Anunț selecție studenți mobilități ERASMUS 2019-2020

 

ANUNȚ SELECȚIE

PENTRU MOBILITĂȚI STUDENȚI

ERASMUS

 

Comisia de selecție:

Prof. Dr. Laurențiu Staicu,

Conf. dr. Cristian Iftode,

Lect. Dr. Laurențiu Gheorghe (președinte, Responsabil ERASMUS)

 

Criterii de eligibilitate și selecție:

 

– candidatul poate fi cetățean român sau cetățeanul altei țări, înregistrat la cursuri regulate (la zi) la UB, având un permis de rezidență temporară sau permanentă, eliberat de autoritățile române competente;

– să fie student/masterand/doctorand al UB (în Facultatea de Filosofie) în momentul selecției și pe durata stagiului (cursuri la zi);

– să fie absolvent cel puțin al primului an de studii în momentul începerii mobilității (pentru nivel licență);

– să nu fi beneficiat deja de un alt stagiu ERASMUS, cu sau fără suport financiar, în perioada ciclului de învățământ în care se află (licență, masterat, doctorat);

– să promoveze un test de limbă străină sau cel puțin să posede un document prin care o instituție sau un profesor de specialitate să certifice că respectivul candidat are cunoștințe lingvistice satisfăcătoare într-o limbă străină (documentul trebuie atașat la dosar) – în tabelul destinațiilor se găsesc cerințele privind nivelul de limbă;

– să fie integralist la sfârșitul anului de studiu precedent și integralist după ultima sesiune de examene înainte de efectuarea stagiului Erasmus;

– să aibă media generală cel puțin 7,00 din anii anteriori și inclusiv semestrul I din anul universitar 2019-2020 (o adeverință cu situația școlară, de uz intern, cuprinzând rezultatele obținute până în momentul selecției, va fi solicitată la Secretariatul Facultății, de unde se va elibera gratuit);

– să prezinte o scrisoare de intenție/motivație într-o limbă străină, precizând specializarea pe care o urmează în facultate, scrisoare din care să transpară interesele academice ale studentului și gradul în care acestea se regăsesc în programa de studiu a universității/universităților partenere unde ar dori efectuarea mobilității;

– să prezinte un Plan al programului de studiu care să țină cont de oferta de cursuri din Universitatea de destinație aleasă și care să fie corelat atât cu interesele academice ale studentului, cât și cu programa de studiu a Facultății de Filosofie, Universitatea din București.

– să prezinte un Curriculum Vitae (obligatoriu în format Europass) într-o limbă străină, la care va fi atașată în mod obligatoriu o listă cu următoarele informații: seria și numărul cărții de identitate, codul numeric personal, adresa și numărul de telefon – personal și al părinților, adresa de e-mail;

– să ceară o Scrisoare de recomandare din partea unuia dintre profesorii facultății, cu excepția membrilor Comisiei de selecție. Scrisoarea va fi trimisă de către profesor direct lui Laurentiu Gheorghe (laurentiu.gheorghe@filosofie.unibuc.ro)

 

 

Candidații trebuie să depună la cutia de la poartă aparținând lui  Laurentiu Gheorghe, până în data de miercuri, 9 aprilie 2019, ora 12, un Dosar conținând următoarele elemente:

  • Declarație pe proprie răspundere care să certifice că nu au beneficiat până acum de un stagiu Erasmus, cu sau fără suport financiar, în perioada ciclului de studiu în care se află (licență, master, doctorat);
  • certificat/atestat de competență lingvistică/ document prin care un profesor de specialitate să certifice că respectivul candidat are cunoștințe lingvistice satisfăcătoare într-o limbă străină;
  • adeverință cu situația școlară;
  • scrisoare de intenție;
  • plan al programului de studiu;
  • Curriculum Vitae și lista cu date personale.
  • Scrisoarea de recomandare se trimite de către profesor direct pe adresa de email a lui Laurentiu Gheorghe (laurentiu.gheorghe@filosofie.unibuc.ro) până miercuri, 9 aprilie 2019, ora 12.

 

În data de joi, 11 aprilie 2019, începând cu ora 10, va avea loc interviul în urma căruia membrii comisiei vor selecta titularii de grant. După afișarea rezultatelor se pot înainta la Secretariatul facultății contestații, în termen de 24 de ore. Comisia va analiza contestațiile și va da rezultatele finale.

