de lavi | oct. 24, 2014 | Conferinte
Seria de Conferințe CCIIF (Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice) se deschide joi, 30 octombrie 2014, începand cu ora 18:00, avându-l ca invitat pe Cornel Moraru. Titlul conferinței: DELIMITARE FENOMENOLOGICĂ A CONCEPTULUI DE ISPITĂ LA MIRCEA VULCĂNESCU
Întâlnirile vor avea loc în catedra Departamentului de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București.
Abstractul conferinței: Ne propunem circumscrierea din punct de vedere fenomenologic a conceptului de ispită, astfel încât să dăm seama de implicațile acestuia la nivelul întregii construcții metafizice vulcănesciene prin punerea în lumină a modului în care el stă în relație cu conceptul de vreme. Ne vom opri asupra logicii ierarhizarii diverselor ispite, din care va rezulta modul în care vremea și ispitele se determină reciproc în fiecare clipă. Pe această cale, vom arăta raportul de geneză reciprocă dintre cele două concepte și modul în care, pe de o parte, vremea adăpostește manifestarea ispitelor și, pe de altă parte, își are originea în ele. Astfel, va ieși la lumină totodată și structura profund meontologică a însuși conceptului de ispită.
de lavi | oct. 23, 2014 | Conferinte
International Colloquium “The Tradition of Rupture”
University of Bucharest, Faculty of Philosophy
29-30 October 2014
The University of Bucharest – Faculty of Philosophy, Faculty of Letters and Foreign Languages, together with the Autonomous University of Mexico State – Faculty of Humanities, the National Autonomous University of Mexico – Faculty of Philosophy and Letters, College of Philosophy, and the University of Craiova – Faculty of Letters, Faculty of Law and Social Sciences, Centre for Interdisciplinary Studies “Inter-culturalism and Inter-knowledge”, are pleased to announce the International Colloquium “The Tradition of Rupture”, held on the occasion of the 100-year anniversary of the birth of Octavio Paz.
The Colloquium will take place on 29 and 30 October 2014, at the University of Bucharest, Faculty of Philosophy.
de lavi | oct. 22, 2014 | Anunturi
AGENDA EVENIMENTE ACADEMICE CCIIF 2014 2015 (pdf)
agendă evenimente academicE CCIIF 2014/2015
| conferinţe/ simpozioane |
|
|
|
|
| Titlu |
Invitaţi |
Instituţii implicate |
Deadline/ Interval de organizare |
Organizatori/ Persoana de contact |
| Conferinţă în cadrul Proiectului international Cultural Policy and Religious Communities in the Balkans. Present Conditions and Future Development |
|
CCIIF, Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române |
7-8 noiembrie 2014 |
Prof. dr. Mihaela Pop
Prof. dr. Viorel Cernica
Mrd. Oana Şerban |
| Simpozionul Aram Frenkian (1898-1964) |
Acad. Prof.Dr. Gheorghe Vlăduţescu
Prof.Dr. Ion Bănşoiu |
CCIIF, Facultatea de Filosofie |
19 noiembrie 2014 |
Mrd. Oana Şerban |
| Conferinţă La personne humaine est-elle un être de nature ou un être de culture ? |
Elizabeth Montfort |
CCIIF, NEC |
11 noiembrie 2014 |
Mrd. Oana Şerban |
| Simpozionul Categorii filosofice şi concepte interculturale în filosofia românească |
|
CCIIF, UNARTE |
5 decembrie 2014 |
Prof. dr. Constantin Aslam
Prof. dr. Viorel Cernica
Mrd. Oana Şerban
Drd. Ioan Dragoi
Mrd. Remus Breazu |
| Simpozionul Lucian Blaga – Teme filosofice şi modele de filosofare |
|
CCIIF, Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române |
8-9 mai 2015 |
Prof. dr. Viorel Cernica
Mrd. Oana Şerban
Drd. Ioan Dragoi |
| Conferinta Nationala de Estetica si Filosofia Artei Ion Ianosi |
|
CCIIF, UNARTE |
Mai 2015 |
Prof.dr. Mihaela Pop
Mrd. Oana Șerban
Drd. Maria Buleu |
|
|
|
|
|
| lansări de carte |
|
|
|
|
| Titlu |
Invitaţi |
Organizatori |
Deadline/ Interval de organizare |
Persoana de contact |
| Vol. Hermeneutica ideii de filosofie românească, Editura UB, 2014 |
|
CCIIF |
Februarie 2015 |
Mrd. Oana Şerban
Drd. Ioan Dragoi
Mrd. Remus Breazu |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| conferinţele cciif |
|
|
|
|
| Titlu |
Invitaţi |
Organizatori |
Deadline/ Interval de organizare |
Persoana de contact |
| Determinarea fenomenologică a conceptului de ispită la Mircea Vulcănescu |
Corneliu Moraru, Universitatea din Bucureşti, CCIIF |
CCIIF |
Octombrie 2014 |
Mrd. Oana Şerban |
| Conferinţă La personne humaine est-elle un être de nature ou un être de culture ? |
Elizabeth Montford (invitat in cadrul conferintelor CCIIF) |
CCIIF, NEC |
Noiembrie 2014 |
| Arta ca Revolutie. Revolutia ca Arta. O perspectiva capitalista asupra „esteticii reactionare”, de la Marcuse la Debord |
Oana Şerban, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie |
CCIIF |
Decembrie 2014 |
| Autenticitate şi neautenticitate în performance-art |
Raluca Nestor Oancea, UNARTE,
Invitaţi:
Claudia Brăileanu, UNARTE
Andrei Dragomir, UNARTE |
