LANSARE DE CARTE – „Antidisforii: rătăcirile unui om de graniță” de Radu-Alexandru Dincă
Joi, 23 februarie 2023, orele 12–14
– online –
Linkul pentru accesul online este:
https://meet.google.com/idm-
Conferențiar: Asistent univ. dr. PAUL GABRIEL SANDU (Facultatea de Filosofie, Universitatea din București)
Tema: Cealaltă turnură a gândirii lui Martin Heidegger – o reflecție asupra Caietelor Negre
S-a vorbit adesea, în cadrul stufoasei exegeze a operei heideggeriene, despre o anume turnură (Kehre) în gândirea filosofului german, despre răsturnarea perspectivei sale, prin care accentul se mută de pe existența umană concepută ca Dasein, înspre Sein. Această mutație a gândirii sale este prefigurată deja într-un curs ținut la cumpăna dintre deceniul al treilea și al patrulea al secolului trecut, publicat sub titlul: Conceptele fundamentale ale fenomenologiei, în care Heidegger tematizează ceva de felul unei surveniri primordiale în care suntem (ca Dasein) mereu cuprinși și care nu este o putință, ci, mai curând, o ne-putință a Dasein-ului. În această prezentare nu voi vorbi însă despre această turnură a gândirii lui Martin Heidegger, ci despre una care o precede și care a fost cel puțin până acum – după știința mea – complet trecută cu vederea, dar fără de care cea de-a doua Kehre nu ar fi fost cu putință. Ceea ce am în vedere aici este transformarea radicală (dar nu mai puțin necesară, așa cum voi încerca să arăt) a gândirii heideggeriene, care părăsește sfera interogativului pentru a se înscrie sub zodia imperativului. Căci gândirea din perioada fenomenologică, începând chiar cu primele prelegeri ținute la Freiburg, este o gândire care se concentrează pe formularea întrebărilor, o gândire eminamente interogativă. Interogația de la care pornește Heidegger este cea privitoare la maniera în care putem dobândi accesul la viața factică, nemijlocită, fără mortificarea ei. Apoi, treptat, pe măsură ce ne apropiem de Ființă și Timp, întrebarea devine, într-un sens, alta, dar de fapt se radicalizează ca: Die Frage nach dem Sinn des Seins – nu ființa, nu sensul ființei, ci întrebarea privitoare la sensul ființei este în centrul gândirii lui Heidegger. Cum ar trebui structurată, cui și cum ar trebui adresată? Există paragrafe întregi în Ființă și Timp și în lucrările care o preced ce gravitează în jurul acestei probleme; de exemplu, în Prolegomene la istoria conceptului de timp. Iar odată cu publicarea deja celebrelor Caiete Negre, această dimensiune a imperativului pe care o asumă gândirea lui Heidegger dobândește o concretețe deplină. Găsim aici, printre însemnările ce datează de la începutul anilor ’30, o serie de invitații la luptă spirituală, se vorbește despre nevoia de a acționa, de a ne angaja etc. Ce a făcut cu putință acest voluntarism extrem, prefigurat deja în Ființă și Timp, cât de problematic este și cum ar trebui înțeles în contextul mai larg al proiectului filosofic heideggerian voi încerca să discut în cadrul prezentării mele.
Linkul pentru accesul online este: https://meet.google.com/idm-boup-spy
___________________________________________________
Următoarea comunicare: 09.03.2023: VIOREL VIZUREANU (I.F.P.A.R.), „Descartes sub semnul (de întrebare al) politicului”
Alexandru Boboc a fost printre cei mai de seamă profesori ai Facultății de Filosofie și, mai mult decât atât, într-o vreme neprielnică iubirii-de-înțelepciune, care și gândea, cum ar fi zis poetul, singur. Aceasta, din 1957 până în 1990, când, o cabală urzită de unul, de altul, folosindu-se de ,,scandalul de la Academie”, cum spunea într-un interviu, decanul de atunci, I-a marginalizat, cu un blând eufemism.