 

Ponderea criteriilor de selecție este următoarea, fiecare notă având un punctaj de la 1 la 10, unde 10 reprezintă maxim:

Nota 1 (20%): Cunoștințele lingvistice de limbă străină

Nota 2 (10%): Situația școlară (media anilor de studiu)

Nota 3 (30%): Test de cunoștințe de specialitate și evaluarea dosarului

Nota 4 (40%): Interviu

 

IMPORTANT!

 

  • Studenții din anul I vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul II, cu condiția ca la finalul anului I să fie integraliști.
  • Studenții din anul III vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul I de master, cu condiția admiterii la un masterat din cadrul Facultății de Filosofie și prezentarea adeverinței de la facultate care confirmă admiterea.
  • Studenții din anul II de master vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul I de doctorat, cu condiția admiterii la doctorat și prezentarea adeverinței de la facultate care confirmă admiterea.
  • În cazul în care în unele universități termenul limită pentru plecare în semestrul I din 2019-2020 va fi depășit la finalul selecției, studenții selectați pentru destinațiile respective vor putea pleca doar pe semestrul al doilea.
  • Stagiile trebuie să fie de maxim 5 luni pentru un semestru (8 luni pentru un an academic, în eventualitatea obținerii unei prelungiri).
  • Doctoranzii beneficiari de burse finanțate din fonduri structurale nu pot beneficia de stagii ERASMUS, conform prevederilor contractului încheiat între UB și ANPCDEFP (evitarea dublei finanțări din fonduri europene).
  • Rezervele trebuie să pregătească dosarul de aplicație pentru plecare în semestrul II, pentru că în cazul în care rămân locuri libere sau titulari renunță, să fie timp suficient pentru transformarea rezervelor în titulari de grant.
  • Numărul total de titulari + rezerve + bursieri „grant zero” NU poate depăși numărul total de studenți pe o destinație (respectiv numărul precizat pe rândul corespunzător din tabelul conținând acordurile bilaterale).
  • În cadrul noului Program ERASMUS+, un student poate beneficia de grant ERASMUS pe durata fiecărui ciclu de studii (de ex.: un student care a beneficiat de stagiu ERASMUS pe durata studiilor de licență mai poate beneficia de un grant ERASMUS pe durata studiilor de masterat).
  • Candidații trebuie să consulte ghidul Programul ERASMUS, pe care îl pot găsi online.

 

Stagiu ERASMUS fără finanțare – „Grant zero”:

Dacă există candidați care doresc să plece pe cont propriu (fără finanțare ERASMUS), aceștia trebuie să participe la selecție și trebuie să se supună acelorași criterii de selecție. Ei nu vor fi luați în calcul la numărul de titulari maxim alocat, ci vor fi precizați separat pe liste, neputându-se însă depăși numărul posibil de studenți pe o destinație, în conformitate cu tabelul acordurilor bilaterale. Dacă rezervele (după anunțarea statutului lor) doresc să plece fără finanțare Erasmus, acest lucru e posibil și trebuie precizat la BPC.

 

Termenul limită de primire a dosarelor și formularelor la Biroul Programe Comunitare este 12 iunie 2019, atât pentru titulari, cât și pentru rezerve (facultatea noastră beneficiază de un număr maxim de 13 titulari, precum și de un număr de rezerve ce vor fi ierarhizate în urma selecției). Este posibil ca unele dintre universitățile partenere să aibă un termen limită de înscriere (eventual online) mai devreme de această dată, termen ce va trebui respectat, astfel încât sfătuim pe studenții selectați să intre pe site-urile universităților unde vor efectua mobilitatea pentru a verifica acest termen.

 

ATENȚIE! Programul ERASMUS acordă pentru stagiile de studiu un sprijin instituțional și financiar. Bursa pe care o veți  primi poate să nu acopere în întregime costurile (grant garantat 520 sau 470 Euro/lună, pentru maxim 5 luni de finanțare/bursier). Suma de bani acordată reprezintă un subsidiu. La suplimentarea acestei sume, e de dorit să contribuiți din surse proprii.

 

 

Anunțul selecției și lista destinațiilor valabile pentru anul universitar 2019-2020 pot fi consultate și descărcate de pe site-ul facultății.

Anunt_selectie_Erasmus_Filosofie_2019-2020Destinatii Erasmus Filosofie 2019-2020 ;

afis general selectie studenti Erasmus 2019-2020

 

Responsabil ERASMUS,

Lect. dr. Laurentiu Gheorghe

 

 

Burse de merit și burse sociale pentru anul universitar 2018 – 2019

Astăzi, 30 octombrie 2018, au fost afișate la avizierul Facultății listele cu studenții beneficiari de burse. Listele pot fi consultate de cele și cei interesați.

