Academician Mircea DUMITRU invitat la Conferințele Operei Naționale București

Mircea Dumitru este nu doar fost rector al Universității din București, fost ministru al Educației, dar este și un violonist care a convertit pasiunea pentru muzica clasică în pasiune pentru muzica ideilor, în special pentru metafizică, logică și filosofia limbajului. Are un doctorat în logică la Universitate Tulane din New Orleans și un altul în filosofie la Universitatea din București. A publicat și a editat nenumărate cărți și lucrări de filosofie, atât în țară, cât și în străinătate. Una dintre ultimele cărți pe care le-a editat este Metaphysics, Meaning, and Modality, apărută în 2019, la Oxford University Press.

A fost profesor invitat la mai multe universități prestigioase din lume, printre care Universitatea din Helsinki, City University of New York şi New York University. A primit mai multe premii, distincții și titluri, ultima distincție primită fiind aceea de „Officier de l’Ordre du Mérit“, acordată de statul francez.

Mircea Dumitru a fost decan al Facultății de Filosofie, Rector al Universității din București și Ministru al Educației și Cercetării. Mircea Dumitru  a deținut funcția de Președinte al European Society of Analytic Philosophy, iar între anii 2017-2020 a fost președinte al International Institute of Philosophy. În prezent este conducătorul Comisiei Fulbright România, vicepreședinte al Academiei Române și preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie din Academie, precum şi director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu Motru“.

Opera Națională București anunță lansarea, începând cu luna ianuarie 2023, a unui program de conferințe și dezbateri lunare, intitulat Conferințele Operei Naționale București. Această serie de întâlniri va aduce în fața publicului cele mai importante personalități intelectuale, artistice și universitare ale societății românești. Conferințele se vor desfăşura lunar, în Sala Mare a Operei Naționale București. Scopul Conferințelor Operei Naționale București va fi să să stimuleze dialogul intelectual și diversitatea de idei, prin crearea unui spațiu de referință al dezbaterilor culturale din România

Temele discutate vor fi variate, acoperind o multitudine de domenii, de la muzică la literatură și filosofie, de la teatru la științe exacte. Deşi subiectele de discuţie vor fi dintre cele mai diverse, toate au în comun aceeași dorință: de a formula întrebări incitante şi de a oferi prilejul pentru răspunsuri relevante la unele dintre cele mai importante provocări ale condiției umane, ale culturii universale și naționale.

Fie că vor trata subiecte care vizează trecutul, prezentul sau viitorul apropiat, conferințele vor avea două mize actuale: modul în care ne înţelegem pe noi înşine şi modul în care înţelegem lumea în această epocă, cea mai bogată în informaţii perioadă din istoria omenirii, dar totodată cea mai predispusă la confuzie, ignoranță și la atracția față de false repere.

Prima conferință va avea loc pe 17 ianuarie, de la orele 18.30 și îl va avea ca invitat pe academicianul Mircea Dumitru, filosof și logician, vicepreședinte al Academiei Române, profesor universitar al Facultății de Filosofie a Universității din București, autor prolific, cu o carieră universitară de peste 30 de ani.

Acesta va susține o prelegere intitulată „Muzică și filosofie”, în care va explora legăturile profunde și incitante dintre arta sunetelor și reflecția filosofică. Alocuțiunea va fi urmată de un dialog cu gazdele evenimentului, dirijorul Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București și lectorul universitar Daniel Nica, coordonatorul programului de conferințe al Operei.

Provocarea pe care o lansează Mircea Dumitru este dublă: pe de o parte să evidențieze conexiunea adâncă dintre muzică și filosofie, iar, pe de alta, să sublinieze necesitatea educației muzicale, ca ingredient al formării unei personalități armonioase, aflate în slujba binelui public.

