Ediția din 21 iunie, ora 21.10

Michel Foucault, după 40 de ani.

Incursiune în filosofia artei

Anul acesta se împlinesc patru decenii de la moartea celebrului filosof francez Michel Foucault și, pentru a comemora acest eveniment, pe piața editorială din România s-au scos de sub lumina tiparului trei noi volume de traduceri din lucrările acestuia. Unul dintre acestea, publicat de curând sub egida editurii Cartea Românească Educațional și care constituie prilejul emisiunii noastre din această săptămână, cuprinde sub titlul de Trădarea Imaginilor, trei studii importante ale filosofului francez, dedicate problematicii artei. În aceste condiții, pentru ediția din 14 iunie a Izvoarelor de Filosofie, vă propunem o dezbatere asupra locului ocupat de reflecția estetică în gândirea lui Michel Foucault și asupra elementelor de noutate aduse de aceasta mediului cultural contemporan.

Cunoscut mai degrabă prin prisma lucrărilor sale privitoare la diversele tipuri de istorie alternative, precum Istoria nebuniei în epoca clasică sau Istoria Sexualității, dar și prin prisma reflecțiilor sale asupra problemelor ce țin de etică, Michel Foucault este mai puțin cunoscut ca estetician și filosof al artei. Cu avantajul distanței istorice care s-a instaurat între noi și epoca în care el a scris, ne propunem o revizitare a viziunii sale despre artă și a modurilor în care ea a influențat și influențează mai multe domenii ale cercetării contemporane, cum ar fi estetica, filosofia artei, istoria artei și teoria artei. Care sunt principalele teme estetice regăsite la Michel Foucault? Cum putem gândi noțiunea de reprezentare artistică? Cum comunica discursul vizual cu cel filosofic în postmodernitate?

Acestea sunt întrebările de la care vom porni discuția noastră din această săptămână, alături de traducătoarea volumului tocmai menționat, Oana Șerban, doctor în filosofie, lector al Facultății de Filosofie a Universității din București și cercetător al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro

Realizator: Cornel-Florin Moraru