CFP: Conferinta Nationala ICOANA, IMAGINE SI CUVANT, 10-11 noiembrie 2017

CONFERINȚA NAȚIONALĂ

ICOANĂ, IMAGINE ȘI CUVÂNT

10-11 NOIEMBRIE 2017

Deadline pentru inscrieri: 30 septembrie 2017

Facultatea de Filosofie – Departamentul de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Departamentul de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră din cadrul Universității din București organizează Conferința Națională ICOANĂ, IMAGINE ȘI CUVÂNT.
Conferința este prilejuită de celebrarea anului 2017 ca An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, potrivit deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

CALL FOR PAPERS

Icoana survine în formele artei iconografice ca mărturisire nu doar a Întrupării Mântuitorului, dar și ca semn al legăturii dintre cei care îi împărtășesc caracterul sacramental-liturgic și Dumnezeu. Rolul icoanei în aprofundarea vieții duhovnicești, așa cum apare în tradiția creștină și arta iconografică bisericească, poate fi în bună măsură înțeles prin deschiderile pe care teologia icoanei le dezvăluie ca obiect de cult dar și ca operă de artă, în evoluția reprezentărilor sale. Icoana revendică, în mărturisirea dreptei credințe, un scop haric, cultic și catehetic revelat în mod diferit în canoanele orientale și cele occidentale de reprezentare; predominanța picturii în ulei sau a gravurii în redarea reprezentărilor iconografice exprimă nu doar o practică artistică și estetică tributară unei anumite tradiții metafizice, ci și un acord al acesteia cu un conținut dogmatic, din care transpar prevederile canonice, juridice și hermeneutice privitoare la icoane și pictura bisericească.

Realitatea iconică, bucurându-se de o arhitectonică semantică inedită, pe care se constituie antropologia creștină, dogma hristologică și umanismul patristic, reflectă granițele dintre vizibil și invizibil. Însă toate aceste elemente care au determinat în mod destinal figura omului în dialogul său cu Dumnezeu au suportat, sub influența secularizării, multiple resemnificări prin care icoana a dobândit noi valori în arta liturgică.

 

DEADLINE

Cadre didactice, cercetători, doctoranzi și masteranzi sunt invitați să participe la dialogul academic interdisciplinar pe care îl inițiem pe marginea acestor determinări istorice, dogmatice, sociale și culturale ale icoanei, de la geneza până la rolul ei în lumea contemporană, traversând perioada pre- și post-iconoclastă printr-o serie de consolidări, rezistențe și reînnoiri ale reprezentărilor și mărturiilor pe care le dezvăluie prin simpla prezență.

Conferința se va desfășura prin trei sesiuni tematice paralele cu caracter interdisciplinar, în domeniile estetică, teologie și metafizică.

Participanții sunt rugați să transmită la adresa cciif.fil.unibuc@filosofie.unibuc.ro titlul propunerii, însoțit de un scurt abstract (max. 300 cuvinte), și o scurtă prezentare (incluzând afilierea academică) până la data de 30 septembrie 2017. Programul va fi comunicat la data de 1 octombrie 2017. Conferința se va desfășura în sediul Facultății de Filosofie, Splaiul Independenței, nr. 204. Amf. Mircea Florian.

 

Organizatori Panel

Panelul de estetică – Prof. Univ. Dr. Mihaela Pop

Panelul de teologie – Pr. Lect. Univ. Dr. Nicușor Beldiman

Panelul de metafizică – Prof. Univ. Dr. Savu Totu

Secretar conferință – Drd. Oana Șerban

CfP: Conferința internațională „Titu Maiorescu în cultura contemporană”

Conferința internațională
Titu Maiorescu în cultura contemporană

24-25 Noiembrie 2017

Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice

Facultatea de Filosofie a Universității din București organizează conferința Titu Maiorescu în cultura contemporană, comemorând astfel un secol de la moartea filosofului întemeietor de școală. Titu Maiorescu a inițiat spiritul critic în cultura română și a impus o direcție de creație filosofică și literară care și-a dovedit, în timp, valabilitatea. Cum ne raportăm astăzi la opera sa? Ce mai este acum „maiorescian” în cultura noastră? Ce semnificație au operele „maiorescienilor” pentru filosofie, raportat la modelele de filosofare și la practicile filosofice actuale? Mai poate fi urmat modelul critic maiorescian astăzi? Căutarea răspunsurilor la asemenea întrebări corespunde scopului principal al conferinței stabilit de organizatori: regândirea și reinterpretarea operei lui Titu Maiorescu din perspectiva situației culturale românești și europene actuale.

