Dr. Dominic Roser – Dreptatea intergeneraţională şi etica schimbărilor climatice

În perioada 2-10 decembrie, Facultatea de Filosofie va primi vizita Dr. Dominic Roser, James Martin Fellow, Oxford Martin Programme on Human Rights for Future Generations.
Prezenţa Dr. Dominic Roser are ca scop predarea unor cursuri masteranzilor Facultăţii de Filosofie pe teme privind dreptatea intergeneraţională şi etica schimbărilor climatice.
Cele două prelegeri vor avea loc marţi, 2 decembrie, ora 16.00, Amfiteatrul Titu Maiorescu şi, respectiv, joi, 4 decembrie, ora 16.00, Sala 8 (ambele aflându-se în Facultatea de Filosofie, Splaiul Independenţei 204, etaj 1).
Studenţii şi cercetătorii Facultăţii de Filosofie, interesaţi de aceste teme, sunt invitaţi să participe la aceste prelegeri.

Vizita Dr. Roser este finanţată de Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă, în cadrul proiectului “Rights to a Green Future, Uncertainty, Intergenerational Human Rights and Pathways to Realization (ENRI-Future)”. Facultatea de Filosofie participă la acest proiect prin centrul de cercetare DIRESS, condus de prof.dr. Adrian-Paul Iliescu.

REVISTELE PENTRU FEMEI – o dezbatere despre Feminism, Feminitate şi Cultură Populară

Af-Rev-W-page-001FILOSOFIE ŞI CULTURĂ POPULARĂ

Program de conferinţe, dezbateri, simpozioane

Un film, un hit, un joc pentru calculator, un concert, un meci de fotbal, o linie nouă în modă, o ştire din ştiinţă, politică, religie sau despre celebrităţi, facebook-ul, un nou mod de recreere, o nouă băutură răcoritoare şi multe astfel de lucruri pe care le numim cultură populară ne ocupă viaţa de zi cu zi. Fiecare dintre noi are propriul meniu de cultură populară, tot ce ţine de de această sferă fiind specific, divers şi inegal. Impactul culturii populare în societate este enorm.

Filosofie şi cultură populară este un program de conferinţe, dezbateri şi simpozioane care se adresează deopotrivă cercetătorilor cu experienţă şi studenţilor (licenţă, master, doctorat). Scopul nostru este să atragem atenţia asupra unor conexiuni între cultura populară și filosofie şi, odată stârnit interesul, să sprijinim studierea lor aprofundată.

Avem în vedere să punem în discuţie subiecte dintre cele mai diverse, precum: dizabilităţile; dansul; pământul, apa şi aerul; Dumnezeu; ştiinţa; educaţia; suferinţa şi moartea; elitismul, sexismul, ageismul si alte discriminări; prostituţia; omul şi câinele; limbajul; ceaiul şi cafeaua etc.

Vom examina modalităţile în care ideile, valorile și credințele sunt construite prin cultura populară și sunt reflectate de cultura populară. Abordarea noastră în legătură cu orice subiect va fi ştiinţifică.

 

Coordonatori:

Prof. univ. dr. Romulus Brâncoveanu

Lector univ. dr. Marin Bălan

Marţi, 25 noiembrie, ora 18.00
Facultatea de Filosofie, Amf. „Titu Maiorescu”, Spl. Independenţei, 204

REVISTELE PENTRU FEMEI
o dezbatere despre
Feminism, Feminitate şi Cultură Populară

 

Revistele pentru femei reprezintă un important produs al culturii populare. Transmit aceste reviste idei feministe cititoarelor lor? Sau rămân cantonate în chestiuni care privesc feminitatea? Se exclud sau nu feminismul şi feminitatea? La astfel de întrebări vor încerca să răspundă atât editoarele unor prestigioase reviste pentru femei, cât şi cercetătoarele cu preocupări legate de feminism de la Universitatea din Bucureşti şi SNSPA. Facultatea de Filosofie şi Centrul pentru Studierea Raţionalităţii şi Credinţelor invită la această dezbatere studentele şi studenţii de la orice universitate din ţară şi, de asemenea, cititoarele revistelor pentru femei.

 

LISTA VORBITOARELOR INVITATE

 

Daniela Palade Teodorescu

Editor-in-chief

Avantaje

 

Oana Botezatu

Coordinating Editor

Marie Claire România

 

Iuliana Alexa

Editor-in-chief

Psychologies

 

Alice Năstase Buciuta

Editor-in-chief

Tango-Marea Dragoste

 

Emilia Nicolaescu

Senior jurnalist

TVR (TeleviziuneaRomână)

 

Ionela Băluţă

conf. univ. la Facultatea de Stiinţe Politice

Universitatea din Bucureşti

 

Simona Necula

cercetătoare la CEREFREA

Universitatea din Bucureşti

 

Mihaela Stănică

  1. univ. la Facultatea de Limbi

şi Literaturi Străine

Universitatea din Bucureşti

 

Simona Maria Chirciu

drd. la SNSPA

 

Maria Buleu

drd. la Facultatea de Filosofie

Universitatea din Bucureşti


The Bucharest Graduate Conference in Early Modern Philosophy 2014 – Programme

Here is the programme for this year’s edition of the Bucharest Graduate Conference in Early Modern Philosophy, to be held at the Faculty of Philosophy (Splaiul Independentei 204 – see on a map) on 28-29 November 2014.

afis-bucharest-graduate-5th

Friday, November 28

9.00-9.30: Opening address, coffee

9.30-10.30: Invited talk: John Henry (University of Edinburgh) – The Newtonian Moment: How Action at a Distance Became Part of Mainstream Physics (Uniquely) throughout the Long Eighteenth Century.