Studenții care au primit bursă de merit I sau II sunt așteptați la Secretariatul Facultății în perioada 31.10.2018 – 06.11. 2018 pentru completarea și depunerea declarației de acceptare a bursei de merit. Studenții care nu depun această declarație vor pierde bursa.

Izvoare de filosofie – 16 martie: cercetări filosofice de avangardă. Impactul etic al tehnologiilor emergente

Vineri, 16 martie 2018, de la ora 21.10, lectorul Constantin Vică este invitatul lui Cornel-Florin Moraru într-o nouă ediție a emisiunii Izvoare de filosofie la Radio România Cultural. Întâlnirea este prilejuită de apariția celui mai recent număr din Analele Universității din București, seria Filosofie (2/2017), număr care conține un dosar dedicat eticii tehnologiilor noi și emergente.

Dezbaterea va porni de la o serie de întrebări stârnite de articolele din acest număr. Până unde ar putea fi permis să mergem cu îmbunătățirea artificială a propriului organism prin bioameliorare și editare genetică? Ce mai rămâne din ideea de responsabilitate morală, atunci când avem algoritmi informatici care iau decizii pentru noi? Există o limite etice ale folosirii și dezvoltării Inteligenței Artificiale? Timp de o oră, realizatorul și invitatul emisiunii vor aduce în discuție articolele semnate, printre alții, de către Julian Savulescu (Universitatea din Oxford), Mihail-Valentin Cernea (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Marcello Ienca (Universitatea Tehnică Federală din Zürich) sau Harald Stelzer (Universitatea din Graz).

Mai multe detalii despre această ediție a emisiunii pot fi găsite aici. Izvoare de filosofie se poate asculta pe frecvențele Radio România Cultural – 101.3  FM în București – și online.

Numărul 2/2017 (volumul 66) al revistei poate fi consultat în acces liber aici.

Anunț selecție pentru mobilități studenți ERASMUS 2018

Anunt_selectie_Erasmus_Filosofie_2018
Destinatii Erasmus
– tabelul destinațiilor (universităților) pentru anul universitar 2018-2019

Comisia de selecție:

Conf. dr. Cristian Iftode, lect. dr. Cătălin Cioabă, asist. dr. Emilian Mihailov, lect. dr. Constantin Vică (președinte, Responsabil ERASMUS)

Criterii de eligibilitate și selecție:

 – candidatul poate fi cetățean român sau cetățeanul altei țări, înregistrat la cursuri regulate (la zi) la UB, având un permis de rezidență temporară sau permanentă, eliberat de autoritățile române competente;

– să fie student/masterand/doctorand al UB (în Facultatea de Filosofie) în momentul selecției și pe durata stagiului (cursuri la zi);

– să fie absolvent cel puțin al primului an de studii în momentul începerii mobilității (pentru nivel licență);

– să nu fi beneficiat deja de un alt stagiu ERASMUS, cu sau fără suport financiar, în perioada ciclului de învățământ în care se află (licență, masterat, doctorat);

– să promoveze un test de limbă străină sau cel puțin să posede un document prin care o instituție sau un profesor de specialitate să certifice că respectivul candidat are cunoștințe lingvistice satisfăcătoare într-o limbă străină (documentul trebuie atașat la dosar) – în tabelul destinațiilor se găsesc cerințele privind nivelul de limbă;

– să fie integralist la sfârșitul anului de studiu precedent și integralist după ultima sesiune de examene înainte de efectuarea stagiului Erasmus;

– să aibă media generală cel puțin 7,00 din anii anteriori și inclusiv semestrul I din anul universitar 2017-2018 (o adeverință cu situația școlară, de uz intern, cuprinzând rezultatele obținute până în momentul selecției, va fi solicitată la Secretariatul Facultății, de unde se va elibera gratuit);

– să prezinte o scrisoare de intenție/motivație într-o limbă străină, precizând specializarea pe care o urmează în facultate, scrisoare din care să transpară interesele academice ale studentului și gradul în care acestea se regăsesc în programa de studiu a universității/universităților partenere unde ar dori efectuarea mobilității;

– să prezinte un Plan al programului de studiu care să țină cont de oferta de cursuri din Universitatea de destinație aleasă și care să fie corelat atât cu interesele academice ale studentului, cât și cu programa de studiu a Facultății de Filosofie, Universitatea din București.

