Curiozitatea, dorința de a descoperi viața, lumea care îl înconjoară pe un copil trebuie stimulate atât de părinți, cât și de profesori. Curajul de a pune întrebări și rolul lor în procesul de învățare și explorare a lumii sunt subiecte atinse în interviul ce urmează, cu Marin Bălan, conferențiar dr. la Facultatea de Filosofie a Universitărții din București.

De ce pun copiii mai multe întrebări când sunt mici? De ce își pierd copiii interesul pentru întrebări tocmai la școală?

Avem o curiozitate naturală, de care suntem mânați să punem întrebări, să explorăm, să căutăm o înțelegere mai profundă, dar care este, totuși, fragilă… (Articolul în înregime este accesibil la următoarea adresă http://www.tvr.ro/curajul-de-a-pune-intrebari_48358.html )

A scoate copiii din zona de confort, a-i determina să gândească critic, să cerceteze, să se mire, să tragă concluzii poate fi la îndemâna profesorului. Ce fel de formare și pregătire trebuie să aibă un profesor, pentru a ajuta copiii să gândească filosofic, aflăm de la conf. dr. Marin Bălan , de la Facultatea de Filosofie a Universitărții din București.

Cum este profesorul dincolo de reprezentările comune?

În funcție de reprezentările pe care le are asupra identității sale profesionale și disciplinare, ca și a practicii la clasă, profesorul ia mereu decizii pedagogice și didactice… (Articolul în înregime este accesibil la următoarea adresă TVR)

Practica filosofiei cu copiii arată o apropiere de literatură. Dar este o literatură cu un anumit potențial filosofic care poate contribui la formarea gândirii critice și creative a copiilor. Marin Bălan, conferențiar doctor la Facultatea de Filosofie a Universității din București, ne vorbește despre folosirea cărților pentru copii în discuțiile filosofice cu elevii din școala primară.

Este prea devreme sau prea târziu, dacă începem să studiem filosofia la 17-18 ani, adică în ultima clasă de liceu?

Pentru a studia filosofia, nu este prea târziu, dar pentru a forma judecata practică, ar trebui început mult mai devreme. Așa a gândit și Matthew Lipman… (Articolul în înregime este accesibil la următoarea adresă http://www.tvr.ro/lifestyle/de-la-car–ile-pentru-copii-la-filosofie_48073.html)

Profesorul Marin Bălan dezvăluie în a doua parte a interviului cum se desfășoară atelierele de filosofie organizate de Domnia Sa, ce este un „copil filosof” și cum îi ajuta filosofia pe copii să își depășească anumite frici!

Filosofia pentru copii – practică sau teorie?

Un specialist în filosofie pentru copii, înainte de orice, susține ateliere de filosofie cu copiii, în școală sau în afara școlii, în mod regulat, aceste practici fiind ceea ce conferă legitimitate întreprinderii sale; nu poți să fii teoretician, fără să fii practician al filosofiei pentru copii.

Matthew Lipman și Ann-Margaret Sharp vorbesc, în cărțile, articolele și manualele lor ca practicieni ai filosofiei pentru copii. La fel au făcut discipolii lor, Philip Cam,  Laurance Splitter, Irene de Puig, Félix García Moriyón ori Michel Sasseville și, la fel fac, în zilele noastre, Edwige Chirouter, Joanna Wawken, Peter Worley, Mathieu Gagnon sau Luca Mori. În această comunitate a specialiștilor în filosofia pentru copii, toți suntem practicieni și, doar apoi, teoreticieni.

Pentru mine, nimic mai firesc decât să merg în școli, pentru a susține ateliere de filosofie cu copiii. Primele mele ateliere au avut loc cu copii din clasele primare.

Cum au fost primite atelierele de filosofie susținute de dumneavoastră în școli din Republica Moldova?

În timpul pandemiei, am organizat mai multe ateliere de filosofie pentru copii cu elevi din Republica Moldova, dar online. În principal, erau elevi de la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, grupați în două categorii de vârstă: elevi din clasele a III-a și a IV-a și elevi din clasele a V-a și a VII-a. A fost ceva inedit nu doar pentru copii, ci și pentru profesori și părinți, având în vedere că, în Republica Moldova, filosofia nu se studiază decât la universitate.

Cum se desfășoară un atelier de filosofie pentru copii?

Un atelier de filosofie pentru copii se desfășoară în aceeași sală de clasă în care se țin lecțiile la celelalte discipline. Dar, asemănările se opresc aici. Elevii nu mai stau în bănci, unul în spatele celuilalt, ci în cerc, iar alături de ei, profesorul, care nu mai domină clasa de la catedră, privindu-i de sus și manifestându-se tot timpul ca un „mai știutor,” ci urmărește să fie perceput doar ca un membru al comunității de cercetare.

