Practică Parlamentară Internațională la Bundestag-ul German

Vă interesează să participaţi la lucrările din Parlamentul german?

Bundestagul german împreună cu: Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) de cinci luni la Berlin.
IPS se adresează unor persoane tinere cu înaltă calificare, interesate din punct de vedere politic şi care vor ca după terminarea programului să se întoarcă în ţara lor şi să contribuie activ şi cu sentimentul responsabilităţii la organizarea unui viitor democratic al acesteia.
Bundestagul german, parlamentul Germaniei, oferă unor persoane tinere prilejul ca în decurs de 13 săptămâni de activitate pe lângă un membru al Bundestagului să facă cunoştiinţă cu sistemul parlamentar german ca şi cu procesele de decizii politice şi să acumuleze experienţă în practica muncii parlamentare.
Bursierii vor fi aleşi de către o Comisie de selecţionare independentă a Bundestagului german.

Condiţii:

  • cetăţenia română
  • studii universitare încheiate
  • cunoştiinţe foarte bune ale limbii germane
  • cunoştiinte ale politicii, societăţii şi istoriei germane
  • sub 30 ani la începerea stagiului de bursă

Bursa:

  • 500 EURO lunar
  • cazare gratuită
  • cheltuieli de asigurare şi de călătorie

Dosarele de aplicaţie vor fi depus electronic  până cel târziu la 30 iunie 2018 la Ambasada Germaniei la Bucureşti:  info@bukarest.diplo.de

 

Art Safari 2018

Cea de-a cincea ediţie Art Safari Bucureşti va avea loc în perioada 11-20 mai 2018  în Piaţa George Enescu din Bucureşti.

Biletele gratuite se pot ridica de la Secretariatul Facultății de Filosofie

CONFERINȚA NAȚIONALĂ ONLINE DE FILOSOFIE TEORETICĂ PENTRU STUDENȚI, PRIMA EDIȚIE

Programul conferinței:

Luni, 23 aprilie, ora 10:

Vasile Vîsoțchi (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – Importanța condiției apartenenței în formularea legii morale

 Marți, 24 aprilie, ora 10:

Bogdan-Andrei Dumitrescu (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – Determinismul si cauzalitatea: Doua concepte separate

Miercuri, 25 aprilie, ora 10:

Dan Bragagiu (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – O defensivă a naturalismului cu privire la statutul ontologic al categoriilor

 Joi, 26 aprilie, ora 10:

Corina Stavilă (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – Există acțiuni elementare?

Joi, 26 aprilie, ora 12:

Tudor Ovidiu Mărginean (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – De ce argumentele lui Putnam contra realismului metafizic nu sunt atât de solide

Vineri, 27 aprilie, ora 10:

Elena Rusei (Facultatea de filosofie, Universitatea din București) – Condițiile de posibilitate ale iraționalului în Maestrul și Margareta

 

„Locul virtual” de desfășurare al conferinței este Jurnalul Departamentului de Filosofie Teoretică (aflat la adresa: http://filosofieteoretica.wordpress.com). În cazul fiecărei prezentări, discuțiile online au loc în ziua în care are loc prezentarea.

 

Licență & Disertație: sesiune iunie 2018

ÎNSCRIERI :  4-18 iunie 2018

  • SUSŢINERE LICENȚĂ: 25 iunie 2018, ora 9.00
  • SUSŢINERE DISERTAȚIE: 26 iunie 2018, ora 9.00
LicențăDisertație

ÎNSCRIERI :  4  – 18  iunie  2018

SUSŢINERE LICENȚĂ: 25 iunie 2018, ora 9.00

Dosarul va cuprinde:

  1. Cerere tip de înscriere ( pe cererea de înscriere se declară pe propria răspundere că a trimis lucrarea la următoarea adresă : – tezelicenta@ub-filosofie.ro)
  2. Declaraţia tip pe propria răspundere cu aprobarea profesorului coordonator
  3. Copie carte identitate
  4. Certificat de competenţă lingvistică în original şi copie
  5. Fişă de lichidare: bibliotecă (social și contabilitate pentru seriile vechi)
  6. Certificat de naştere, în copie legalizată*
  7. Diplomă bacalaureat, în copie legalizată*
  8. 2 fotografii (pentru diplomă)
  9. Dosar plic
  10. Lucrarea de licenţă  în format electronic şi pe suport de hârtie (cartonată, nu cu spiră)
  11. Rezumat
  12. Referatul profesorului coordonator.

* Se pot legaliza și de către secretariatul facultății, prin prezentarea originalelor actelor ce urmează a fi legalizate (diploma de bacalaureat și certificatul  de naștere).

ÎNSCRIERI : 4 -18 iunie 2018

SUSŢINERE DISERTAȚIE: 26 iunie 2018, ora 9.00

Dosarul va cuprinde:

  1. Cerere tip de înscriere ( pe cererea de înscriere se declară pe propria răspundere că a trimis lucrarea la una din adresele de mai jos, în funcție de masteratul absolvit)
  1. Lucrarea trebuie trimisă la următoarea adresă :

disertatiistudiieur@ub-filosofie.ro

disertatiidezvoltare@ub-filosofie.ro

disertatiieticaap@ub-filosofie.ro

disertatiianalitica@ub-filosofie.ro

disertatiicirculatieidei@ub-filosofie.ro

  1. Declaraţia tip pe propria răspundere cu aprobarea profesorului coordonator
  2. Copie carte identitate
  3. Fişă de lichidare: bibliotecă, ( bibliotecă, social şi contabilitate pentru promoțiile mai vechi)
  4. Certificat de naştere, în copie legalizată*
  5. Diplomă bacalaureat, în copie legalizată*
  6. Diplomă licenţă, în copie legalizată*
  7. 2 fotografii
  8. Dosar plic
  9. Lucrarea de disertaţie  în format electronic şi pe suport de hârtie
  10. Rezumat
  11. Referatul profesorului coordonator

* Se pot legaliza și de către secretariatul facultății, prin prezentarea originalelor actelor ce urmează a fi legalizate (diploma de bacalaureat și certificatul  de naștere).