În ședința Biroului Executiv al Consiliului de Administrație al Universității din București din data de 31.01.2022, s-a aprobat lansarea selecției pentru un număr de 200 de mobilități de studii în cadrul Programului ERASMUS+ pentru stagii în cadrul universităților partenere CIVIS pentru primul semestru al anului academic 2022-2023.

Mobilitățile de studii Erasmus vor fi finanțate pentru o perioada de minim 3 luni (90 zile) și maxim finalul primului semestru al anului academic 2022-2023 (grant 520 euro/lună).

Precizăm că finanțarea Erasmus se poate acorda doar în cazul mobilităților fizice în țara gazdă. În cazul în care instituția gazdă oferă cursurile în format online, prezența fizică în țara gazdă este o condiție obligatorie de finanțare și de recunoaștere oficială a mobilității Erasmus. Mobilitățile de studii Erasmus oferă oportunitatea de participare la cursuri și examene în universitatea parteneră, iar finalizarea stagiilor cu note și credite este o condiție pentru validarea și recunoașterea integrală a rezultatelor obținute.

Mobilitățile de studii Erasmus+ CIVIS se pot efectua în cadrul celor 7 universități partenere CIVIS, conform locurilor alocate de acestea pentru Universitatea din București:

  • Aix-Marseille Université,
  • Sapienza Universita di Roma,
  • National Kapodistrian University of Athens,
  • Eberhard Karls Universitaet Tuebingen ,
  • Université Libre de Bruxelles,
  • Universidad Autónoma de Madrid,
  • Stockholm

Criterii de eligibilitate și selecție ale Universității din București:

  • Calitate de student UB (cursuri zi) la momentul selecției: studenți din anul 1, anul 2 și anul 3 (numai în cazul studenților înmatriculați la un program de studii cu durată de 4 ani);
  • Calitate de masterand UB (cursuri zi) la momentul selecției: masteranzi din anul 1;
  • Calitate de doctorand al UB (la cursuri zi) la momentul selecției: doctoranzi din anul 1 și 2;
  • să aibă rezultate academice remarcabile,
  • să facă dovada cunoaşterii unei limbi străine (certificat/diplomă/atestat, nivel minim B2);
  • să prezinte o scrisoare de intenţie/motivaţie pentru efectuarea mobilității în cadrul universității CIVIS

(într-o limbă străină de circulație internațională),

  • să prezinte un Plan al programului de studii în instituția gazdă CIVIS (într-o limbă străină de circulație internațională),
  • să prezinte un Curriculum Vitae, în format EUROPASS (într-o limbă străină de circulație internațională);
  • să prezinte cel puțin o recomandare, justificată din punct de vedere academic, pentru efectuarea mobilității în cadrul universității CIVIS. Recomandarea trebuie să fie din partea unui cadru didactic universitar, din facultatea respectivă sau din cadrul facultății/universității unde a finalizat studiile universitare anterioare (în cazul studenților aflați în anul 1 de studiu).

Candidații trebuie să întrunească atât criteriile de selecție din cadrul universităților partenere CIVIS, cât și criteriile academice indicate de acestea (liste disponibile AICI).
De asemenea, numărul de locuri alocat (pe domenii de studii, pe cicluri de studii și facultăți/școli), precizat în fișele universităților partenere CIVIS, este numărul maxim de mobilități posibile pentru studenți ai Universității din București, pentru respectivele facultăți/domenii/niveluri de studii.
Candidații pot trimite online documentele pentru selecție la Biroul ERASMUS+ al UB până la data de 04.03.2022 (ora 13:00 CEST), completând aplicația AICI.
Selecția candidaturilor se va efectua la nivel central, de către Comisia Centrală de Selecție Erasmus+ CIVIS, compusă din:

  • Președinte comisie de selecție: Sorin Costreie, Prorector Rețele Universitare și Relații Publice,
  • Membrii comisiei de selecție:
    • Alina Cristovici, Director Relații Internaționale si Coordonator Instituțional
  • Raluca Amza, responsabil Erasmus+.

Comisia Centrală de Contestații pentru Selecția Erasmus+ CIVIS este compusă din:

  • Președinte comisie de contestații: Conf. Mugur Zlotea, Prorector Internaționalizare,
  • Membrii comisiei de contestații:
    • Anca Stoica, responsabil Erasmus+.
    • Beatrice Crăciun, responsabil Erasmus+.

Punctajul pentru selecție este realizat prin media aritmetică a punctajului acordat pentru criteriile:

  1. Media școlară: punctaj între 1 şi 10 (10 = maxim), conform mediei școlare a anului academic anterior, inclusiv a semestrului 1 din 2021-2022,
  2. Motivația efectuării mobilității Erasmus într-o universitate CIVIS (scrisoare de motivație/intenție): punctaj între 1 şi 10 (10 = maxim),
  3. Plan al programului de studii în instituția gazdă CIVIS: punctaj între 1 şi 10 (10 = maxim),
  4. Recomandare pentru efectuarea mobilității Erasmus, din partea unui cadru didactic universitar: punctaj între 1 şi 10 (10 = maxim).

Pentru fiecare criteriu de selecție punctajul trebuie să fie de minim 5 puncte pentru a fi validat.
Rezultele selecției se vor afișa după data de 14 martie 2022.

După finalizarea selecției, listele cu candidații declarați admiși vor fi transmise universităților gazdă CIVIS, în vederea validării finale. În cazul acceptării lor, candidații devin beneficiari Erasmus și vor urma formalitățile de pregătire și derulare a mobilității pentru semestrul întâi al anului academic 2022-2023.
Selecția pentru mobilități de studii Erasmus+ CIVIS pentru semestrul al doilea al anului academic 2022- 2023 (runda a doua) va fi lansata ulterior finalizării prezentei selecții (perioadă estimativă aprilie-mai 2022). La runda a doua se vor putea înscrie și studenții aflați în prezent în an terminal și care urmează să fie admiși la un program de studii superior după admiterea 2022 (studenți din anul 3 și 4 în vederea admiterii la master, masteranzi din anul 2 în vederea admiterii la doctorat).
Mai multe informații despre universitățile partenere CIVIS sunt disponibile aici și aici.
Contact: Biroul Erasmus+ al Universității din București – contact@erasmus.unibuc.ro.