Kuhn 100 International Conference – 18-19.11.2022

În datele de 18 şi 19 noiembrie 2022, Facultatea de Filosofie a Universității din București, prin Departamentul său de Filosofie Teoretică, organizează o conferință internațională intitulată “Kuhn 100”, ce aniversează 100 de ani de la nașterea cunoscutului istoric al ştiinţei Thomas S. Kuhn. Conferința este organizată împreună cu Divizia de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al UB (ICUB) şi Centrul de Logică, Filosofie şi Istoria Științei, ambele centre ale Universității din București.

Programul final al conferinței este disponibil aici: https://philevents.org/event/show/101622  Vorbitorii includ deopotrivă cadre didactice ale facultății, precum profesorii Mircea Flonta, Dana Jalobeanu şi Constantin Stoenescu, cât şi alte nume cunoscute în filosofia de astăzi cum ar fi Theodore Arabatzis, Hasok Chang, Hanne Andersen sau Alexander Bird.

Deschiderea internațională a conferinței se vădește prin prezentări pe care le vor susține profesori sau cercetători afiliați University of Cambridge, Cornell University, University of Toronto, Københavns Universitet, Università degli Studi di Roma „La Sapienza”, Virginia Tech, Villanova University, Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, Bilkent Üniversitesi, University of York.

Prezentările vor avea loc în spațiul virtual, via Zoom. Cei interesați să participe în public sunt rugați să își semnaleze intenția scriindu-i lui andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro

Pentru mai multe detalii, puteți consulta pagina Facebook “Seminarul Departamentului de Filosofie Teoretica UniBuc” sau pagina https://philevents.org/event/show/101622

Conferința „Back to the future: Bio/neuro/ameliorare”

Vineri, 7 octombrie 2022, de la ora 10, va avea loc conferința Back to the future: Bio/neuro/ameliorare la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Conferința este organizată de Centrul de cercetare în etică aplicată, în cadrul proiectuluI ENHATEC – Etica oamenilor viitorului: dezvoltarea unui cadru pluralist de evaluare a tehnologiilor de bioameliorare (2021 – 2023).

Conferința aduce împreună pe cei mai reprezentativi cercetători români din ariile eticii aplicate, eticii biomedicale și filosofiei științelor cognitive, interesați de proiectele dedicate bioameliorării morale. Întrebările care urmăresc îmbunătățirea morală, de la permisibilitate la consecințele ei, nu doar în plan moral, ci și socio-politic, fără a neglija nici tehnologiile care o fac posibilă, își vor găsi răspunsuri prin prezentările și dialogul interdisciplinar dintre cercetători, dar și cercetători și public.

Conferința se va deschide cu intervenția cercetătoarei Cristina Voinea, de la Centrul de cercetare în etică aplicată, o punere în perspectivă a relației problematice dintre internet și ameliorarea cognitivă. În continuare, Emilian Mihailov, conferențiar la Facultatea de Filosofie și directorul proiectului ENHATEC, va analiza felul în care neuroștiințele oferă metode pentru îmbunătățirea comportamentului moral uman. Al doilea panel urmărește, cu instrumentele filosofiei morale și politice, o serie de probleme născute de proiectele de bioameliorare. Cristian Iftode, conferențiar la Facultatea de Filosofie, va readuce în discuție tehnologiile sinelui și cum acestea contribuie sau nu la ameliorarea motivației umane. Empatia, cu tot potențialul ei de autosubminare, face obiectul prezentării lui Bogdan Olaru, cercetător principal la Academia Română, Filiala Iași. Horațiu Crișan, lector la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, va chestiona permisibilitatea bioameliorării într-o cheie contractualistă.

Doru Căstăian, cadru didactic afiliat Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, ne va provoca să înțelegem că proiectul bioameliorării nu are doar efecte benefice, iar profesorul Antonio Sandu, de la Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va propune o abordare antropologică și morală a ameliorării, ca transcendere artificială a condiției umane. Conferința se va încheia cu o masă rotundă unde dezbaterea se va concentra asupra internetului, neurotehnologiilor și Realității virtuale, tehnologii mediatoare în proiectele de ameliorare morală. Vor explora astfel o etică a viitorului doctorandele Alexandra Zorilă și Anda Zahiu, alături de lectorul Constantin Vică, toți de la Centrul de cercetare în etică aplicată.

Conferința are loc între orele 10 și 18, în amfiteatrul Mircea Florian, etaj I, Facultatea de Filosofie (Splaiul Independenței 204). Participarea este deschisă studenților, cercetătorilor și tuturor celor interesați de o nouă etică pentru oamenii viitorului.

