Conferențiar: CS III dr. HENRIETA ANIȘOARA ȘERBAN (I.F.P.A.R.)

Tema: Cine este filosoful?

Am putea întreba „Ce este filosoful?” din perspectiva acelui „Ti esti?”, cu rol definitoriu. Totuși, însăși întâlnirea dintre gramatică și filosofie în limbă ne obligă să medităm la un „cine” al înțelepciunii și cunoașterii, pe care să-l conștientizăm. Demersul este vast și presupune o cuprindere a filosofiei, oricât de selectivă. Adesea, interesul filosofilor a constat în descrierea propriei lor activități și mai puțin a factorului principal din activitatea filosofică. Demersul nostru presupune (inevitabil) ca punct de pornire iubirea de înțelepciune, pe care nu pot să nu o împărtășească filosofii, deși, epicurienii, contra-iluminiștii sau și diverșii
post-moderni (spre exemplu) ar putea contribui cu o perspectivă ludică în care înțelepciunea trece în plan secund. Dar nu vom aborda acum aceste direcții și ne propunem să discutăm despre filosof ca iubitor de înțelepciune. [În continuitatea preocupării privind „cunoașterea situată”, abordarea noastră ar putea fi feministă, dar considerăm că sexualizarea și „genderizarea” ne-ar îndepărta de aspectele neutre și inclusive centrale activității filosofice dincolo de caracteristici externe (sociologice) și pe care dorim în această prezentare să le evidențiem mai întâi, acum. Totuși, remarcăm că ar fi deosebit de interesantă o „arheologie” care ar conduce la o recuperare a contribuțiilor femeilor-filosof pe parcursul vremurilor.] Metodologic, filosoful va fi portretizat în această prezentare în sensul de om generic kantian, printr-o incursiune esențializată prin bogăția ideatică excepțională a filosofiei. În această prezentare urmăm o valorificare a raportării la Protagoras, Platon, Aristotel, Kant, Hegel, Lucian Blaga, Deleuze & Guattari și Rorty, desigur, fără nicio pretenție de a cuprinde și a descrie aici contribuțiile filosofice ale acestora. Toată filosofia este relevantă pentru o definire comprehensivă a filosofului, iar definiția multi-fațetată a filosofului pe care o schițăm descrie importanța filosofiei și a filosofului în lumea contemporană, o lume a derutei și confuziei.

Linkul pentru accesul online este: https://meet.google.com/idm-boup-spy

___________________________________________________

Următoarea comunicare: 16.02.2023: CONSTANTIN C. BRÎNCUȘ (I.F.P.A.R.), „Idealul completitudinii logice”

Conferențiar: CS I dr. CLAUDIU BACIU (I.F.P.A.R.)

Tema: Concepte fundamentale ale filosofiei naturii a lui Hegel

Până de curând, filosofia naturii a lui Hegel a fost considerată mai puțin importantă, ba chiar marcată de erori fundamentale – din punctul de vedere al cunoașterii științifice –, ceea ce a suscitat neîncredere sau chiar ironii față de abordarea lui Hegel. Acesta este motivul pentru care această parte a filosofiei hegeliene a fost mai puțin discutată, chiar de către unii specialiști, creându-se astfel impresia că ideile lui Hegel în această privință ar fi eșuat în confruntarea serioasă cu știința și, prin urmare, că nu trebuia să se insiste prea mult asupra lor într-o tratare serioasă a acestei filosofii, care ar trebui să se concentreze asupra contribuţiilor pozitive ale filosofiei în cauză şi nu asupra capriciilor autorului ei.

Cu toate acestea, există câteva argumente pentru care filosofia naturii a lui Hegel nu poate fi neglijată:
1. Ea este o piesă importantă a Enciclopediei științelor filosofice a lui Hegel, necesară pentru înțelegerea întregul său proiect filosofic: până la urmă, conceptul hegelian de „spirit” nu poate fi înțeles adecvat fără o clarificare a relației sale cu cel de „natură”.
2. Filosofia naturii este o lucrare în care Hegel își aplică metoda cu acuratețe, ceea ce permite o înțelegere mai generală a acestei metode.
3. Această operă conține numeroase sugestii care sunt în continuare valoroase cu privire la cunoașterea naturii.

Conferința va dezvolta aceste argumente pe măsură ce ne vom adânci în prezentarea unora dintre conceptele filosofiei hegeliene a naturii, arătând atât conținutul lor, cât și modul în care ele se raportează unele la altele. Acest lucru ne va permite să evidențiem relația necesară dintre sistematicitate și temporalitate, respectiv istoricitate, în filosofia lui Hegel. În acest context, vom arăta, de asemenea, de ce abordarea lui Hegel a fost înțeleasă greșit – mai ales atunci când el a fost acuzat că „deduce”, pasămite arbitrar, conceptele filosofiei naturii – și de ce limbajul filosofic hegelian, în general, pare atât de criptic pentru mulți cititori.

Linkul pentru accesul online este: https://meet.google.com/idm-boup-spy

___________________________________________________

Următoarea comunicare: 02.02.2023: RODICA CROITORU (I.F.P.A.R.), „Sursele metafizice ale acțiunii umane în Opus postumum”

Conferențiar: 
CS II dr. ȘTEFAN-DOMINIC GEORGESCU (I.F.P.A.R.)

