În datele de 4 şi 5 noiembrie 2022, Facultatea de Filosofie a Universității din București, prin Departamentul său de Filosofie Teoretică, organizează o conferință internațională intitulată “Russell 150”, ce aniversează 150 de ani de la nașterea lui Bertrand Russell. Conferința este organizată împreună cu Institutul de Filosofie şi Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române şi Centrul de Logică, Filosofie şi Istoria Științei al Universității din București.

Tematic, conferința este structurată în jurul a trei preocupări ale lui Russell: logica, epistemologia şi filosofia minţii. Programul final al conferinței este disponibil aici: https://philevents.org/event/show/101630 Vorbitorii includ deopotrivă cadre didactice ale facultății, precum profesorii Gheorghe Ştefanov şi Constantin Stoenescu, cât şi alte nume cunoscute în filosofia de astăzi cum ar fi Mark Sainsbury, Angela Mendelovici sau James Cargile.

Conferința întrunește contribuții din partea Universității din București, Academiei Române, University of Virginia, University of Texas at Austin, Western University Ontario, Concordia University, Universidad de Salamanca, Rheinisch-Westfälische Technische Hochschule Aachen, Universität Paderborn, Istituto Universitario di Studi Superiori din Pavia, Universitatea din Belgrad, Universitatea din Zagreb şi Universitatea Națională Autonomă din Mexic.

Prezentările vor avea loc în spațiul virtual, via Zoom. Cei interesați să participe in public sunt rugați să își semnaleze intenția scriindu-i lui andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro

Pentru mai multe detalii, puteți consulta pagina Facebook “Seminarul Departamentului de Filosofie Teoretica UniBuc” sau pagina https://philevents.org/event/show/101630