Izvoare de filosofie – 23 aprilie 2021: Către o etică a viitorului. Bio-ameliorarea și depășirea valorilor morale tradiționale

Ediția din 23 aprilie 2021, ora 21.10

Către o etică a viitorului. Bio-ameliorarea și depășirea valorilor morale tradiționale

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au sperat să depășească condiția umană și limitările acesteia. De la religiile arhaice, până la meditațiile filosofice ale Antichității și Evului Mediu, oamenii au construit narațiuni care să le ofere speranță în posibilitatea nemuririi, și a depășirii, pe rând, a tuturor abilităților naturale ale omului. Astăzi însă, acest vis peren al omenirii are acum șanse să devină realitate cu ajutorul noilor tehnologii bio-medicale care își propun atât prelungirea vieții umane, cât și îmbunătățirea capacităților noastre cognitive și fizice.

Aceste tehnologii de bio-ameliorare au, totodată, capacitatea de a schimba radical atât stilul nostru de viață, cât și ceea ce înțelegem astăzi prin „umanitate”. Ele, pe de o parte, pot restructura setul tradițional de valori morale folosite pentru inter-relaționarea umană, subminând astfel trăirea unei vieți bune și pot duce la accentuarea inegalităților existente între oameni. Pe de altă parte, ele pot crește rata progresului științific și remedia niște limitări evolutive ale psihologiei noastre, cum ar fi altruismul selectiv manifestat doar față de membrii grupului propriu sau tendința spre stereotipizare și xenofobie.

Tocmai de aceea, pentru ediția din această săptămână, vă propunem o dezbatere incitantă despre dilemele etice ridicate de bio-ameliorarea medicală alături de Emilian Mihailov, lector al Facultății de filosofie din București, director al centrului de cercetare în etică aplicată și director al proiectului de cercetare ENHATEC, o cercetare etică de avangardă care își propune dezvoltarea unui cadru pluralist de evaluare a tehnologiilor de bioameliorare.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, în ziua de vineri, pe data de 23 aprilie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Sursa: Izvoare de filosofie

PROGRAMARE SESIUNE EXAMENE ANI TERMINALI (anul III licență & anul II master) MAI – IUNIE 2021

În atenția studenților din anii terminali care au restanțe (click pe această secțiune)

Conform Structurii anului universitar 2020-2021, pentru anii terminali (anul III licență și anul II master) sesiunea de examene aferentă semestrului II se va desfășura între 26.04.2021 și 30.05.2021, iar sesiunea de restanțe, reexaminări și măriri de notă între 31.05.2021 și 06.06.2021.

Studenții din anul III licență și anul II master care au restanțe din anii de studii anteriori sunt rugați ca până la data de 15.05.2021 să transmită în format electronic cererea de susținere a restanțelor și dovada de plată a taxei de restanță (50 de lei/examen). Cererea în care vor fi menționate restanțele și copia OP-ului/chitanței vor fi transmise pe adresa de e-mail a persoanei din secretariat care are în atribuție rezolvarea problemelor administrative pentru anul/grupa din care face parte studentul, după cum urmează:

STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ: anul II, III FILOSOFIE

Secretar CARMEN ȘANDRU: carmen.sandru@filosofie.unibuc.ro

STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ: anul II, III STUDII EUROPENE

STUDII UNIVERSITARE DE MASTER: anul II

Secretar IULIANA ILIESCU: iuliana.iliescu@filosofie.unibuc.ro;

iuliailiescu2003@yahoo.com

STUDII UNIVERSITARE DE MASTER – CATEDRA UNESCO

Secretar VIVIANA CIACHIR: viviana.ciachir@filosofie.unibuc.ro

 

Taxa de susținere a restanțelor se poate achita direct la Casieria Universității din București, din Șoseaua Panduri nr. 90 sau online într-unul dintre următoarele conturi deschise la BCR SECTOR 5:

Beneficiar: UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Cod fiscal: 4505502

Cont IBAN:

RO11RNCB0076010452620304 – pentru licență și master – Facultatea de Filosofie

RO27RNCB0076010452620307 – pentru programele de master – Catedra UNESCO

Mențiuni: Taxă restanță licență / master, nume, prenume student, Facultatea de Filosofie, an de studii, grupa (după caz).