10.00-11.00

  • Cristina Voinea (CCEA) – Internetul și ameliorarea cognitivă
  • Emilian Mihailov (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București) – Ce ne învață neuroștiința despre îmbunătățirea comportamentului moral.

11.00 – 11.15 Pauză

11.15-12.45

  • Cristian Iftode (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București) – Bioameliorare motivațională și tehnologii ale sinelui
  • Bogdan Olaru (Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane”, Academia Română, Filiala Iași) – Empatia și potențialul ei de autosubminare
  • Horațiu Crișan (Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca) – O perspectivă contractualistă scanloniană asupra permisibilității bioameliorării

12.45-15.00 Pauză de prânz

15.00-16.00

  • Doru Căstăian (Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea Dunărea de Jos din Galați) – Bioameliorare și ireductibilele calitative: ce se poate pierde când se câștigă în plan biologic
  • Antonio Sandu (Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) – Transcenderea artificială a condiției umane. O abordare antropologică și etică

16.00-16.15 Pauză

16.15-17.15

  • TripTIC: Alexandra Zorilă, Anda Zahiu, Constantin Vică (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București) – Internet, neurotehnologii și realitate virtuală: spre o etică a viitorului.

Call for Contributions: Russell 150 Conference

Facultatea de Filosofie a Universității din București (prin Departamentul său de Filosofie Teoretică şi Centrul de Logică, Filosofie şi Istorie a Științei), în parteneriat cu Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române, au plăcerea de a vă invita să asistați la conferința “Russell 150”. Evenimentul aniversează 150 de ani de la nașterea logicianului şi filosofului Bertrand Russell.

Programat pentru 4-5 noiembrie 2022, evenimentul este organizat ȋn regim mixt: vorbitorii pot alege dacă doresc să-şi susțină comunicările pe viu sau virtual. Toate comunicările vor fi disponibile publicului virtual, dar vom reveni cu câteva secțiuni şi la comunicările clasice, susținute pe viu (faţă în faţă).

Au răspuns deja afirmativ invitațiilor să susțină comunicări profesorii Mircea Dumitru şi Ilie Pârvu (Universitatea din București, Academia Română), Constantin Stoenescu, Sorin Costreie, Gheorghe Ştefanov (din partea Universității din București), James Cargile (University of Virginia), Mark Sainsbury (University of Texas at Austin), Angela Mendelovici (Western University), Gregory Lavers (Concordia University) şi Andrei Moldovan (Universitatea din Salamanca).

Apel la contribuții

Dacă doriți să susțineți o comunicare în cadrul conferinței, puteţi trimite, înainte de 15 august la miezul nopții, un mesaj la adresa russell150@filosofie.unibuc.ro purtând titlul „abstract submission”.     

Rezumatul trebuie inclus ca anexă .pdf sau .docx la mesajul trimis, şi trebuie să aibă mai puțin de 300 de cuvinte (inclusive bibliografia minimală). Datele Dvs. personale (nume, afiliere, email, opțiunea Dvs. pentru a susține comunicarea pe viu sau virtual) ar trebui incluse în corpul mesajului Dvs. Vă rugăm să păstrați anonime metadatele fișierului anexat, cât şi titlul şi rezumatul trimise prin acesta, pentru a asigura recenzarea anonimă.             

Dacă aveți orice întrebări, nu ezitați să ne contactați la adresa russell150@filosofie.unibuc.ro. Aceasta va fi verificată săptămânal. Programul conferinței va fi, probabil, anunțat în prima săptămână a lunii septembrie.

*

Mai multe detalii vor fi disponibile prin anunțul de pe pagina Facebook a seminarului de cercetare CELFIS: https://www.facebook.com/Seminarul-Departamentului-de-Filosofie-Teoretica-UniBuc-285279685738329 sau pe platforma PhilEvents: https://philevents.org/event/show/101630

Ne puteți contacta la adresa russell150@filosofie.unibuc.ro înainte de 1 noiembrie pentru a vă semnala intenția de a asista la conferință şi pentru a primi detaliile de conectare online şi de desfășurare fizică a evenimentului.

Între timp, vă dorim vacanţă frumoasă şi liniștită!