10.30-10.40: Coffee Break

10.40-11.20: Niels Martens (University of Oxford): Against Comparativism about Mass

11.20-12.00: Ovidiu Babes (University of Bucharest) – The Role of Demonstration in Descartes’ Early Works
12.00-13.40: Lunch

13.40-14.20: Andrei Nae (University of Bucharest) – The Therapeutic Function of Education in Bacon and Locke

14.20 – 15.00: Alexandra Bacalu (University of Bucharest) – Remedies Using the Imagination and the Passions in Early Modern Thought

15.00-15.20: Coffee Break

15.20-16.00: Anna Ortin (University of Edinburgh) – Hume, the Problem of Content, and the Idea of the Identical Self

16.00-16.40: Julieta Vivanco Undurraga (University of Navarra) – Contractualism, Representation and Natural Rights in Samuel Pufendorf

16.40-16.50: Coffee Break

16:50-17.50: Invited talk: Doina-Cristina Rusu (University of Bucharest) – Forms and Laws of Nature in Francis Bacon’s Natural Philosophy.

Saturday, November 29

9.30-10.30: Invited talk: Arianna Borrelli (Technical University Berlin) – Notions of “Spirit” and the Conceptualization of Experience in Early Modern Natural Philosophy

10.30-10.40: Coffee Break

10.40-11.20: Maike Scherhans (University of Oradea) – “What does it look like?” – Thomas Sydenham, John Locke and the Observational Method

11.20-12.00: Xinghua Wang (University of Tennessee, Knoxville) – Locke on Personal Identity

12.00-13.40: Lunch

13.40-14.20: Claudia Dumitru (University of Bucharest) – Locke and the Artificial Language Movement

14.20 – 15.00: Toth Oliver Istvan (Central European University) – The Role of Inherence in Spinoza’s Ethics

15.00-15.20: Coffee Break

15.20-16.00: Filip Buyse (Paris 1 Panthéon-Sorbonne University) – Spinoza and the Laws of Parts which Adapt Themselves to the Laws or Nature of Other Parts

16.00-16.40: Sean Winkler (University of Leuven) – The Relationship between Spinoza’s Physics and his Doctrine of Conatus

CCEA: Etica dopajului în șah – Emilian Mihailov

Joi, 20 noiembrie 2014, Centrul de Cercetare în Etică Aplicată organizează dezbaterea cu tema Etica dopajului în șah. Lectorul va fi  Emilian Mihailov iar critic Radu Uszkai. Întâlnirea face parte din seria Dezbaterilor de joi seara.

Centrul de Cercetare în Etică Aplicată organizează și în acest an Dezbaterile de joi seara. Aceste întâlniri au drept miză reunirea oamenilor din diverse discipline și profesii interesați de problemele etice complexe care se ivesc în viața publică, privată și profesională contemporană.

Workshop Dezvoltarea energiei nucleare în România: responsabilitate socială și aspecte etice.Proiectul Platenso

Nuclear Energy Developments in Romania:

Social Responsibility and Ethical Aspects. The Platenso Project

 

Dezvoltarea energiei nucleare în România:

responsabilitate socială și aspecte etice. Proiectul Platenso

 

Workshop național organizat de către DIRESS și Facultatea de Filosofie,

Universitatea București

21 noiembrie 2014, ora 9,30 – Splaiul Independenței 204, sala Doctorate

 

                                                                  Program

 

Prof. Dr. Romulus Brâncoveanu, Decan     Cuvânt introductiv

 

Senior Researcher Dr. Marin Constantin,   Proiectul Platenso și contribuția

Institutul de Cercetări Nucleare Pitești,     românească în cadrul său

Coordonator al echipelor din România

în Proiectul Platenso

 

Senior Researcher Gaston Meskens,      The PLATENSO work package 3. An

SCK CEN, Gent                                           ethical approach to issues of democracy    

                                                                      and science as policy advice in the

                                                                     context of (nuclear) energy policy

 

Prof. Dr. Adrian-Paul Iliescu,                Riscuri și preocupări morale în dezvoltarea

Director al DIRESS                                     energiei nucleare din România

 

program workshop 21 noiembrie

CCEA: Pretențiile bioeticii – Sever Cristian Oana (Societatea Română de Medicina Familiei)

Joi, 13 noiembrie 2014, Centrul de Cercetare în Etică Aplicată organizează dezbaterea cu tema Pretențiile bioeticii. Lectorul va fi Dr. Sever Cristian Oana (Societatea Română de Medicina Familiei), iar critic Emilian Mihailov. Întâlnirea face parte din seria Dezbaterilor de joi seara.

Centrul de Cercetare în Etică Aplicată organizează și în acest an Dezbaterile de joi seara. Aceste întâlniri au drept miză reunirea oamenilor din diverse discipline și profesii interesați de problemele etice complexe care se ivesc în viața publică, privată și profesională contemporană.