 

Restanțele din anii anteriori se pot susține numai după achitarea taxei de 50 de lei pentru fiecare examen restant, conform Hotărârii Consiliului de Administrație al UB din 11.03.2020 și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților, Art. 21 (1).

Restanțele din anul curent de studii se pot susține gratuit (doar două prezentări).

Asist. univ. dr. Mirela Adăscăliței

Limba engleză

– 22.05, ora 14.00 – restanță pentru sem. II (oral) 

grupul general de engleza: https://join.skype.com/pIa3x36zWSxP

Lect. univ. dr. Marin Bălan

Filosofie medievală 

– 28 mai – data limită pentru trimiterea portofoliului

– 4 iunie pentru re-examinare

Structuri ideatice ale modernității timpurii

– 20 mai, ora 16.00 – colocviu

– 3 iunie, ora 16.00, pentru re-examinare

 

Prof. univ. dr. Viorel Cernica

Examen – Fenomenologie franceză – ICIF Anul II: 07.05.2021, ora 16.00.

Restanțe – (1) Istoria filosofiei românești – FC Anul III: 02.06.2021, ora 11.00.

(2) Fenomenologie franceză (curs din anul II) și Hermeneutica

filosofică a culturii (curs din anul I) – ICIF Anul II: 02.06.2021, ora 16.00.

Lect. univ. dr. Cătălin Cioabă

Restanțe: 2 iunie 2021

Fenomenologie an III, ora 12.00

Fenomenologie germană master ICIF an II, ora 14.00.

Conf. univ. dr. Sorin Costreie

Examene: 18 mai, ora 12.00, toate disciplinele, examene orale susținute via Zoom, persoană de contact pentru logare asist. dr. Andrei Mărășoiu, andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro.

Restanțe: 3 iunie, ora 12.00, toate disciplinele, examene orale susținute via Zoom. Pentru detalii privind logarea contactați asist. dr. Andrei Mărășoiu, andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro,  pȃnă pe 2 iunie.

Asist. dr. Alexandru Dragomir Etică și integritate academică (master): 3 iunie, ora 16:00
Prof. univ. dr. Mircea Dumitru Examene: 4 iunie, ora 10.00, Introducere în Logică Modernă examen scris coordonat via Google Meet. Vor fi 3 teste de seminar de recuperare, ȋn acelaşi format, după cum urmează: T1 – luni, 31 mai, ora 10am, T2 – miercuri, 2 iunie, ora 10am; T3 – joi, 3 iunie, ora 10am. Toţi participanţii la examen sau oricare dintre teste trebuie să anunţe la andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro  participarea lor pȃnă pe 25 mai.
Lect. dr. Laurențiu Gheorghe

Examen: 26.05 ora 12 Culturi europene si mentalitati politice (Anul III SE)

Restanțe:

31.05 ora 12  Culturi europene si mentalitati politice

3.06. ora 12 Filosofia dreptului (licenta anul II)

4.06  ora16  Morality and law  (Master PPE anul I)

Conf. univ. dr. Sebastian Grama

Restanțe, reexaminări, măriri de note

(Ani terminali)

Predare eseuri:

– Filosofia imaginarului (licenţă, an III, IFFC): 3 iunie 2021;

– Etica în Mass-Media (master, an II, EASAO): 3 iunie 2021;

De asemenea, studenţii de la master ICIF (an II) care nu au susţinut examenul la cursul de Istorie filosofică a retoricii (an I) pot preda eseurile pe data de 3 iunie 2021.

Dimensiunile recomandate şi temele eseurilor vor fi aceleaşi ca în sesiunile precedente.

Conf. univ. dr. Cristian Iftode

Filosofie contemporană anul 3 Filosofie, examen: 24 mai ora 12 (scris, online)

Filosofie contemporană anul 3 restanţe: 2 iunie ora 12 (scris, online)

Introducere în estetică din anul 1, restanţe doar pentru anul 3: 2 iunie ora 14  (scris, online)

Introducere în etică din anul 1, restanţe doar pentru anul 3: 2 iunie ora 10  (scris, online)

Concepte şi terapii filosofice în Antichitate, anul 1 master ICIF, restanţe pentru anul 2: 2 iunie (deadline trimitere referate pe mail)

Conf. univ. dr. Dana Jalobeanu

Examen:6 mai de la ora 10, pe zoom

Filosofie naturală și originile științei moderne, curs: Jalobeanu, seminar: Liciu.