Tema: Logica formală și formalizarea logicii la Hegel

La fel ca în cazul științelor, despre care se poate afirma că ating maturitatea în momentul matematizării, despre logică se poate afirma același lucru atunci când principiile și metodele acesteia sunt stabilite, pe de o parte, și primește o tratare formal-simbolică, pe de altă parte.
G.W.F. Hegel a întrebuințat toate cele trei tipuri standard de logică – a intelectului, a rațiunii și a gândirii speculative – chiar dacă nu le-a numit explicit și a avut tendința de a le reduce, uneori, pe unele la celelalte. Dacă logica simbolico-matematică (pe care Hegel ar fi asociat-o cu facultatea intelectivă a gândirii), primește, la scurt timp după moartea filosofului german, o tratare simbolică și o fixare a metodelor sale și are o evoluție deosebită și rezultate teoretice și aplicative remarcabile, despre logica clasică (specifică facultății raționale a gândirii) se poate constata că intră într-un con de umbră, cu toate că dispunea de o tratare sistematică și formalizată de mai bine de două milenii. În ceea ce privește logica dialectico-speculativă, aceasta a fost folosită de gânditorul german, dar nu a primit niciodată o tratare aparte și încă nu dispune de principii, metode proprii și de o formalizare specifică.
Problema unei logici dialectico-speculative (și, implicit, cea a maturizării acesteia) are cel puțin două semnificații. Prima se leagă de o corectă înțelegere a sistemului filosofic hegelian – probabil cel mai spectaculos și impunător din istoria filosofiei, cel puțin sub aspectul intenției de a cuprinde întregul corp al cunoașterii. Cea de a doua este referitoare la posibilitățile acestui tip de logică de a servi trebuințelor spiritului contemporan și de a furniza cunoașterii un instrument care să îi ofere acesteia o mai bună întemeiere și o sistematizare adecvată – mai ales în contextul în care, în actualitate, se vorbește tot mai mult despre filosofiile de ramură și din ce în ce mai puțin despre sistemul cunoașterii integrale (enciclopedia).

Linkul pentru accesul online este:
https://meet.google.com/idm-boup-spy

Conferențiar: 
CS III dr. hab. HENRIETA ANIȘOARA ȘERBAN
(I.F.P.A.R.)

Tema: „Cunoașterea situată” și epistemologia contemporană

Accentul investigației mele cade pe subiectul cunoscător și pe refuzul epistemologic al „minții-oglindă” și al „privirii de nicăieri”. Zona cunoașterii este definită ca zonă a enunțurilor semnificative pentru subiectul cunoscător, din perspectiva experienței epistemologice educate a acestuia. Viața omului și calitatea vieții se adaugă interesului științific teoretic și aplicațiilor rezultatelor științifice. Cunoașterea este „situată” în sensul că nu caută cu orice preț detașarea de o perspectivă specific subiectivă asupra lucrurilor, realității, subiectului de studiu, de socializarea specifică cercetătorului sau de comunitatea științifică a acestuia. Ca un „navigator”, agentul cunoscător are repere: bio-bibliografice, logice, practice, normative. Corelația epistemologie–limbaj–ontologie este evidențiată interpretativ, în vederea îndepărtării de viziunea de tip Whiggish science. Putem vorbi despre subiectivitate și perspectivism în cunoaștere și epistemologie, fără a ne raporta fără rigoare, ori depreciativ, la actul și rezultatul cunoașterii. Contextualismul joacă de asemenea un rol-cadru în conceptualizarea situării cunoașterii. Discutăm foarte pe scurt și despre contextualismul semantic, despre subiectul rațional ideal (ideal reasoner), despre „logica situată” (situaționistă; J. Barwise), despre feminism epistemologic (este obiectivitatea o doctrină?) și despre cunoaștere ca produs social. Interpretarea realizată susține într-o măsură relevantă constructivismul social, perspectivismul, pluralismul epistemologic și un relativism slab.

Linkul pentru accesul online este:
https://meet.google.com/idm-boup-spy

______________________________________________________

Următoarea comunicare:

• 24.11.2022: MIHAI POPA (I.F.P.A.R.), „A.D. Xenopol și G. Vico – repetiție și dezvoltare în devenirea istorică”

Conferențiar: 
CS OVIDIU G. GRAMA
(I.F.P.A.R.)

Tema:
Despre schimbarea semantică și istoria conceptelor

Fenomenul schimbării înțelesului cuvintelor de-a lungul timpului este în primul rând unul dintre obiectele de studiu ale etimologiei, disciplină ce este parte a domeniului mai larg al lingvisticii istorice. El este însă de interes și pentru filosofie și chiar pentru logica informală, unde stă la baza așa-numitei „erori etimologice”.
Comunicarea va pune în discuție următoarele chestiuni:
1. cât de relevante sunt fenomenul schimbării semantice și cercetarea etimologică pentru mai buna înțelegere a anumitor concepte;
2. dacă încercarea de a determina înțelesul unui cuvânt prin investigarea originii sale (altfel spus, ideea că istoria cuvântului este importantă pentru modul în care ar trebui el folosit) constituie întotdeauna o eroare (eroarea etimologică);
3. dacă conceptele pot avea o istorie, așa cum au cuvintele.

Linkul pentru accesul online este:
https://meet.google.com/idm-boup-spy

______________________________________________________

Următoarea comunicare:

• 17.11.2022: HENRIETA ANIȘOARA ȘERBAN (I.F.P.A.R.), „Despre «cunoașterea situată»”