de Lilian Ciachir | iun. 20, 2018 | Anunturi, Call for papers, CFF, Conferinte, Extracurricular, Filosofie
Etica și predarea ei în
învățământul preuniversitar

Conferința Națională a Profesorilor de Filosofie
București, 26 -27 octombrie 2018
Perioada înscrierilor pentru toate activitățile din cadrul CNPF-2018 a fost prelungită până la 10 octombrie 2018
Virtuțile formative ale filosofiei sunt redescoperite în zilele noastre. Menirea filosofiei în școli, la diferite vârste și ca parte în diverse educații, nu este să formeze viitori filosofi, ci să ajute la îmbunătățirea abilităților de gândire, să contribuie la dezvoltarea morală a tinerilor.
Potrivit programelor școlare actuale, problematica morală nu se studiază doar în ultimul an de liceu, ca parte a filosofiei, ci se regăsește, atât la nivelul competențelor specifice, cât și al conținuturilor propuse, și în școala primară, în cadrul educației civice, și în gimnaziu, educația socială fiind axată preponderent pe chestiuni de morală. În plus, educația religioasă, practicată în toate ciclurile învățământului preuniversitar, include numeroase subiecte etice. Iar în literatură, istorie și chiar în științe apar frecvent probleme de etică. Cu toate acestea, legătura dintre civic și social, pe de o parte, și filosofie, pe de altă parte, constituie un subiect nefamiliar și oarecum esoteric în învățământul primar și gimnazial, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, absolvenții facultăților de filosofie predând, de regulă, doar logică și filosofie, și numai întâmplător educație socială sau civică.
Conferința Națională a Profesorilor de Filosofie din 26-27 octombrie – „Etica și predarea ei în învățământul preuniversitar” – are drept scop realizarea unui schimb de bune practici și experiențe în abordarea problemelor etice în diferite contexte ale predării/învățării (filosofic, civic, social etc.) în ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal.
Organizator:
- Centrul de Formare în Filosofie (CFF) din Facultatea de Filosofie a Universității din București
Parteneri:
- Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
- Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
- Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Vest din Timișoara
- Catedra UNESCO pentru Schimburi Interculturale și Interreligioase, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
- EduȘcoală – Inspirație în educație!
ProgramApel la contribuțiiComitetul științific Comitetul de organizareCând se fac înscrierile?Cum se fac înscrierile?LocațieCum se ajunge la sediul Facultăţii de Filosofie?Precizări
Conferința Națională a Profesorilor de Filosofie din 26-27 octombrie 2018 (CNPF-2018) este în principal Conferința profesorilor cu licență în filosofie care predau Logică, argumentare și comunicare și Filosofie, în colegii și licee, sau Educație socială și Cultură civică, în școli gimnaziale. Dar evenimentul constituie o excelentă ocazie de informare și schimb de experiență și pentru profesorii care predau în general discipline socio-umane, dar au finalizat studii nefilosofice (sociologie, psihologie, economie, științe politice, drept, istorie), precum și pentru personalul didactic din grădinițe și școli primare, unde regăsim mai multe discipline cu conținut moral: Educație civică, Educație pentru societate sau Filosofie pentru copii. Ne-am bucura dacă la Conferință ar participa și profesori de religie, literatură, științe, educație artistică, educație fizică, programele școlare ale acestor discipline conținând numeroase subiecte cu caracter etic.
Sunt invitați să ni se alăture în acest dialog și studenții care se pregătesc să devină profesori de filosofie, chiar dacă unii dintre ei nu au încă nicio experiență de predare.
