CCIIF: Mrd. Oana Șerban – Capitalismul artistic: complicităţi şi crize. Estetizarea lumii, pe urmele lui Gilles Lipovetsky
Mrd. Oana Șerban va susține vineri, 23 mai 2014, începând cu ora 18:00, în Amf. Mircea Florian al Facultatii de Filosofie Conferința Capitalismul artistic: complicităţi şi crize. Estetizarea lumii, pe urmele lui Gilles Lipovetsky organizata de CCIIF- Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice.
Abstract:
Dacă individul transestetic, postmodern, este eminamente exponatul unei generaţii de sacrificiu, determinată de inautenticitate, de formalism birocratic şi de mecanisme ale relaţiilor umane, dezvoltate printr-un adevărat management al timpului, atunci, ce fel de Om ar trebui să fie bulimicul valoric, după cum îl identifică Lipovetsky, aşa încât să poată asimila arta foarte repede şi totodată să o repudieze, aşteptând o nouă formă de germinare artistică? Mai mult decât atât, este capitalismul artistic un tip cultural sau o eră de sine stătătoare, semnificată prin diferite trend-uri?
Dedicată investigării capitalismului artistic şi estetizării lumii din perspectivă filosofică, obiectivul acestei conferinţe constă, pe de o parte, în constituirea unei analize pertinente a societăţii spectacolului şi a hyperconsumerismului, prin prisma celor două fenomene amintite, pe de altă parte, în abordarea statutului contemporan al artistului şi al operei de artă, aflat sub influenţa unor conţinuturi precum managementul artei, capitalismul transestetic şi renatabilizarea estetică a societăţii de consum. Poate că Lipovetsky a preferat metoda narativistă, de altfel la modă, de a discuta despre o societate în care consumul, estetizarea, hyperarta, absorția hedonismului, subiectivarea dorințelor și a claselor sociale în constituirea publicului consumator, au fost insuficiente pentru a da Subiectului pârghiile unei vieți bune- cu tot ce ar putea semnifica și pricinui aceasta-, dar suficiente pentru a discuta hypermodernismul ca postmodernism în termeni de etic și estetic. Fair enough, ar spune unii. Aceasta este însă doar o lectură cu rest, una demnă de prima navigare, potențând o estetică strategică, una care manipulează, prin valorile capitalismului artistic, o întreagă societate de consum, spectaculară sau nu.
Este mult mai onest să recunoaștem turmentul tuturor, al celor care trăiesc și condamnă piața de plăceri, dar nu I se sustrag. Ce se întâmplă dacă, de fapt, estetica structurează consumul hyperindividualist și capitalismul artistic, până într-acolo încât le normalizează? Homo aestheticus a venit în societatea spectacolului, la pachet cu personalismul consumerist, cu o paradigmă a individului transestetic: pe el trebuie să îl lăsăm să joace în paginile care urmează rolul crucial al unui subiect care, depășind valențele unui cronicar absurd sau ale unui deconstructivist educat, trebuie să explice maniera în care umanizarea și socializarea gusturilor mai pot coabita într-o epocă a capitalismului mecanizat, chiar și prin categoria, redusă deseori, primejdios, doar la o imagine, a frumosului.
Mergem înapoi. Nu în timpuri imemoriale, ci într-un trecut recent, căutând să răspundem, în prima parte, în ce măsură cele patru vârste ale estetizării lumii, identificate de Lipovetsky și de Serroy, sunt mai curând etape ale umanizării și socializării gusturilor, decât ale uniformizării lor, după calapodul societății de consum ca dimensiune fenomenală a spectacolului și spectacularului, conținuturi pe care le voi dezbate în linia unor contraargumente, pe urmele lui Marcuse, Debord și Baudrillard.
Miza nu este, așadar, deconstruirea capitalismului artistic, ci mai curând, observarea manierei în care el a făcut posibilă estetizarea lumii printr-o unificare a reprezentărilor, pe trei nivele: a spațiului, a timpului și a individului. Acest lucru, deși pare intuit de Lipovetsky, scapă cu totul unei numiri directe și unei clarificări conceptuale. Or, ratând acest reper funciar, capitalismul estetic nu va apărea ca nimic altceva decât ca însăși o vârstă a unei civilizații a moravurilor.