– să prezinte un Curriculum Vitae (obligatoriu în format Europass) într-o limbă străină, la care va fi atașată în mod obligatoriu o listă cu următoarele informații: seria și numărul cărții de identitate, codul numeric personal, adresa și numărul de telefon – personal și al părinților, adresa de e-mail;

– să ceară o Scrisoare de recomandare din partea unuia dintre profesorii facultății, cu excepția membrilor Comisiei de selecție. Scrisoarea va fi trimisă de către profesor direct lui Constantin Vică la adresa constantin.vica [at] filosofie.unibuc.ro.

 

Candidații trebuie să depună la cutia de la poartă aparținând lui Constantin Vică, până în data de miercuri, 4 aprilie 2018, ora 12, un Dosar conținând următoarele elemente:

Declarație pe proprie răspundere care să certifice că nu au beneficiat până acum de un stagiu Erasmus, cu sau fără suport financiar, în perioada ciclului de studiu în care se află (licență, master, doctorat); certificat/atestat de competență lingvistică/ document prin care un profesor de specialitate să certifice că respectivul candidat are cunoștințe lingvistice satisfăcătoare într-o limbă străină; adeverință cu situația școlară; scrisoare de intenție; plan al programului de studiu; Curriculum Vitae și lista cu date personale. Scrisoarea de recomandare se trimite de către profesor direct pe adresa de email a lui Constantin Vică până miercuri, 4 aprilie, ora 12.

 

În data de joi, 12 aprilie 2018, începând cu ora 10, va avea loc interviul în urma căruia membrii comisiei vor selecta titularii de grant. După afișarea rezultatelor se pot înainta la Secretariatul facultății contestații, în termen de 24 de ore. Comisia va analiza contestațiile și va da rezultatele finale.

Ponderea criteriilor de selecție este următoarea, fiecare notă având un punctaj de la 1 la 10, unde 10 reprezintă maxim:

Nota 1 (20%): Cunoștințele lingvistice de limbă străină

Nota 2 (10%): Situația școlară (media anilor de studiu)

Nota 3 (30%): Test de cunoștințe de specialitate și evaluarea dosarului

Nota 4 (40%): Interviu

IMPORTANT! 

  • Studenții din anul I vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul II, cu condiția ca la finalul anului I să fie integraliști.
  • Studenții din anul III vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul I de master, cu condiția admiterii la un masterat din cadrul Facultății de Filosofie și prezentarea adeverinței de la facultate care confirmă admiterea.
  • Studenții din anul II de master vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul I de doctorat, cu condiția admiterii la doctorat și prezentarea adeverinței de la facultate care confirmă admiterea.
  • În cazul în care în unele universități termenul limită pentru plecare în semestrul I din 2018-2019 va fi depășit la finalul selecției, studenții selectați pentru destinațiile respective vor putea pleca doar pe semestrul al doilea.
  • Stagiile trebuie să fie de maxim 4 luni pentru un semestru (8 luni pentru un an academic, în eventualitatea obținerii unei prelungiri).
  • Doctoranzii beneficiari de burse finanțate din fonduri structurale nu pot beneficia de stagii ERASMUS, conform prevederilor contractului încheiat între UB și ANPCDEFP (evitarea dublei finanțări din fonduri europene).
  • Rezervele trebuie să pregătească dosarul de aplicație pentru plecare în semestrul II, pentru că în cazul în care rămân locuri libere sau titulari renunță, să fie timp suficient pentru transformarea rezervelor în titulari de grant.
  • Numărul total de titulari + rezerve + bursieri „grant zero” NU poate depăși numărul total de studenți pe o destinație (respectiv numărul precizat pe rândul corespunzător din tabelul conținând acordurile bilaterale).
  • În cadrul noului Program ERASMUS+, un student poate beneficia de grant ERASMUS pe durata fiecărui ciclu de studii (de ex.: un student care a beneficiat de stagiu ERASMUS pe durata studiilor de licență mai poate beneficia de un grant ERASMUS pe durata studiilor de masterat).
  • Candidații trebuie să consulte ghidul Programul ERASMUS, pe care îl pot găsi online.

 

Stagiu ERASMUS fără finanțare – „Grant zero”:

Dacă există candidați care doresc să plece pe cont propriu (fără finanțare ERASMUS), aceștia trebuie să participe la selecție și trebuie să se supună acelorași criterii de selecție. Ei nu vor fi luați în calcul la numărul de titulari maxim alocat, ci vor fi precizați separat pe liste, neputându-se însă depăși numărul posibil de studenți pe o destinație, în conformitate cu tabelul acordurilor bilaterale. Dacă rezervele (după anunțarea statutului lor) doresc să plece fără finanțare Erasmus, acest lucru e posibil și trebuie precizat la BPC.

