de Lilian Ciachir | apr. 15, 2018 | Anunturi, Conferinte
Facultatea de Filosofie || Societatea Leibniz din România || Societatea Română de Filosofie
PROGRAMUL COLOCVIULUI
Rațiune și credință
20 aprilie 2018
Facultatea de Filosofie
Universitatea din București
Splaiul Independenței, nr. 204, amf. Mircea Florian
Moderator: Adrian Niță (Institutul de Filosofie și Psihologie ,,Constantin Rădulescu-Motru”)
10:00 – 10:40 Ion Vezeanu (Universitatea din Grenoble, Franța), Leibniz: armonia universală a limbilor și informatica
10:40 – 11:20 Viorel Cernica (Universitatea din București), Conceptul de timp la Leibniz
11:20 – 11:40 Pauză de cafea
11:40 – 12:20 Viorel Vizureanu (Universitatea din București), Despre sistem la Leibniz. Pornind de la o observație a lui Martin Heidegger
12.20 – 13:00 Oana Șerban (Universitatea din București), ,,Dubla împlinire” a cogitoului monadologic ca model al subiectivității și individualității
13:00 – 13:20 Pauză de cafea
13:20 – 14:00 Alexandru Ștefănescu (Universitatea ,,Dimitrie Cantemir”), Rațiune, credință, optimism – câteva considerații despre metafizica leibniziană târzie
14:00 – 14:40 Adrian Niță (Institutul de Filosofie și Psihologie ,,Constantin Rădulescu-Motru”), Conceptul de posibilitate în forma leibniziană a argumentului ontologic
14:40 – 15:00 Pauză de cafea
15:00-15.40 Alexandru Boboc (membru al Academiei Române), Dizertația metafizică în concepția raționaliștilor moderni
15.40-16.20 Wilhelm Dancă (membru coresp. al Academiei Române), Câteva observații despre existența lui Dumnezeu la Leibniz
de Lilian Ciachir | apr. 15, 2018 | Anunturi, CFF, Extracurricular
PHILO-CAFE, la Liceul Teoretic Bulgar „Hristo Botev” din București
Marți 17 aprilie, de la ora 10.00
Un grup de elevi de la Liceul Teoretic Bulgar „Hristo Botev” din București se vor afla, timp de o oră și jumătate, într-un dialog cu profesor dr. Constantin Stoenescu și lector dr. Marin Bălan de la Facultatea de Filosofie.
Întâlnirea are loc în cadrul Programului Național „Școala Altfel” și este organizată sub egida Centrului de Formare în Filosofie (CFF) din Facultatea de Filosofie, în parteneriat cu Liceul Teoretic Bulgar „Hristo Botev” din București (profesori: Ingrid Niculescu și Codruț Mihail Dumitrache. Pentru discuție, organizatorii propun două subiecte:
- Progresul tehnic poate fi bun pentru om, dar rău pentru natură?
- Este hedonismul la fel de periculos ca violența, pentru libertate?
Elevii vor fi introduși în problematică prin scurte prezentări de început, care nu vor depăși în total 10 minute; după aceea, vor alege prin vot subiectul pentru discuție. Vor formula o serie de cel puțin zece întrebări; apoi, vor vota pentru cea mai interesantă întrebare – de la aceasta va porni dialogul.
În timpul dialogului, toți participanții vor respecta câteva reguli:
- ascultăm pe cel ce vorbește;
- prioritate are cel care n-a vorbit încă sau a vorbit mai puțin;
- nu vorbim nici prea mult, nici prea des;
- spunem ceea ce gândim, dar de asemenea gândim ceea ce spunem;
- respectăm ideile celorlalți.
Privilegiate în timpul dialogului vor fi problemele pe care și le pun elevii, iar din punct de vedere pedagogic, accentul va cădea pe capacitatea lor de a gândi, a asculta, a dezbate, a argumenta, a pune întrebări mai degrabă decât pe vehicularea unor concepte sau a unor nume de filosofi. Protagoniști vor fi deci elevii participanți, iar animatorii vor favoriza interogarea și problematizarea în dauna răspunsurilor și explicațiilor.