Sunt invitaţi să participe la conferință cadre didactice universitare, cercetători, doctoranzi, masteranzi, studenţi. Persoanele care doresc să se înscrie în program sunt rugate să trimită, până la 25 octombrie 2017, titlul comunicării, un abstract de 250-300 de cuvinte şi un scurt CV, la adresa de email: conferinta.maiorescu@gmail.com.

Comitetul științific:

  • Prof. univ. dr. Romulus Brâncoveanu
  • Acad. Gheorghe Vlăduțescu
  • Prof. univ. dr. Constantin Aslam
  • Prof. univ. dr. Viorel Cernica
  • Conf. univ. dr. Cristian Iftode
  • CS. I dr. Dragoș Popescu
  • Prof. univ. dr. Constantin Stoenescu
  • Prof. univ. dr. Sabin Totu
  • Prof. univ. dr. Viorel Vizureanu

Comitetul de organizare:

  • Drd. Remus Breazu
  • Drd. Alexandru Gabriel Buican
  • Asist. univ. drd. Cornel-Florin Moraru
  • Asist. univ. dr. Horia Pătrașcu
  • Drd. Oana Șerban
  • Drd. Dragoș Vadana

Programul conferinței va fi definitivat până la 10 noiembrie 2017 şi va fi postat pe site-ul Facultăţii de Filosofie: www.filosofie.unibuc.ro. Pentru orice detalii privind participarea şi organizarea conferinței vă puteţi adresa organizatorilor la adresa de email menţionată.

CfP: International Conference “Reformation and Modernity”, Bucharest, November 17-18, 2017

International Conference:
Reformation and Modernity

Bucharest, November 17-18, 2017

Faculty of Philosophy, University of Bucharest

 

OrganizersInvited speakersReformation and ModernityConference languagesSubmission of papersTravel and accommodation costsLocationOrganizing CommitteeSelection Committee
  • Mircea Flonta (University of Bucharest)

  • Günter Frank (Karlsruhe University)

  • Hans Klaus Keul (University of Ulm)

  • Mogens Laerke (ENS Lyon)

  • Ilmari Karimies (Univerity of Helsinki)

  • Charlotte Methuen (University of Glasgow)

  • Vasilică Mugurel Păvălucă (Technical University Dortmund)

  • Michal Valčo (Constantine the Philosopher University in Nitra)

  • Wolfram Weisse (Hamburg University)

  • Scott Mandelbrote (University of Cambridge)

500 years ago, a piece of theological writing triggered an intellectual and social process with tremendous intellectual, social and political consequences. In many senses, we are still living in its aftermath, trying to understand its impact upon the social and cultural framework which we now perceive as familiar. Over time, the Reformation engaged the attention of philosophers, historians, sociologists, theologians, historians of ideas and historians of science attempting to understand its relation with the modern philosophy, the scientific revolution, capitalism, other cultural and social phenomena characteristic of European modernity.

Our conference aims to provide a forum for discussing current debates and breakthroughs on the subject of the inter-relations between Reformation and Modernity. We welcome papers coming from a variety of perspectives, and from all humanist disciplines. Students’ contributions will also be taken into consideration, since the organizers are planning to organize a student panel.

English and Romanian

Please send your abstract (max. 500 words) by email to conference@filosofie.unibuc.ro by September 15, 2017 October 15, 2017. Notifications of acceptance will be sent by September 30, 2017. Along with the abstract, please send us your contact details: current affiliation, address and telephone number.

Please mark that, while there will be no conference fee, the organizers will not cover any travel or accommodation costs.

The Conference will be held at the Faculty of Philosophy, University of Bucharest, Splaiul Independenţei 204, Sector 6, postcode 060024, Bucharest.


