CfP: CONFERINȚA ȘCOLII DOCTORALE DE FILOSOFIE „Realitate și aparență, evidență și probabilitate – direcții actuale de cercetare filosofică”

CONFERINȚA ȘCOLII DOCTORALE DE FILOSOFIE

Realitate și aparență, evidență și probabilitate – direcții actuale de cercetare filosofică

10 mai 2019

În anumite contexte filosofice, se discută astăzi despre rosturile pe care le mai păstrează câteva noțiuni socotite fundamentale în istoria filosofiei, printre ele aflându-se și cele menționate în tema conferinței: realitate, aparență, evidență, probabilitate. Motivează încă aceste concepte experiențe semnificative de reflecție pentru cercetătorii din domeniile filosofiei? Tehnicile de filosofare definite recent și exersate în filosofia analitică, în hermeneutica filosofică, în câteva discipline filosofice aplicate: etică, estetică, antropologie, în legătură cu teme ”speciale” aparținând acestor discipline, pot atrage în orizontul lor aplicativ conceptele în cauză? Temele accentuat specializate pe care lucrăm în mod covârșitor astăzi le resping pe cele mai generale, legate, unele dintre ele, de aceste concepte? Nu cumva recunoașterea temelor filosofice mai generale și încercarea de a le aborda în conexiune cu cele ”speciale” ar trebui să constituie astăzi o dominantă a activității de cercetare filosofică? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care vom încerca să le punem în discuție la această conferință.

Sunt invitați să participe cu lucrări doctoranzi ai Școlii Doctorale de Filosofie a Universității din București și ai altor școli doctorale, cercetători, cadre didactice universitare. Cei care doresc să participe trebuie să trimită, până la 15.04.2019, un rezumat al lucrării și un scurt CV, la adresa: scoala.doctorala@filosofie.unibuc.ro. Temele și rezumatele propuse vor fi evaluate, iar programul conferinței va fi comunicat pe 01.05.2019.

Lucrările prezentate vor fi publicate într-un volum la Editura Universității din București.

 

Comitetul de organizare

  • Prof. dr. Viorel Cernica
  • Prof. dr. Romulus Brâncoveanu
  • Conf. dr. Bogdan Mincă
  • Drd. Claudia Chireac
  • Drd. Cristina Cristea

Comitetul științific

  • Prof. dr. Mihaela Pop
  • Prof. dr. Constantin Stoenescu
  • Asistent dr. Oana Șerban
  • Drd. Gabriela-Paula Florea
  • Drd. Maria Racman

Cursuri de limba arabă organizate de Institutul de Studii Sud-Est Europene

Institutul de Studii Sud-Est Europene organizează începând de vineri 15 martie a.c. cursuri de limba  arabă, predate de dna. Ioana Feodorov, CS I, Doctor abilitat în Filologie arabă. Cursurile, cu durata de 2 ore, vor avea loc o dată pe săptămână la sediul Institutului de Studii Sud-Est Europene din Casa Academiei, Calea 13 Septembrie nr. 13, corp B, et. 4, sect. 5, în ziua și la ora care urmează să fie stabilite de comun acord între profesor și cursanți. Cursul are ca scop achiziția de către studenți a abilităților de citire și scriere a limbii arabe clasice și a variantei specifice literaturii arabe creștine, în vederea accesului direct la manuscrisele arabe medievale. El se adresează cercetătorilor din domeniile umaniste (filologie, teologie, istorie, arte), colegi din Institutul nostru și din alte Institute ale Academiei, precum și doctoranzilor, masteranzilor și studenților din Facultățile Universității București. Locurile sunt limitate. Cei interesați sunt rugați să comunice acest lucru înainte de 11 martie, printr-un email trimis la adresa Institutului (issee@acadsudest.ro) și dnei. Feodorov, la adresa: ioanafeodorov85@gmail.com, precizând motivația interesului lor pentru limba arabă.

Înscrierile se vor face la prima întâlnire.

Doc.Eu Apel la contribuții nr. 4

Închisoarea: fenomen istoric, sociologic și psihologic

De la exilarea lui Ovidiu la Tomis și până la teroarea din temnițele comuniste, privarea de libertate a fost practicată sub diverse forme și aplicată atât pentru delicte penale sau de drept comun, cât și pentru opiniile politice. Dacă în Antichitate împărații cu vaste colonii preferau să își exileze opozanții în teritoriile locuite de barbari, pedepsindu-i prin suprimarea privilegiilor, în Evul Mediu se practică pedeapsa capitală. Pușcăriile nu au scop punitiv, ci sunt un loc de tranzit sau un adăpost temporar pentru cerșetori sau bolnavi psihic. Închisoarea, în accepțiunea de astăzi, este o invenție a secolului al XIX-lea și are drept model metodele de supraveghere și de pedepsire folosite în armată, în școli sau în mănăstiri. După sute de ani în care s-a practicat tortura ca metodă de constrângere pentru a smulge mărturisiri, secolul al XIX-lea, cel puțin în teorie, abolește supliciile și reformează sistemul penitenciar prin ideea reeducării deținuților. Conform lui Michel Foucault, schimbarea de paradigmă intervine ca urmare a faptului că legiuitorul conștientizează că, în unele cazuri, infracțiunile sunt provocate de dereglaje psihice. Evident, multă vreme corijarea comportamentului rămâne un deziderat, temnițele fiind doar niște locuri insalubre, unde indivizii suferă de foame, de frig sau capătă diverse boli. Pentru omul obișnuit, pușcăria este un loc al ororilor și al degradării morale.

Pe măsură ce societatea capitalistă începe să aplice pedepse pentru delicte ce țin de opinii, de morală sau pentru acte de corupție, în închisori ajung și elite financiare, politice sau culturale, iar statutul condamnatului se schimbă. Acesta nu mai este stigmatizat, deseori este chiar privilegiat: un regim alimentar mai bun, gardieni mai puțin vigilenți, dreptul de a fi vizitat de familie, dreptul de a citi sau de a purta haine civile. Tendința se menține până în perioada interbelică, atunci când o seamă de industriași, bancheri, spioni sau ilegaliști comuniști sunt condamnați și se bucură de clemența pușcăriei „burgheze”. Spioni ca G. G. de Chastelain sau Ivor Porter, militanți comuniști precum Gheorghiu Dej își continuă activitatea politică din temniță până la debutul celui de-al Doilea Război Mondial, cu complicitatea autorităților. După ascensiunea nazismului, apare conceptul de lagăr de concentrare, construit după modelul experimentului spaniol din Cuba. Un loc al terorii și al morții, care se va perpetua în Europa de Est și după încheierea păcii. Ilegaliștii comuniști, care și-au făcut stagiul în închisoarea „burgheză” și au ajuns la putere prin sprijinul Armatei Roșii, organizează societatea după modelul penitenciarului. Dușmanii de clasă sunt urmăriți, li se înscenează procese, sunt hărțuiți și drogați în timpul anchetelor până când cei mai slabi cedează torturii și semnează declarațiile dictate de anchetatori. Oamenii liberi trăiesc cu spaima închisorii sau a denunțurilor, sunt epuizați de norma de lucru din uzine, copleșiți de activitățile propagandistice ale partidului sau de imixtiunea acestuia în viața intimă a familiei.

În Uniunea Sovietică se dezvoltă un întreg sistem concentraționar, prin lagăre sau prin deportări. Stalin, care a studiat metodele lui Hitler, inovează în acest domeniu: scopul nu mai este uciderea imediată a individului, ci folosirea lui ca forță de muncă în mine, în colhozuri sau în uzine pentru construirea noii societăți.

Numărul 4 al revistei Doc.Eu își propune să reflecteze asupra conceptului de închisoare, privit ca fenomen istoric, sociologic și psihologic, prin următoarele axe de reflecție:

Literatură și artă – Tema închisorii nu este abordată doar în domeniul ficțiunii, ci și în așa-numita paraliteratură sau literatură de graniță (biografii, memorialistică), unde deținuții politici își povestesc experiențele carcerale. Spre deosebire de documentele oficiale, biografiile și memorialistica îi permit cititorului să pătrundă în intimitatea deținuților, să le înțeleagă angoasele și slăbiciunile atunci când cedează sub presiunea torturii sau să admire rezistența în fața reeducării. O altă direcție de cercetare ar putea fi reeducarea prin artă sau studiul activităților desfășurate în Secțiile Culturale și Educative, deschise în cadrul lagărelor.

Istorie – Până la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale, sistemul penitenciar este mai relaxat, mai puțin vigilent, ceea ce permite deținuților să comită ilegalități (acte de spionaj, activități politice) chiar sub ochii autorităților. După instaurarea regimurilor totalitare și apariția lagărului, viața prizonierilor este organizată și supravegheată cu strictețe: naziștii formează comandouri pentru trierea, gazarea și arderea evreilor. Sovieticii își deportează dușmanii de clasă, foștii soldați sau funcționarii ineficienți ai NKVD-ului în vasta rețea a Gulagului, unde viața se desfășoară conform ritualurilor comuniste. Zekului i se cere să lucreze în mine sau colhozuri pentru a contribui la construirea societății comuniste, iar supraviețuirea lui depinde de abilitatea de a se strecura printre ochiurile rețelei formate din deținuți de drept comun, informatori, gardieni, aparat administrativ. De multe ori, informatorii și gardienii sunt învestiți cu puteri discreționare chiar de oficialități. Posibile direcții de cercetare: anchetele, tortura, rețeaua de informatori, viața în comun, deportarea etc.

Lingvistică – De îndată ce individul este condamnat sau deportat, acesta pătrunde

într-un sistem cu reguli proprii și trebuie să învețe argoul deținuților și al gardienilor sau limbajul propagandei oficiale, utilizate pentru cosmetizarea realității. Cercetătorii pot opta pentru analiza: argoului închisorilor, a memorialisticii sau a documentelor oficiale.

 Psihologie și medicină – Justiția feudală și regimurile totalitare se bazează pe tortură și pe eficiența călăilor, care  își adaptează metodele în funcție de profilul psihologic al victimei: dacă omul orânduirii feudale nu rezistă chinurilor fizice și sfârșește prin a mărturisi crime reale sau imaginare, în lagărele naziste tortura se practică mai mult la nivel psihic. Evreilor li se întreține iluzia supraviețuirii până în pragul camerelor de gazare. În sistemul imaginat de Stalin, gardienii se bucură de o mare libertate, ceea ce îi transformă în adevărați torționari. Prezenta axă își propune să studieze relația

victimă-călău care i-a fascinat pe cercetători și a generat experimente de tipul Standford, metodele de tortură sau fenomenul reeducării.

Doctoranzii, cercetătorii și profesorii sunt invitați să facă propuneri folosind formularul de mai jos:

http://doc-eu.com/apel-la-contributii/#1546067106607-4570ae73-de1d

Articolele în română, engleză sau franceză, redactate conform normelor revistei, vor fi expediate pe adresele de email doc.eu2018@gmail.com, articole@doc-eu.com până pe data de 10/06/2019.

 

Articolele în limbi străine (engleză, franceză) vor fi trimise pe următoarele adrese: doc.eu2018@gmail.com, articles@doc-eu.com. Data limită 10/06/2019.

Website: www.doc-eu.com

N.B. Articolele neredactate conform normelor revistei vor fi respinse automat!

 

Bibliografie orientativă:

APPLEBAUM, Anne (2003), Goulag. Une histoire, Paris, Gallimard.

BOROWSKI, Tadeusz (2015), Le monde de pierre, Paris, Libella.

CONSTANTE, Lena (2013), Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România, București, Humanitas.

CORBIN, Alain (coord.) (2009), Istoria corpului, vol. III, pp. 376-401, București, Art.

CZAPSKI, Joseph (1978), Terre inhumaine, Paris, L’Age d’Homme.

FOUCAULT, Michel (1975), Surveiller et punir, Paris, Gallimard.

IERUNCA, Virgil (2013), Fenomenul Pitești, București, Humanitas.

PANDREA, Petre (2011), Memoriile mandarinului valah, București, Vremea.

PORTER, Ivor (1991), Operațiunea autonomous în România în vreme de război, București, Humanitas.

STEINER, Jean-François (1994), Treblinka. La révolte d’un camp d’extermination, Paris, Ed. Fayard.

TOMAZIU, George (1995), Jurnalul unui figurant, București, Editura Univers.

ANTON, Fabian; CARAMAN, Marius, Torționarul Franz Țandără,

[https://www.youtube.com/watch?v=uD1yU9JCq2M]- consultat la data de [25/01/2019].

MARTIN, Nicolas, Expérience de Stanford: sommes-nous tous des bourreaux en puissance?  [https://www.franceculture.fr/emissions/la-methode-scientifique/la-methode-scientifique-du-jeudi-03-mai-2018] – consultat la data de [25/01/2019].

 

 

 

 

 

 

NORME DE REDACTARE

Indicații pentru autori: Articolele trimise spre publicare trebuie să fie originale, nepublicate parțial sau integral în altă revistă cu caracter științific, în format tipărit sau online. Întreaga responsabilitate asupra originalității lucrării revine autorului.

Evaluarea articolelor se va face conform unei grile stabilite de recenzori.

Articolele primite după data limită nu vor fi luate în calcul pentru numărul în curs de publicare. Termenul pentru confirmarea de primire este de 10 zile lucrătoare.

Toate corecturile cerute de recenzori vor fi evidențiate prin culoarea roșie.

În cazul în care cercetătorul refuză să facă modificările cerute de recenzori, articolul nu va fi acceptat spre publicare. Regula se aplică atât colaboratorilor externi, cât și membrilor comitetului de redacție.

Comanda revistei se face contra cost, iar autorii au obligația de a cumpăra revista.

Informații generale:

  1. Se acceptă lucrări în limbile Română, Engleză și Franceză.
  2. Revista se adresează în special stundenților și doctoranzilor, însă sunt acceptate și articole ale profesorilor sau ale cercetătorilor.
  3. Articolele nu vor fi mai lungi de 5 pagini (spațiere la 1 rând), inclusiv bibliografia.
  4. Articolele în format Word, compatibil docx, vor fi expediate pe adresele articole@doc-eu.com, eu2018@gmail.com. Fișierul va fi denumit după cum urmează: NUME.Prenume.Titlu.
  5. Rezumatele vor fi așezate doar la ÎNCEPUTUL articolului.
  6. Afilierea instituțională a autorului, funcția ocupată și adresa de email vor fi trecute în prima notă de subsol. Revista își rezervă dreptul de a suprima prezentările biografice prea lungi sau redundanțele, fără a cere acordul autorului. Prin trimiterea articolului, autorul acceptă condițiile impuse de revistă.

Norme de redactare:

  1. Titluri:

 

  1. Titlul articolului, fără majuscule, va fi aliniat la dreapta și va fi urmat Prenume NUME (Ionel POPESCU).
  2. Afilierea instituțională (universitatea, facultate, departament și oraș), precum și adresa de email, vor fi date ca notă de subsol.
  3. Font titlu: Cambria, 14.
  4. Font subtitlu: Cambria, 12.
  5. Subtitlurile nu vor fi numerotare.
  6. Articolele vor fi însoțite de un rezumat în limba engleză sau franceză de maxim 10 rânduri.

 

  1. Text:

 

  1. Paginile nu vor fi numerotate.
  2. Font: Cambria, 12.
  3. Spațiere: 1.
  4. Aliniere: Justify
  5. Versurile vor fi aliniate stânga și centrat, după cum urmează:

Lu nasiddu paria cira chi adduma;

La vucca, si la guardi, tu nni spinni;

Li masciddi cchiù ghianchi di la scuma;

  1. Dacă versurile sunt într-o limbă străină, alta decât engleza sau franceza, în mod obligatoriu vor fi traduse într-o notă de subsol.
  2. Recomandăm evitarea oricărui tip de evidențiere a cuvintelor sau a conceptelor vehiculate în texte (italice, bold etc.).

 

  • Imagini:

Numărul maxim de imagini per articol este de 3. Pentru imaginile supuse drepturilor de autor, articolul trebuie să fie însoțit și de dovada plății (pe numele revistei și al editurii, pentru 50 de exemplare), precum și de contractul încheiat de autorul articolul cu instituția de la care se preia fotografia. Dimensiunea pentru imagini: 600×400 px/ 400×600 px.

Imaginile vor fi trimise separat, în format JPEG (denumite NUME.prenume.foto1, NUME.prenume.foto2 etc.). În text va fi marcat locul unde trebuie inserată fotografia, după cum urmează: Foto1, Foto 2 etc.     Legendele foto vor apărea în text, sub Foto 1, Foto2.

  1. Note:

 

  1. Notele vor fi date la finalul citatului după modelul (Blecher, 1970: 7) și nu în subsolul paginii. În subsol, se vor reda doar comentarii ale autorului sau orice altă informație ce are relevanță pentru articol. Font pentru note de subsol: Cambria- 10.
  2. Citatele mai mari de 3 rânduri vor fi trecute într-un paragraf distinct, font 10, aliniere la 1 cm, fără ghilimele, cu italice.
  3. Citatele ce nu depășesc 3 rânduri vor fi date în text și vor fi marcate prin ghilimele „…”.
  4. Orice observație privitoare la citate va fi marcată prin paranteze pătrate [ ].
  5. În cazul în care se lucrează pe manuscrise, orice completare/propunere de descifrare sau lipsă în manuscris va fi marcată prin […], [propunere lecțiune/explicații].
  6. Titlurile de cărți sau de lucrări științifice vor fi scrise în italice.
  7. Doar autorii și lucrările din note se vor regăsi în bibliografie.
  8. Dacă citatea este indirectă, ea va fi precedată de apud.
  9. Pentru articolele în limbă străină se vor adopta normele de redactare specifice limbii române, fără spațiere înainte de semnele duble (: ; ! ?). De asemenea, se vor folosi ghilimele limbii române: „Arhiva digitalizată funcționează de ani buni în țări ca Franța…”

Bibliografie :

  1. Numele și prenumele autorului vor fi date complet (PETRESCU, Camil), exceptând cazul când autorul însuși își prescurtează prenumele.
  2. Font : Times New Roman, 10, hanging.
  3. Pentru cărți: CASSIAN, Nina (1972), Lotopoeme, București, Albatros.
  4. Pentru antologii :

se trece numele coordonatorului urmat de an, titlu etc.

GRUNBERG, Laura (coord.) (2010), Introducere în sociologia corpului, Iași, Polirom.

  1. Pentru ziare/reviste:

CESEREANU, Ruxandra (2009), „O aniversare întârziată:  M. Blecher. Corps, os, piele, sânge”, în Steaua 12, pp. 7-9.

  1. Surse web:

Bibliografia web este acceptată DOAR pentru interviuri, documente din arhive, imagini sau cărți (nepublicate în format letric). Trimiterea se va face sub forma :

NUME, Prenume, an, Titlul [online], accesat la data de [data].

Ex: MARTIN, Nicolas, Expérience de Stanford : sommes-nous tous des bourreaux en puissance ? [https://www.franceculture.fr/emissions/la-methode-scientifique/la-methode-scientifique-du-jeudi-03-mai-2018] – consultat la data de [25/01/2019].

În atenția tinerilor cercetători și a doctoranzilor

Introduction to R and Statistics
From Thursday 24 January 2019
To Saturday 26 January 2019
Organized by: Laurențiu Leuștean and Alina Tigău

The Research Institute of the University of Bucharest (ICUB) announces the second workshop within the series ‘Introduction to R and Statistics’, which is to take place between January 24-26, 2019.

‘Introduction to R and Statistics’ is a series of workshops hosted by ICUB, whose aim is to support researchers unfolding experimental work within various fields to get acquainted with and become proficient in using statistical methods in order to design and analyse their experiments. The lectures and discussions will dwell on various topics on statistics, associating these with corresponding topics on R, a programming language which has been rapidly gaining popularity in statistics and data science in the past few years, and which has lately become the norm for most research fields worldwide.

This second round of lectures and discussions have been scheduled for January 24-26 at the Sinaia Zoological Station of the University of Bucharest and aims at bringing together young researchers and PhD students from various faculties of the aforementioned institution. The lectures will be delivered by Adrian Dușa, professor at the Faculty of Sociology and Social Assistance of the University of Bucharest.

A detailed version of the Program may be found below:

Thursday, 24. 01.2019

Time interval

Activities

12.00 – 19.30

Arrival & accomodation arrangements

19.30 – 20.30

Dinner

20.30-22.00

Warming-up activities

Friday, 25.01.2019

Time interval

Activities

9.00 – 10.30

Variables, measuring levels, frequency distributions and graphic representations of qualitative variables

10.30-11.00

Coffee break

11.00-12.30

Measures of the central tendency, measures of variation and measures of positioning

12.30-16.00

Lunch break and free time activities

16.00-17.30

Introductory notions on probabilities, aleatory variables and probability distributions

17.30 – 18.00

Coffee break

18.00- 19.30

Sampling and sampling distributions

19.30- 20.30

Dinner

Saturday, 26.01.2019

Time interval

Activities

9.00 – 10.30

Brief presentations on experiments (grouped on domains)

10.30-10.45

Coffee break

10.45 -12.15

Confidence intervals, the t distribution

12.15-13.00

Lunch break and free time activities

13.00-14.30

Research design, testing hypotheses, the t test for averages

14.30 – 14.45

Coffee break

14.45 – 16.00

The t test for proportions, calculating test strength

19.30- 20.30

Dinner

 

Associated to the statistics topics, the following topics on R will be touched upon:

1. Types of objects in R: vectors

2. Types of objects in R: matrices and data frames. Importing data

3. Functions and formal arguments with a focus on those concerning probability calculus. The dbinom() function in R base and dbinoms() function in the ‘statistics’ package (to be handed out before the training)

4. The functions: sample(), dnorm(), pnorm(), qnorm() in the R base

5. Applications of the aforementioned functions and the daria() and dariat() functions from the ‘statistics’ package

6. The t.test() function and its arguments

7. The prop.test() function and its arguments; the pwr.p.test() function for proportions and the pwr.t.test() function for averages from the „pwr” package.

 

For registration, please contact Alina Tigău:

email address: alina.tigau@lls.unibuc.ro

Note: The expenses for accommodation and meals will be covered by ICUB. Participants will have to cover the transportation costs themselves.

Source: http://icub.unibuc.ro/index.php/component/jevents/eventdetail/1127/49%7C50%7C51%7C52%7C63/introduction-to-r-and-statistics?Itemid=1