Începând cu 15 martie 2021, Facultatea de Filosofie lansează procedura de preînscrieri pentru admiterea 2021. Astfel, candidații vor putea completa online formularul în vederea participării la examenul de admitere care se va desfășura în sesiunile iulie și septembrie 2021.

Cu acest prilej, profesorii Facultății de Filosofie vă invită la un „Banchet Filosofic online” în săptămâna 05-09 aprilie 2021. Cursurile se vor desfășura online, în fiecare dintre aceste zile, în intervalul orar 13.00-15.00. Pe parcursul celor cinci zile Dorina Pătrunsu, Cristian Iftode, Mircea Dumitru, Constantin Stoenescu și Oana Șerban vor susține cinci cursuri deschise care tratează teme filosofice din actualitatea politică și culturală sau din aria interogațiile existențiale profunde, precum libertatea de gândire și de exprimare, legătura dintre filosofie și viață, existența Eului, identitatea personală, dezastrul ecologic global, opera de artă în era Netflix.

La banchet sunt invitați să participe toți cei interesați de dialogul filosofic, în mod special elevii și studenții aflați în căutarea răspunsurilor la întrebări existențiale și dornici de formarea unui spirit interogativ și critic.

Programul complet al „Banchetului” este următorul:

Luni, 5 aprilie, ora 13.00-15.00: Dorina Pătrunsu, Între ură și iubire: libertatea de gândire și de exprimare

Libertatea de gândire și exprimare poate fi considerată, una din cele mai vechi, din cele mai celebre și, nu în ultimul rând, din cele mai râvnite libertăți de-a lungul timpului. Pe de altă parte, manifestarea și acceptarea acestei libertăți, independent de contextul istoric, presupune existența unei tensiuni sau a unui conflict intrinsec, care, indiferent dacă este plasat la nivelul individului prin relația lui cu sine sau la nivelul polis-ului prin relația acestuia cu un altul, nu asigură sorți sigure de izbândă libertății fiecăruia. A aprecia libertatea pare că nu e același lucru cu aprecierea manifestărilor ei.

Deci, așa cum poate deja vă interogați, despre ce libertate poate fi vorba dacă nu pot face tot ce vreau sau dacă sunt limitat în a exprima tot ceea ce gândesc? Poate dăuna ceea ce gândesc sau exprim? Cui? Cum ar trebui să gândesc pentru a fi liber să mă exprim? Trebuie să fiu bun pentru a fi liber?  Deci, pentru a fi liber trebuie să îmi limitez gândirea sau exprimarea de ceea ce ar presupune „bunătatea”? Dacă îmi cer scuze celor cărora le-am făcut rău prin exprimarea mea înseamnă că am contribuit la „e-liberarea”lor? Fiindcă a-mi cere scuze pentru dauna pe care am provocat-o nu e ca și cum mi-aș fi schimbat felul de a gândi. Atunci a fi liber să gândești înseamnă să nu fii liber să exprimi ceea ce gândești? De ce ai mai gândi atunci?

Marți, 6 aprilie, ora 13.00-15.00: Cristian Iftode, Filosofie pentru viaţă: argumente terapeutice şi exerciţii spirituale
De la bun început, filosofia nu a fost numai despre căutarea principiului ultim al realităţii, numai despre natura existenţei sau despre sensul cunoaşterii, ci, în primă şi ultimă instanţă, despre ceva cât se poate de practic: Cum ne putem schimba cu adevărat pe noi înşine? Cum ne putem elibera de iluzii pentru a putea accede la adevărul care „ne va face liberi”?
În prima parte a acestui curs, vă propun o evaluare a câtorva dintre cele mai cunoscute argumente terapeutice din arhiva filosofiei: Platon şi infinitul dorinţei; stoicii şi sofismul leneşului; Epicur şi frica de moarte. În partea a doua, voi realiza o prezentare a unora dintre cele mai importante exerciţii spirituale – adică practici efective de transformare a propriului fel de a fi – cu surse antice şi aplicabilitate perenă. O avanpremieră a cărţii mele Viaţa bună. O Introducere în etică, ieşind din tipar săptămânile următoare, la editura Trei.
Miercuri, 7 aprilie, ora 13.00-15.00: Mircea Dumitru, Există Eul? Despre cateva puzzle-uri ale identității personale

Filosofia a fost dintotdeauna și a rămas până azi o căutare a înțelegerii eului ca subiect (neurobiologic, cultural și metafizic) al experienței, ca subiect al cunoașterii și nu în ultimul rând ca subiect al drepturilor, obligațiilor și responsabilității morale și politice.

De aceea, întrebări precum “Cine sunt eu?”, “În virtutea a ce persistă o persoană de la un moment al timpului la altul (sau își conservă identitatea personală)?”, “Care este relația dintre minte și creier (corp)?” continuă să fie în centrul preocupărilor și dezbaterilor din metafizică, filosofia minții sau filosofia morală. Tema identității personale este una paradigmatică și eminentă pentru întrepătrunderea intradisciplinară a unor teme, teorii și argumente dezvoltate (uneori în mod independent) în metafizică, filosofia minții și în etică.

Dar subiectul identității personale, prin vastele sale implicații și ramificații filosofice, teologice sau științifice, merge cu mult dincolo de preocupările mai limitate ale filosofiei academic-universitare. Toți oameni pot fi, cel puțin din când în când, interesați de sensul propriei vieți sau dacă eul lor continuă să existe și să supraviețuiască morții corpului lor fizic.

Cursul “Există Eul? Despre câteva puzzle-uri ale identității personale” plasează problema identității personale în contextul mai general al examinării unor puzzle-uri despre identitate și prezintă teorii și argumente majore din istoria modernă a filosofiei, dar și dezbateri foarte recente cu privire la metafizica identității personale.

Joi, 8 aprilie, ora 13.00-15.00: Constantin Stoenescu, Omenirea la răscruce. Criza ecologică și filosofia

Parafrazând o butadă arhicunoscută, aș spune că secolul 21 va fi ecologist sau nu va fi deloc. Efecte ale crizei ecologice precum schimbările climatice  sau poluarea aerului, apei și a solului ne influențează deja viața. Filosofii nu doar că s-au implicat critic în dezbaterea publică și în revizuirea diverselor practici, dar au asigurat și un plus de claritate și coerență prin reconstrucțiile lor conceptuale.

Cred că tema finitudinii este exemplară în privința potențialului filosofiei de a ne ghida spre o mai bună înțelegere a situației în care ne aflăm. Ideea de finitudine a fost regândită sub forma unor constrângeri globale care influențează echilibrul, diversitatea și dinamica ecosistemului planetar. Astfel, deosebim între finitudinea resurselor, a capacității planetare de suportabilitate și a suprafeței terestre. Oare putem să reparăm corabia din mers sau în unele cazuri am ajuns deja în punctul de unde nu mai există întoarcere?

Vineri, 9 aprilie, ora 13.00-15.00: Oana Șerban, Efectul Pygmalion în era Netflix: ecranul global şi opera de artă

Ce ar fi spus Platon dacă agora sa ar fi prins epoca Netflix, ecranul global, cinemaul 4D sau arta digitală? Cel mult că lumea sensibilă, patronată de simulacre, s-a diversificat excesiv și programat, inspirând o estetică existențială bazată pe plăceri provizorii, rapide, pe experiențe ludice fabricate de dragul simulacrului. Un hedonism bazat pe acumularea de imagini, experiențe vizuale diversificate, născut din nostalgia pentru marile mituri, care astăzi sunt înlocuite de universul Marvel. Iliada, Odiseea și Eneida rivalizează cu supereroii industriilor cinematografice care saturează dependența noastră de narațiuni prin blockbustere. Suntem ființe narative, ar spune Lipovetsky, numai că în epoca reproducerii mecanice, opera de artă are alte funcții decât satisfacția dezinteresată. Spectaculară, opera de artă, în forma ei auratică – pictura și teatrul – ori neauratică – fotografia și filmul – după diviziunea propusă de Benjamin, ne indică dincolo de pierderea treptată a contactului nemediat dintre artist, operă și public, tot mai mult interconectate de noile tehnologii, o civilizație crescândă a simulacrului. Pentru a înțelege de ce industria Netflix se înscrie în această ontologie slabă, facilă, prefabricată, care sunt consecințele ei are asupra democratizării gusturilor consumatorilor și de ce este responsabilitatea unui filosof, mai cu seamă, a unui estetician, să abordeze aceste fenomene prin metode specifice (vom vedea, nerivalizând cu un istoric de artă, sau cel puțin, nu în mod necesar), trebuie să dăm puțin timpul înapoi.