Conferința va include ca forme de activitate: sesiuni în plen, sesiuni tematice și workshop-uri. Fiecare profesor se poate înscrie la CNPF-2018 cu câte o prezentare, care nu va depăși 15 minute, pentru una din următoarele secțiuni tematice (sugestiile privind și alte secțiuni tematice sunt binevenite):
- Metode și modele de predare a eticii la diferite vârste
- Predarea eticii în cadrul educației sociale (gimnaziu)
- Predarea eticii în cadrul educației civice (școala primară)
- Predarea eticii în cadrul educației religioase
- Predarea eticii în cadrul educațiilor speciale (elevi cu nevoi speciale)
- Predarea bioeticii în gimnaziu și liceu
- Etica în curriculum (literatură, istorie, științe, educație artistică, sport)
- Importanța ludicului în predarea eticii
- Activități extra-curriculare pe teme etice
- Etica predării
- Etică și deontologie educațională
- Etica managementului școlar
De asemenea, fiecare profesor se poate înscrie la unul din workshop-urile Conferinței; poate asista, însă, la mai multe workshop-uri. Pentru CNPF-2018, organizatorii propun patru workshop-uri:
- Predarea eticii și gândirea critică (moderator: Emilian Mihailov)
- Predarea eticii prin dileme (moderatori: Emanuel Socaciu, Emilian Mihailov)
- Predarea eticii și lumea virtuală (moderatori: Constantin Vică, Cristina Voinea)
- Predarea eticii prin metodele Filosofiei pentru copii (moderatori: Mihaela Frunză, Marin Bălan)
Valentin Mureșan (coordonator), Universitatea din Bucureşti
Petru Bejan, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Romulus Brâncoveanu, Universitatea din Bucureşti
Gheorghe Clitan, Universitatea de Vest din Timișoara
Ion Copoeru, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Carmen Cozma, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Ciprian Fartușnic, Institutul de Științe ale Educației
Mihaela Frunză, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Sandu Frunză, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Claudiu Mesaroș, Universitatea de Vest din Timișoara
Emilian Mihailov, Universitatea din Bucureşti
Bogdan Olaru, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Iaşi
Emanuel Socaciu, Universitatea din Bucureşti
Eugen Stoica, Ministerul Educației Naționale
Constantin Vică, Universitatea din Bucureşti
Constantin Stoenescu (coordonator), Universitatea din Bucureşti
Anda Barbu, Colegiul Național „Ion Creangă” București
Marin Bălan, Universitatea din București
Ștefan Bârzu, Universitatea din București
Valentin Ionescu, Colegiul Național „Cantemir-Vodă” București
Roxana Moisoiu, Colegiul German „Goethe” București
Dana Oprea, Colegiul Național „Emil Racoviță” București
Oana Șerban, Universitatea din București
Laura Știfter, Universitatea din București
Cristina Voinea, Universitatea din Bucureşti
Liliana Zaschievici, Colegiul Național „Mihai Viteazul” București
Lilian Ciachir, Catedra UNESCO pentru Schimburi Interculturale și Intrereligioase
Marian Ungureanu, Universitatea din București
Înscrierile, pentru toate activitățile din cadrul CNPF-2018, se fac în perioada: 1 seprtembrie – 30 septembrie 2018 10 octombrie 2018
- Se completează Formularul de înscriere (poate fi descărcat de aici) și se trimite prin email, ca document atașat, către persoana de contact: mb.filosofie@gmail.com
- Cererile de înscriere ale profesorilor care doresc doar să asiste la activitățile CNPF-2018 vor fi examinate de Comitetului de organizare, criteriul de bază fiind afilierea la o unitate școlară din învățământul preuniversitar. Răspunsul de acceptare sau respingere va fi trimis prin email, în intervalul 1-5 octombrie 2018.
- Cererile de înscriere pentru workshop vor fi examinate de Comitetul de organizare. Vor avea prioritate profesorii de filosofie afiliați care vor ocupa locurile disponibile în ordinea trimiterii cererilor de înscriere. Răspunsul de acceptare sau de respingere va fi dat de organizatori, prin email, în una-două zile de la primirea Formularului de înscriere. Profesori care nu au finalizat studii de licență filosofice vor fi repartizați pe locurile rămase neocupate la data 30 septembrie; vor primi răspunsul de acceptare sau de respingere prin email în intervalul 1-5 octombrie 2018.
- Propunerile de prezentări vor fi examinate de Comitetul științific potrivit sistemului peer review – răspunsul de acceptare sau de respingere va fi trimis participanților prin email, în intervalul 5-10 octombrie 2018. Nu vor fi acceptate decât propunerile de prezentări ale căror subiecte corespund specificului conferinței: practici, metode, perspective de predare a eticii în unitățile de învățământ preuniversitar.
- Nu se primesc contestații.