Profesorul pregătește dinainte un stimul, de regulă un text care conține activități de reflecție mentală. Textul este citit de către elevi, pe rând, cu voce tare, având loc o alternanță a lecturii și ascultării. Astfel, elevii interiorizează treptat comportamentele de gândire ale personajelor și ajung să pună întrebări similare cu cele din poveste în legătură cu ceea ce este problematic pentru ei.

Din întrebările puse de elevi în legătură cu ceea ce este problematic pentru ei se construiește agenda care indică, asemenea unei hărți conceptuale, zonele lor  de interes. Profesorul nu pune întrebări și nu respinge nicio întrebare pusă de elevi, nici pe cele care nu par a fi filosofice – din contră, este preocupat ca și acestea să devină filosofice.

Apoi, se alege o întrebare, prin vot, pentru cercetarea prin dialog. Elevii reflectează asupra presupozițiilor care susțin diferite opinii, conștientizează că există puncte de vedere diferite și dezvoltă un proces de argumentare nu atât împotriva altora, cât cu alții, pentru a da un sens mai bogat experienței trăite și pentru a se auto-corecta.

Atelierul se încheie cu un moment de reflecție asupra ideilor cercetate, pentru o deschidere către alte întrebări.

Ce este un „copil filosof”?

Gareth Matthews, profesorul de filosofie de la Universitatea din Massachusetts, a petrecut mult timp în conversații cu copiii. El a început observând proprii săi copii care pun întrebări filosofice și și-a pus problema dacă toți copiii fac la fel. De aceea, a vorbit cu părinții și a vizitat mai multe școli pentru a vorbi el însuși cu copiii. Într-adevăr, copiii mici obișnuiesc să pună întrebări filosofice, mai ales între trei și șapte ani. Astfel, Matthews a ajuns să creadă că, în anumite privințe, copiii sunt filosofi mai buni decât adulții. Aceasta și deoarece copiii au încă o „naivitate” complet naturală rezultând din faptul că încă nu sunt obișnuiți cu lumea și încă se miră, pe când adulții trebuie să-și cultive naivitatea, pentru a se mira.

Copiii pun la îndoială realitatea în mod constant. Dar fie părinții, fie profesorii, fie altcineva le spun că greșesc și îi avertizează să termine cu prostiile. Ei pot înceta cu totul să mai pună întrebări odată ce intră în sistemul școlar sau chiar mai devreme. Fiecare copil este un filosof până când intră în „închisoarea convențiilor” și nu mai pune nimic la îndoială.

Cum ar putea copiii să nu intre în această închisoare sau să iasă din această închisoare și să continue să pună sub semnul întrebării viața în mod filosofic? Filosofia pentru copii ar putea face eliberarea copiilor posibilă cu adevărat.

Cum îi ajută filosofia pe copii să-și depășească propriilor frici?

Este un fapt că elevii de astăzi, pe măsură ce trec de la un ciclu la altul, devin tot mai tăcuți, mai apatici și mai nemotivați. Dar copiii care sunt tăcuți în clasă nu sunt copii care nu ar dori să vorbească, ci sunt, de obicei, copii cărora le este teamă că ceea ce ar spune va fi respins ca neimportant, ca greșit, de către profesor sau de către colegi.

Copilul nu vine în școală ca o ființă tăcută, după cum arăta Dewey acum mai bine de o sută de ani, ci ca o ființă foarte activă, aducând cu el în școală, patru interese legate de: conversație sau comunicare; cercetare sau descoperire; creație sau construcție; exprimare artistică. Numai că școala nu este preocupată să gestioneze aceste resurse naturale ale copilului, de a căror exercitare ar depinde dezvoltarea sa activă, ci caută să găsească germeni de activitate ascunsă. Astfel, școala „reușește” să introducă în copil o neîncredere în propriile sale capacități intelectuale.

Ar putea școala să ofere și altceva elevilor? Ar putea, de exemplu, să transmită nu doar conținuturi, ci și sensuri, să nu genereze doar frică, furie și opoziție, ci și o modalitate mai bună de a-și vorbi și a se asculta, o ascultare „cu inima.” Căci, atunci când cineva vorbește despre frustrările și rănile sale, nu este suficient să fie auzit; trebuie să fie ascultat „cu inima.”