Restanțe: 2 iunie, ora 12.00, toate disciplinele

Lect. dr. Emilian Mihailov Restanțe: 31 mai 2021
Conf. univ. dr. Bogdan Mincă

 „Hermeneutică“ (an III, Filosofia culturii):

Examen: 26 mai, 23:59 (deadline-ul trimiterii de eseuri)

Restanțe: 4 iunie, 23:59

Lect. univ. dr. Cristina Pop Restanțe: joi, 3 iunie, ora 17,00
Prof. univ. dr. Mihaela Pop

Examen: Estetică an III Licență – 3 iunie ora 10;

Idei filosofice în artă – an II Master ICIF –  2 iunie ora 10.

Restanțele presupun trimiterea unui referat pe temele tratate la curs între ora 10-11 din ziua respectivă și care vor fi notate ulterior.

Conf. univ. dr. Emanuel Socaciu

Filosofia științelor umane (FMP):

Examen: va fi pe data de 17 mai, ora 12,00 (pe linkul de zoom de la curs).

Restanțe: 31 mai, ora 12,00.

Prof. univ. dr. Laurențiu Staicu

Examene:Filosofia biologiei, Licență: 7 mai

Managementul proiectelor de dezvoltare, Masterat: 12 mai

Etica științei, Masterat: 10 mai

Restanțe: 2 iunie,  toate disciplinele

 

Prof. univ. dr. Constantin Stoenescu

Examen: 17 mai, ora 10.00 Introducere în filosofia analitică, Licență.

Restanțe: 3 iunie, ora 10.00, toate disciplinele

 

Asist. univ. dr. Oana Șerban

Examen:  O perspectivă etică și antropologică asupra violenței în istorie, Holocaust și terorism, ICIF+IAFC

Depunere referat: 9 mai, ora 12.00

Examen oral: 12 mai, ora 16.00

Conf. univ. dr. Gheorghe Ștefanov

Examen: 24 mai ora 16.00, Philosophy of language, Master AP, anul 2, online;

Restanțe: 31 mai, ora 10.00, toate disciplinele.

Prof. univ. dr. Savu Totu

Examen: Filosofie și religie, an III: 30. 05. 2021, orele 10. (deadline-ul trimiterii referatelor 17.05.2021)

Restanțe: 06. 06. 2021, orele 10 (Filosofie și religie, Filosofie greacă).

Conf. univ. dr. Gabriel Vacariu

Examen curs opțional

Filosofie și film  an III. examen 27 Aprilie, ora 12.00 (discuție referate la facultate sau online).

Restanțe – 5 iunie 2021:

– an II, ora 12.00. Discuție referat la facultate (Trimitere referat: 3 iunie, ora 12.00)

– an III, ora 12.00, Discuție referat la facultate (Trimitere referat: 3 iunie, ora 12.00)

– master, ora 12.00. Discuție referat la facultate (Trimitere referat: 3 iunie, ora 12.00)

– Film și filosofie, ora 12.00, Discuție referat (trimitere referat: 3 iunie, ora 12.00)

Prof. dr. Ion Vezeanu

1) Examen Zoom: marți 25 mai, orele 14-18;

2) Restanțe, reexaminare, măriri de note: marți 2 iunie, orele 16-18.

Lect. univ. dr. Constantin Vică

Examene: Libertate și mentalități, an III licență – vineri, 7 mai, ora 12, online.

Business, Morality and New Media, an II PPE – marți, 18 mai, orele 17 – 21, online.

Restanțe, reexaminări, măriri la toate cursurile mele de licență și master:

marți, 31 mai, ora 12, online – cu programare prealabilă la constantin.vica@filosofie.unibuc.ro.

Prof. dr. Viorel Vizureanu Restanțe: Filosofie modernă – 4 iunie ora 9:00 (asist. dr. Paul Gabriel Sandu)

Studenții cu restanțe sunt rugați să contacteze în timp util titularii de curs/seminar pe adresa instituțională de e-mail pentru a primi detaliile privind desfășurarea examenului.  

