„A Life of Our Own’: Why Authenticity is More Than a Condition for Autonomy”, articol publicat de colegii noștri Cristian Iftode, Alexandra Zorilă și Constantin Vică în revista The Journal of Value Inquiry, Springer Nature

De Ziua Internaţională a Filosofiei, Springer Nature ne-a făcut bucuria apariţiei într-o revistă veche şi importantă pentru domeniul nostru, The Journal of Value Inquiry, a unui studiu pe care colegul nostru Cristian Iftode l-a scris împreună cu Alexandra Zorilă, Muriel Leuenberger și Constantin Vică. Este un follow-up la articolele pe care le-au publicat anul trecut despre autenticitate relațională (Cristian Iftode, Alexandra, Emilian, Constantin) și narativă (Muriel, Alexandra), în care criticau o tendință dominantă în bioetica ultimelor decenii: aceea de a înțelege autenticitatea doar ca pe o condiție necesară pentru autonomie, nu ca pe o valoare de sine stătătoare, cu straturi multiple de sens, unele dintre acestea având chiar potențialul de a intra în conflict cu dezideratul autonomiei agenților raționali.

Abstract. There are important voices in the field of contemporary bioethics calling for an understanding of authenticity as a necessary condition for the decisional autonomy of rational agents, rather than as a distinct moral concern. We agree that there are important views and dimensions of authenticity making it suitable for playing such a role. However, this paper focuses on the distinct features of authenticity that cannot be captured if one conceptualizes it purely as an autonomy-condition, and on the value they continue to play for our self-understanding. We provide reasons having to do with the history of autonomy and authenticity that speak in favor of the irreducible character of the ideal of authenticity in our culture. We discuss various recent accounts of relational autonomy that also seem to leave aside important features of relational authenticity and narrative identity. Then we investigate a number of cases and situations where people seem to choose authenticity over autonomy, or at least make it clear that ‘what is most our own’ is not necessarily what we reflectively or rationally endorse, as the autonomy perspective suggests.

Keywords: authenticity, (relational) autonomy, value, decision, critical reflection, alternative reasons, coherence, narrative identity

Pentru detalii accesați https://link.springer.com/article/10.1007/s10790-023-09967-0

Prof. dr. Viorel CERNICA invitat al emisiunii „Izvoare de filosofie” din 17 noiembrie 2023

Ediția din 17 noiembrie, ora 21.10

Experiența gândirii și formarea prejudecăților.

Filosofia în contexte interpretative actuale

Efortul de înțelegere al experiențelor noastre de viață este unul care caracterizează gândirea în genere, iar interpretarea sensului evenimentelor importante prin care trecem este o necesitate care ține de echilibrul nostru existențial. De foarte multe ori însă, în încercarea noastră de a ne înțelege viața, apelăm la explicații prefabricate și la tot soiul de prejudecăți care sunt disponibile în mediul nostru cultural. Sunt momente însă când ceea ce ni se întâmplă pare a fi un rezultat al hazardului, aparent fără explicație și care scapă eforturilor noastre de înțelegere. Acestea sunt momentele în care gândirea filosofică ne poate ajuta.

Problema interpretării și a înțelegerii sensului experiențelor noastre au fost, din cele mai vechi timpuri, de importanță cardinală pentru filosofie, disciplină care s-a definit încă de la începuturi ca efort de interpretare și înțelegere a lumii în care trăim și a ideilor pe care le avem. O dată însă cu epoca modernă, interpretarea a devenit în mod explicit obiectul de studiu al unei discipline filosofice de sine stătătoare, ce poartă numele de „hermeneutică”, cu trimitere la vechiul zeu grec al comunicării și interpretării, anume Hermes.

În această săptămână vă propunem o incursiune în lumea teoriilor contemporane ale interpretării, pentru a vedea care sunt instrumentele filosofice prin care putem înțelege experiențele-limită ale vieții noastre, dar și care sunt cele mai importante prejudecăți pe care le avem cu privire la acestea.

Prilejul acestei dezbateri este apariția de curând, la editura Universității din București, a volumului cu numărul 7 din seria „Studii în hermeneutica pre-judicativă și meontologie”, o serie de studii deja cunoscută și apreciată de publicul de specialitate din România, coordonată de chiar invitatul nostru din această seară, Viorel Cernica, cunoscut filosof și eseist, profesor universitar al Facultății de Filosofie din București și Cercetător al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice.

Vă invităm și pe dvs. să vă alăturați acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro

Decontare abonamente STB: 15, 16, 17, 20 și 21 mai 2024

Beneficiază de decontarea abonamentelor de transport studenții bugetați, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în vârstă de până la 30 de ani.

