Seminar cercetare DFT „Fatalism and Eternalism: Comments on the Open Future Response”
Miercuri, 11 martie, în cadrul Seminarului de cercetare al Departamentului de Filosofie Teoretică, Drd. Bogdan Dumitrescu va susţine prezentarea intitulată „Fatalism and Eternalism: Comments on the Open Future Response”. Întâlnirea va avea loc în amfiteatrul Mircea Florian, începând cu ora 18.
Câteva cuvinte despre tema prezentării: „Scopul acestei discuții este de a prezenta fatalismul logic și relația acestuia cu teoriile eternaliste ale timpului. Pe lângă aceasta voi înainta o posibilă critică la argumentele lui Ned Markosian din articolul său ”The Open Past” (1995). Conform fatalismului logic, dacă toate propozițiile (statements) au valori de adevăr determinate la momentul rostirii lor, atunci și propozițiile despre viitor au valori de adevăr determinate. Dacă se acceptă aceasta, atunci propozițiile despre evenimente contingente viitoare sunt adevărate sau false indiferent față de cum acționăm. Un posibil răspuns la această problemă se găsește în textul De Interpretatione al lui Aristotel și presupune respingerea ideii că propozițiile despre evenimente contingente viitoare au valori de adevăr. Astfel, trecutul este fixat, iar viitorul rămâne deschis posibilităților.
Se va argumenta că acceptarea acestui tip de răspuns la problema fatalismului logic presupune acceptarea unui anumit tip de teorie a timpului precum aceea a teoriei blocului crescător (growing block theory) susținută de către C.D. Broad (1923).”