În perioada 25-29 noiembrie 2024, Universitatea din București și Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB) organizează a treia ediție a conferinței anuale de comunicare a rezultatelor cercetării din cadrul Universității din București. Aceasta se va desfășura în Amfiteatrul „Ioan Mihăilescu” din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din Panduri (Șos. Panduri nr. 90, București, clădirea FSAS, etajul I).

Domeniile discutate în cadrul acesteia vor fi în concordanță cu temele celor cinci hub-uri CIVIS, anume: climă, mediu și energie; societate, cultură, patrimoniu; sănătate; orașe, spații și mobilități; transformări digitale și tehnologice.

În cursul zilei de astăzi, 28 noiembrie 2024, înregistrarea participanților începe în intervalul orar 14:15-14:30. Profesorii Andrei Ionuț Mărășoiu, Mircea Dumitru și Alexandru Dragomir reprezintă Facultatea de Filosofie a Universității din București prezentând proiectul Vicious coordination, epistemic bubbles and the slide into conspiracy theories în secțiunea ,,Transformări digitale și tehnologice’’, ce va avea loc în intervalul orar 15:30-17:15 alături de alte proiecte de cercetare din aceeași arie, urmând ca mai târziu să fie discutate lucrări din domeniul ,,Sănătate (II)’’ pentru orele 17:35-18:45 și domeniul ,,Climă, mediu energie (II)’’ pentru intervalul 18:45-20:10.

Pentru ziua de vineri, 29 noiembrie 2024, înregistrarea participanților începe între  12:45-13:00. Între 13:00 și 14:30, panelul discutat va fi ,,Cercetare pentru societate și știință participativă (II)’’, după care, între 14:30 și 15:40 cel de ,,Societate, cultură, patrimoniu (III): 160 de ani de la înființarea Universității din București și a 330 de ani de continuitate a învățământului superior la București’’, avându-l ca moderator pe Constantin Vică, prorector Internaționalizare și Relații Publice, Universitatea din București. Acest panel va fi precedat de ,,Climă, mediu, energie (III)’’ între 15:40 și 17:35, iar ultimul panel ,, Societate, cultură, patrimoniu (IV): tendințe actuale și abordări interdisciplinare’’ va urma după o pauză de cafea desfășurată între 17:35-17:50, începând la 17:50, programat să se finalizeze la 19:55.

Mai multe informații despre primele două ediții ale conferinței anuale de comunicare a rezultatelor cercetării la UB sunt disponibile aici și aici.