Decontarea cheltuielilor pentru abonamente STB se face, de regulă și în măsura disponibilizării fondurilor de către Ministerul Educației, în fiecare lună, pentru abonamentele achiziționate în luna precedentă.

Se decontează doar abonamentele achiziționate pentru perioada în care se desfășoară activitățile didactice în cadrul programului de studii la care este înmatriculat studentul beneficiar, inclusiv sesiunile de examene.

Studenții care solicită decontarea abonamentelor STB

trebuie să parcurgă următoarele etape:

  1. Obținerea legitimației de student pentru reducere transport de la secretariatul facultății;
  2. Procurarea de la chioșcurile STB a abonamentului de transport în comun, nominal. Bonul fiscal, ștampilat pe verso de către emitent – STB, se păstrează de către student pentru decont*;
  3. Decontarea unui procent de:

–  90% din valoarea abonamentului de transport în comun achitată de către studenții bugetați, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în vârstă de până la 30 de ani.

– 100% din valoarea abonamentului de transport în comun achitată de către studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament.

Documente necesare în vederea decontării:

  1. Carnetul de student sau legitimația de transport (original +copie – copia se depune).
  2. Cardul STB în original și copie (original +copie – copia se depune).
  3. Bonul fiscal de achiziționare a abonamentului STB, în original, ștampilat pe spate de emitent (data emiterii acestuia nu trebuie să fie în perioada de valabilitate a călătoriilor)*.
  4. Extrasul de cont al studentului (copie sau original). Acesta se aduce o singură dată, la prima decontare, sau atunci când numărul de cont / banca se modifică.
  5. Consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal în vederea decontării (se depune o singură dată, la prima decontare).

PROGRAM DE PRIMIRE A DOCUMENTELOR PENTRU DECONTARE: 15, 16, 17, 20 și 21 mai 2024, orele 12.00-14.00, la Secretariatul facultății.

________________________________

*Studenții care își achiziționează abonamentele din platforma online a STB vor transmite dovada de plată a abonamentului generată direct din aplicație.

Colega noastră, Lect. univ. dr. Mihaela Constantinescu, premiată în cadrul Galei „Gândit în România”

Marți, 14 noiembrie 2023, ora 19.00, în cadrul Ediției a II-a a galei „Gândit în România”, colega noastră, Lect. univ. dr. Mihaela Constantinescu, a fost premiată pentru obținerea finanțării de 1,5 milioane de euro de la European Research Council / ERC HORIZON pentru cercetarea utilizării avatarurilor care integrează sisteme de inteligență artificială asupra comportamentului și practicilor morale, adică proiectul avataResponsibility.

Evenimentul GÂNDIT ÎN ROMÂNIA, Ediția a II-a – George Emil Palade, a avut loc la Ateneul Român, pe data de 14.11.2023, începând cu ora 19.00, și a adus pe scena Ateneului Român marile personalități ale creativității culturale și științifice românești, ale succeselor în business din inovație, ale campionilor minții românești în general.
Mai multe informații despre proiectul avataResponsibility găsiți aici https://filosofie.unibuc.ro/erc-starting-grant-avataresponsibility-influenta-avatarurilor-bazate-pe-inteligenta-artificiala-asupra-comportamentului-moral-individual-si-colectiv/ 

The Economists’ Philosophy Day, 2nd Edition

In October 2005, the UNESCO General Conference proclaimed the third Thursday of November every year “World Philosophy Day” recalling that “philosophy is a discipline that encourages critical and independent thought and is capable of working towards a better understanding of the world and promoting tolerance and peace.” It is in this spirit that J Philos Econ proposes to celebrate the Economists’ Philosophy Day by organizing an online plenary session of scientific communications dedicated to the philosophical landmarks through which the economic science has been challenged, for better or worse.

We are pleased to present the agenda of the second edition of the Economists’ Philosophy Day – A Journal of Philosophical Economics celebration of philosophical reflection in the economic science (see attached). For the first edition, please refer to Journal of Philosophical Economics – News (episciences.org). The conference is organized by the Faculty of International Business and Economics (Bucharest University of Economic Studies), The Journal of Philosophical Economics (represented by Professor Valentin Cojanu), and The Research Center for the History and Circulation of Philosophical Ideas (represented by Professor Oana Serban).

See information at the bottom of this message for joining the meeting. Please feel free to disseminate the announcement among colleagues, students, and lovers of wisdom.

Almost all papers are by now public on Home – Archive ouverte HAL.

Zoom meeting information

When: Nov 16, 2023 / Time – see Agenda

Register in advance for this meeting:

https://ase.zoom.us/meeting/register/tZEvf-6pqzovHtT1jgk1MtRERWpexo3BU3hO

After registering, you will receive a confirmation email containing information about joining the meeting.