Centrul de Cercetare a Istoriei și Circulației Ideilor Filosofice (CCIIF) are bucuria de a anunța deschiderea unui nou proiect, seria Lansărilor critice, inițiat de Conf. Univ. Dr. Cristian Iftode, din dorința de a aduce în fața publicului nu numai cele mai bune apariții editoriale din sfera filosofiei practice din acest an, dar și oamenii din spatele lor: autori, profesori, cercetători.

Astfel, prima lansare de carte însoțită de un dialog filosofic între prieteni critici și nu numai, este cea a volumului semnat de Daniel Nica, Cine sunt eu? Autenticitatea și limitele sale morale, apărută la Ratio et Revelatio. Evenimentul va avea loc joi, 16 martie, la ora 18.00, în Amf. Mircea Florian din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București, și va fi moderat de Conf. Univ. Dr. Cristian Iftode. Dialogul filosofic va fi deschis de următorii invitați: Prof. Univ. Dr. Viorel Vizureanu și Drd. Alexandra Zorilă.

Prezentarea volumului

Puțini știu că volumul de față a fost început în 2017, dar a fost încheiat, potrivit autorului, de două ori: prima dată în timpul pandemiei, a doua oară în proximitatea conflictului de la granițe. „Tot timpul acesta, cât am scris și am rescris cartea, am rămas convins că întrebarea cine sunt eu rămâne una din marile provocări ale individului modern. Așadar, un prilej excelent pentru filosofie”, a declarat Daniel Nica. Volumul își propune să răspundă la următoarele întrebări din sfera filosofiei practice și a eticii:

– Este autenticitatea un scop în sine sau este doar un mijloc pentru un alt scop, mult mai înalt?

– Este autenticitatea acelaşi lucru cu sinceritatea sau sunt două noţiuni distincte?

– Care este relaţia dintre autonomie şi autenticitate?

– Constă aceasta în descoperirea unui sine originar sau în creaţia unui sine original?

– Nu cumva cultul contemporan al autenticităţii a condus fie la o revoltă narcisistă împotriva celor mai elementare norme sociale, fie –dimpotrivă– la o paradoxală îmbrăţişare a conformismului?

Ce este, de fapt, autenticitatea: o sfidare a tuturor normelor sociale sau, mai degrabă, o interpretare neconvenţională a acestor convenţii care ne ţin laolaltă?

Despre autor

Daniel Nica este lector universitar la FJSC (Universitatea din Bucureşti), unde predă etică, şi coordonatorul proiectului Scena Gândirii – Conferinţele Operei Naţionale Bucureşti. Este doctor în filozofie al Universităţii din Bucureşti şi absolvent al Facultății de Filozofie şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la aceeaşi universitate. În 2012 şi în 2015, a fost invitat ca visiting researcher la centrul de etică al Universității din Oxford. Pe lângă alte studii și articole științifice, a publicat două cărţi de filozofie morală (Pastila roşie. Eseu despre moralitate şi fericire, 2015 şi Etică fără Principii. Generalism şi Particularism în filosofia morală contemporană, 2013).

Despre volumul Cine sunt eu? Autenticitatea și limitele sale morale. Mircea Flonta, Cristian Iftode, Emilian Mihailov, Antonio Momoc

Cine sunt eu? explorează condiția paradoxală a omului modern, această fiinţă care, rămânând mereu aceeaşi, se poate înstrăina de sine şi care, având parte de cele mai râvnite bunuri, îşi poate rata propriul bine. Întrebarea cărţii exprimă curiozitatea faţă de unele dintre cele mai pasionante teme ale filozofiei practice: ce înseamnă să fii tu însuţi și care este relația autenticității cu împlinirea de sine, sinceritatea și autonomia? Nu cumva cultul contemporan al autenticităţii a condus la o revoltă narcisistă împotriva celor mai elementare norme sociale, fie – dimpotrivă – la o paradoxală îmbrăţişare a conformismului? Este autenticitatea o sfidare a tuturor normelor sociale sau, mai degrabă, este o interpretare neconvenţională a convenţiilor care ne ţin laolaltă? Pariul lui Daniel Nica este să arate că autenticitatea este un mod de a ne pune amprenta lăuntrică pe aşteptările care vin din afara noastră.

Îi admirăm pe alţii şi avem modele, dar simţim totodată nevoia de a exprima şi a afirma ceea ce ne deosebeşte de alţii. Ce înseamnă de fapt a fi autentic? Aceasta este tema pe care cartea lui Daniel Nica o explorează cu prospeţime, într-un mod fascinant şi provocator. (Mircea Flonta)

Rari sunt filozofii morali cu darul povestirii, așa cum încă mai rari sunt, în zilele noastre, acei gânditori care nu se mulțumesc doar să analizeze și să mixeze surse istorice variate, ci articulează, pornind de la acestea, o teorie inedită. Iată că Daniel Nica probează, prin acest volum îndelung șlefuit, și o cunoaștere aprofundată a unei teme extrem de sinuoase, şi har de povestitor, dar şi curajul de a veni cu o abordare originală. (Cristian Iftode)

Cine ar putea să scrie mai bine despre autenticitate decât Daniel Nica? Cu fler și spirit critic, ne dezvăluie cum să ne regăsim pe noi înșine într-o lume care ne vinde pe repede înainte împlinirea de sine. O carte mult așteptată. (Emilian Mihailov)

Ce înseamnă autenticitatea în epoca platformelor digitale, a relațiilor publice online și a narcisismului cultivat pe rețelele sociale? Pentru a evita o înţelegere denaturată a autenticităţii, este nevoie de o incursiune în sursele filosofice ale acestei idei, aşa cum ne îndrumă, inspirat, Daniel Nica în această carte utilă filozofilor, specialiștilor în comunicare și eticienilor media, cât şi publicului larg. (Antonio Momoc)

Volumul poate fi achiziționat din librării și de pe site-ul editurii Ratio et Revelatio: https://www.ratioetrevelatio.com/3d-flip-book/cine-sunt-eu/