Dacă în sala de clasă apare o comunitate autentică de respect reciproc, unde și elevii tăcuți au oportunități de a vorbi și de a fi ascultați cu respect, ei se vor angaja voluntar în dialog. Așa cum spune Lipman, copilul tăcut este copilul care visează cu ochii deschiși cât de minunat ar fi dacă ar vorbi clasei despre o problemă importantă.

Comunitatea de cercetare este pedagogia filosofiei pentru copii. În comunitatea de cercetare filosofică, elevii se angajează într-o practică filosofică având ca valori fundamentale autonomia gândirii, căutarea sensului și grija față de legăturile cu sine, cu alții, cu lumea.

Ce-i de făcut pentru a aduce filosofia în școala primară?

Încă din 2013, prin ordin de ministru, filosofia pentru copii a fost inclusă în oferta centrală de discipline opționale, curriculum la decizia școlii, pentru clasele a III-a și a IV-a. De ce, totuși, filosofia pentru copii lipsește – cu extrem de puține excepții – din orarul școlilor primare din țara noastră?  Sunt posibile cel puțin două explicații: ori profesorii nu propun filosofia pentru copii ca disciplină opțională, ori părinții o resping.

Într-o cultură a rezultatelor, cum este aceea în care trăim în prezent, părinții ar putea să considere că sunt mai folositoare pentru copiii lor acele discipline opționale axate pe aprofundarea gramaticii și literaturii, a matematicii și științelor sau limbilor străine mai degrabă decât să facă filosofie. De aceea, în vederea obținerii unor rezultate bune la disciplinele fundamentale, ar fi dispuși să sacrifice nu doar filosofia, ci și artele sau sportul, deși acestea sunt foarte importante pentru educația generală. Prin urmare, filosofia n-ar fi văzută de către părinți ca o prioritate, unii considerând că este ceva inutil, alții că ar fi prea dificilă pentru copii.

Totuși, an de an, constat că sunt părinții care-și înscriu copiii la școlile de vară pe care le-am organizat, fie în format fizic, fie, în timpul pandemiei, în format online. Nu înseamnă aceasta că măcar unii părinții au considerat că este bine pentru copiii lor să facă filosofie?

Pe de altă parte, întrucât programele de formare inițială pentru ciclul primar nu includ și cursuri de filosofie pentru copii, profesorii nu sunt pregătiți să îndeplinească și sarcini filosofice, așa cum realizează sarcini matematice, predând matematica, ori sarcini muzicale, predând muzica. Dar ceea ce nu conțin programele de formare inițială poate fi dobândit prin programe ulterioare de formare în cadrul cărora profesorilor li se oferă oportunități de a se familiariza cu abordările pe care trebuie să le folosească în atelierele de filosofie pentru copii: angajarea în dialoguri filosofice, stimularea unui comportament interogativ, exersarea raționamentului sau respectarea procedurilor de cercetare.

Am propus un astfel de program postuniversitar – Inițiere în practica filosofiei cu copii – care se adresează profesorilor din învățământul primar și preșcolar.

Este de dorit o convertire a clasei în comunitate de cercetare doar la orele de filosofie?

Idealul lui Lipman era ca metoda comunității de cercetare să nu fie folosită doar în atelierele de filosofie, ci în cadrul tuturor disciplinelor. Dar răul cel mai mare ar fi ca filosofia să fie practicată în felul în care se predau celelalte discipline.

Sursa: TVR

Marin Bălan, conferențiar univ. dr. la Facultatea de Filosofie a Universității din București, autor al cărții Cum să faci filosofie cu copiii? , consideră utilă și necesară filosofia pentru copii în școala primară în vederea dezvoltării personalității acestora.

Profesorul Marin Bălan dezvăluie în interviul ce urmează cum contribuie filosofia la modelarea gândirii critice a copiilor și la dezvoltarea personalității lor.

Ce este filosofia și ce rol are ea în viața omului?

Filosofia nu mai este privită doar ca o disciplină academică rezervată unor intelectuali distinși, ci și ca ceva ce poate face și ar trebui să facă oricine, la diferite niveluri de competență, reflectând asupra semnificației pe care o au lucrurile, locurile, trăirile, evenimentele din viața sa cotidiană.

Există un interes din ce în ce mai mare pentru o formă de educație filosofică încă din primele clase de învățământ. Iar într-un mediu cum este școală primară, filosofia ar fi mai puțin despre speculații greu de înțeles sau înțelese numai de foarte puțini asupra naturii cunoașterii, ci mai mult despre stimularea gândirii critice și a creativității de la o vârstă fragedă; un fel de activitate prin care copiii pun întrebări referitoare la existență, la felul în care gândim, la valori, încercând să găsească sens în ceea ce fac. Copiii învață să pună întrebări filosofice nu atât pentru a obține răspunsuri, cât pentru a afla ce a devenit problematic în relația lor cu lumea, pentru a încerca un alt mod de a vedea lumea.

