Avea Eugène Ionesco o profesiune de credință: „N-am avut niciodată încredere în adevărurile colective. Cred că o idee este adevărată atunci cînd încă nu s-a afirmat, în momentul în care s-a afirmat ea devine excesivă”.
La prima vedere, o societate a spiritelor pure ar spune că adevărul nu e niciodată prea mult: e mereu dezirabil, salvator, inepuizabil. Dar să presupunem că adevărul a devenit excesiv. Cu un ton pesimist metafizic, am spune că oriunde e prea mult adevăr, totul e prea dureros. Atîta luciditate e crudă: din cînd în cînd, avem nevoie de puțină minciună, pentru ca adevărul să nu ne spulbere, spunea Nietzsche.
Articolul în înregime este accesibil la următoarea adresă https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/post-adevarul-pretul-platit-pentru-a-fi-autentic