Press Release: What We Think About When We Think About Soccer? A Philosophical Talk on Football, Power and Competition with Professor Simon Critchley

The CCIIF Conferences – The Research Center for the History and Circulation of Philosophical Ideas, subordinated to the Faculty of Philosophy, University of Bucharest, is pleased to announce that the special guest of this year`s cycle of lectures-interviews is Professor Simon Critchley. The dialogue is occasioned by a large interest of our philosophical community towards one of his last books, devoted to “a poetics of football”: What We Think About When We Think About Soccer (Penguin Random House, 2017).

Simon Critchley is the Hans Jonas Professor of Philosophy at the New School for Social Research. His work engages in many areas: continental philosophy, philosophy and literature, psychoanalysis, ethics, and political theory, among others. His most recent books include The Problem with Levinas and ABC of Impossibility, though he has written on topics as diverse as David Bowie, religion, and suicide. As moderator of The Stone at The New York Times, Critchley asks philosophers to weigh in on contemporary issues in art, literature, politics, and popular culture. Additional information about Professor Critchley is available at his personal website.

Recent Publications

Visit Simon Critchley’s website for a complete bibliography. Selected recent works include:

The dialogue with professor Critchley, devoted to his book, will engage phenomenological, aesthetical and moral approaches, and will be hosted by Oana Șerban, Executive Director of CCIF and professor at the Faculty of Philosophy, University of Bucharest.

“It is an honour for us to have Professor Simon Critchley as a special guest of our cycle of conferences. Our dialogue will be inspired by some leading questions concerning his phenomenological reading of sport in the key of a poetics of soccer, his socialist considerations on the nature and experience of soccer or his implicit presuppositions related to the morals of football. I think this is a book that should be read by any philosopher who takes into account seriously the need to leave the Ivor Tower and turn philosophy back to society as a hygiene of life and an aesthetics of existence, in order to understand how vital is our professional engagement in philosophy and how it can support the understanding of power and competition in different strategic contexts, such as culture, sports or management.” (Oana Serban)

The conference will be broadcasted by the official channels of our faculty and university, including YouTube and other social media accounts. Stay tuned Monday, April 19, 2021, at 7PM.

Seminar cercetare DFT „Disability rights, selective abortion and expressive acts”

Următoarea conferință din cadrul seminarului de cercetare al Departamentului de Filosofie Teoretică în parteneriat cu CELFIS va fi susținută de Andrew Morgan (University of Alabama at Birmingham) & Ralph di Franco (Auburn University).
Titlul prezentării lor este: ‘Disability rights, selective abortion and expressive acts’. Iată şi rezumatul:
‘In this talk we will examine recent attempts to revive the disability rights critique that prenatal testing and selective abortion send harmful messages to the disability community. Our thesis will be that a few careful moves could help this “expressivist argument” to avoid some common criticisms. First, prenatal testing and selective abortion should not be uncritically grouped together. The reasons parents engage in prenatal testing are numerous, making any “message” this practice sends highly indeterminate. In contrast, the reason parents engage in selective abortion is (by definition) very specific: it is because, and only because, the fetus has a disability. Secondly, while it is difficult to justify the claim that individual acts of selective abortion send messages to the disability community (given that these procedures are not usually a matter of public knowledge), it does seem plausible that these acts can often involve manifesting a derogatory attitude towards individuals with disabilities. We conclude with some suggestions for how private expressive acts can inherit the moral defectiveness of the attitudes manifested.’
Conferința se va desfășura ȋn limba engleză luni, 19 aprilie, orele 18-20. Un link de conectare via Meet va fi distribuit cu câteva minute înainte tuturor celor ce își indică dorința de participare scriind la adresa andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro.
Mai multe detalii sunt disponibile prin anunțul de pe pagina Facebook a seminarului:https://www.facebook.com/Seminarul-Departamentului-de-Filosofie-Teoretica-UniBuc-285279685738329

Conferința națională online de filosofie teoretică pentru studenți, a patra ediție

PROGRAMUL CONFERINȚEI

Luni, 19 aprilie

ora 10: Maria-Floriana Gațe (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – Evoluția conceptului de „pseudo-problemă” la Carnap și posibile semnificații

ora 12: Costel Cristian (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – Teza incomensurabilității la T. S. Kuhn în contextul filosofiei experimentale din secolul al XVII-lea

