„Filosofia e o boală contagioasă, fără leac, dar funcţionează deseori ca un medicament!” – interviu cu Cristian Iftode

Librăriile Adevărul şi Facultatea de Filosofie vor organiza lunar de la mijlocul lunii mai o serie de dezbateri publice sub brandul „Philo-Cafe”, foarte îndrăgit afară. Prima întâlnire va avea loc miercuri, 15 mai, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din Strada Doamnei nr. 27 – 29 din Bucureşti, sub titlul „Vor toţi oamenii să fie fericiţi?”. Moderatorul dezbaterii va fi Cristian Iftode, lector universitar doctor la Facultatea de Filosofie, care vorbeşte pe larg, mai jos, despre demersul comun iniţiat.
Invitaţii primei ediţii vor fi Constantin Aslam, conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi realizatorul emisiunii „Izvoare de filosofie”, la Radio România Actualităţi şi Daniel Nica, licenţiat atât în filosofie, cât şi în teologie ortodoxă. Participanţii vor putea savura nu doar intervenţiile vorbitorilor, ci şi câte o ceaşcă de espresso Dimello.
Adevărul: Lansăm împreună, Librăriile Adevărul şi Facultatea de Filosofie a Universităţii bucureştene, o provocare aparte, aceea de a scoate filosofia în piaţă sub brandul „Philo-Cafe”-ului. Poate aduce aceasta a educaţie nonconformistă? Ar putea apărea ca un alt mod de a învăţa, indiferent de vârstă?
Cristian Iftode: E un mod de educaţie informală. Ar fi însă multe de spus despre ce înseamnă, în esenţă, „Philo-Café”-ul, acest fenomen care devine din ce în ce mai popular în Occident, în ultimele decenii. Trebuie ştiut că această idee ia avânt după anii ‘80, din nevoia unei reconectări a filosofiei sau a celor cu pregătire filosofică la realitatea cotidiană, la problemele vieţii de zi cu zi. Poate că este vorba de un aspect ţinând de o tendinţă culturală generală, pe care o putem sesiza şi în discuţiile legate de destinul artelor contemporane, mai precis de adâncirea prăpastiei dintre produsele artei de masă şi creaţiile artistice rezervate unei elite a cunoscătorilor. Mulţi au ajuns să privească într-un mod extrem de critic specializarea tot mai accentuată, conjugându-se cu presupusa retragere într-un turn de fildeş a filosofilor profesionişti, cei care, conform cu o anumită tradiţie sau faţetă a proiectului iluminist, erau chemaţi să joace un rol cheie în spaţiul public. Trebuie să recunoaştem, credibilitatea filosofilor a avut de suferit în secolul XX şi, într-o măsură considerabilă, e cazul să ne asumăm o parte din vină. Mulţi dintre filosofii de marcă au preferat să se refugieze în discuţii din ce în ce mai tehnice, uzînd şi abuzând de tot felul de jargoane pretenţioase. Iar aceasta nu este decât o parte a problemei! Existăşi un număr considerabil de filosofi recunoscuţi care au făcut carieră din vestirea morţii filosofiei. Este o temă care în anii postbelici s-a corelat foarte bine cu vestirea altor morţi ilustre, cea a omului, succedând-o pe cea a lui Dumnezeu, cea a subiectului, a autorului ş.a.m.d. Poate că, în fond, e vorba de o chestiune de metabolism. Vreau să spun că asemenea tematici nu sunt neapărat nocive pentru domeniul nostru de investigaţii, inspiră la reevaluări şi chiar revigorări ale preocupărilor academice, însă devin nocive atunci când publicul larg începe să creadă că filosoful nu mai are nimic relevant de spus în spaţiul public.

Citeste restul interviului pe: adev.ro/mmqhzr

Emanuel Socaciu despre Filosofie (interviu)

Când am întrebat : „De ce profesor?”, lectorul universitar Emanuel Socaciu mi-a răspuns:
Sincer, nu mi-e foarte clar nici mie, a fost unul dintre acele accidente fericite (sau nefericite, imi rezerv dreptul de a mă decide în privința asta în ziua în care voi ieși la pensie). Am primit după terminarea facultății oferta de a ține niște seminarii, mi s-a părut incitant și onorant în același timp, și cumva pe nesimțite fiecare pas l-a determinat pe următorul. Cu siguranță, în timpul studenției, dacă mă întreba cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare, „profesor” nu venea în top 10.

Mi-e ceva mai simplu să răspund la „de ce încă profesor”? Nu pot susține că nu mi-a trecut niciodată prin cap să încerc altceva, doar că de fiecare dată când m-am gândit serios la o schimbare am realizat cât sunt de privilegiat acum: îmi petrec ziua de muncă printre oameni tineri și extrem de inteligenți și printre cărți. Sau discutând despre cărți cu oameni tineri și extrem de inteligenți. Ar trebui să am un motiv extrem de serios ca să renunț.

Academiclink.ro: Și totuși, cum de la Filosofie?
Emanuel Socaciu: La această întrebare răspunsul este ceva mai simplu. Facultatea de Filosofie este unul dintre ultimele spații ale libertății intelectuale care rezistă în România. Unde se mai întâmplă ca un profesor să se bucure atunci când studenții formulează critici cu privire la puncte de vedere formulate în curs? Sau ca discuții extrem de aprinse și pasionate despre o problemă etică de viață și de moarte să nu fie luate personal? Ori ca diversitatea de viziuni, școli sau abordări să fie nu doar tolerată, ci asumată întru totul și încurajată programatic, începând chiar de la curricula facultății? Pur și simplu, nu există o cultură a obedienței și a ierarhiei impuse mecanic, ci mai curând una a discuției critice și a argumentului (cu riscurile aferente, dar cu beneficii intelectuale unice pentru membrii acestei comunități).

continuarea pe Academiclink.ro