Premiile Senatului Universității din București, ediția a VI-a

Colegii noștri, lect. univ. dr. Mihaela CONSTANTINESCU și lect. univ. dr. Constantin VICĂ (împrenă cu asist. univ. dr. Cristina VOINEA și asist. univ. dr. Radu USZKAI de la ASE București) au câștigat Marele Premiu al Senatului Universității din București pentru CEL MAI PRESTIGIOS ARTICOL pentru articolul „Understanding responsibility in Responsible AI. Dianoetic virtues and the hard problem of context„, Ethics and Information Technology volume 23, pages 803–814 (2021).

Sursa: Cea de-a șasea ediție a Premiilor Senatului Universității din București și-a desemnat câștigătorii

Neuroaesthetics Conference Call: Universality of Aesthetic Experience in Individual Contexts

The Neuroaesthetics Lab at the University of Suceava, in collaboration with NTNU (Norwegian University of Science and Technology) and the University of Bergen, invites participation to its inaugural international conference. The conference title intentionally suggests a broad scope, inviting reflection and debate on the interplay between biological universals involved in aesthetic perception and geographically and/or socially situated cultural contexts. The conference title also alludes to the empirical approach developed by the German experimental psychologist and philosopher, Theodor Fechner, in 1876: ‘aesthetics from below’ requires the study of a phenomenon using empirical and scientific analysis methods, whereas ‘aesthetics from above’ refers to the birds-eye view provided by philosophers and to the assessment of a phenomenon through deep introspection, offered by philosophers of art, as well as the artists themselves, through their work. We therefore aim to select a balanced set of paper presentations, posters, or workshop proposals that use quantitative methods (studying ‘aesthetics from below’), qualitative methods (studying ‘aesthetics from above’), or, indeed, combinations of both. Artists who wish to present work that links to neuroscience or psychological science are warmly invited to participate. The conference is funded  through the Norwegian Financial Mechanism 2014 -2021 – Norway Grants within the PoeticA project (RO-NO-2019-0091). There is no conference fee.

In partnership with the academic journal, Behavioral Sciences (Q1, Impact Factor: 2.286 [2021]; 5-Year Impact Factor: 3.070 [2021]), selected article-length papers derived from conference presentations will be published in a special edition provisionally entitled Neuroaesthetics perspectives on the universality of aesthetic experience. A 50-100% discount for the article processing charge will be offered to contributors.

Keynote speakers and their plenary presentations:

Dr Ronald Hübner, Professor Emeritus, Department of Psychology, University of Konstanz, Germany

Beauty is a line: aspects of line aesthetics

 

Prof Claus-Christian Carbon, Department of General Psychology and Methodology, Research Group EPÆG (Ergonomics, Psychological Æsthetics, Gestalt), Bamberg Graduate School of Affective and Cognitive Sciences (BaGrACS), University of Bamberg, Germany

About the need for a solid and valid theoretical fundament to conduct future aesthetics studies

 

Dr Marco Bertamini, Department of General Psychology, Visual Perception Lab, University of Padova, Italy

Is symmetry a clear case of an aesthetic primitive?

 

Dr Claudia Muth, Psychology of Design, Burg Giebichenstein University of Art and Design, Halle, Germany

Insightful instabilities. The dynamics of an aesthetic encounter

 

Prof Christer Johansson, jointly with Prof Per Olav Folgerø, Department of Linguistic, Literary, and Aesthetic Studies, University of Bergen, Norway.

 

Bursaries: a minimum of 30 bursaries (maximum 60) are available for students, doctoral researchers, early career researchers, or junior academics. Each bursary includes hotel accommodation with breakfast and lunch throughout the conference period. Accommodation is 1 person/room for PhD students and higher, and 2 persons/room for everyone else.

To participate, please submit a presentation or workshop abstract, poster title, or, in the case of artists, artwork photos/videos to Tudor Balinisteanu, tudor@texmar.ro by 15 December 2022 (first deadline).

Please check the conference website which will be updated regularly: https://neuroaestheticslab.usv.ro/conference_1/.

