Pe 7 octombrie, Facultatea de Filosofie a Universității din București o are ca invitată pe Lydia Amir, filosof, autoare și practiciană în consiliere filosofică, profesor la Tufts University și una dintre figurile importante ale filosofiei practice și transformative contemporane. Cercetările sale se află la intersecția dintre practica filosofică, condiția umană, metafilosofie și filosofia umorului.
În cadrul prelegerii „A New Transformative Philosophy: A Personal Worldview Fit for a Global World”, Lydia Amir va vorbi despre felul în care filosofia poate depăși spațiul strict academic și poate deveni o practică de reflecție și transformare personală, relevantă pentru lumea în care trăim.
Evenimentul va include și o sesiune de Q&A, deschisă publicului.
Miercuri, 7 octombrie 2026, ora 17:00
Sala Mircea Florian, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
Intrare liberă
Evenimentul deschide anul academic al programului de master Consiliere Filosofică.