Activităţile din cadrul CNPF-2018 se vor desfăşura la Facultatea de Filosofie, Adresa: Spl. Independenţei 204
- metrou – staţia Grozăveşti
- tramvai – staţia Podul Grozăveşti: 1 (10), 11, 35
- autobuz:
– staţia Facultatea de Filosofie: 601
– staţia Podul Grozăveşti: 105
– staţia Pod Cotroceni: 123
– staţia Spitalul Universitar: 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368, 668
- troleibuz – staţia Pod Cotroceni: 62, 93, 96
- Această Conferință nu beneficiază de niciun fel de finanțare. Ca urmare, organizatorii nu preiau niciun fel de costuri ale participanților.
- Nu se percepe taxă de participare.
- Facultatea de Filosofie conferă profesorilor participanți diplome pentru contribuțiile în cadrul CNPF-2018. Un profesor este considerat participant, dacă s-a înscris și a fost prezent la activitățile Conferinței.
- Afișarea Programului Conferinței: 15 octombrie 2018.
Director al Conferinței și persoană de contact:
Marin Bălan
E-mail: mb.filosofie@gmail.com
de Lilian Ciachir | mart. 15, 2018 | Anunturi, Avizier studenti, Call for papers
CONFERINȚA NAȚIONALĂ ONLINE DE FILOSOFIE TEORETICĂ PENTRU STUDENȚI
PRIMA EDIȚIE
CALL FOR CONTRIBUTIONS
Conferința este dedicată studenților din primul ciclu de studii (licență), care fac studii de filosofie. Prezentările pot aborda teme de ontologie, metafizică, epistemologie, filosofia limbajului, filosofia minții, filosofia științei, filosofia logicii, filosofia matematicii, filosofia fizicii, filosofia biologiei, filosofia științelor sociale, filosofia tehnologiei, filosofia religiei, filosofia acțiunii, etică teoretică ș.a. Sunt încurajate atât abordările specifice tradiției filosofiei analitice, cât și cele care se încadrează în tradiția fenomenologică.
Prima ediție a CNOFTS va avea loc în perioada 23-27 aprilie, având ca „loc virtual” de desfășurare Jurnalul Departamentului de Filosofie Teoretică (aflat la adresa: http://filosofieteoretica.wordpress.com).
Cel mult 3 prezentări (sub forma unor texte de maxim 5 pagini și/sau prezentări video de maxim 20 de minute) vor fi publicate în dimineața fiecărei zile de conferință, autorii fiind rugați să răspundă la întrebările puse în comentarii în ziua respectivă (la începutul zilei următoare, comentariile la prezentările din ziua precedentă vor fi închise).
Dacă doriți să participați, vă rugăm să ne trimiteți până pe 5 aprilie un scurt rezumat (de cel mult o pagină) al prezentării pe care vă propuneți să o realizați, la adresa: filosofieteoretica@gmail.com.
În cazul în care numărul potențialilor participanți va fi mai mare decât numărul estimat al prezentărilor (maxim 3 pe zi, pe parcursul celor 5 zile ale conferinței), o selecție (după sistemul double-blind review) va fi realizată de către profesorii din Departamentul de Filosofie Teoretică al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, urmând ca programul conferinței să fie anunțat până pe 9 aprilie.
Participanții vor fi rugați să ne trimită prezentările până cel târziu pe 22 aprilie, urmând ca acestea să fie publicate potrivit programului conferinței.
de Lilian Ciachir | mart. 15, 2018 | Anunturi, Call for papers, Conferinte
Conferința națională de estetică și filosofia artei „Ion Ianoși”, ediția a VII-a
Emoții, imaginație și artă– Perspective clasice și recente
Mai 2018
Call for papers
Emoțiile ca stări afective au fost multă vreme evitate sau marginalizate în studiul filosofic și chiar estetic. Disputa clasică dintre raționalism și emotivism a pornit de la convingerea că dimensiuneaafectivă este impulsivă și trebuie supusă gândirii echilibrate, metodice, întemeiată pe judecata logică a indivizilor. Epocal, romanticii au deschis explorărilor moderne apetitul pentru studiul imaginației și al afectelor urmând unor gânditori precum David Hume sau Edmund Burke.
Psihanaliza și filosofia imaginarului din secolul XX au atras atenția asupra nevoii umane de fantezie și asupra universului imens al produselor imaginarului și al afectelor. În ultimele decenii, interesul pentru aceste componente ale psihismului uman a cuprins și filosofia analitică, cercetările de istorie culturală și mentalități, neuroștiințe, domenii care s-au adăugat celor deja tradiționale precum psihologia, științele educației sau științele medicale.