Activitatea se va închei cu reflecții scrise ale participanților.
de Lilian Ciachir | apr. 5, 2018 | Anunturi, Seminar cercetare DFT
Miercuri, 18 aprilie, de la ora 18, domnul Constantin C. Brîncuș va susține în amfiteatrul Titu Maiorescu o prezentare cu titlul „Some Remarks on Logical Negation” în cadrul Seminarului de cercetare al Departamentului de Filosofie Teoretică.
Constantin C. Brîncuș este doctor în filosofie al Universității din București, cu o teză despre natura principiilor logice.
de Lilian Ciachir | mart. 30, 2018 | Anunturi, Avizier studenti
ÎNSCRIERI : 4-18 iunie 2018
- SUSŢINERE LICENȚĂ: 25 iunie 2018, ora 9.00
- SUSŢINERE DISERTAȚIE: 26 iunie 2018, ora 9.00
LicențăDisertație
ÎNSCRIERI : 4 – 18 iunie 2018
SUSŢINERE LICENȚĂ: 25 iunie 2018, ora 9.00
Dosarul va cuprinde:
- Cerere tip de înscriere ( pe cererea de înscriere se declară pe propria răspundere că a trimis lucrarea la următoarea adresă : – tezelicenta@ub-filosofie.ro)
- Declaraţia tip pe propria răspundere cu aprobarea profesorului coordonator
- Copie carte identitate
- Certificat de competenţă lingvistică în original şi copie
- Fişă de lichidare: bibliotecă (social și contabilitate pentru seriile vechi)
- Certificat de naştere, în copie legalizată*
- Diplomă bacalaureat, în copie legalizată*
- 2 fotografii (pentru diplomă)
- Dosar plic
- Lucrarea de licenţă în format electronic şi pe suport de hârtie (cartonată, nu cu spiră)
- Rezumat
- Referatul profesorului coordonator.
* Se pot legaliza și de către secretariatul facultății, prin prezentarea originalelor actelor ce urmează a fi legalizate (diploma de bacalaureat și certificatul de naștere).
ÎNSCRIERI : 4 -18 iunie 2018
SUSŢINERE DISERTAȚIE: 26 iunie 2018, ora 9.00
Dosarul va cuprinde:
- Cerere tip de înscriere ( pe cererea de înscriere se declară pe propria răspundere că a trimis lucrarea la una din adresele de mai jos, în funcție de masteratul absolvit)
- Lucrarea trebuie trimisă la următoarea adresă :
disertatiistudiieur@ub-filosofie.ro
disertatiidezvoltare@ub-filosofie.ro
disertatiieticaap@ub-filosofie.ro
disertatiianalitica@ub-filosofie.ro
disertatiicirculatieidei@ub-filosofie.ro
- Declaraţia tip pe propria răspundere cu aprobarea profesorului coordonator
- Copie carte identitate
- Fişă de lichidare: bibliotecă, ( bibliotecă, social şi contabilitate pentru promoțiile mai vechi)
- Certificat de naştere, în copie legalizată*
- Diplomă bacalaureat, în copie legalizată*
- Diplomă licenţă, în copie legalizată*
- 2 fotografii
- Dosar plic
- Lucrarea de disertaţie în format electronic şi pe suport de hârtie
- Rezumat
- Referatul profesorului coordonator
* Se pot legaliza și de către secretariatul facultății, prin prezentarea originalelor actelor ce urmează a fi legalizate (diploma de bacalaureat și certificatul de naștere).
de Lilian Ciachir | mart. 22, 2018 | Anunturi, Avizier studenti, Burse
Programul se adresează studenților și doctoranzilor români, interesați de burse pentru programe de masterat sau pentru cercetare doctorală (non-degree) în Statele Unite.
Deadline aplicare: 14 mai 2018