”, ediția a III-a, aprilie 2024

Am fi foarte bucuroși dacă ați veni însoțiți de elevi! Aceștia vor avea un tur ghidat al facultății, din partea unui profesor ce le poate răspunde la orice întrebări legate de admitere. Va avea loc și un seminar interactiv dedicat lor, desfășurat în paralel cu evenimentul principal.

Alături de ISMB, organizatoare sunt centrele de cercetare ale Facultății: CFF (Centrul de Formare în Filosofie), CCEA, CCIIF, CSRC și CELFIS. La etajul 1 va avea loc și o expoziție de carte din partea Editurii Universității din București și a Bibliotecii Centrale Universitare, pe care vă invităm să o vizitați în pauze.

Pentru a vă înregistra participarea la eveniment și pentru orice alte detalii legate de acesta, nu ezitați să îl contactați pe andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro