MASTER cu dublă diplomă

Începând cu anul universitar 2019-2020 programul Istoria și circulația ideilor filosofice este parte a acordului de master cu dublă diplomă împreună cu programul Filosofii contemporane organizat de Departamentul de Filosofie și Antropologie, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.

Acordul a fost semnat de Domnul Rector Prof. univ. dr. hab. Mircea Dumitru și de Domnul Rector Prof. univ. dr. hab. Gheorghe Ciocanu de la Universitatea de Stat din Moldova, cu ocazia vizitei desfășurate de o delegație a Universității din București la Chișinău în perioada 18-20 iunie 2019.

Scopul acestui acord este de a pregăti specialiști la nivel internațional în domeniul filosofiei prin schimbul de experiență și de practică atât la nivel de studenți, cât și la nivel de cadre didactice. Studenții înmatriculați la aceste programe de studii vor primi, după susținerea lucrării de disertație/tezei de master, două diplome: din partea Universității din București și a Universității de Stat din Moldova. Masteranzii vor studia trei semestre în universitatea gazdă și un semestru în universitatea parteneră.

În fiecare an un număr de maxim 7 studenți de la fiecare universitate vor lua parte la acest program. Înmatricularea se va realiza în baza concursului de admitere susținut de candidați în ambele universități.

Acest program de studii reprezintă o oportunitate unică pentru studenții noștri de a cunoaște alte metode de predare-învățare, de a-și lărgi accesul la sursele informaționale din universitatea parteneră și de a obține o diplomă europeană de prestigiu.

Admitere licență – sesiunea iulie 2019

SESIUNEA IULIE 2019

  • Admiterea pentru studiile de licență în Facultatea de Filosofie se realizează conform metodologiei cadru a Universității din București;
  • Admiterea pentru studiile de licență se face pe baza formularului de admitere (chestionar) notat cu admis/respins şi a mediei de la bacalaureat;
  • În vederea facilitării procesului de admitere, înscrierea candidaților poate avea loc în mod direct în cadrul Facultății de Filosofie prin depunerea documentelor de admitere la secretariatul facultății sau online completând formularul dedicat admiterii de pe site-ul Facultății de Filosofie.

ÎNSCRIEREA CANDIDAŢILOR

  • 8-21 iulie 2019 – la secretariatul facultății din Splaiul Independentei nr. 204
  • 1-21 iulie 2019 – online accesând următorul link (accesați formularul)
  • Afișarea rezultatelor: 23 iulie 2019

Program de înscrieri:

  • luni–vineri: 9. 00 – 14.00
  • sâmbătă–duminică: 9.00 – 12.00

ADMITEREA SE FACE PE BAZA FORMULARULUI DE ADMITERE (CHESTIONAR) NOTAT CU ADMIS/RESPINS ŞI A MEDIEI DE LA BACALAUREAT

LocuriAdmitereActe necesareRezultate & precizări

Admitere master – sesiunea iulie 2019

SESIUNEA IULIE 2019

ÎNSCRIEREA CANDIDAŢILOR:

  • 8-21 iulie 2019 – la secretariatul facultății din Splaiul Independentei nr. 204
  • 1-21 iulie 2019 – online accesând următorul link (accesați formularul)

Program de înscrieri:

  • luni–vineri: 9.00 – 14.00
  • sâmbătă–duminică: 9.00 – 12.00
LocuriLocuri români de pretutindeniActe necesareAdmitereRezultate & precizări

Ziua porților deschise la Facultatea de Filosofie

Philos – Asociația Studenților din Filosofie împreună cu Facultatea de Filosofie, din cadrul Universității din București, vă invită la evenimentul ,,Zilele Porților Deschise”.

Evenimentul se va desfășura în perioada 15 – 19 aprilie 2019, în cadrul Facultății de Filosofie (adresa: str. Splaiul Independenței, nr. 204, București). Puteți afla mai multe lucruri despre Facultatea de Filosofie, dacă accesați următorul link: http://filosofie.unibuc.ro/despre-facultate/

Elevii de liceu sunt invitați să audieze cursurile și seminariile care se desfășoară pe perioada evenimentului (găsiți orarul Facultății accesând următorul link: http://filosofie.unibuc.ro/wp-content/uploads/ORAR-LICENTA-2018-2019-sem-II-6.pdf ), dar și să participe la activitățile organizate de Philos, special pentru ei.

Rugăm elevii interesați să participe la evenimentul ,,Zilele Porților Deschise” să completeze următorul formular pentru a putea comunica cu fiecare în parte: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSex81-p6vZ8UloDjuv7c1U0L-F8NNhaMspfDKhkWFxwfEj-7A/viewform

Rezultate admitere Licență, Master & Doctorat, sesiunea septembrie 2018

Au fost afișate rezultatele concursului de admitere pentru programele de Licență, Master și Doctorat, sesiunea septembrie 2018.
 
Listele pe specializări și surse de finanțare, precum și precizările sunt disponibile pe paginile dedicate admiterii, secțiunea “Rezultate & precizări”: