Conf. univ. dr. Cristian IFTODE invitat la Radio România Cultural

📜 Cinci minute de filosofie cu Cristian Iftode, profesor la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, autorul volumelor „Filosofia ca mod de viață” și „Viața bună”.

Primul episod 👉 Despre originea istorică a noțiunii de autenticitate Avataruri ale autenticităţii în filosofia greacă: cine e adevăratul rege, Alexandru cel Mare sau Diogene, cinicul care a renunţat la posesiuni, ambiţii vane şi nu are nevoie de nimeni pentru a-i fi recunoscută superioritatea ce rezultă dintr-un suflet liber şi o viaţă ascetică?

Rubrică difuzată în cadrul emisiunii „Orașul vorbește” cu Daria Ghiu, pe frecvențele Radio România Cultural.

🌐 Mai multe detalii pe www.radioromaniacultural.ro 

Conferința „New Work in the Theory of Mind”

Cercetătorii postdoctoranzi, doctoranzi, masteranzi şi studenții de licență avansați sunt invitați să participe la următoarea conferință organizată de studenți din cadrul programului masteral în științele cognitive „Mind the Brain” din cadrul Departamentului de Filosofie Teoretică al Facultății de Filosofie. Mai multe detalii despre programul de studii sunt disponibile aici: https://filosofie.unibuc.ro/master-of-arts-in-cognitive-science-mind-the-brain/

Conferința „New Work in the Theory of Mind” își propune să adune cercetători interesați de progresul înțelegerii felului cum interacționăm, fie folosind un cadru teoretic împrumutat din teoria minții, fie bazat pe abordări alternative emergente.

Conferința va avea loc între 10-11 februarie 2023, între orele 12.00 şi 20.00, ora locală pentru București. Prezentările neinvitate vor dura 30 minute, urmate de câte 10 minute de întrebări şi răspunsuri.

Conferința va avea un format mixt, vorbitorii putând alege să prezinte fie online, fie față în față la sediul Facultății de Filosofie (Splaiul Independenței nr. 204, București 060024). Dacă aleg a doua variantă, prezentarea lor se va bucura de un public pe viu, dar va fi distribuită în direct şi publicului online.

Vor susține prezentări invitate profesorii:

Shaun Gallagher (University of Memphis & University of Wollongong)

Daniel Hutto (University of Wollongong)

Arii tematice:

Psihologia naivă şi practicile narative (înțelegerea temeiurilor, atitudini intenționale sau propoziționale, TOM reprezentațional sau calculatoriu, cei 4E)

Alternative la teoria minții (teoria interacțiunii, testul opiniilor false şi jocul prefăcut, competențe narative şi abilități intersubiective)

Apel deschis pentru rezumate de cercetare

Încurajăm masteranzii şi doctoranzii, ca şi tinerii doctori şi postdoctoranzii, să contribuie rezumate de cercetare relevante cuprinderii tematice a evenimentului. Rezumatele ar trebui să fie redactate în englezeşte şi să nu depășească 300 de cuvinte. Vor fi luate pe deplin în considerare rezumatele trimise înainte de 7 ianuarie 2023 la adresa următoare: theoryofmindconference@gmail.com  Anexe Word sau PDF sunt preferate, titlul mesajului fiind „abstract submission”. Toate rezumatele trimise vor trece prin procesul recenzării în orb. Vă rugăm să includeți detaliile ce vă identifică în corpul de text al mesajului Dvs. şi să păstrați anonim rezumatul de cercetare ce este anexat. Ne propunem ca programul final să fie anunțat la încheierea evaluării rezumatelor trimise, cel târziu pe 16 ianuarie 2023.

Pentru orice întrebări, nu ezitați să scrieți la adresa theoryofmindconference@gmail.com Vă puteți indica dorința de a participa în public înscriindu-vă la aceeași adresă înainte de 5 februarie 2023 pentru a primi detaliile de conectare Zoom.

Conferința este la a doua sa ediție, urmând conferinței studențești “Consciousness and Reality” organizate în iunie 2022, care s-a bucurat de prezentări invitate din partea profesorilor Mircea Dumitru (Universitatea din București), Gualtiero Picinnini (University of  Missouri) şi Hong Yu Wong (Universität Tübingen). Mai multe detalii despre acel eveniment sunt disponibile la: https://philevents.org/event/show/99970

Pentru aceia dintre Dvs. ce ar dori sa urmărească unele prezentări dar au alte angajamente în acele intervale orare, vom face tot posibilul să înregistrăm comunicările oricând întregul public consimte, urcând apoi înregistrările la canalul YouTube al departamentului nostru. Comunicări anterioare sunt disponibile aici: https://www.youtube.com/channel/UCOgUq3dN8CXI4L6DhZT1f_Q

