Acum mai bine de 14 ani începeam să traduc Despre Constituția Europei (Zur Verfassung Europas), una dintre cele mai intense și mai mobilizatoare întîlniri intelectuale cu un autor a cărui lucrare o traduceam. Și asta pentru că Habermas, spre deosebire de toate celelalte voci critice la adresa Uniunii Europene și a disfuncționalităților sale, credea în proiectul european cu un entuziasm molipsitor. Cartea, apărută în germană în 2011, iar în română în 2012, nu era un simplu comentariu conjunctural la criza euro, ci încercarea de a salva, din interiorul unei Europe obosite și birocratizate, promisiunea unei democrații postnaționale. Habermas vedea limpede blocajele instituționale, tehnocratizarea deciziilor politice, dezechilibrul dintre piață, pe de o parte, și legitimitatea democratică, pe de alta, dar refuza să transforme aceste eșecuri într-un verdict definitiv împotriva Ideii Europene. Dimpotrivă: el continua să creadă, cu o încăpățînare aproape socratică, faptul că Europa poate deveni mai mult decît o piață și mai mult decît o federație administrativă, că poate deveni un spațiu al solidarității politice și al voinței democratice dincolo de statul-națiune. Tocmai această încăpățînare, această fidelitate față de o posibilitate încă neîmplinită, mi s-a părut atunci – și mi se pare și astăzi – una dintre cele mai recognoscibile semnături habermasiene. (Citeste continuarea pe observatorcultural.ro)