Colegii noștri Dana Jalobeanu și Andrei Mărășoiu participă la congresul din acest an (al cincisprezecelea) al International Society for the History of Philosophy of Science (HOPOS 2024).
Congresul este organizat de către Universitatea din Viena și se va desfășura între 9-12 iulie 2024. Programul evenimentului poate fi găsit aici: https://hopos2024.univie.ac.at/program/ 
Dana Jalobeanu, președinte al Societății Europene de Istorie a Științei, va susține o comunicare intitulată „Pierre Borel and Descartes’s Democritean Physics”.
Andrei Mărășoiu va susține prezentarea „Positivistic Induction: the Mill-Whewell Debate Revisited”, ce este bazată pe o cercetare desfășurată în comun cu Constantin Stoenescu și Alexandru Dragomir.
Aria tematică a ambelor prezentări se suprapune în bună măsură cu oferta de cursuri a programului masteral în limba engleză „Analytic Philosophy” de la facultatea noastră, singurul master de cercetare în filosofie cu predare în limba engleză din România. Mai multe despre program puteți afla aici: https://filosofie.unibuc.ro/master-of-arts-in-analytic-philosophy/