Universitatea din București și Școala Națională de Studii Politice și Administrative organizează în perioada 11-12 aprilie 2024 conferința „Filosofie și politici publice. Perspective asupra contribuțiilor academice ale lui Adrian Miroiu”, eveniment dedicat activității publicistice a profesorului Adrian Miroiu.

Evenimentul se va desfășura joi, 11 aprilie 2024, la sediul Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (Splaiul Independenței, nr. 204), Amfiteatrul Mircea Florian, în intervalul orar 14:00-19:00, și vineri, 12 aprilie 2024, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției 30A), Etaj 8, sala 804, în intervalul orar 12:00-19:15. Programul evenimentului poate fi consultat aici. Pentru confirmarea participării, vă rugăm să completați un formular online, disponibil aici.

Adrian Miroiu este profesor universitar și conducător de doctorat la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, precum și membru corespondent al Academiei Române. Și-a început cariera academică în domeniul filosofiei, obținându-și doctoratul în 1987 la Universitatea din București. Între anii 1991-2001 a fost profesor al Facultății de Filosofie din cadrul UB, unde a ocupat și funcția de decan în intervalul 1993-1995. Ulterior s-a orientat și către domeniul științelor politice, devenind în 2001 profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA. A ocupat funcția de decan al acestei facultăți între 2001 și 2005, iar apoi a fost șeful Departamentului de Științe Politice între 2005 și 2008. De asemenea, a fost președinte al SNSPA între 2008 și 2012. Din anul 2020 este membru al Academiei Europene, iar din 2021 este membru corespondent al Academiei Române, în Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie. Pe lângă activitatea academică, Adrian Miroiu a avut și o implicare semnificativă în administrația publică centrală în domeniul educațional, ca director general și ulterior secretar de stat în Ministerul Educației, vicepreședinte ARACIS și președinte al CNFIS.

Activitatea publicistică a lui Adrian Miroiu se întinde pe mai mult de 40 de ani, interval în care acesta a publicat aproximativ 100 de lucrări (cărți, articole sau capitole în volume colective). Printre acestea se numără cărțile Între logică și etică. Despre profesori și colegi (2020); Ispita Idealului. Despre lumile perfecte și cele fezabile (2019); Lumea lui Anaxagora, sau despre entitățile reflexive (2017); Fuga de competiție. O perspectivă instituțională asupra societății românești (2016); Introducere în filosofia politică (2009); Fundamentele politicii (2006, 2007); Introducere în analiza politicilor publice (2001); Argumentul ontologic. O cercetare logico-filosofică (2001); Filosofie fără haine de gală (1998); Introducere în logica filosofică (1994), și articole în jurnale precum Journal of Applied Non-Classical Logics; Group Decision and Negotiation; Economics Bulletin; Constitutional Political Economy; Scientometrics; Journal of Infometrics; Logique & Analyse; Economics Letters; Studia Logica; Nordic Journal of Philosophical Logic; Theoria.