Între 3 și 5 octombrie, de joi până sâmbătă, în Sala festivă a Colegiului Național Andrei Șaguna, au avut loc Conferințele Dilema la Brașov.

Sub titlul […} ERGO SUM, tema care reunește ediția brașoveană a evenimentului este raportul dintre științele tari și științele umaniste în formarea gândirii.

În ordinea din programul celor trei seri, invitații conferențiari sunt: Mircea Dumitru, Virgil Ciomos, Marius Chivu, Cosmin Ciotloș, Laura-Yvonne Gherghina, Constantin Vică și Alexander Baumgarten.

“În spațiul civilizațional european, relația dintre ceea ce îndeobște se numesc ”științe tari” și umanioare a constituit unul dintre motoarele evoluției gîndirii creatoare de cultură, pînă într-un asemenea punct încît a devenit, aproape, marca specificității gîndirii europene. De aici s-a născut o tradiție formidabilă, care continuă să se construiască și astăzi și care, probabil, va dăinui și va tot îmbogăți cît lumea. Sub auspiciile uneia dintre cele mai respectate instituții de învățămînt românești, adică la Colegiul Național Andrei Șaguna din Brașov, Conferințele Dilema survolează peisajul fascinant al acestei teme pe parcursul a trei seri consecutive.”

Sever Voinescu, redactor-șef Dilema, moderatorul evenimentelor

Sursa: https://www.dilema.ro/dilema-va-recomanda/conferintele-dilema-la-brasov-ergo-sum-stiintele-tari-si-umanioarele-in-formarea-gandirii 

Asistăm în ultimii ani la o decădere a rolului umanioarelor în universitățile contemporane cu prognoza sumbră asupra unui viitor apropiat, în care s-ar putea să asistăm la dispariția totală a departamentelor și a programelor de studii umaniste. S-a întâmplat, deja, în țări cu regim democratic consolidat și cu învățământ superior foarte bine articulat și dezvoltat. Și este foarte probabil ca această mișcare să continue și să se extindă.
Situația aceasta îngrijorătoare contrastează acut cu rolul central, bine cunoscut și documentat, pe care umanioarele și artele liberale l-au jucat în istoria democrației. Literatura și filosofia au contribuit, literalmente, la schimbarea lumii, la consolidarea regimurilor democrate liberale, și cu toate acestea, ceea ce constatăm este că părinții majorității tinerilor studioși de azi devin anxioși dacă copiii lor doresc să studieze științele umaniste sau dacă aceștia se dovedesc a fi analfabeți din punct de vedere financiar, dar nu par să fie câtuși de puțin îngrijorați dacă educația lor în domeniul umanioarelor este precară și deficitară.
Inteligența artificială este o știință în formare, aducând aminte de perioada Renașterii și modernitatea incipientă, când are lor tranziția dinspre alchimie spre știința naturii. Cu toate că are fundamente matematice și modelează statistic, metodele și tehnicile inteligenței artificiale în genere nu aparțin științelor exacte sau naturale. Dar nici celor sociale și umane. Este o știință adesea fără ipoteze, care produce modele insondabile sau greu explicabile, dar capabile de rezultate revoluționare. În fond, relația dintre științele moderne converge din ce în ce mai mult în domeniul inteligenței artificiale, unde sinteza metodelor statistice, logice sau empirice și a perspectivelor lingvistice, psihologice, filosofice și morale devine esențială în modelarea gândirii umane. Pe măsură ce IA domină din ce în ce mai mult cercetarea științifică, excelând în abordări cvasi-nomotetice bazate pe date, aceasta riscă să întărească viziunea tehnocentrică asupra lumii, punând în centru eficiența și generalizarea în detrimentul complexității experienței umane. Științele naturii, potențate de IA, pot accelera descoperirile și automatiza crearea de cunoștințe, dar, în lipsa perspectivelor interpretative și etice ale științelor umane, acest progres va duce la o înțelegere dezumanizată a gândirii și acțiunii umane. De aceea este nevoie de ceea ce Mihail Radu Solcan numea un gen de sinteză kantiană, „de această dată între gândirea calculatorie și perspectiva poetică asupra lumii”. O sinteză încă posibilă astăzi.