  • Franz Lothar Altmann (SWP Berlin)

  • Romulus Brâncoveanu (University of Bucharest- Coordinator)

  • Ştefan Buchiu (University of Bucharest)

  • Otniel Bunaciu (University of Bucharest)

  • Wilhelm Dancă (University of Bucharest)

  • Gabriel H. Decuble (University of Bucharest)

  • Dana Jalobeanu (University of Bucharest)

  • Florentina Niţu (University of Bucharest)

  • Constantin Stoenescu (University of Bucharest)

  • Sabin Totu (University of Bucharest)

  • Sorin Bădrăgan  ( University of Bucharest)

  • Vasile – Adrian Carabă (University of Bucharest)

  • Sorin Costreie  (University of Bucharest)

  • Ileana Dascălu  ( University of Bucharest)

  • Mihai Draganovici  (University of Bucharest)

  • Laurenţiu Gheorghe (University of Bucharest)

  • Cristian Iftode  (University of Bucharest)

  • Ana Petrache  (University of Bucharest)

  • Ionuţ Alexandru Tudorie (University of Bucharest)

  • Viorel Vizureanu (University of Bucharest – coordinator)

CFP: Ethics for New and Emerging Technologies. From moral intuitions to ethical theories – deadline extended

Submission deadline extended to 9th of July 2017 !


We invite paper submission for a special issue of the Annals of the University of Bucharest – Philosophy Series, to be published in the second part of 2017. The editors of this special issue are Julian Savulescu (University of Oxford) and Constantin Vică (University of Bucharest).
The issue is entitled Ethics for New and Emerging Technologies. From moral intuitions to ethical theories.

It is often contended that our moral intuitions and dispositions dictate responses to new and emerging technologies. At the same time, there is a growing body of empirical findings that point out to the systematic errors of our moral intuitions. As a consequence, the methodology of moral reasoning and the reliability of our moral intuitions as solutions to ethical problems must come under scrutiny. This issue focuses on, but is not limited to, three fields of technological innovation which have generated intense controversy in the last decade: information and data technologies, neuro- and bio-enhancement, and robotic embedded Artificial Intelligence.

The special issue aims at addressing (not exclusively) some of the following questions:

  1. How can we deal with various and conflicting moral intuitions about new and emerging technologies? Is there a (principled) way to discriminate between them?
  2. Is it possible to select reliable moral intuitions? On what criteria do we assess reliability?
  3. Could our evolved moral intuitions about privacy, authenticity, security, ownership, and cooperation be a good starting point in generating satisfactory moral judgments under the radically new conditions of a highly technological world?
  4. Framing effects, biases, and the shift in external conditions of heuristics lead to systematic judgment errors. On the other hand, human practices are outlined by them. How could we escape from this conundrum?
  5. Are classical ethical theories, from virtue theory to utilitarianism and deontologism, still able to take into account the particularity of moral questions concerning emerging technologies?
  6. Could moral imagination exceed the limits of moral intuitions in designing valuable new technologies?
  7. Do we need new normative frameworks for emerging technologies? How should such frameworks inform public policies and governance of technologies?
    These themes are only indicative and do not limit the scope of the expected research papers. We encourage submission based on experiments and empirical research. Theoretical and conceptual positions are also welcome.

Please submit papers within a range of 6000 to 8000 words, including footnotes and references (including author’s name, institutional affiliation, and email address). Manuscripts will be written in English only. Papers should have an abstract and five to eight key-words.

Manuscript should be submitted to the editors at annals.philosophy@ub-filosofie.ro and constantin.vica@filosofie.unibuc.ro, having as subject “Ethics for New and Emerging Technologies submission”.

Annals of the University of Bucharest – Philosophy Series is one of the oldest philosophical research journals published in Central and Eastern Europe since 1960. It is an open access double blind peer review journal currently indexed by EBSCOhost, Philosopher’s Index with Full Text,  ERIH PLUS and CEEOL. For submission please follow these guidelines: http://annals.ub-filosofie.ro/index.php/annals/about/submissions.

CFP: A doua ediție a Conferinței Naționale a Tinerilor Cercetători

Romanian Association of Young Scholars
în parteneriat cu
Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA
Institutul de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române
Centrul de Cercetare în Etică Aplicată din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București
Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE

organizeaza cea de a doua ediție a Conferinței Naționale a Tinerilor Cercetători. Evenimentul va avea loc pe 17 iunie 2017, la Centrul de conferințe al Rin Grand Hotel din București.

Termenul limită a Apelului la contribuții a fost extins până în data de 11 iunie 2017

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul RAYS.