Termenul limită de primire a dosarelor și formularelor la Biroul Programe Comunitare este 14 iunie 2018, atât pentru titulari, cât și pentru rezerve (facultatea noastră beneficiază de un număr maxim de 9 titulari, precum și de un număr de rezerve ce vor fi ierarhizate în urma selecției). Este posibil ca unele dintre universitățile partenere să aibă un termen limită de înscriere (eventual online) mai devreme de această dată, termen ce va trebui respectat, astfel încât sfătuim pe studenții selectați să intre pe site-urile universităților unde vor efectua mobilitatea pentru a verifica acest termen.

 

ATENȚIE! Programul ERASMUS acordă pentru stagiile de studiu un sprijin instituțional și financiar. Bursa pe care o veți  primi poate să nu acopere în întregime costurile (grant garantat 500 sau 450 Euro/lună, pentru maxim 4 luni de finanțare/bursier). Suma de bani acordată reprezintă un subsidiu. La suplimentarea acestei sume, e de dorit să contribuiți din surse proprii.

Bucharest – Oxford Workshop in Applied Ethics, ediția a patra

Pe 12, 13 și 14 iunie 2017 profesori și cercetători ai Universității din Oxford se vor afla la București pentru a participa la cea de-a patra ediție a Bucharest – Oxford Workshop in Applied Ethics, parte a seriei Bucharest Colloquium in Analytic Philosophy (BCAP 2017). Întâlnirile vor avea loc la Facultatea de Filosofie a Universității din București, fiind organizate de Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) al Facultății de Filosofie în parteneriat cu Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics, cu sprijinul Societății Române de Filosofie Analitică și al programului Erasmus+.

În cadrul întâlnirilor se vor aborda subiecte de actualitate, cu impact asupra agendei publice din România și celei globale, folosind metodele eticii aplicate și filosofiei practice. Este schimbarea climatică cea mai importantă provocare morală a secolului nostru? Ce este normativitatea și cum se poate fi ea (re)gândită? De ce e importantă virtutea socială a autenticității? Cum putem evalua și controla algoritmii care ne guvernează viața digitală? De ce genetica și epigenetica au nevoie de o etică? A mai rămas vreo șansă pentru viața mentală privată într-o lume a intervențiilor neuronale? Ce argumente putem aduce în favoarea îmbunătățirii și ameliorării morale? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările și temele pe care cercetătorii britanici și români le vor analiza pe parcursul celor două zile. Printre cei peste cincisprezece participanți se numără Julian Savulescu (Oxford), Roger Crisp (Oxford), Ingmar Persson (Oxford), Mircea Dumitru (Rector, Universitatea din București) și Emilian Mihailov (Universitatea din București).

De asemenea, luni, 12 iunie, de la ora 16.00, vor avea loc două cursuri deschise susținute de profesorii Roger Crisp și Julian Savulescu. Primul curs privește relația dintre noroc moral și egalitatea de șanse, iar cel de-al doilea rolul conștiinței profesionale în cazurile controversate ale bioeticii de azi. În plus, marți și miercuri profesorii de la Oxford vor ține o serie de tutoriale cu studenții masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Filosofie.

Reunind pentru a patra oară cercetătorii din sfera eticii aplicate și filosofiei practice din Anglia și România, Bucharest – Oxford Workshop in Applied Ethics este rezultatul unui parteneriat de lungă durată între Universitatea din Oxford și Universitatea din București. Acesta este menit să susțină o colaborare permanentă între profesori și cercetători ai celor două universități.

Workshopul are loc la sediul Facultății de Filosofie, Splaiul Independenței 204, București, în amfiteatrul Mircea Florian, începând de marți, 13 iunie, ora 09.30. Limba evenimentului este engleza. Accesul este deschis studenților, cercetătorilor, profesorilor și celor interesați de etica aplicată în limita locurilor disponibile.

Programul workshopului se găsește aici.
Programul cursurilor deschise se găsește aici.

