de lavi | apr. 7, 2011 | Conferinte, Facultate
2010/2011, Semestrul 2
Întâlnirile Grupului de lectură se desfăşoară după modelul dezbaterilor, unde există un lector ce-şi susţine poziţia şi unul sau mai mulţi critici, care vin să contra-argumenteze. Scopul principal al acestor sesiuni este acela de a încerca să contribuim la îmbunătăţirea studiilor sau poziţiilor supuse dezbaterii. Metoda utilizată nu este nouă, ea fiind utilizată pe scară largă în „universităţile” medievale şi păstrată în modelul educaţional anglo-saxon.
Toate sesiunile sunt deschise publicului larg, însă ne-am dori ca persoanele care participă să se documenteze înainte, să citească studiul propus spre dezbatere şi să formuleze întrebări şi puncte de vedere cât mai clare şi concise.
Grupul de lectură este coordonat de Alexandru Năstase, iar fiecare întâlnire are un alt moderator.
Program: (mai mult…)
de lavi | apr. 4, 2011 | Conferinte
Miercuri, 6 aprilie, seminarul departamentului de filosofie teoretica il va avea ca invitat pe
prof. Mircea Rusu (Facultatea de Fizica, Universitatea Bucuresti)
Atomismul modern: o scurta istorie critica
Seminarul are loc ca de obicei de la ora 18 in amfiteatrul Mircea Florian, Facultatea de Filosofie, Splaiul Independetei 204.
Prof. Mircea Rusu este specialist in doua domenii de mare importanta atat pentru fizicieni cat si pentru filosofi: astrofizica si fenomene fractale. Are si un al treilea domeniu de interes: invatarea fizicii. Este membru fondator al GIF Romania si a avut o bogata activitate in domeniul reformarii invatarii fizicii (in scoala sau universitate). In 2009 a primit titlul de „profesorul anului”.
de lavi | apr. 2, 2011 | Filosofie
Studii post-universitare în SUA, cu finanţare din surse româno-americane
Seminar interactiv pentru studenţi susţinut de Centrul Educaţional Fulbright
Când: Miercuri, 6 aprilie, 16:00 – 17:00
Unde: Amfiteatrul “Titu Maiorescu”, Facultatea de Filosofie, Splaiul Independenţei nr. 204
http://www.fulbright.ro/educational-advising-center.html; 021-231 90 15; feac@fulbright.ro
Afis in romana (doc)
Afis in engleza (doc)
de lavi | mart. 31, 2011 | Anunturi
OPEN MIND este o iniţiativă instituţională a Universităţii din Bucureşti care îmbină studii masterale şi cercetare avansată în domeniul vast al ştiinţelor cognitive. Activitatea şcolii se va concretiza pe două linii de acţiune : o axă de predare, destinată absolvenţilor de nivel licenţă, care implică cursuri, seminarii şi activitate individuală, conducând la un program de masterat în Ştiinţe Cognitive ; o axă de comunicare ştiinţifică, deschisă unei audienţe mai largi formată din cercetători, profesori, studenţi şi publicului larg şi constând în workshopuri centrate pe o problematică intensă prin care să se exploreze temele ştiinţifice importante şi care prezintă interes pedagogic în domeniul ştiinţelor cognitive dintr-o varietate de discipline.
(mai mult…)
de lavi | mart. 29, 2011 | Conferinte
Marţi, 19 aprilie 2011, ora 16, Amfiteatrul Titu Maiorescu, Conferinţa Hegel and the Struggle for Recognition sustinuta de Profesor MICHAEL INWOOD, Trinity College Oxford