Viitorul va fi al solidarității sau nu va fi deloc

de admin | apr. 3, 2020 | Anunturi, Interacțiune cu societatea

Coronavirusul ne-a paralizat viețile. Până mai ieri, ne bucuram nestingheriți de ieșirile în lume, acum suntem forțați să interpretăm intimitatea ca pe o închisoare privată, să cernem adevăratele nevoi și să ne ferim de ceilalți cu suspiciune, deși nu sunt vinovați de ceva. Nimeni n-a anticipat pauza socială în care ne-am trezit. În parte, pentru că progresul extraordinar al medicinei poate crea o stare de confort iluzorie. Foarte multe boli care în trecut erau fatale, acum sunt tratabile, avem cea mai mare speranță de viață din istorie, iar rata mortalității infantile este la cote minime. În plus, am dezvoltat mijloace biotehnologice care îmbunătățesc corpul uman. Ne așteptăm ca într-un viitor apropiat să rezolvăm „enigma” cancerului, dar și să implantăm inimi bionice care vor permite oamenilor să ajungă pe noi culmi ale anduranței. Aceste reușite impresionante distrag atenția de la faptul că ființele umane sunt prin condiția lor vulnerabile.

Marea problemă a virusului COVID-19 nu este fatalitatea lui, ci faptul că se transmite foarte ușor, crescând rata mortalității în termeni absoluți. La 100 de cazuri va muri, să zicem, o persoană, adică o rată a mortalității relativ mică, asemănătoare cu multe din gripele pe care le știm deja. Dar dacă se ajunge la 1.000.000 de cazuri, atunci vor muri 1.000 de oameni, iar la 10.000.000 vor muri 10.000 de oameni, o cifră alarmantă. Cum să interpretăm aceste vremuri anxioase? Să ne așteptăm la o lume complet diferită? După ce valori morale să ne ghidăm?

Sfârșitul nu-i aici

În fața potențialul distructiv al pandemiei de COVID-19, mulți sunt tentați să decreteze că lumea nu va mai fi la fel. Se întrevede un sfârșit apocaliptic sau o lume complet diferită. Deși vedem deja schimbări importante, care ne aduc aminte de rațiile și statul la cozi din comunism, reorganizarea socială nu va fi atât de adâncă. Asumăm greșit că amplitudinea unor evenimente schimbă lumea. Influențați de o gândire mitică, ne fascinează scenariile în care suntem invadați de extratereștri, un meteorit distruge Pământul sau ne vom întoarce la stadiul primitiv al barbarilor, pedepsiți pentru tupeul de a depăși limitele. Nu întâmplător a devenit celebră zicala lui Einstein: „Nu sunt sigur cu ce fel de arme se va lupta Al Treilea Război Mondial, dar în cel de-al patrulea se va lupta cu pietre și bețe.” Gândirea mitică vrea să marcheze prin mari gesturi ale universului momentele de cumpănă ale umanității, să vadă pedepse devastatoare pentru o presupusă decadență născută din libertinaj. Apocalipsa va fi spectaculoasă pentru că Sfârșitul nu poate fi banal.

Deși pentru a explica răul individual am mai renunțat la gândirea mistică, tindem să interpretăm în continuare pericolele colective în cheie mitico-religioasă. Progresul neuroștiinței, de exemplu, ne-a arătat o altă față a criminalilor, decât cea a trăsăturilor malefice. Atunci când am putut privi în creierul răufăcătorilor, am văzut cum abuzurile emoționale prin care au trecut și disfuncțiile cerebrale de care suferă fac parte din anatomia violenței. Astăzi îi tratăm pe mulți criminali drept pacienți, și nu ca pe niște reprezentanți ai răului.

Dar nu același lucru facem și cu răul colectiv care amenință comunitatea umană. Evenimentele singulare pot da peste cap sau suspenda pentru o vreme aceste condiții, dar viața va reveni în făgașul ei. Dacă renunțăm la gândirea mitico-religioasă, atunci vom vedea că nu va fi niciun sfârșit, de vreme ce înșiși virusurile sunt reprezentanți ai vieții pe Pământ, în căutarea supraviețuirii ca orice altă specie. Dimpotrivă, multe specii vor înflori. Nu pădurea blochează autostrada, ci autostrada perturbă pădurea. Odată ce depășim  viziunea antropocentrică îngustă, nu vom mai lega Sfârșitul și Viața de ceea ce se întâmplă strict oamenilor. Ca parte a vieții biologice, omul își va schimba lumea în funcție condițiile materiale ale supraviețuirii.

Ideea lumilor complet diferite nu este tot timpul spectaculoasă și conectată la marile intenții ale universului. Schimbarea lumii implică schimbarea condițiilor structurale în care oamenii își duc viața. Condițiile structurale înseamnă mediul și mijloacele prin care oameni extrag resurse pentru a supraviețui. În funcție de modalitatea particulară de extracție a resurselor anumite reguli de organizare socială vor fi mai eficiente decât altele. Viața bazată pe agricultură va arăta altfel decât viața tehnologizată. Viața țăranului din Bărăgan se coordonează după hazardul anotimpurilor, pe când viața IT-istului din Pipera se raportează la salariu și promovare profesională. Prin urmare, condițiile în care sunt puși să acționeze îi vor influența pe cei doi să-și organizeze viața foarte diferit. Incertitudinea supraviețuirii din lumea agriculturii nu-i permite țăranului să-și aștepte mereu marea iubire, deoarece este costisitor în lumina scopurilor lui practice. Condițiile de viață îl împing să caute relații stabile cu o diviziune a muncii clară și rigidă. Normele sociale tind să fie de tipul: femeia are grijă de casă și de copii –  bărbatul muncește pământul. IT-iștii din Pipera își pot căuta nestingherit fericirea pe Tinder, pentru că lumea industrializată permite o independență mult mai mare în privința propriilor opțiuni de viață. Diviziunea muncii în rolurile de gen este mai flexibilă în lumina valorilor egalitariste care sunt mai influente în lumea industrializată. Nu trebuie să mergem pe Marte ca să înțelegem că lumile foarte diferite pot exista sub același acoperiș. În momentul de față, nu suntem într-un proces de schimbare a condițiilor structurale.