Anunț selecție pentru mobilități studenți ERASMUS 2017

ERASMUS+ Europa

Descarcă Anunt Selectie 2017
Destinații FILOSOFIE

Comisia de selecție:
Conf. dr. Laurențiu Staicu, conf. dr. Emanuel Socaciu, conf. dr. Cristian Iftode, lect. dr. Constantin Vică (președinte, Responsabil ERASMUS)

Criterii de eligibilitate și selecție:

 – candidatul poate fi cetățean român sau cetățeanul altei țări, înregistrat la cursuri regulate (la zi) la UB, având un permis de rezidență temporară sau permanentă, eliberat de autoritățile române competente;

– să fie student/masterand/doctorand al UB (în Facultatea de Filosofie) în momentul selecției și pe durata stagiului (cursuri la zi);

– să fie absolvent cel puțin al primului an de studii în momentul începerii mobilității (pentru nivel licență);

– să nu fi beneficiat deja de un alt stagiu ERASMUS, cu sau fără suport financiar, în perioada ciclului de învățământ în care se află (licență, masterat, doctorat);

– să promoveze un test de limbă străină sau cel puțin să posede un document prin care o instituție sau un profesor de specialitate să certifice că respectivul candidat are cunoștințe lingvistice satisfăcătoare într-o limbă străină (documentul trebuie atașat la dosar) – în tabelul destinațiilor se găsesc cerințele privind nivelul de limbă;

– să fie integralist la sfârșitul anului de studiu precedent și integralist după ultima sesiune de examene înainte de efectuarea stagiului Erasmus;

– să aibă media generală cel puțin 7,00 din anii anteriori și inclusiv semestrul I din anul universitar 2016-2017 (o adeverință cu situația școlară, de uz intern, cuprinzând rezultatele obținute până în momentul selecției, va fi solicitată la Secretariatul Facultății, de unde se va elibera gratuit);

– să prezinte o scrisoare de intenție/motivație într-o limbă străină, precizând specializarea pe care o urmează în facultate, scrisoare din care să transpară interesele academice ale studentului și gradul în care acestea se regăsesc în programa de studiu a universității/universităților partenere unde ar dori efectuarea mobilității;

– să prezinte un Plan al programului de studiu care să țină cont de oferta de cursuri din Universitatea de destinație aleasă și care să fie corelat atât cu interesele academice ale studentului, cât și cu programa de studiu a Facultății de Filosofie, Universitatea din București.

– să prezinte un Curriculum Vitae (obligatoriu în format Europass) într-o limbă străină, la care va fi atașată în mod obligatoriu o listă cu următoarele informații: seria și numărul cărții de identitate, codul numeric personal, adresa și numărul de telefon – personal și al părinților, adresa de e-mail;

– să ceară o Scrisoare de recomandare din partea unuia dintre profesorii facultății, cu excepția membrilor Comisiei de selecție. Scrisoarea va fi trimisă de către profesor direct lui Constantin Vică la adresa constantin.vica [at] filosofie.unibuc.ro.

Candidații trebuie să depună la cutia de la poartă aparținând lui Constantin Vică, până în data de marți, 2 mai 2017, ora 20, un Dosar conținând următoarele elemente:

Declarație pe proprie răspundere care să certifice că nu au beneficiat până acum de un stagiu Erasmus, cu sau fără suport financiar, în perioada ciclului de studiu în care se află (licență, master, doctorat); certificat/atestat de competență lingvistică/ document prin care un profesor de specialitate să certifice că respectivul candidat are cunoștințe lingvistice satisfăcătoare într-o limbă străină; adeverință cu situația școlară; scrisoare de intenție; plan al programului de studiu; Curriculum Vitae și lista cu date personale. Scrisoarea de recomandare se trimite de către profesor direct pe adresa de email a lui Constantin Vică până marți, 2 mai 2016, ora 14.

În data de miercuri, 3 mai 2017, începând cu ora 11, va avea loc interviul în urma căruia membrii comisiei vor selecta titularii de grant. După afișarea rezultatelor se pot înainta la Secretariatul facultății contestații, în termen de 24 de ore. Comisia va analiza contestațiile și va da rezultatele finale.

Ponderea criteriilor de selecție este următoarea, fiecare notă având un punctaj de la 1 la 10, unde 10 reprezintă maxim:
Nota 1 (20%): Cunoștințele lingvistice de limbă străină
Nota 2 (10%): Situația școlară (media anilor de studiu)
Nota 3 (30%): Test de cunoștințe de specialitate și evaluarea dosarului
Nota 4 (40%): Interviu

IMPORTANT!

