Ce înseamnă să traduci o operă atunci când traducerea nu este doar transferul unui text dintr-o limbă în alta, ci și recuperarea unei voci amenințate cândva cu dispariția? Și ce se întâmplă atunci când această voce ne parvine nu numai prin cărți și concepte, ci și prin autobiografie, însemnări, scrisori și ultime mărturii?

Pornind de la proiectul traducerii în limba română a operei lui Edith Stein, această masă deschisă își propune să discute traducerea ca formă de transmitere și conservare a memoriei culturale. Filosofă formată în cercul fenomenologic al lui Edmund Husserl, autoare a unei opere care traversează fenomenologia, antropologia, filosofia persoanei și reflecția religioasă, Edith Stein este în același timp una dintre vocile intelectuale europene a căror biografie a fost intersectată brutal de istoria secolului XX. Născută într-o familie evreiască, convertită ulterior la catolicism și devenită carmelită, Stein a fost deportată și ucisă la Auschwitz în august 1942.

În cazul ei, raportul dintre operă, biografie și memorie capătă astfel o semnificație aparte. Alături de textele filosofice, au rămas o amplă autobiografie, corespondența, însemnările și mărturiile ultimelor luni de viață. Ele ne permit să urmărim nu numai constituirea unei opere intelectuale, ci și felul în care o existență individuală devine, fără să poată fi redusă la aceasta, document al unei catastrofe istorice.

Traducerea introduce aici o nouă dimensiune. A traduce înseamnă a face posibilă supraviețuirea unei voci într-un alt spațiu lingvistic și cultural; a o desprinde de limitele comunității sale originare de cititori și a-i oferi posibilitatea unei noi receptări. Traducătorul nu conservă însă pur și simplu un obiect deja constituit. El reactivează un text, îl face din nou lizibil și îl înscrie într-o altă memorie culturală. Traducerea poate fi înțeleasă, din această perspectivă, ca o practică a memoriei: una dintre modalitățile prin care ceea ce a fost scris, gândit și trăit continuă să circule între generații.

Cazul Edith Stein ne permite, de aceea, să punem câteva întrebări care depășesc cu mult istoria unei singure opere: Ce anume păstrăm atunci când traducem? Ce se pierde și ce se transformă în trecerea dintre limbi? În ce măsură traducerea poate deveni un act de conservare a unei memorii individuale și colective? Și cum se modifică responsabilitatea traducătorului atunci când textul pe care îl traduce aparține unei istorii marcate de persecuție, exil și exterminare?

Masa deschisă propusă în cadrul BioArt va porni de la aceste întrebări și de la experiența concretă a traducerii operei lui Edith Stein în limba română. Întâlnirea va pune în dialog filosofia, traducerea, autobiografia și studiile memoriei, încercând să gândească traducerea nu numai ca operație filologică, ci ca formă de transmitere culturală și gest de rezistență împotriva uitării.

În acest sens, Edith Stein constituie un caz exemplar: nu pentru că biografia ar putea explica sau epuiza opera, ci tocmai pentru că între viață, text și istorie rămâne o tensiune pe care traducerea este chemată să o păstreze. A traduce înseamnă atunci nu doar a spune din nou, într-o altă limbă, ceea ce a fost spus cândva, ci și a face posibil ca o voce venită din trecut să poată fi din nou auzită în prezent.

Vă invităm să luăm parte împreună la această discuție despre traducere, memorie și responsabilitatea față de vocile trecutului.

Programul evenimentului va fi comunicat ulterior

30 octombrie 2026 · Facultatea de Filosofie, Universitatea din București

Moderator : Ștefan Bârzu

Participanti : Ileana Borțun, Răzvan Andrei, Părintele Antonio Prestipino (Editura Carmelitană), Paul Gabriel Sandu