Gheorghe Vlăduțescu
În dorința și tradiția Facultății de Filosofie de a păstra vie memoria celor care au studiat și lucrat în cadrul Facultății de-a lungul a numeroase generații de absolvenți, vă propunem să ne reamintim chipul blând dar dornic mereu de respect față de adevărul filosofic al Profesorului și Academicianului Alexandru Boboc.
Cu acest prilej, va avea loc și lansarea de carte omagială În amintirea Profesorului Alexandru Boboc publicată prin bunăvoința Editurii Paideia.
Sunt invitați nu numai autorii articolelor cuprinse în volum dar și toți cei care, studenți sau colegi fiind, s-au împărtășit din bunăvoința cumpănită filosofic și din cunoștințele extrem de largi ale celui care a fost Profesorul Alexandru Boboc și care doresc poate să împărtășească și celorlalți amintiri și impresii legate de personalitatea Profesorului.
Evenimentul va avea loc Vineri, 3 martie, Orele 12-14, în Amfiteatrul Mircea Florian, din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București și va fi coordonat de Prof. dr. Mihaela Pop (pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa mihaela.pop@filosofie.unibuc.ro)
Joi, 23 februarie 2023, orele 12–14
– online –
Linkul pentru accesul online este:
https://meet.google.com/idm-
Conferențiar: Lector dr. ALINA NOVEANU (Universitatea „Babeș-Bolyai”)
Tema: Celălalt început al lui Heidegger. O introducere în filosofia târzie
„Ce fac? Întotdeauna același lucru.” Această afirmație a lui Heidegger (scrisoare adresată Hannei Arendt, 10 octombrie 1954) pare să redea esențialul demersului său filosofic. ‚Același lucru’ despre care Heidegger nu încetează a pune întrebări este ființa. Descoperită cu ocazia unor lecturi timpurii, între care un rol major îi va reveni disertației lui Brentano, ființa devine miza și centrul unei filosofii care va cunoaște, firește, o serie de transformări. Cea mai importantă dintre acestea este cunoscută ca așa-numita Kehre, turnura. Departe însă de a rămâne un moment singular, aceasta poate fi privită și ca o mișcare continuă a gândirii heideggeriene: dinspre fenomenologie înspre hermeneutică, dinspre hermeneutică spre sigetică. Sau dinspre filosofie spre poezie. Partenerii priviliegiați în exercițiul gândirii, Aristotel și Kant, sunt înlocuiți de Hölderlin și de presocratici. Întrebarea privitoare la sensul ființei lasă loc întrebării asupra adevărului acesteia, adevărul trimite la rândul sau către un loc, Ortschaft, iar Heidegger va vorbi despre o topologie a ființei, Topologie des Seyns. Paralel acestor reorientări, în receptarea filosofiei heideggeriene se va contura profilul unui prim Heidegger – cel al celebrelor cursuri despre Aristotel, autor al celebrei Ființă și timp și rival declarat al neokantianismului – și al unui Heidegger al scrierilor târzii, care gravitează în jurul unor termeni dificili ca Seinsgeschichte, Ereignis, Geviert și Ge-stell. Se mai poate vorbi despre ‚același lucru’, în condițiile în care discursul lui Heidegger „de după turnură” se va modifica fundamental? Susținerea unei continuități a demersului heideggerian depinde de posibilitatea de a arăta faptul că, odată ce a fost descoperită, asumată și realizată constant de gândire, turnura va fi înțeleasă de Heidegger și într-un al treilea sens: ca mișcare privilegiată și ca istoricitate a ființei înseși.
Linkul pentru accesul online este: https://meet.google.com/idm-boup-spy
___________________________________________________
Următoarea comunicare: 02.03.2023: PAUL SANDU (Universitatea din București), „Cealaltă turnură a gândirii lui Martin Heidegger – o reflecție asupra Caietelor Negre”