Acad. Gheorghe Vlăduțescu, omagiat la împlinirea a 85 de ani de viață

A apărut de curând la prestigioasa Editură a Academiei Române, volumul omagial Istoria filosofiei ca hermeneutică. Studii și eseuri în onoarea profesorului Gheorghe Vlăduțescu, Oana Vasilescu, Ion Tănăsescu, Mircea Dumitru (editori), dedicat împlinirii anul acesta a 85 de ani de viață ai Acad. Gheorghe Vlăduțescu, personalitate marcantă a filosofiei de la noi din țară. Fapt cu totul remarcabil, mai mult de 60 de ani din aceștia au constituit activitate pedagogică neîntreruptă a Domniei sale la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. Colectivul Facultății de Filosofie îl felicită pe Dl Acad. Gheorghe Vlăduțescu și îi urează pe această cale „La mulți și fericiți ani!”, cu convingerea că va rămâne și pe viitor un membru exemplar, prin erudiție și dedicare, al comunității noastre academice.

La volumul omagial au contribuit, alături de alte personalități ale filosofiei și culturii românești, foști și actuali colegi de-ai noștri de la Facultatea de Filosofie, mulți dintre aceștia studenți ai Profesorului Gheorghe Vlăduțescu. Îi amintim aici pe Acad. Mircea Dumitru (care semnează și un emoționant „Cuvânt înainte”), Acad. Vasile Tonoiu, Prof. Dr. Viorel Cernica, Prof. Dr. Sabin Totu sau Prof. Dr. Mihaela Pop.

Premii ale Academiei Române conferite Profesorilor Laurențiu STAICU și Viorel VIZUREANU

Mâine, 7 decembrie 2022, începând cu ora 10.00, va avea loc ceremonia de decernare a premiilor Academiei Române pentru anul 2020.

În cadrul acestei ceremonii, colegii noștri, Laurențiu Staicu și Viorel Vizureanu, vor primi Premiul „Ion Petrovici“, pentru lucrarea „Socrate în blugi sau filosofia pentru adolescenţi”, respectiv Premiul „Mircea Florian“, pentru lucrarea „Intuiţionismul matematic. Interpretări filosofice”.

Pentru detalii accesați https://acad.ro/evenimente/evenimente/2022/53_eveniment.html

„Fake news”, o abordare rațională versus o abordare emoțională, cu filosoful Sorin Costreie și psihologul Dragoș Iliescu

Miercuri, 20 martie 2019, filosoful Sorin Costreie și psihologul Dragoș Iliescu te invită la un dialog despre gândire critică și inteligență emoțională în raport cu informațiile care ne distorsionează realitatea.

Într-o societate unde accesul la informație este foarte facil, iar informațiile îmbracă diferite forme, se deformează și circulă cu o viteză amețitoare, cu siguranță te-ai întrebat care este de fapt realitatea sau adevărul din spatele scenei.

Ce sunt știrile false? Cum se deformează informația și cum se propagă ea? Cum procesăm noi aceste informații din punct de vedere rațional și emoțional și cum ne afectează ele? Oare cum decidem ce este adevărat sau fals? Cum identificăm informațiile care distorsionează adevărul și ce facem cu ele?

Dacă vrei să afli răspunsul la întrebările de mai sus, te așteptăm miercuri, 20 martie 2019, în Aula Magna a Universității din București începând cu ora 18.00.

Evenimentul este dedicat atât specialiștilor, cât și publicului larg, iar accesul la eveniment este gratuit. Persoanele interesate sunt rugate să își rezerve locul completând următorul formular.

Sorin Costreie, doctor în filosofie, este prorector al Universității din București și conferenţiar la Departamentul de Filosofie Teoreticӑ din cadrul Facultății de Filosofie a UB. Specializat în filosofia limbajului, filosofia matematicii şi logică filosofică, a desfăşurat activităţi de cercetare de lungă durată în Italia, Germania, Spania, SUA şi Canada, iar interesele sale de cercetare se îndreaptă către logică, filosofia științei, metafizică, epistemiologie, gândire critică și istoria filosofiei.

Dragoș Iliescu este un proeminent specialist recunoscut în psihologie aplicată, cu precădere în evaluarea psihologică și comportamentală, psihologia muncii, organizațională și psihologia consumatorului, cu o solidă activitate academică, o bogată experiență practică și cu o largă recunoaștere în comunitatea internațională de specialitate.

Sursa: unibuc.ro