de lavi | mai 13, 2015 | Conferinte
Joi, 14 mai, Conf. Dr. Gabriel Vacariu va vorbi despre „Cognitive neuroscience” in cadrul simpozionului “Actual directions of research on consciousness” organizat de Academia Romana, Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, Divizia de Logică, Metodologie şi Filosofie a Ştiinţei, Grupul de Cercetări Interdisciplinare; Societatea Naţională de Neuroştiinţe, Facultatea de Medicină, Disciplina Fiziologie şi Neuroştiinţe.
Programul simpozionului (.pdf)
de Lilian Ciachir | mai 12, 2015 | Conferinte
Conferinta Nationala de Estetica si Filosofia Artei Ion Ianosi, editia a III-a, va avea loc vineri, 15 mai 2015, incepand cu ora 9:00.
Evenimentul, organizat de Facuiltatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, in parteneriat cu CCIIF, Centrul de cercetare a istoriei ideilor filosofice si UNARTE se va desfasura in Amfiteatrul Mircea Florian al Facultatii de Filosofie.
Invitatia este deschisa in vederea participarii tuturor celor interesati.
Programul conferintei
de Lilian Ciachir | mai 5, 2015 | Conferinte
Vineri, 8 Mai 2015, incepand cu ora 16:00, se vor desfasura conferintele aniversare CCIIF- Lucian Blaga. Evenimentul va avea loc in sala 8 a Facultatii de Filosofie. Invitatia in vederea participarii este deschisa tuturor celor interesati de cele tema celor doua prelegeri:
– „Spatiul mioritic si matricea stilistica. Determinatii teoretice ale ethos-ului romanesc” (Cornel Moraru),
– „Este reductia stilistica o reductie fenomenologica?” (Ioan Dragoi).
de Lilian Ciachir | apr. 19, 2015 | Conferinte
CCIIF-Centrul de cercetare a istoriei ideilor filosofice organizează luni, 27 aprilie 2015, conferinţa „Despre miza gândirii heideggeriene în perioada post-Kehre”.
Invitat: Mrd. Cătălina Condruz.
Prelegerea face parte din cadrul ciclului de conferinţe CCIIF şi se va desfăşura începând cu ora 18:00 în sala 8 a Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.
Abstract
Despre miza gândirii heideggeriene în perioada post-Kehre
În trecerea de la scrierile heideggeriene de tinerețe la cele din perioada târzie cititorul lui Heidegger s-ar putea confrunta cu sentimentul unei perpetue reîntoarceri la un același punct din care, de fiecare dată, întreg scenariul fenomenologic ajunge să fie rescris, păstrând însă parte din coordonatele filosofării anterioare. Căci, desigur, între analitica Dasein-ului și pretenția de a găsi „o schiță a preschimbării istoriei adevărului”(prelegerea Parmenide), pornind de la care să fie trasate consecințele tehnicii moderne(conferința Întrebarea privitoare la tehnică), diferențele de stil și de conținut sunt mai mult decât evidente. Care sunt motivele din spatele acestui viraj și cum au influențat ele traiectul fenomenologiei contemporane? Mai mult de-atât, în ce sens schimbarea de direcție pe care a cunoscut-o gândirea heideggeriană aduce un „plus” de înțeles metafizicii moderne de care Heidegger s-a preocupat îndeosebi? Luându-ne ca punct de plecare acest context interogativ, ne vom strădui să reluăm efortul heideggerian de „a privi metafizica drept în față”, cum însuși Heidegger spunea, și de a sprijini ideea unei continuități de traiectorie a gândirii sale, fără a elimina, în schimb, ideea unei cezuri, ci asimilând-o pe aceasta din urmă celei dintâi. Renunțând să identificăm elementele comune pe care le împărtășește proiectul sistematic din Ființă și timp cu gândirea „de ordinul istoriei ființei de mai târziu” vom căuta, dimpotrivă, să circumscriem miza gândirii heideggeriene, așa cum apare ea în scrierile posterioare anului 1930, plecând chiar de la conceptul intraductibil de Kehre care traversează întreaga fenomenologie heideggeriană și care ajunge să fie înțeles și ridicat la rangul de experiență filosofică. Ceea ce nu înseamnă că înțelegerea acestei experiențe pe care o reprezintă „turnura” ar scurtcircuita orice dialog cu metafizica. Fiindcă, dacă miza gândirii devine aceea de a vorbi „altfel decât în limbajului metafizicii”, experiența turnurii ar trebui privită ca o etapă decisivă a filosofiei contemporane în dialogul pe care ea însăși îl poartă cu metafizica.
Cătălina Condruz
de Lilian Ciachir | mart. 25, 2015 | Conferinte
Joi, 26 martie, Centrul de Cercetǎri în Dreptate Intergeneraţionalǎ, Responsabilitate Socialǎ şi Sustenabilitate (DIRESS) şi Facultatea de Filosofie organizeazǎ workshop-ul internaţional cu titlul The Future of Nuclear Energy in Romania. Sustainability, Social and Philosophical Aspects.
