„Știință, adevăr, democrație. O alianță problematică?”
O nouă conferinţă SENS la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, susţinută astăzi de prof. Mircea Dumitru
16 aprilie 2025
Miercuri, 16 aprilie 2025, în intervalul 17:30–19:30, vă invităm la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București pentru a participa la conferința „Știință, adevăr, democrație. O alianță problematică?”, susținută de Mircea Dumitru, profesor de Filosofie Teoretică la Universitatea din București şi vicepreședinte al Academiei Române.
Organizat de Clinica SENS și găzduit în sala de festivități a prestigiosului liceu, evenimentul va aborda subiecte de maximă actualitate: epoca post-adevărului, relația dintre știință, adevăr și democrație, precum și provocările generate de erodarea autorității științifice și iluzia neutralității în știință.
Editura Trei este partenerul principal al conferinței, iar intrarea va fi liberă pentru toți cei interesați de acest subiect. Manifestarea se desfășoară în cadrul seriei „Conferințe cu SENS” și își propune să aducă în prim-plan dezbaterea critică și dialogul deschis drept repere esențiale pentru întărirea relației dintre știință, societate și valorile democratice.
Vă așteptăm cu drag să participaţi la eveniment pentru o discuție profundă și provocatoare, menită să ofere perspective noi și să încurajeze gândirea critică într-o lume în continuă schimbare.