Rămâneți pe fir, fiindcă vor fi anunțuri săptămânale despre evenimente ale departamentului nostru pe pagina Facebook intitulată „Seminarul Departamentului de Filosofie Teoretica UniBuc”. Mai multe evenimente recente ale departamentului sunt enumerate şi la https://philevents.org/event/show/105249 pentru 2022-23 şi la https://philevents.org/event/show/93365 pentru 2021-22

Acad. Gheorghe Vlăduțescu, omagiat la împlinirea a 85 de ani de viață

A apărut de curând la prestigioasa Editură a Academiei Române, volumul omagial Istoria filosofiei ca hermeneutică. Studii și eseuri în onoarea profesorului Gheorghe Vlăduțescu, Oana Vasilescu, Ion Tănăsescu, Mircea Dumitru (editori), dedicat împlinirii anul acesta a 85 de ani de viață ai Acad. Gheorghe Vlăduțescu, personalitate marcantă a filosofiei de la noi din țară. Fapt cu totul remarcabil, mai mult de 60 de ani din aceștia au constituit activitate pedagogică neîntreruptă a Domniei sale la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. Colectivul Facultății de Filosofie îl felicită pe Dl Acad. Gheorghe Vlăduțescu și îi urează pe această cale „La mulți și fericiți ani!”, cu convingerea că va rămâne și pe viitor un membru exemplar, prin erudiție și dedicare, al comunității noastre academice.

La volumul omagial au contribuit, alături de alte personalități ale filosofiei și culturii românești, foști și actuali colegi de-ai noștri de la Facultatea de Filosofie, mulți dintre aceștia studenți ai Profesorului Gheorghe Vlăduțescu. Îi amintim aici pe Acad. Mircea Dumitru (care semnează și un emoționant „Cuvânt înainte”), Acad. Vasile Tonoiu, Prof. Dr. Viorel Cernica, Prof. Dr. Sabin Totu sau Prof. Dr. Mihaela Pop.

Apariție editorială – Dana Jalobeanu: SPECTACOLUL FILOSOFIEI. Cum citim scrisorile lui Seneca?

„Sunt cărți care ne par cunoscute de la prima lectură, căci au intrat, prin ceva din făptura sau istoria lor, în fondul nostru cultural comun. Asa sunt Scrisorile morale către Lucilius, despre care este vorba în volumul de fațî. Doar că, în cazul lor, sentimentul de familiaritate e înșelător, fiindcă nimic din ele nu este ceea ce pare: scrisorile și sfaturile morale ale lui Seneca nu sunt, de fapt, nici scrisori, nici sfaturi morale, iar personajele, fictive și reale deopotrivă, se ascund mereu în spatele unor măști. Am să vă arăt că Scrisorile sunt un adevărat teatru, cu regizor, actori, costume și decoruri. Pe scena lui se joacă spectacolul filozofiei. E un spectacol care își include și publicul, iar la capătul lui va cădea și cea din urmă mască: a noastră.” – DANA JALOBEANU

„Dedică-te ție însuți, și timpul care până acum ți se răpea, ți se lua pe furiș sau îți scăp adună-l și păstrează-l. Fii convins că este așa cum îți scriu: unele ceasuri ni se răpesc, altele ne sunt luate fără s-o știm, altele ne scapă. Totuși cea mai rușinoasă pagubă e cea din nepăsare. Daca ai vrea să iei seama, cea mai mare parte din viață ne-o pierdem făcând răul, o mare parte dintr-însa nefăcând nimic și viața toată făcând altceva decât ce trebuie… Toate, Lucilius, ne sunt străine, numai timpul e al nostru.” – Scrisoarea 1

Sursa: https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/filosofie/spectacolul_filozofiei_cum_citim_scrisorile_lui_seneca-jalobeanu_dana-humanitas-p10204023

Seminar cercetare DFT ‘Folk Psychology and Natural Properties’

Următoarea conferință online din cadrul seminarului de cercetare al Departamentului de Filosofie Teoretică în parteneriat cu CELFIS din semestrul I al anului 2022/2023 va fi susținută de prof. Eugene Mills (Virginia Commonwealth University). Mai multe detalii despre vorbitor sunt disponibile la  https://philpeople.org/profiles/eugene-mills şi, respectiv, https://philosophy.vcu.edu/directory/faculty/mills.html  Prezentarea sa este intitulată ‘Folk Psychology and Natural Properties’.

Conferința se va desfășura ȋn limba engleză joi, 15 decembrie, orele 18.30-20.00. Detaliile de conectare via Zoom vor fi distribuite celor ce își indică dorința de participare scriind la adresa andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro Puteți consulta şi anunțul de pe pagina Facebook a seminarului: https://www.facebook.com/Seminarul-Departamentului-de-Filosofie-Teoretica-UniBuc-285279685738329 sau de pe PhilEvents: https://philevents.org/event/show/105249