Marți, 20 aprilie

ora 10: Ecaterina Forij (Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea A. I. Cuza) – Time and temporality – A phenomenological and feminist approach

ora 12:  Radu-Cristian Andreescu (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca – Arta de peisaj și experiența timpului: trei momente

Miercuri, 21 aprilie, ora 10:

Bică Daian (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – Natural properties at the heart of the scientific practice

Joi, 22 aprilie, ora 10:

Mihai Alexandru Petrișor (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – Dialetheism, Kant și Hegel: ce facem cu limitele?

Vineri, 23 aprilie, ora 10:

Tudor Mărginean (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – Against mental causation as downward causation

 

„Locul virtual” de desfășurare al conferinței este Jurnalul Departamentului de Filosofie Teoretică (aflat la adresa: http://filosofieteoretica.wordpress.com). În cazul fiecărei prezentări, discuțiile online au loc în ziua în care are loc prezentarea.

CALL FOR CONTRIBUTIONS

Conferința este dedicată studenților la licență și masteranzilor care fac studii de filosofie. Prezentările pot aborda teme de ontologie, metafizică, epistemologie, filosofia limbajului, filosofia minții, filosofia științei și a tehnologiei, filosofia logicii, filosofia religiei, filosofia acțiunii, etică teoretică ș.a. Sunt încurajate atât abordările specifice tradiției filosofiei analitice, cât și cele care se încadrează în tradiția fenomenologică.

A patra ediție a CNOFTS va avea loc în perioada 19-25 aprilie, având ca „loc virtual” de desfășurare Jurnalul Departamentului de Filosofie Teoretică (aflat la adresa: http://filosofieteoretica.wordpress.com).

Cel mult 3 prezentări asincrone (sub forma unor înregistrări video de maxim 20 de minute sau a unor texte de maxim 5 pagini) vor fi publicate în fiecare zi de conferință, autorii fiind rugați să răspundă la întrebările puse în comentarii în ziua respectivă (la începutul zilei următoare secțiunea de comentarii a prezentărilor din ziua precedentă va fi închisă).

Dacă doriți să participați, vă rugăm să ne trimiteți până pe 10 aprilie un scurt rezumat (de cel mult o pagină) al prezentării pe care vă propuneți să o realizați, la adresa: filosofieteoretica[at]gmail.com.

O selecție va fi realizată de către profesorii din Departamentul de Filosofie Teoretică al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, urmând ca programul conferinței să fie anunțat până pe 12 aprilie.

Participanții vor fi rugați să ne trimită prezentările cu două zile înainte de publicarea acestora, potrivit programului conferinței.

Seminar cercetare DFT ‘Newton and Descartes on True Motion’

Următoarea conferință din cadrul seminarului de cercetare al Departamentului de Filosofie Teoretică în parteneriat cu CELFIS va fi susținută de Monica Solomon (Stanford University).
Titlul prezentării sale este: ‘Newton and Descartes on True Motion’. Iată şi rezumatul:

‘Isaac Newton’s scholium to the definitions in the Principia (1687/1713/1726) articulates clearly distinctions pertaining to the concepts of time, space, place, and motion. A well-known example therein describes the motion of the water within a revolving bucket. Trivial as it may seem, the example has captured the imagination of philosophers ever since. Recent work in the history and philosophy of science has revealed that the example is best read contextually, as an argument against the Cartesian definition of proper motion.
In this talk I make the further argument that what is truly at stake is finding a quantitatively adequate measure of true motion. The example is not an argument for the existence of absolute space or motion, and the attack against the Cartesian framework is both more substantial and more targeted than it has been previously shown in the literature. This conclusion will then lead us to reconsider the role of the scholium: I suggest that it is a commentary to a set of fundamental physical quantities, and a “space-and-time” scholium only derivatively. Finally, I am going to develop the implications of this analysis for Newton’s methodology of science and its later reception in the eighteenth century.’

Conferința se va desfășura ȋn limba engleză luni, 12 aprilie, orele 18-20. Un link de conectare via Meet va fi distribuit cu câteva minute înainte tuturor celor ce își indică dorința de participare scriind la adresa andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro.