Bucharest Conference in Applied Ethics (BCAE 2011) – Ethical Aspects in New and Emerging Technologies

Centrul de Cercetare în Etica Aplicată al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Smart Solutions & Support Romania organizează în perioada 28-29 octombrie 2011 cea de-a 4-a ediţie a Bucharest Conference in Applied Ethics (BCAE 2011), intitulată Ethical Aspects in New and Emerging Technologies.

Conferinţa este dedicată explorării etice a unor domenii de graniţă care privesc noile tehnologii şi tehnologiile emergente, cu un accent deosebit pe evaluarea etică şi noile societăţi democratice. Au fost stabilite 5 direcţii de interes ale conferinţei, fiecare incluzând teme subsecvente care să ghideze specialiştii în alegerea subiectelor prezentate:

1. Tehnologii ale informaţiei şi comunicării şi jocuri electronice: probleme de intimitate; piraterie şi liberul acces la cunoaştere; societatea informaţiei şi participare publică; capitalism informaţional vs. info-comunism; proprietatea estetică în jocuri; pornografia online şi reglementarea Internetului;

2. Medicină şi industria farmaceutică: BioBanks şi Human Genetic Information Security; aspecte etice ale terapiei celulare; evaluarea etică a cercetării pentru noi medicamente;

3. Robotică şi inteligenţă artificială: proliferarea roboţilor în industrie şi impactul social asupra muncii; proliferarea roboţilor în mediul domestic; roboţi, oameni şi acţiune morală;

4. Biotehnologii şi viaţă artificială: hrană modificată genetic, siguranţa alimentară şi probleme morale; etichetarea hranei; bioterorism şi utilizarea morală a biotehnologiilor; viaţa artificială şi acţiunea morală;

5. Nanotehnologii: cercetare civilă vs. cercetare militară şi utilizarea nanotehnologiilor; intimitate şi libertate în aplicaţiile nanotehnologiilor; responsabilităţi etice în cercetarea pentru nanotehnologii.

Programul complet al Bucharest Conference in Applied Ethics 2011 poate fi găsit pe site-ul oficial al conferinţei.

Bucharest Conference in Applied Ethics (BCAE 2011) se va desfăşura la sediul Facultăţii de Filosofie din Splaiul Independenţei, nr. 204.

Anunt

Candidatii admisi la a doua sesiune de admitere masterat vor trebui sa confirme locurile marti, 27 septembrie, si miercuri, 28 septembrie pana la ora 14:00.

Anunt

Al doilea colocviu de admitere la masterat va avea loc în data de 27 septembrie 2011, ora 9:00

Anunt pentru studentii din anii I si II

STUDENŢII DIN ANII I ŞI II (2010/2011) STUDII DE LICENŢĂ- SUNT RUGAŢI SĂ DEPUNĂ LA SECRETARIAT DIPLOMELE DE BACALAUREAT (ÎN ORIGINAL), PÂNĂ LA DATA DE 26 SEPTEMBRIE 2011, PENTRU A PUTEA BENEFICIA , ÎN FUNCŢIE DE PUNCTAJ, DE UN LOC LA BUGET ÎN ANUL II ŞI III (2011/2012).

Anunt

Zilele acestea (1-6 septembrie) s-a desfasurat la Milano al 7-lea Congres European de Filosofie Analitica (ECAP7) si Mircea Dumitru a fost ales presedintele Societatii Europene de Filosofie Analitica (ESAP).  Urmatorul congres ECAP8 al societatii se va desfasura in 2014 la Bucuresti.