de lavi | ian. 19, 2011 | Anunturi, mass-media
Sâmbătă, 22 ianuarie 2011, Cristian Iftode este invitatul lui Constantin Aslam la emisiunea „Izvoare de filosofie”, difuzată pe Radio România Cultural (101.3 FM în Bucureşti), la o discuţie pe tema autenticităţii. Emisiunea poate fi ascultată live, de la ora 17 la 17.45, pe net: http://web.srr.ro/stream/playlist.shtml?id=2&type=0
Later edit: Emisiunea din 22 ianuarie poate fi ascultata la aceasta adresa
de lavi | ian. 12, 2011 | Anunturi, Facultate
Programare licenta si disertatie – sesiunea februarie 2011:
Inscrieri: 17 ianuarie – 21 ianuarie 2011
Sustinere licenta: 14 februarie, ora 9:00
Sustinere disertatie: 15 februarie, ora 9:00
de lavi | ian. 11, 2011 | Anunturi, Call for papers
Gândind şi construind Europa, ieri şi azi
Bucureşti, 18-19 martie 2011
SIMPOZION STUDENŢESC
organizat de Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti
Ideea unei Uniuni Europene nu este nouă; ea coboară în trecut până în vremurile când popoarele creştine ale continentului nostru îşi dădeau seama, în faţa invaziilor musulmane, de importanţa unei solidarităţi europene. De aceea, mai ales în timp de război sau după marile războaie, lideri politici şi religioşi, filosofi, jurişti, artişti, scriitori sau oameni obişnuiţi au dat discursului asupra Europei forma unui discurs asupra păcii.
Simpozionul îşi propune să exploreze, pe de o parte, cum s-a gândit despre Europa de-a lungul timpului, cum a fost ea proiectată şi construită ca entitate politică şi care a fost impactul asupra societăţilor şi culturilor, în diferite perioade; pe de altă parte, cum se construieşte astăzi Europa, ce loc deţin în această construcţie naţiunile, instituţiile şi cetăţenii, dar şi tradiţia, ideologia, imaginarul.
Lucrările se vor desfăşura pe secţiuni.
În final, va avea loc o Masă rotundă: Cum văd eu Europa?
Apel pentru contribuţii
Sunt invitaţi să participe la colocviu studenţi, masteranzi, doctoranzi, cercetători, cadre didactice din Bucureşti şi din ţara.
Toţi cei care doresc să se înscrie în program sunt rugaţi să trimită, până la 1 martie 2011, titlul comunicării, însoţit de un scurt rezumat (c. 200 cuv.), precizări privind afilierea instituţională şi eventuala participare la Masa rotundă, pe adresa de e-mail:gandindeuropa@gmail.com
Timpul alocat fiecărei prezentări, incluzând întrebările şi discuţiile: 30 min.
Programul simpozionului va fi definitivat până la 10 martie 2011 şi va fi postat pe site-ul Facultăţii de Filosofie: http://www.ub-filosofie.ro
Nu se percepe taxă de participare. Cazarea şi transportul vor fi suportate de participanţi.
Locul desfăşurării:
Facultatea de Filosofie, Splaiul Independenţei, Nr. 204, Sector 6, Bucureşti
Comitetul de organizare:
Prof. dr. Romulus Brâncoveanu, Decanul Facultăţii de Filosofie (preşedinte)
Conf.dr. Viorel Vizureanu, Secretarul ştiinţific al Facultăţii de Filosofie (vice-preşedinte)
Lect. dr. Marin Bălan (îndrumător ştiinţific al simpozionului)
Doru Moraru, student, an II (secretar al simpozionului)
Alexandra-Maria Şovagău, student, an II
Cristina Cătălina Nicolae, student, an II
Oana-Gabriela Hîrşeu, student, an II
Alexandru Bogdan, student, an III
de lavi | ian. 9, 2011 | Filosofie
Articol preluat de aici
Un student mi-a trimis un interesant articol pe tema vocaţiei sociale a filosofului scris de profesorul Ciprian Mihali, de la Universitatea din Cluj. Aştepta, probabil, să mă simt provocat şi să dau o replică. Are o intuiţie bună. „Filosoful român în spaţiul public” e un text viguros, scris cu o pană aleasă, ce emană un punct de vedere larg răspândit mai ales printre colegii mai tineri şi mai dornici de afirmare. Simt că împărtăşim cu toţii un ghem de nedumeriri şi nemulţumiri vagi, dar pentru mine mai interesante sunt dezacordurile noastre. Iată-le.
(mai mult…)