  • Studenții din anul I vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul II, cu condiția ca la finalul anului I să fie integraliști.
  • Studenții din anul III vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul I de master, cu condiția admiterii la un masterat din cadrul Facultății de Filosofie și prezentarea adeverinței de la facultate care confirmă admiterea.
  • Studenții din anul II de master vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul I de doctorat, cu condiția admiterii la doctorat și prezentarea adeverinței de la facultate care confirmă admiterea.
  • În cazul în care în unele universități termenul limită pentru plecare în semestrul I din 2017-2018 va fi depășit la finalul selecției, studenții selectați pentru destinațiile respective vor putea pleca doar pe semestrul al doilea.
  • Stagiile trebuie să fie de maxim 4 luni pentru un semestru (8 luni pentru un an academic, în eventualitatea obținerii unei prelungiri).
  • Doctoranzii beneficiari de burse finanțate din fonduri structurale nu pot beneficia de stagii ERASMUS, conform prevederilor contractului încheiat între UB și ANPCDEFP (evitarea dublei finanțări din fonduri europene).
  • Rezervele trebuie să pregătească dosarul de aplicație pentru plecare în semestrul II, pentru că în cazul în care rămân locuri libere sau titulari renunță, să fie timp suficient pentru transformarea rezervelor în titulari de grant.
  • Numărul total de titulari + rezerve + bursieri „grant zero” NU poate depăși numărul total de studenți pe o destinație (respectiv numărul precizat pe rândul corespunzător din tabelul conținând acordurile bilaterale).
  • În cadrul noului Program ERASMUS+, un student poate beneficia de grant ERASMUS pe durata fiecărui ciclu de studii (de ex.: un student care a beneficiat de stagiu ERASMUS pe durata studiilor de licență mai poate beneficia de un grant ERASMUS pe durata studiilor de masterat).
  • Candidații trebuie să consulte ghidul Programul ERASMUS, pe care îl pot găsi pe internet.

Stagiu ERASMUS fără finanțare – „Grant zero”:

Dacă există candidați care doresc să plece pe cont propriu (fără finanțare ERASMUS), aceștia trebuie să participe la selecție și trebuie să se supună acelorași criterii de selecție. Ei nu vor fi luați în calcul la numărul de titulari maxim alocat, ci vor fi precizați separat pe liste, neputându-se însă depăși numărul posibil de studenți pe o destinație, în conformitate cu tabelul acordurilor bilaterale. Dacă rezervele (după anunțarea statutului lor) doresc să plece fără finanțare Erasmus, acest lucru e posibil și trebuie precizat la BPC.

Termenul limită de primire a dosarelor și formularelor la Biroul Programe Comunitare este 8 iunie 2017, atât pentru titulari, cât și pentru rezerve (facultatea noastră beneficiază de un număr maxim de 10 titulari, precum și de un număr de rezerve ce vor fi ierarhizate în urma selecției). Este posibil ca unele dintre universitățile partenere să aibă un termen limită de înscriere (eventual online) mai devreme de această dată, termen ce va trebui respectat, astfel încât sfătuim pe studenții selectați să intre pe site-urile universităților unde vor efectua mobilitatea pentru a verifica acest termen.

ATENȚIE! Programul ERASMUS acordă pentru stagiile de studiu un sprijin instituțional și financiar. Bursa pe care o veți  primi poate să nu acopere în întregime costurile (grant garantat 500 sau 450 Euro/lună, pentru maxim 4 luni de finanțare/bursier). Suma de bani acordată reprezintă un subsidiu. La suplimentarea acestei sume, e de dorit să contribuiți din surse proprii.

Studenții beneficiari de burse sociale vor putea primi 200 Euro/luna în plus față de nivelul grantului.

ev eşyası depolama
maltepe escort ataşehir escort kadıköy escort anadolu yakası escort ataşehir escort pendik escort kurtköy escort kartal escort kadıköy escort
pendik escort tuzla escort kurtkoy escort kartal escort maltepe escort bostanci escort kadikoy escort atasehir escort umraniye escort anadolu yakasi escort
izmir escort izmir escort bayan escort izmir buca escort

adıyaman escort afyon escort aksaray escort balıkesir escort edirne escort düzce escort erzurum escort erzincan escort giresun escort hatay escort kastamonu escort kilis escort kırıkkale escort kırklareli escort kütahya escort mardin escort melikgazi escort osmangazi escort rize escort şanlıurfa escort seyhan escort tekirdağ escort tokat escort van escort yalova escort zonguldak escort bahçeşehir escort bodrum escort didim escort çorlu escort çeşme escort kemer escort bornova escort bodrum escort fethiye escort keçiören escort kuşadası escort marmaris escort pendik escort gebze escort çanakkale escort selçuk escort şahinbey escort muğla escort kıbrıs escort adana escort denizli escort bursa escort aydın escort alanya escort ankara escort antalya escort diyarbakır escort elazığ escort eskişehir escort gaziantep escort izmir escort istanbul escort kayseri escort kocaeli escort konya escort malatya escort mersin escort sakarya escort samsun escort trabzon escort