Estetica și teoria artelor pot să contribuie în mare măsură la explorarea acestor teme abordând rolul emoțiilor în creația și receptarea artistică nu numai din perspectiva oferită de istoria artei dar și prin intermediul contribuției artelor contemporane.
Vă invităm să găsim împreună răspunsuri la întrebări precum: De ce receptarea estetică presupune, în cele mai multe cazuri, prezența emoțiilor?Există tipuri de artă în care nu se apelează la conștiința emoțională? Ce tipuri de emoții există? Pot fi create opere în care sunt cultivate emoții negative? Sunt emoțiile artistice reale sau imaginare? Sunt ele un produs al gândirii sau al trupului și fiziologiei? Ce emoții au fost valorificate în anumite epoci culturale? Este posibilă stabilirea unei relații de dependență între o mișcare culturală și o dominantă emoțională anume?În ce măsură contribuie imaginația la generarea emoțiilor artistice?
Deadline
Conferința națională de estetică și filosofia culturii „Ion Ianoși” este dedicată atât studenților (masteranzi și doctoranzi) cât și cercetătorilor și cadrelor didactice ale căror domenii de interes sunt cele menționate sau învecinate acestora.
În tradiția acestui eveniment academic, suntem bucuroși să avem printre noi studenți,cercetători și cadre universitare din facultățile de arte, aducând laolaltă teoreticieni și practicieni din domeniul științelor umaniste pentru a expune multiplele aspecte inter- și trans-disciplinare ale temei pe care v-o propunem spre dezbatere pentru ediția din acest an.
Participanții sunt rugați să transmită contribuțiile constând într-un scurt abstract (300 cuvinte) și un scurt CV (cca 10-15 rânduri constând într-o succintă prezentare academică: afiliere, studii, principale arii de expertiză, contribuții semnificative în domeniul specializării / publicații/conferințe) la adresa cciif.fil.unibuc@filosofie.unibuc.ro, până la data de 15 martie 15 aprilie 2018.
Organizatori: Facultatea de Filosofie a Universității din București și Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice.
Comitet de organizare: Prof. Univ. Dr. Mihaela Pop, Drd. Oana Șerban, Dr. Rodica Ivan-Haintz.
de Lilian Ciachir | sept. 18, 2017 | Anunturi, Call for papers, Conferinte
Deadline of abstract submission has been extended to October 15, 2017.
We are pleased to announce that the deadline of abstract submission has been extended up to October 15, 2017.
For more information please visit
http://filosofie.unibuc.ro/2017/07/13/cfp-international-conference-reformation-and-modernity-bucharest-november-17-18-2017/
de Lilian Ciachir | aug. 10, 2017 | Anunturi, Call for papers, Conferinte
CONFERINȚA NAȚIONALĂ
ICOANĂ, IMAGINE ȘI CUVÂNT
10-11 NOIEMBRIE 2017
Deadline pentru inscrieri: 30 septembrie 2017
Facultatea de Filosofie – Departamentul de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Departamentul de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră din cadrul Universității din București organizează Conferința Națională ICOANĂ, IMAGINE ȘI CUVÂNT.
Conferința este prilejuită de celebrarea anului 2017 ca An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, potrivit deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
CALL FOR PAPERS
Icoana survine în formele artei iconografice ca mărturisire nu doar a Întrupării Mântuitorului, dar și ca semn al legăturii dintre cei care îi împărtășesc caracterul sacramental-liturgic și Dumnezeu. Rolul icoanei în aprofundarea vieții duhovnicești, așa cum apare în tradiția creștină și arta iconografică bisericească, poate fi în bună măsură înțeles prin deschiderile pe care teologia icoanei le dezvăluie ca obiect de cult dar și ca operă de artă, în evoluția reprezentărilor sale. Icoana revendică, în mărturisirea dreptei credințe, un scop haric, cultic și catehetic revelat în mod diferit în canoanele orientale și cele occidentale de reprezentare; predominanța picturii în ulei sau a gravurii în redarea reprezentărilor iconografice exprimă nu doar o practică artistică și estetică tributară unei anumite tradiții metafizice, ci și un acord al acesteia cu un conținut dogmatic, din care transpar prevederile canonice, juridice și hermeneutice privitoare la icoane și pictura bisericească.