De la ce vârstă poate fi practicată filosofia?

Într-o tradiție care vine de la Platon, ar fi nevoie de ani și ani de pregătire, bazată pe studiul științelor, înainte să începem studiul filosofiei; acest model este urmat în țările în care filosofia figurează ca disciplină de studiu în ultima clasă de liceu. În sprijinul acestei abordări este invocată și psihologia dezvoltării cognitive a lui Piaget, potrivit căreia copiii n-ar fi capabili să opereze mental cu idei și cunoștințe abstracte decât după 12 ani.

Dar tot în Antichitate, un alt filosof, Epicur, spunea că nimeni nu este prea tânăr pentru a filosofa, el însuși începând studiul filosofiei la vârsta de paisprezece ani. În general, filosofii au  considerat benefic contactul cu filosofia de la o vârstă fragedă. S-a stabilit că cel mai tânăr interlocutor al lui Socrate este un adolescent de unsprezece-doisprezece ani; dialogul De Magistro, ar fi o transcriere a discuției purtate de Augustin cu fiul său, Adeodat, în vârstă de șaisprezece ani; despre Kant, știm că a intrat în universitate la vârsta de șaisprezece ani, iar exemplele pot continua.

În prezent, prin programele de filosofie pentru copii, legătura între filosofie și copilărie are loc mult mai devreme, pe la 3-4 ani, când, cel puțin unii copii privesc lumea cu mirare şi pun întrebări filosofice.

Este problematic accesul copiilor la filosofie?

Copiii, ca și femeile și alte categorii de persoane, au fost excluși, până nu de mult, de la studiul filosofiei.

Este adevărat, mulți filosofi au pledat pentru o educație filosofică a copiilor: Michel de Montaigne recomanda alegerea unui preceptor capabil să formeze propria judecată a copilului, folosind filosofia; John Locke oferea sugestii părinților pentru o educație axată pe curiozitate și întrebări referitoare la lume; Immanuel Kant recomanda educatorilor să ajute copilul să gândească, prin conversații socratice; Søren Kierkegaard credea că nu este posibil să faci filosofie cu copii în sala de clasă, ci numai trăind atent la trăirile lor, pentru a surprinde acele sclipiri care vin pe neașteptate; iar Karl Jaspers vede în întrebările puse de copiii dovada clară a sensibilității noastre filosofice, un semn al dispoziției înnăscute a ființelor umane pentru filosofie.

Dar acești filosofi se bazează, în mare parte, pe experiența în educația unui singur copil la un moment dat și au în vedere elemente de filosofie academică. Nimeni până la Matthew Lipman și Ann Margaret Sharp nu a prezentat problema introducerii filosofiei pentru copii în școala primară ca ceva necesar, ce trebuia să demonstreze diferențele pe care le poate face în rândul elevilor. De altfel, Lipman era gata să renunțe, dacă filosofia pentru copii nu se dovedea a fi o bună educație.

Filosofia pentru copii este disciplina filosofiei reproiectată și reconstruită anume pentru copii, lăsând deoparte textele filosofice clasice și folosind povestiri și având drept ancoră pedagogică comunitatea de cercetare filosofică. În filosofia pentru copii, filosofia funcționează ca un fel de educație, pentru a angaja mintea copilului și a încerca să satisfacă foamea lui de sens.

Cu ce îi ajută pe copii filosofia?

Epicur credea că filosofia este necesară pentru o viață de succes și fericită. Într-un dialog al lui Platon, găsim ideea că filosofia ar trebui practicată doar în timpul tinereții, dincolo de o anumită vârstă, cei care acordă prea mult timp filosofării riscând să se facă de râs. Jaspers, însă, deplânge faptul că pe măsură ce nu mai suntem copii, intrăm într-o „închisoare a convențiilor și opiniilor curente, a disimulărilor și prejudecăților” și pierdem tendința de a pune întrebări și de a ne mira.

Apariția filosofiei pentru copii a generat și discuții despre beneficiile pe care le-ar aduce în actul educațional. Studiile pe termen lung efectuate în diferite țări, pentru a evalua rezultatele programelor de filosofie pentru copii la nivel de școală primară, au arătat că elevii implicați în aceste programe au obținut rezultate mai bune la matematică și literatură și au dat dovadă de un comportament mai social decât cei neimplicați.

