În perioada 18–19 septembrie 2026 va avea loc la București cea de-a șasea conferință bienală a Rețelei Est-Europene pentru Filosofia Științei (EENPS). Organizată la Facultatea de Filosofie a Universității din București, în colaborare cu New Europe College – Institutul de Studii Avansate din București, România, conferința reunește cercetători care activează într-o gamă largă de domenii ale filosofiei științei, inclusiv filosofia fizicii, biologiei, medicinei, filosofia șiințelor sociale, științele cognitive, istorice și formale, precum și filosofia matematicii și a inteligenței artificiale. Prelegerile invitate vor fi susținute de către Sabina Leonelli (Universitatea Tehnică din München), „Environmental Intelligence: Rebuilding the Foundations of AI” și de către Dana Jalobeanu (Universitatea din București și Universitatea Tehnică din Nürnberg), „Francis Bacon’s Arts of Discovery”.
Programul include sesiuni paralele, un simpozion dedicat istoriografiei și științelor istorice, un eveniment de networking pentru tinerii cercetători și Adunarea Generală a EENPS.
Programul complet și culegerea de rezumate sunt acum disponibile accesând linkul: https://eenps2026.sciencesconf.org/resource/page/id/4