Cerneala fluorescentă a virusurilor

Coronavirus nu va produce o lume complet diferită, ci doar va suspenda în parte ritmul lumii contemporane. La o scară mai mare a istoriei, suntem de abia la începutul consumerismului. Am trăit în universul agriculturii peste 10.000 de ani, dar pe cel al industrializării îl știm de doar câteva secole. Îndată ce vom găsi un vaccin, ne vom întoarce să consumăm.

Jared Diamond, în celebra sa carte Virusuri, Arme și Oțel, susține că Eurasia a concentrat puterea și bogăția lumii, și nu America de Sud, de exemplu, pentru că geografia specifică i-a permis să aibă o relație aparte cu lumea virusurilor. În această zonă au existat multe medii propice (teren, specii, temperatură) pentru a face tranziția de la vânat și culesul plantelor sălbatice, la producția de hrană bazată pe domesticirea animalelor și plantelor. Cum aici s-a răspândit producția de hrană, populația concentrată pe un teritoriu a crescut considerabil. De la creșterea producției de hrană s-a ajuns la o evoluție a virusurilor caracteristică populațiilor dense. Bolile infecțioase, precum variola, rujeola și gripa, au apărut prin intermediul unor virusuri adaptate special pentru oameni, dar care sunt derivate din mutații ale unor virusuri ancestrale foarte asemănătoare ca structură și adaptate animalelor (provocând gripe aviare și porcine). Acele populații de oameni care au ajuns să domesticească animalele au căzut primele pradă noilor specii de virusuri, dar în acest fel au dobândit o rezistență puternică la noi boli infecțioase. Atunci când populații parțial imune au intrat în contact cu populații care nu au fost expuse deloc la virusuri, au apărut epidemii în care aproape toată populația neexpusă a murit. Când spaniolii au încercat să-i cucerească pe azteci în 1520, s-au trezit cu un avantaj competitiv devastator. Un sclav infectat cu variolă, adus din Cuba spaniolă, ajunsese în Mexic. Epidemia care a urmat a ucis jumătate din populația aztecă și nu i-a afectat deloc pe spanioli.

Povestea spaniolilor „invincibili” ne arată că virusurile funcționează ca o cerneală fluorescentă folosită în examinarea criminalistică pentru a face contrastele necesare înainte să se realizeze fotografia judiciară. Ele scot la suprafață tipul de lume în care acționează. Modul în care virusurile i-au decimat pe azteci ne arată o fotografie judiciară de lumi insulare, în care societățile erau izolate unele de celelalte. Astăzi, cerneala fluorescentă a virusurilor ne arată o fotografie judiciară a interdependenței fără scăpare. În decembrie 2019, apăreau câteva știri despre un virus misterios dintr-un oraș din China, iar în nu mai puțin de trei luni toate țările globului sunt afectate economic, social și politic. Cerneala fluorescentă a virusurilor ne mai arată și un contrast între cultura de tip furnicar social a lumii asiatice și absurdul comic al Balcanilor, între japonezul care, dintr-un simț al comunității și respectului pentru autoritate, se supune întocmai restricțiilor oficiale, și românul beat care își rupe piciorul fugind din carantină.

Viitorul va fi al solidarității sau nu va fi deloc

Interdependența fără scăpare a lumii contemporane își cere valoarea morală care să i se potrivească. Când vătămarea are un autor și modul în care ceilalți cauzează această vătămare este direct, simțim nevoia ca libertatea să fie protejată. În fața tiranului ne dăm seama cât de importantă este valoarea libertății de acțiune și de gândire. Dar în fața tragediilor care nu au un autor cum vom reacționa? După ce valori morale să ne ghidăm atunci când efectele devastatoare ale încălzirii globale nu sunt cauzate de cineva anume, ci de noi toți împreună, fiind preocupați de proiectele noastre persoanele, care luate separat au o inocență morală? Ne vom simți bulversați într-o lume în care costurile marilor tragedii pe care nu le-am cauzat noi în particular sunt suportate doar de cei care nu au reușit să scape. O lume a interdependenței în care oricine poate fi afectat de ce se întâmplă în celălalt colț al planetei nu poate fi guvernată de principiul scapă cine poate. Valoarea solidarității oferă o busolă morală într-o lume care ne pune din ce în ce mai mult pe toți în aceeași barcă. Ea ne învăță că trebuie să pierdem și noi, atunci când ceilalți pierd, deși nu noi suntem marii pierzători. Ce sens mai are o lume în care povara a ceea ce facem împreună este suportată de cei damnați? Amenințarea va fi indiferența norocoșilor care nu sunt dispuși să-și sacrifice privilegiile și resursele, a celor care vor să-și facă lumi separate. Solidaritatea ne dă speranța că, indiferent de cum vom cădea, în picioare sau nu, un simț al grijii ne va ține pe toți împreună.

Sursa: www.scena9.ro