Ori de câte ori veți intra într-un muzeu, imperativul „Nu atingeți!” va delimita interacțiunea dintre spectator și opera de artă. La prima vedere, această prohibiție nu desparte, vorba lui V. Ieronim Stoichiță, ci ține opera departe de „retrogradarea la statutul de obiect” și de „lezarea” esenței sale care aparține imaginației: acesta este „triumful imaginii asupra lucrului în opera de artă.” Însă istoria acestei despărțiri are rădăcini adânci în ontologia platoniciană: pe măsură ce protejăm „obiectul” în materialitatea sa, privilegiem „imaginea” ca existență. Despre statutul ontologic al imaginii putem discuta în termenii artei copiei (eikastike) sau artei simulacrului (phantastike). Dacă fenomenul copiei se bazează pe mimesis, simulacrul se bazează pe o existență care face carieră astăzi în lumea societății 2.0 și a artei digitale (de unde pleacă gamingul mai mult sau mai puțin pasional al experiențelor ludice postmoderne). Două mituri fabuloase sprijină înțelegerea relației dintre copie și simulacru. Primul este cel al lui Narcis: zeii îl pedepsesc pentru adorarea propriei imagini, reflectată în oglinda unei ape. Îndrăgostirea de sine este, de fapt, expresia seducției provocată de imaginea-copie. Al doilea este surprins prin povestea lui Pygmalion. Sculptorul grec se îndrăgostește de propria operă de artă, pe care zeii o aduc la viață, binecuvântând iubirea dintre cei doi. Veți spune că e un arbitraj inegal, la limită, incorect. Numai că zeii nu pedepsesc îndrăgostirea de propria imagine, patronând îndrăgostirea de imaginea Celuilalt, ci sancționează îndrăgostirea de imaginea-copie, privilegiind imaginea-simulacru. Efectul Pygmalion constă în puterea de a transforma simulacrul într-o realitate. Acest principiu stă la baza orchestrării epocii Netflix, bazată pe producerea capitalistă a imaginilor, mai exact, a formelor neauratice ale operelor de artă, ca dispozitive de putere, receptacule ale dorințelor, prin care începe totodată societatea de clasă a „imaginilor”, de la copie la simulacru.

Pentru ca acest mecanism să reziste, constatăm că epoca Netflix (o exprimare poate nefericită, dar convențională pentru ceea ce înseamnă ethosul unei societăți a ecranului global), avansează o civilizație a imaginilor prin care spectatorul-consumator este cucerit de recomandări predefinite, personalizate, scutite de abundența capitalistă a reclamelor care impun un caracter discontinuu experienței estetice. Structura acestei arhive cinematografice pe care practicile Big Data ne-o scot la iveală prin algoritmi meniți să compatibilizeze căutările noastre online cu un anumit stil și o anumită categorie artistică, ne indică un fenomen a cărui analiză cade în responsabilitatea unui absolvent de filosofie, prin recurs la ontologia, respectiv hermeneutica operei de artă. Vom discuta împreună dificultățile cu care se confruntă aceste două dimensiuni într-un timp în care un adevărat „management al imaginarului”, după formula lipovetskyană, face din Pygmalion strămoșul epocii Netflix. Dacă veți alege să fiți studenții noștri, la cursurile de estetică veți afla tot ceea ce desparte aceste două ethosuri: vom discuta împreună despre sistemele estetice, despre relația dintre categoriile estetice, despre doza de eticitate a sublimului și tragicului în fața frumosului, despre formarea și educarea gusturilor, dar și despre dedefinirea sau dezestetizarea artei, contextualizând efectele capitalismului asupra producției, distribuției și consumului de artă. Nu veți face abstracție de niciunul dintre aceste conținuturi dacă, la capătul a trei ani de facultate, veți alege să lucrați într-o galerie de artă, într-un muzeu, să practicați jurnalism cultural sau să lucrați în oricare dintre sectoarele industriilor creative.

Pentru a participa, vă rugăm să vă înscrieți completând următorul formular https://forms.gle/xWUiQLnuBFcGpsG48