de lavi | iun. 3, 2014 | mass-media
Sambata, 7 iunie 2014, la orele 17:00 pe Radio Romania Cultural.
A filosofa împotriva filosofiei însăși este una dintre multiplele ciudățenii ale gândirii filosofice. Semnalată încă de Aristotel, în Protrepticul, fr. B 6, „ a filosofa înseamnă atât a căuta să afli dacă trebuie sau nu să filosofezi, cât și a te dedica contemplației filosofice”, ideea unei filosofii ca antifilosofie își primește un program filosofic laborios în gândirea elenistică, prin școala scepticilor, având apoi un impresionat parcurs istoric împlinit, cum știm, în opera lui Cioran, cel care se autoprezenta a fi „ultimul sceptic de serviciu al lumii”.
În ce constă programul, dar și seducția unei filosofii îndreptate împotriva filosofiei însăși? Ce este pozitiv în negativismul acestei filosofii? Ideea de suspendare a judecății prin epoche, celebrul îndemn al vechilor sceptici, s-a împlinit în lumea noastră relativistă? Cum se explică faptul că filosofia „abandonului filosofiei” a stimulat și mai aprins căutările filosofice? Este istoria filosofiei o dispută continuă între „dogmatici” și „sceptici”, așa cum susțin importanți istorici ai domeniului gândirii reflexive? În final, cum evaluăm astăzi gândirea sceptică și pretenția sa de a fi nu doar o formă de igienă mintală, cât mai degrabă o terapie obligatorie a minții?
Acestea sunt principalele întrebări ce vor anima dezbaterea din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.
Suntem onorați de prezența în studio a d-lui acad. Gheorghe Vlăduțescu, care a semnat de curând o incitantă lucrare privind parcursul istoric al gândirii sceptice, apărută la Editura Universitaria din Craiova sub titlul Scepticismul grec ca filozofie critică.
Sursa: http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2014/06/a-filosofa-impotriva-filosofiei-insasi.html
de lavi | mai 23, 2014 | mass-media
Sâmbătă, 24 mai, de la ora 17, Cristian Iftode și Emilian Mihailov vor participa la emisiunea Izvoare de Filosofie, la Radio România Cultural. În cele 45 de minute de emisiune cei doi invitați vor discuta numeroase subiecte complexe și controversate, legate de rolul și statutul filosofiei, atât la nivel individual, cât social. Printre cele câteva teme abordate, Cristian Iftode și Emilian Mihailov vor analiza sarcinile, scopurile și utilitatea filosofiei, ori dacă filosofia este o artă de a trăi, sau ea vizează producea unui bine public printr-o cercetare obiectivă a felului în care noi trăim împreună. Puteți chiar intra în direct cu cei doi invitați pentru a le adresa întrebări.
Link extern: http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2014/05/editia-din-24-mai-2014-intre-arta-de.html
de lavi | mai 16, 2014 | mass-media
Sâmbătă, 17 mai 2014, începând cu ora 17, dr. Mihaela Constantinescu și lect. univ. dr. Emanuel Socaciu, cercetători în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, vor participa la emisiunea radio Izvoare de Filosofie, de pe Radio România Cultural, pentru a discuta despre trecerea de la morala comună la cea de laborator și, de asemenea, despre provocările actuale ale instituționalizării eticii.
de lavi | mai 8, 2014 | mass-media
Sâmbătă, 10 mai 2014, începând cu ora 17, prof. univ. dr. Valentin Mureșan și dr. Emilian Mihailov, directorul și, respectiv, directorul executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, vor participa la emisiunea radio Izvoare de Filosofie, de pe Radio România Cultural, pentru a discuta despre proiectele interdisciplinare ale Centrului de Cercetare în Etică Aplicată și, implicit, despre rolul eticii în îmbunătățirea calității morale a vieților noastre, provocate în mod constant de numeroase dileme etice.
de lavi | apr. 29, 2014 | mass-media
Filosofia practicată în mod profesionist se exercită, încă de la Aristotel încoace, în interiorul unui limbaj propriu ce cuprinde, alături de o „gramatică” internă, multiple și variate înțelesuri filosofice cristalizate în marile opere de reflecție ale tradiției, în jurul cărora „gravitează” mai toate tematizările și propunerile constructive din gândirea filosofică actuală.
Așa se explică faptul, aparent banal, că în genere orice construcție filosofică nouă începe cu cercetarea limbajului filosofiei însăși, venit prin tradiție, întrucât aceasta posedă, pentru profesioniștii creativi ai domeniului, proprietatea miraculoasă de a fi autogenerativ. De aici și ideea larg împărtășită, de toți iubitorii gândirii reflexive, profesioniști sau nu, că orice propunere filosofică nouă trebuie văzută în contextul unei tradiții permanent schimbate.
Vom tematiza printr-o dezbatere această idee, producerea noului în filozofie prin (re)interpretarea marii tradiții filosofice, luând ca pretext o amplă sinteză logico filosofică, de o mare profunzime conceptuală și teoretică, expusă în lucrarea Judecată și timp. Fenomenologia judicativului, aparținând cunoscutului profesor universitar Viorel Cernica și apărută de curând la Editura Institutul European.
Lucrarea sintetizează nu doar o tradiție bimilenară de dezbateri filosofice în jurul temei judecății (cum se știe, forma oricărei cunoașteri), ci și cercetările autorului care, de mai bine de un deceniu și jumătate, a încercat în diverse texte publice, cărți, articole și studii, să deslușească motivul centralității acestei teme în gândirea marilor filosofi, Aristotel, Kant, Heidegger, care au avut ceva nou de spus în gândirea europeană. „Am folosit de-a lungul timpului, spune Viorel Cernica în chiar deschiderea volumului, în unele texte publicate, termeni (de exemplu <dictatura judicativului>, <judicativ constitutiv>, <formalizarea logosului etc.> și chiar unele idei în orizontul de cercetare al aceste lucrări. Însăși tema de bază a acesteia, anume determinarea judicativă a gândurilor, rostirilor și făptuirilor noastre, a fost anunțată cu diverse ocazii, prin referiri la condițiile în care ea poate fi formulată sau la unele <efecte> teoretice și rezultate aplicative ale sale”.
Ce înseamnă „judecată” în lumina gândirii contemporane și care sunt implicațiile teoretice ale cercetărilor filosofice întreprinse de către d-l prof. univ. Viorel Cernica în această tematică logico-filosofică? Aceasta e întrebarea principală la care va încerca să răspundă dezbaterea pe care Izvoarele de filozofie v-o propune în această săptămână.
Sursa: http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2014/04/editia-din-3-mai-2014-relecturi-ale.html
de lavi | apr. 28, 2014 | mass-media
Profesorul Valentin Mureșan a participat la emisiunea Adevărul Live pentru a discuta proiectul de constituire a unui Cod de Etică pentru învățământul preuniversitar. În cadrul acestei emisiuni sunt analizate punctele slabe dar și inițiativele benefice ale acestui proiect.
Un prim pas spre a avea un Cod Etic funcțional, explică profesorul Mureșan, este constituirea unui sistem de management etic, a unei infrastructuri etice. Codul Etic de unul singur este ineficient, el trebuie înconjurat de o seamă de instituţii care să-l impună.
În urma diagnozei făcută de către Valentin Mureșan, este indicată direcția în care ar trebui să se orienteze acest tip de proiecte, astfel încât să își atingă scopul în mod cât mai eficient
Emisiunea poate fi urmarita in reluare aici