Open Call for S.T.O.R.Y. – YOUTH VISIONS ON A FUTURE COSMOPOLITAN SOCIETY AT THE BLACK SEA

OPEN CALL for S.T.O.R.Y. – YOUTH VISIONS ON A FUTURE COSMOPOLITAN SOCIETY AT THE BLACK SEA

4-12 SEPTEMBER AT SULINA, ROMANIA

S.T.O.R.Y is an international workshop on institutional storytelling dedicated to young residents of Ukraine, Republic of Moldova, Romania and Turkey with ages between 18-30 years old and a background in Culture and the Arts, Humanities, Entertainment and Media, who wish to address systemic issues of social and cultural exclusion through the use of imagination and creative communication.

All traveling, accommodation and food expenses are covered by the organizers.

Apply with a short letter of intent and a CV by July 30th, 2022 at contact@euxine.org

Produced by the founder of the Utopian Society of Euxine, Carmen Casiuc.

Funded by ANPCDEFP through Erasmus+ and the European Commission.

Local partner organization: UNESCO Chair in Interculturality, Good Governance and Sustainable Development.Strategic partner organizations: The Oriental Studies Circle – KIEV, Ukraine; Arbor Institute for Culture – Chișinău, Republic of Moldova; Belen Kaymakamligi – Belen, Turkey.


People are storied beings and the narrative frameworks and narrative environments have a profound impact on the stories people can and do tell. Taking as a starting point one of the first European project for a modern cosmopolite society at the Black sea, The Utopian Society of Euxine invites youths from the realm of curatorial operators, art managers and cultural agencies to consider new frameworks that can support the development of a diverse cultural landscape at the shores of the Black Sea.

“Story Time of Real Youth” provides a framework of seven days for 25 participants who will explore the multicultural landscape that survived the transformation of Sulina throughout the 20th century from an exotic port at the junction of Eastern Europe and the Middle East into a ghost city.

Together with members of local ethnic communities, we will explore the imagination of the Black Sea, the history of migration movements and the international heritage present in Sulina through a variety of activities.

From city tours on bicycles to roleplay sessions, DIY reality hacks, intercultural nights and cooking demonstrations from invited community leaders, sailings on the Sulina Branch in the Danube Delta and Black Sea expeditions by boat, S.T.O.R.Y. is an immersive experience meant to help us imagine how a cosmopolitan future society could look like at the Black Sea.

For more information please visit the following link: http://euxine.org/#opencall 

2022 Bucharest-Oxford Workshop in Practical Ethics

Un grup de cadre didactice şi doctoranzi ai Facultăţii de Filosofie participă la ediţia 2022 Bucharest-Oxford Workshop in Practical Ethics, un eveniment de tradiţie şi prestigiu al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată de la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în parteneriat cu Uehiro Centre for Practical Ethics de la Universitatea din Oxford.

Conferinţa se va desfăşura luni, 18 iulie, în Sala de conferinţe a Facultăţii de Filosofie de la Universitatea din Oxford.

____________________________________________________________________

2022 Programme

Lecture Room, Faculty of Philosophy, University of Oxford
Radcliffe Humanities Quarter, Woodstock Road, Oxford OX2 6GG

Refreshments and lunch will be served in the Colin Matthew Room on the Ground Floor. In line with our DefaultVeg commitment, all catering will be plant-based.

All talks will take place in the Lecture Room, Second Floor.

9:00               COFFEE/ WELCOME (Colin Matthew Room, ground floor)

9.15-9.55       Infant feeding and parental obligations, Ben Davies (Lecture Room, second floor)

9.55-10.35     On the (im)possibility of robots acting virtuously, Mihaela Constantinescu & Roger Crisp

10.35-10.50   BREAK

10.50-11.30   War and peace in the holobiont. The bioethical challenges of the microbiome, Constantin Vică

11.30-12.10   Reducing Global Catastrophic Biorisks: States’ regulatory responsibilities, Tess Johnson

12.10-12.50   If you can do it for entertainment, you can do it for knowledge! Sacrificial dilemmas in VR, Anda Zahiu

12.50- 13.50  LUNCH

13.50-14.30   Three concepts of freedom for public health ethics, Alberto Giubilini

14.30-15.10   Motivational enhancement: from ancient technologies of the self to recent biotechnologies , Cristian Iftode

15.10-15.25   BREAK

15.25-4.05     How Honest is Public Health Communication? Reporting of Uncertainty and Effect Sizes, Becky Brown

4.05- 4.45      The role of identity-constituting narratives in recovery from addiction, Alexandra Zorilă

7.00               SPEAKERS’ DINNER (Al Shami, 25 Walton Cres, Oxford OX1 2JG)

 

Sursă: https://www.practicalethics.ox.ac.uk/event/2022-bucharest-oxford