CCIIF, UNARTE |
Ianuarie 2014 |
| Sensul si rolul meditatiilor in filosofia lui Descartes |
Mihai Dragoş Vădana, Universitatea din Bucureşti, CCIIF |
CCIIF |
Februarie 2015 |
| Fenomenologie şi limbă |
Remus Breazu, CCIIF, Universitatea din Bucureşti |
CCIIF |
Martie 2015 |
| Orizont tactil şi artefact cultural în experienţa umană |
Andrei Simionescu-Panait, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie |
CCIIF |
Aprilie 2015 |
| Terminologie şi idee în spaţiul filosofiei româneşti |
Alexandru Buican, Universitatea din Bucureşti, CCIIF |
CCIIF |
Mai 2015 |
| Reflecţie asupra morţii lui Dumnezeu. Scenariu fenomenologic |
Ioan Drăgoi, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie |
CCIIF |
Iunie 2015 |
| deadline-uri calls for papers- scrieri şi editări de volume |
|
|
|
|
| Titlu |
Invitaţi |
Organizatori |
Deadline/ Interval de organizare |
Persoana de contact |
| Volum Hermeneutica ideii de filosofie românească |
|
CCIIF |
1 octombrie 2015 |
Mrd. Oana Şerban
Prof. dr. Viorel Cernica |
| Studii de istorie a filosofiei româneşti, Vol. XI |
|
Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, CCIIF |
30 mai 2015 |
Organizatorii Simpozionului „Blaga” |
| Jus et Civitas – A Journal of Social and Legal Studies – “The Culture of Justice” |
|
CCIIF |
1 noiembrie 2014 |
Mrd. Oana Şerban
Drd. Andrei Simionescu |
| dezbateri |
|
|
|
|
| Titlu |
Invitaţi |
Organizatori |
Deadline/ Interval de organizare |
Persoana de contact |
| Dezbateri pe tema Filosofia lui Lucian Blaga, în vederea pregatirii simpozionului „Blaga” din mai 2015 |
|
|
|
Drd. Ioan Dragoi
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| alte evenimente
(PROIECTE) |
|
|
|
| Titlu |
Invitaţi |
Organizatori |
Deadline/ Interval de organizare |
Persoana de contact |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
de lavi | oct. 20, 2014 | Conferinte
Joi, 23 octombrie 2014, Centrul de Cercetare în Etică Aplicată al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universității din București organizează dezbaterea cu tema Rolul fanteziei filosofice în înțelegerea formării conceptelor la Wittgenstein și HLA Hart. Lectorul va fi Cosmin Văduva (Facultatea de Filosofie, Universitatea din București), iar critic va fi Emilian Mihailov (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București). Întâlnirea face parte din seria Dezbaterilor de joi seara.
Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) organizează și în acest an Dezbaterile de joi seara. Centrul și membrii săi își asumă rolul de a impulsiona dezbaterile de etică aplicată și filosofie morală în România. Aceste întâlniri au drept miză reunirea oamenilor din diverse discipline și profesii, interesați de problemele etice complexe care se ivesc în viața publică, privată și profesională contemporană.
Întâlnirea va avea loc începând cu ora 18:00, la Facultatea de Filosofie (Splaiul Independenței, nr. 204).
de lavi | oct. 17, 2014 | Call for papers
General Presentation and Submission Information
We are pleased to announce the Call for Papers for the next issue of The Annals of the University of Bucharest, Philosophy Series, a scholarly double blind peer reviewed journal.
Presenting authors and co-authors are encouraged to submit their papers by the 1st of March 2015.
The Annals of the University of Bucharest, Philosophy Series, is a Philosophy research journal, published by the University of Bucharest, Faculty of Philosophy.
The journal publishes articles considered of relevance for those interested in the field of philosophy and is addressed both to the Romanian and international Philosophy community, with a special accent on East- and Central-European area.
All contributions developing an original research coming from different areas of philosophy are welcome and should be sent by e-mail as attachment. Manuscripts for The Annals of the University of Bucharest, Philosophy Series, No.1, 2015 should be submitted to the editor at annals.philosophy@ub-filosofie.ro. Submission implies that the manuscript has not been published elsewhere.
Previous editions of our journal may be read at: http://annals.ub-filosofie.ro/
Manuscript preparation
All manuscripts should be formatted in Rich Text Format file (*rtf) or Microsoft Word document (*doc) with 12 pt. font size and double-spaced, in Rich Format Style. Authors should use the author-date system documentation style, as it is presented in The Chicago Manual of Style, 16th edition.
Authors should limit the paper submission to 8000 words, including footnotes and references. Manuscripts will be written in English only. Papers should have an abstract and key words. The authors assume all responsibility for the content and originality of the article published in the journal.