Dar există și alte motive pentru care copiii ar trebui să facă filosofie. Căci filosofia promovează cele trei tipuri de gândire: gândirea critică, încurajând copiii să pună la îndoială presupozițiile, să examineze dovezile și să evalueze argumentele; gândirea creativă, aducând o îmbunătățire a imaginației;  gândirea grijulie, făcând copiii să aprecieze valorile și le pese mai mult. Filosofia aduce o extindere a cunoștințelor și a înțelegerii, atât prin propriile ei domenii (epistemologie, metafizică, etică etc.), cât și prin reflecția asupra altor domenii de studiu (știința, literatura, arta, istoria, religia etc.). Un rol foarte important joacă filosofia în dezvoltarea personală a copiilor: ei ajung să-și înțeleagă mai bine gândurile, emoțiile și comportamentele; sunt încurajați să reflecteze asupra valorilor, convingerilor și ipotezelor lor. Acestea sunt aspecte care nu pot fi măsurate fel de bine ca rezultatele la matematică sau literatură, dar îi ajută pe copii să-și înțeleagă locul lor în lume. De exemplu, în cadrul discuțiilor filosofice, nu sunt ocolite dezacordurile; acestea  permit elevului să devină conștient că există o diversitate de puncte de vedere și îl ajută să se descentreze față de răspunsul său inițial, să descopere informații interesante, neașteptate sau deja cunoscute, poate false, în răspunsurile celorlalți.

Unde pot face copiii filosofie?

Programul filosofiei pentru copii creat de Lipman și Sharp era menit să introducă filosofia în școlile publice din S.U.A. În acest scop, ei au realizat un curriculum pentru toate ciclurile de învățământ, inclusiv cel preșcolar. Iar primele experimente de filosofie pentru copii, folosind povestirile scrise de Lipman, au avut loc în școli.

Dar evoluția filosofiei pentru copii de la un simplu program educațional pentru S.U.A. la o mișcare mondială a adus și schimbări importante sub aspect instituțional. După 1990, au apărut asociații și fundații care promovează filosofia pentru copii, organizând ateliere și în afara școlii, în biblioteci publice sau în librării, în foaiere ale teatrelor, în cafenele, muzee sau spitale.

În România, extrem de puține școli au introdus filosofia pentru copii în planul de învățământ.. Dar nici în afara școlii nu sunt organizate prea multe ateliere de filosofie pentru copii. O excepție este Clubul de filosofie cu copii condus de doamna profesoară Mihaela Frunză de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

An de an, organizez școli de vară la Facultatea de Filosofie, cu elevi provenind din diferite școli. În timpul pandemiei, atelierele au avut loc în format online, având posibilitatea să participe copii nu doar din București, ci din toată țara, precum și din Republica Moldova. De asemenea, merg în școli de câte ori am ocazia, mai ales în săptămâna „Școala Altfel” și de Ziua Mondială a Filosofiei.

Cine poate să facă filosofie cu copiii?

Disciplina Filosofie, la clasa a XII-a, este predată de profesori cu licența în filosofie; vorbim, însă, de o formă de filosofie academică, specifică adulților, ca un „corp de cunoștințe,” ca „filosofie învățată.”

Filosofia pentru copii nu poate să devină din oficiu sarcina profesorilor care predau deja filosofia elevilor din clasa a XII-a și nici a celor care predau în școala primară. Primii posedă cunoștințe de filosofie de tip academic, dar nu au și pregătirea specifică în filosofia pentru copiii. Ceilalți, profesorii care predau în școala primară, nu au beneficiat de pregătire filosofică în cadrul formării inițiale, dar nici nu au avut posibilitatea să urmeze un program postuniversitar de filosofie pentru copii.

În țările unde se face filosofie cu copiii, pregătirea în vederea practicării filosofiei cu copii este asigurată, pe de o parte, de universități, în cadrul programelor de formare inițială sau prin programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă; pe de altă parte, de asociațiile și fundațiile care promovează filosofia pentru copii.

În România, nu există un corp profesoral calificat în practica filosofiei cu copii. Iar universitățile noastre nu sunt pregătite să asigure pregătirea în vederea practicării filosofiei cu copii în cadrul formarea inițiale, neavând specialiști. Soluția care se întrevede este organizarea unor programe postuniversitare, cum este cel de la Facultatea de Filosofie, pentru profesorii din învățământul primar și preșcolar: Inițiere în practica filosofiei cu copii.

Sursa: tvr.ro