Ofertă opționale a. u. 2022-2023

Dragi Studente,

Dragi Studenți,

Dacă doriți să urmați cursuri opționale pentru completarea cunoștințelor Dvs sau pentru a obține necesarul de credite prevăzute în planul de învățământ al programului de studii pe care îl urmați, puteți opta pentru completarea, după caz, a următoarelor formulare:

  • https://forms.gle/Vpn3tLBUYYojpnie8 pentru cursurile opționale descrise mai jos
  • https://forms.gle/BtFgpHnkYbWhmW697 pentru cursurile din planurile de învățământ de la celelalte module – dacă sunteți înmatriculat în anul III de licență sau de la celelalte programe de master – dacă sunteți înmatriculat la studii de master (masteranzii pot opta doar pentru cursuri din același domeniu).

Deadline completare chestionar 29 noiembrie 2022.

Cursurile opționale alese devin obligatorii.

SEMESTRUL I

Dr. Raluca Bujor

Figura lui Socrate, sem 1, curs şi seminar: 4 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Conf. dr. Daniela Jalobeanu

Cosmologie filosofică de la Platon la Einstein, curs: 3 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Conf. dr. Daniela Jalobeanu, Prof. dr. Andrei Cornea, Dr. Gheorghe Vida

Epicureism și modernitate, curs: 3 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Conf. dr. Eugenia Bogatu

Pragmatismul, curs: 3 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Dr. Titus Lates

Semiotică, curs și seminar: 4 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

SEMESTRUL II

Prof. dr. Mircea Dumitru, Dr. Constantin Brîncuș

Teoria demonstrației. O introducere logico-filosofică, curs și seminar: 6 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Conf. dr. Gabriel Vacariu

Filosofie și film, curs și seminar: 6 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Dr. Ion Vezeanu

Simboluri şi reprezentări ale nebuniei în cultură, sem 2, curs şi seminar: 6 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Conf. dr. Bogdan Mincă

Limba greacă, sem 2, curs şi seminar: 6 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Dr. Veronica Lazăr

Iluminism şi modernitate, sem 2, curs: 3 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Asist dr. Alex Dragomir, Drd. Anda Zahiu, Conf. dr. Emanuel Socaciu

Filosofie şi fantasy, sem 2, curs : 3 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

Prof. dr. Mircea Dumitru, Dr. Marian Călborean

Logică și software, curs și seminar: 6 ECTS

Prezentarea cursului (click aici)

ÎNSCRIEREA ÎN ANUL UNIVERSITAR 2022 – 2023

Vă anunțăm că în intervalul 24 – 31 octombrie 2022 sunt ultimele zile dedicate perioadei de înscriere în anul universitar 2022-2023 pentru  studenții de la licență și masterat. 

Vă reamintim programul de înscrieri al Secretariatului:

  • LICENȚĂ: luni – joi 12.00-16.00
  • MASTERAT: luni – miercuri 12.00-16.00 și joi 12.00-18.00

Tipizatele se pot completa la Secretariat sau se pot descărca de pe site-ul facultății (https://filosofie.unibuc.ro/scolaritate/).

Înscrierea este obligatorie pentru toți studenții și se face numai personal.

Program înscrieri: 05 – 31 octombrie 2022, de luni până joi între orele 12.00-16.00.

Tipizatele se pot completa la Secretariat sau se pot descărca de pe site-ul facultății.

Înscrierea este obligatorie pentru toți studenții și se face numai personal.

coLABORATORUL de IDEI așteaptă ideea ta până pe 19 octombrie 2022

În perioada 26-30 octombrie 2022, Universitatea din București provoacă studenții, masteranzii și doctoranzii la o experiență unică și îi invită să ia parte la coLABORATORUL de IDEI. Aflat în 2022 la prima ediție, evenimentul va avea loc la Stațiunea Zoologică Sinaia a Universității din București.

Ce crezi că ar atrage candidații spre cele 19 facultăți ale Universității din București? Când ar trebui începută campania de promovare? Care sunt canalele și tacticile de comunicare potrivite pentru campania de admitere la UB?

Dacă ai răspunsuri la aceste întrebări, te poți înscrie pentru șansa de a câștiga un loc la coLABORATORUL de IDEI completând formularul disponibil aici până la data de 19 octombrie 2022.