Workshop-ul este organizat în cadrul proiectului internaţional PLATENSO (FP7 EURATOM) şi beneficiazǎ de participarea unor cercetǎtori din Germania, Suedia şi Belgia, precum şi de cea a unor specialişti români din domeniul energiei nucleare şi al ştiinţelor sociale de la ICN Piteşti, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai etc. Vor participa, de asemenea, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ONG-urilor din domeniul energiei nucleare.
Evenimentul se va desfǎşura la Facultatea de Filosofie (Splaiul Independenţei, nr. 204, Bucureşti) între orele 10.00 şi 18.00 Printre temele abordate se numǎrǎ: problematica energiei nucleare în contextul dreptǎţii globale, riscurile nucleare şi problemele etice ridicate de ele, inclusiv pentru dreptatea intergeneraţională, sustenabilitatea energiei nuclearǎ, principiul prejudiciului minim, democratizarea dezbaterii şi deciziei publice pe teme nucleare ş.a.. De asemenea, vor fi abordate în mod specific aspecte privind stadiul actual al dezvoltǎrii nucleare în România, provocǎrile şi riscurile pe care aceasta le ridicǎ din perspectiva aspectelor de dreptate între generaţii şi responsabilitate socialǎ.
Sunt invitaţi sǎ participe la dezbateri cercetǎtori cu experienţǎ şi tineri cercetǎtori, precum şi studenţi interesaţi de implicaţiile etice şi sociale ale energiei nucleare în România.
Pentru mai multe detalii, vǎ rugǎm sǎ ne contactaţi la adresa ileana.dascalu83@gmail.com.
Programul workshop-ului poate fi consultat aici.
de Lilian Ciachir | mart. 23, 2015 | Anunturi, Conferinte
CONFERINTELE CCIIF: Arta ca Revolutie. Revolutia ca arta. O perspectiva capitalista asupra „esteticii reactionare” a lui Herbert Marcuse.
Invitat: Mrd. Oana Serban
Conferinta va avea loc joi, 26 martie 2015, ora 18.00, in sala 8 a Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti.
Abstract
Considerând că abolirea societății de hiperconsum, printr-o „dialectică a eliberării”, trebuie să înceapă prin constituirea unei revoluții capitaliste a artei, Herbert Marcuse deschide vârsta hedonismului de masă într-o secvență a gândirii postmoderne, care îi situează, în consecuția acestuia, pe Debord, Baudrillad și Lipovetsky. Teza acestei cercetări asumă corespondența dintre cele patru faze ale societății industriale, identificate de Marcuse, cu patru modele ale individualizării, ipoteza de lucru fiind aceea că filosoful german face recurs la artă ca instrument al creației sociale, tocmai din pricina absenței creativității ca factor de redefinire a culturii materiale în capitalism, element care, în mod tradițional, reflectă o manifestare autentică a individului. Interpretările clasice ale teoriilor lui Marcuse asociază forma estetică negării conținuturilor capitaliste, inoculând semnificațiile artei ca revoluție, sindrom recunoscut și ca estetică reacționară. O abordare inovativă este dată însă de înțelegerea „fenomenului de negare” vehiculat de Marcuse nu ca o contradicție, așadar ca o manieră de instituire a unei realități sociale de semn contrar, ci ca negare a unui control riguros, devenind o pledoarie pentru autonomia artistică.
Pornind de la clarificarea analizei întreprinsă de Marcuse în Dimensiunea Estetică: O critică a esteticii marxiste, se observă tendința de a evalua această paradigmă ca „un construct preponderent ortodox”, unde ortodox ar trebui înţeles ca „interpretare a calităţii şi adevărului unei opere de artă în termenii totalităţii prevalării relaţiilor de producţie” (Marcuse 1978 :11). Recunoscând funcţia şi potenţialul politic al artei, Marcuse găseşte orice conţinut artistic ca existând pentru sine şi prin forma sa artistică aşa încât susţine că în virtutea formei estetice, arta e autonomă în faţa relaţiilor sociale date.
Scopul meu este acela de a contrasta orice asumpţie a lui Marcuse din conferinţele şi eseurile discutate anterior asupra calităţii şi statutului artei ca propagandă, artei revoluţionare şi formei estetice, cu cele făcute în cursul acestui eseu, reţinând, pentru început, cele două perspective de afirmare a artei revoluţionare ca: (1) Inovaţie tehnică, dând glas avangardei, reformei de stil, cu observaţia că inovativul nu molipseşte autenticitatea operei de artă; (2) Ca tablou social care surprinde absenţa libertăţii şi instigă la schimbarea de paradigmă, în linia scrierilor lui Brecht sau Goethe. Tot în zona aceasta, expresionismul şi suprarealismul (asupra cărora stăruie şi Debord) par să fi anticipat colapsul capitalismului de monopol.
Vom vedea în ce măsură aceste argumente deschid, prin înțelegerea „mimesis-ului ca reprezentare prin înstrăinare”, forme de anti-artă, aşa cum este fabrica lui Warhol, la care Marcuse se referă elaborat, propunând critica operei de artă ca fenomen de masă supus banalizării.
