„Putin destabilizează ordinea mondială”. Interviu cu Jeff McMahan, profesor la Oxford, etician al războiului

,,Acesta este un avertisment pentru noi toți, din orice colț al lumii. Ce se întâmplă în Rusia, cu Putin, se întâmplă într-o mulțime de alte țări. Trebuie să rezistăm acestui tip de autoritarism care dă unor oameni ca Putin puterea de a porni războaie de agresiune, de-a face pe toată lumea să repete minciunile pe care el le-a spus, de a avea soldați care ies să comită crimele astea fără mustrări de conștiință. Acestea sunt niște zile triste pentru lume acum și trebuie să ne dăm seama că toți suntem implicați în asta. Asta este o amenințare pentru noi toți, nu doar din partea lui Putin, ci dinăuntrul propriilor noastre societăți, unde există, printre noi, Vladimiri Putin aspiranți.”
Jeff McMahan este unul dintre cei mai importanți eticieni ai războiului. În una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Killing in War, Jeff argumentează că și oamenii de rând sunt responsabili morali pentru războaiele nedrepte declanșate de cei care îi cârmuiesc. În interviul co-producție CCEA și Scena9, Jeff răspunde la unele dintre cele mai presante întrebări ale ultimelor zile:
Cum putem evalua moral decizia Rusiei de a invada un stat suveran?
Au cetățenii Rusiei datoria morală de a protesta?
Ce lecții ar trebui să învețe democrațiile occidentale din acest act de agresiune neprovocată?
Le mulțumim colegilor noștri, Emilian Mihailov, Constantin Vică și Cristina Voinea, pentru efortul depus în realizarea acestui material. Mulțumim Scena9 pentru acceptarea invitației de a colabora. Vă invităm să urmăriți interviul integral.