bakırköy escort avcılar escort beylikdüzü escort bahçeşehir escort şirinevler escort halkalı escort beylikdüzü escort beylikdüzü escort esenyurt escort istanbul escort avcılar escort istanbul escort beylikdüzü escort beylikdüzü escort esenyurt escort porno izle
istanbul escort beykoz escort kadıköy escort maltepe escort şişli escort bakırköy escort pendik escort beşiktaş escort tuzla escort kartal escort ataşehir escort bağcılar escort esenyurt escort fatih escort küçükçekmece escort büyükçekmece escort taksim escort sancaktepe escort gaziosmanpaşa escort silivri escort ümraniye escort beyoğlu escort bahçeşehir escort beylikdüzü escort avcılar escort kurtköy escort halkalı escort üsküdar escort Mecidiyeköy escort sarıyer escort etiler escort bebek escort zeytinburnu escort Güngören escort eyüp escort bahçelievler escort başakşehir escort ataköy escort nişantaşı escort çengelköy escort erenköy escort kasımpaşa escort şirinevler escort bayrampaşa escort anadolu yakası escort avrupa yakası escort adana escort adıyaman escort afyon escort ağrı escort aksaray escort amasya escort ankara escort antalya escort ardahan escort artvin escort aydın escort balıkesir escort bartın escort batman escort bayburt escort bilecik escort bingöl escort bitlis escort bolu escort burdur escort çanakkale escort çankırı escort çorum escort denizli escort diyarbakır escort düzce escort edirne escort elazığ escort erzincan escort erzurum escort gaziantep escort giresun escort gümüşhane escort hatay escort ığdır escort izmir escort maraş escort karabük escort karaman escort kars escort kastamonu escort kayseri escort kırklareli escort kırşehir escort kilis escort kocaeli escort konya escort kütahya escort manisa escort mersin escort ordu escort rize escort samsun escort urfa escort tokat escort trabzon escort tunceli escort uşak escort van escort yalova escort yozgat escort zonguldak escort sakarya escort eskişehir escort malatya escort tekirdağ escort nevşehir escort niğde escort muş escort mardin escort muğla escort şırnak escort ısparta escort siirt escort bursa escort marmaris escort bodrum escort fethiye escort kuşadası escort didim escort cesme escort bornova escort karşıyaka escort alsancak escort konak escort karabağlar escort Narlıdere escort buca escort göztepe escort aliağa escort alanya escort manavgat escort lara escort izmit escort gebze escort adana escort ankara escort izmir escort antalya escort gaziantep escort kayseri escort konya escort mersin escort denizli escort kocaeli escort diyarbakır escort alanya escort manavgat escort bursa escort eskişehir escort sakarya escort samsun escort malatya escort trabzon escort adıyaman escort afyon escort ağrı escort aksaray escort amasya escort ardahan escort artvin escort aydın escort balikesir escort bartın escort batman escort bayburt escort bilecik escort bingöl escort bitlis escort bolu escort burdur escort çanakkale escort çankırı escort çorum escort düzce escort edirne escort elazığ escort erzincan escort erzurum escort giresun escort gümüşhane escort hatay escort ığdır escort ısparta escort maraş escort karabük escort karaman escort kars escort kastamonu escort kilis escort kırıkkale escort kırklareli escort kırşehir escort kütahya escort manisa escort mardin escort muğla escort muş escort nevşehir escort niğde escort ordu escort osmaniye escort rize escort urfa escort siirt escort sinop escort şırnak escort sivas escort ordu escort tokat escort tunceli escort usak escort van escort yalova escort yozgat escort zonguldak escort kıbrıs escort

kamagra jel

orcafil

degra

jeligra

geciktirici

lifta 20 mg

vigrande

combo 100 mg

degra 100 mg

sinegra

viagra

viagra sipariş

cialis jel

cialis nedir

cialis fiyat

cialis satın al

cialis 20 mg

viagra sipariş

viagra

cialis fiyat cialis 100 mg viagra 100 mg fiyat viagra cialis lifta degra sinegra afilta

ankara escort antalya escort izmir escort mersin escort