Realitatea iconică, bucurându-se de o arhitectonică semantică inedită, pe care se constituie antropologia creștină, dogma hristologică și umanismul patristic, reflectă granițele dintre vizibil și invizibil. Însă toate aceste elemente care au determinat în mod destinal figura omului în dialogul său cu Dumnezeu au suportat, sub influența secularizării, multiple resemnificări prin care icoana a dobândit noi valori în arta liturgică.
DEADLINE
Cadre didactice, cercetători, doctoranzi și masteranzi sunt invitați să participe la dialogul academic interdisciplinar pe care îl inițiem pe marginea acestor determinări istorice, dogmatice, sociale și culturale ale icoanei, de la geneza până la rolul ei în lumea contemporană, traversând perioada pre- și post-iconoclastă printr-o serie de consolidări, rezistențe și reînnoiri ale reprezentărilor și mărturiilor pe care le dezvăluie prin simpla prezență.
Conferința se va desfășura prin trei sesiuni tematice paralele cu caracter interdisciplinar, în domeniile estetică, teologie și metafizică.
Participanții sunt rugați să transmită la adresa cciif.fil.unibuc@filosofie.unibuc.ro titlul propunerii, însoțit de un scurt abstract (max. 300 cuvinte), și o scurtă prezentare (incluzând afilierea academică) până la data de 30 septembrie 2017. Programul va fi comunicat la data de 1 octombrie 2017. Conferința se va desfășura în sediul Facultății de Filosofie, Splaiul Independenței, nr. 204. Amf. Mircea Florian.
Organizatori Panel
Panelul de estetică – Prof. Univ. Dr. Mihaela Pop
Panelul de teologie – Pr. Lect. Univ. Dr. Nicușor Beldiman
Panelul de metafizică – Prof. Univ. Dr. Savu Totu
Secretar conferință – Drd. Oana Șerban
de Lilian Ciachir | iul. 25, 2017 | Anunturi, Call for papers, Conferinte
Conferința internațională
Titu Maiorescu în cultura contemporană
24-25 Noiembrie 2017
Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice
Facultatea de Filosofie a Universității din București organizează conferința Titu Maiorescu în cultura contemporană, comemorând astfel un secol de la moartea filosofului întemeietor de școală. Titu Maiorescu a inițiat spiritul critic în cultura română și a impus o direcție de creație filosofică și literară care și-a dovedit, în timp, valabilitatea. Cum ne raportăm astăzi la opera sa? Ce mai este acum „maiorescian” în cultura noastră? Ce semnificație au operele „maiorescienilor” pentru filosofie, raportat la modelele de filosofare și la practicile filosofice actuale? Mai poate fi urmat modelul critic maiorescian astăzi? Căutarea răspunsurilor la asemenea întrebări corespunde scopului principal al conferinței stabilit de organizatori: regândirea și reinterpretarea operei lui Titu Maiorescu din perspectiva situației culturale românești și europene actuale.
Sunt invitaţi să participe la conferință cadre didactice universitare, cercetători, doctoranzi, masteranzi, studenţi. Persoanele care doresc să se înscrie în program sunt rugate să trimită, până la 25 octombrie 2017, titlul comunicării, un abstract de 250-300 de cuvinte şi un scurt CV, la adresa de email: conferinta.maiorescu@gmail.com.
Comitetul științific:
- Prof. univ. dr. Romulus Brâncoveanu
- Acad. Gheorghe Vlăduțescu
- Prof. univ. dr. Constantin Aslam
- Prof. univ. dr. Viorel Cernica
- Conf. univ. dr. Cristian Iftode
- CS. I dr. Dragoș Popescu
- Prof. univ. dr. Constantin Stoenescu
- Prof. univ. dr. Sabin Totu
- Prof. univ. dr. Viorel Vizureanu
Comitetul de organizare:
- Drd. Remus Breazu
- Drd. Alexandru Gabriel Buican
- Asist. univ. drd. Cornel-Florin Moraru
- Asist. univ. dr. Horia Pătrașcu
- Drd. Oana Șerban
- Drd. Dragoș Vadana
Programul conferinței va fi definitivat până la 10 noiembrie 2017 şi va fi postat pe site-ul Facultăţii de Filosofie: www.filosofie.unibuc.ro. Pentru orice detalii privind participarea şi organizarea conferinței vă puteţi adresa organizatorilor la adresa de email menţionată.